ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 68

din 09 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de

reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâții SC A. SA Satu Mare, SC G. SRL

Satu Mare și G.T. împotriva sentinței nr. 972/LC din 29 septembrie 2008 pronunțate

de Tribunalul Satu Mare, pe care a modificat-o în parte în sensul admiterii

acțiunii reclamantului și stabilirii valorii activului net contabil al SC G.

SRL la data de 30 aprilie 2004 la suma de 2.329.618 RON, conform expertizei

întocmite de expert contabil D.F.

De asemenea, au fost

obligați pârâții G.T. și SC G. SRL să plătească reclamantului P.V. suma de

885.256 lei, reprezentând valoarea actualizată la nivelul lunii mai 2007, a

părților sociale pe care acesta le deținea în cadrul societății la data de 05

mai 2004 și, în solidar, la plata sumei de 32.005,35 lei reprezentând

cheltuieli de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 221 lit. b) din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare în anul 2004, în

cadrul societății cu răspundere limitată, asociații se puteau retrage cu

acordul tuturor celorlalți asociați.

Astfel, s-a reținut

că, prin hotărârea AGA din 05 mai 2004 a SC G. SRL s-a fost votat retragerea

reclamantului din societatea comercială pârâtă, hotărâre care a produs efecte

între părțile semnatare de la data adoptării acesteia. Prin urmare, s-a

apreciat că momentul retragerii din societate a asociatului P.V. l-a

reprezentat data de 5 mai 2004, de la care acesta era în drept să primească

cota echivalentă participării sale l-a capitalul social din beneficiile

societății și o sumă de bani reprezentând valoarea aferentă părții

corespunzătoare din patrimoniul social calculate până la data retragerii.

În considerarea

dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 31/1990 și a înscrisurilor depuse la dosar,

Curtea a apreciat că drepturile patrimoniale cuvenite reclamantului trebuia să

fie calculate în raport de valoarea reală a activelor la data retragerii,

respectiv 5 mai 2004 și pentru cota de 25 % din patrimoniul social, cota sa de

participare la capitalul social. înscrisurile avute în vedere de instanță au

fost: procesul verbal al ședinței AGA din 05 mai 2004 (fila 9 dosar apel), din

care a rezultat că nu fusese, la momentul retragerii reclamantului din

societate, finalizată majorarea capitalului social aprobată prin hotărârea AGA

din 23 ianuarie 2004, deși pârâtul G.T. vărsase contribuția ce îi revenea la

data de 23 aprilie 2004, iar reclamantul avea să depună cota sa de participare

la majorarea capitalului social, conform părților sociale deținute - 25 % - la

data de 31 mai 2004. Aceeași situație a fost susținută și de datele cuprinse în

încheierea ORC din 02 iunie 2006 (fila 23 dosar apel), care atestă că înscrierea

în registrul comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social s-a

făcut în baza Hotărârii AGA nr. 83 din 10 iunie 2004, adoptată după expirarea

termenului până la care se putea face vărsarea sumelor subscrise pentru

majorarea capitalului social, iar înscrierea în registrul comerțului a acestei

mențiuni s-a făcut la data de 2 iunie 2006.

Convingerea instanței

în sensul admiterii apelului s-a fundamentat și pe concluziile raportului de

expertiză tehnică contabilă, întocmit de expertul D.F., în funcție de care a

apreciat că la pronunțarea hotărârii atacate, în mod greșit s-a avut în vedere

expertiza prin care s-a stabilit cota de participare la capitalul social cu

luarea în calcul și a sumei vărsate de către pârâtul G.T., în vederea majorării

capitalului social.

Pârâtul G.T. a

solicitat revizuirea Deciziei nr. 68 din 09 iulie 2009, pronunțate de Curtea de

Apel Oradea secția comercială de contencios administrativ și fiscal, calea

extraordinară de atac formând obiectul dosarului nr. 4448/83/C/2010 - A, pe

rolul aceleiași instanțe.

În motivarea cererii

de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 3 și 5 C. proc. civ., G.T.

a susținut că acțiunea în pretenții bazată pe prevederile art. 226 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990 a rămas fără obiect, întrucât retragerea din societate a

asociatului P.V., aprobată prin Hotărârea AGA din 05 mai 2004, a fost anulată

la solicitarea expresă a acestuia, prin cererea sa din 04 februarie 2005,

adoptată prin hotărârea AGA din 19 februarie 2005.

