ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