De asemenea, a arătat

că instanța de apel în mod greșit a reținut că hotărârea AGA din 05 mai 2004 a

rămas definitivă și irevocabilă conform prevederilor art. 226 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care nu a fost pronunțată nicio

hotărâre judecătorească în acest sens.

Mai mult decât atât,

cererea de retragere din societate depusă de asociatul P.V. la Tribunalul Satu

Mare, ce a făcut obiectul dosarului nr. 1176/2004, a fost respinsă prin

sentința nr. 1145/2004, instanța reținând că nu erau îndeplinite condițiile

pentru dizolvarea societății și pentru autorizarea retragerii din societate.

Revizuentul a

susținut că urmare a hotărârii AGA din 19 februarie 2005, la cererea expresă a

asociatului P.V., a fost anulată hotărârea AGA din 05 mai 2004, acesta rămânând

în continuare în societate ca asociat și administrator, fapt ce rezultă și din

fișa înregistrată la O.R.C. Satu Mare.

În drept, a invocat

prevederile art. 322 C. proc. civ. și art. 226 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimatul P.V. a solicitat respingerea cererii de

revizuire, în principal ca tardiv introdusă, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 2

și 4 C. proc. civ. și în subsidiar respingerea căii de atac pentru

neîndeplinirea condițiilor art. 322

3

pct. 3 și 5 C. proc. civ., cu

cheltuieli de judecată.

În apărare, intimatul

a arătat că cererea de revizuire formulată potrivit art. 322

3

pct. 3

și 5 C. proc. civ. nu respectă termenele prevăzute de lege, precizând că,

potrivit primei norme menționate, termenul de revizuire este de o lună de la

cel din urmă act de executare, iar potrivit art. 322 pct. 5 termenul de

revizuire este de o lună de la data descoperii înscrisurilor invocate.

A mai arătat că s-a

retras din societatea SC G. SRL, în condițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, situație consfințită prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

Curtea de Apel Oradea

- secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 23/C/2011-A

din 1 martie 2011, a respins excepția tardivității declarării căii de atac

invocate de intimatul P.V.; a respins ca nefondată cererea de revizuire

Deciziei nr. 68/AC din 09 iulie 2009 formulată de revizuentul G.T. în

contradictoriu cu intimații P.V., SC A. SA Satu Mare și SC G. SRL Satu Mare, menținând

în totalitate hotărârea atacată; a respins ca inadmisibilă cererea de

intervenție în interesul revizuentului formulată de intimata SC G. SRL Satu

Mare și a respins ca neîntemeiată cererea intimatului P.V. de obligare a

revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța, în ceea ce privește excepția tardivității invocată de

intimatul P.T., a avut în vedere că cererea de revizuire a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 3 și 5 C. proc. civ. și că, potrivit art. 324 pct. 2

C. proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul

prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare", în

cauză nefiind făcută vreo dovadă că hotărârea a cărei revizuire s-a cerut ar fi

fost executată.

Referitor la primul

motiv de revizuire, instanța a reținut că, norma indicată de revizuent nu este

incidență în speță, întrucât, potrivit art. 322 pct. 3 C. proc. civ., se poate

cere revizuirea unei hotărâri atunci când „obiectul pricinii nu se află în

ființă", acest motiv de revizuire presupunând ipoteza în care, printr-o

hotărâre, debitorul a fost obligat să predea creditorului un bun cert și

determinat, care însă a pierit după pronunțarea hotărârii, situație ce nu se

regăsește în cauză, revizuentul nefiind obligat la predarea unui asemenea bun,

ci la plata unei sume de bani, astfel că motivul de revizuire invocat a fost

apreciat ca neîntemeiat.

Al doilea motiv de

revizuire, întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost de

asemenea considerat ca neîntemeiat, pentru neîntrunirea în cauză a condițiilor

impuse de norma legală pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate

pe acest motiv.

Astfel, s-a reținut

că, potrivit textului legal menționat, revizuirea poate fi cerută dacă, după

pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea

potrivnică, sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus

de voința părților.

Prin urmare,

înscrisul nou depus în calea extraordinară de atac, trebuia să nu fi putut fi

invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a

fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților, or, în speță, înscrisul nou invocat, respectiv Hotărârea AGA din 19

februarie 2005 a SC G. SRL prin care s-a anulat hotărârea privind retragerea

din societate a intimatului P.V., nu îndeplinește niciuna dintre condițiile

amintite.

De asemenea, instanța

a apreciat ca neîntemeiat acest al doilea motiv de revizuire și în considerarea

adresei prin care revizuentul, la data de 15 iunie 2005, a comunicat hotărârea

AGA anterior menționată intimatului P.V., astfel că, în mod evident, G.T., la

data soluționării apelului, avea cunoștință de această hotărâre, pretins

înscris nou, dar nu a făcut dovada motivelor, independente de voința sa, care

l-ar fi împiedicat, în cursul soluționării acțiunii, să-l prezinte instanței.

Cererea intimatului P.V.,

de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă

deoarece nu a tăcut dovada efectuării acestora.

Împotriva Deciziei nr.

23/C/2011-A din 1 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul G.T.,

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10

C. proc. civ., fără însă să subsumeze dezvoltarea criticilor formulate

fiecăruia dintre motivele indicate.

Recurentul revizuent

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca netemeinică și

nelegală și pronunțarea unei hotărâri asupra fondului pricinii, în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt pe deplin stabilite.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., înalta

Curte reține că textul legal a fost abrogat prin art. 1 pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.

219/2005 și ca instanță de recurs fiind ținută să cerceteze cauza exclusiv din

perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ., nu va analiza critica subsumată acestui punct.

Referitor la motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., înalta Curte, având

în vedere că recurentul-revizuent nu a circumscris expres acestuia niciuna

dintre criticile formulate, apreciază că niciunul dintre elementele de critică

expuse în memoriul de recurs nu se încadrează motivului de nelegalitate,

potrivit căruia recursul este admisibil atunci când:" când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", argument în favoarea

căruia nu va analiza cauza din perspectiva acestuia.

În ceea ce privește

susținerile vizând pretinsa greșită aplicare la speță a dispozițiilor art. 322 pct.

3 și 5 C. proc. civ., înalta Curte apreciază, critica ca nefondată și reține că

soluția instanței investite cu cererea de revizuire este una justă și

judicioasă.

Astfel, în mod

evident nefiind vorba despre un bun supus pierii, întrucât revizuentul pârât,

prin hotărârea a cărei revizuire a cerut-o a fost obligat la plata unor sume de

bani, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.,

hotărârea atacată fiind una corectă.

Referitor la cel

de-al doilea motiv de nelegalitate, constând în aplicarea greșită a art. 322 pct.

5 C. proc. civ., înalta Curte, reține că revizuirea este o cale extraordinară

de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva unei hotărârii

definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege. Hotărârea

atacată prin intermediul revizuirii nu se critică în raport de materialul

existent la dosarul cauzei, la data pronunțării acestei hotărâri, ci numai pe

baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data soluționării.

Așadar, în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control

judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au formulat

obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărui revizuire se

solicită. Din analiza motivelor invocate în speță, înalta Curte, reține că, în

mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a apreciat

că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece

înscrisul depus la dosar nu reprezintă un înscris nou față de decizia civilă a

cărei revizuire s-a solicitat, atâta timp cât hotărârea AGA a fost adoptată la

data de 19 februarie 2005, iar Decizia nr. 68 a fost pronunțată Curtea de Apel

Oradea secția comercială de contencios administrativ și fiscal la data de 09

iulie 2009. Astfel, fiind un înscris întocmit ulterior hotărârii în speță,

recunoscut de revizuentul însuși ca fiind depus la instanța de fond, în mod

corect a fost apreciat ca neîncadrându-se în prevederile normei legale

menționate.

Față de

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul G.T. și

având în vedere că recurentul - revizuent a căzut în pretenții, în temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata sumei de

1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței reprezentând

onorariu de avocat depuse la dosar, în favoarea intimatului P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de revizuentul G.T. împotriva Deciziei nr. 23/C/2011-A din 1 martie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Obligă revizuentul la

plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea

intimatului P.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 octombrie 2011.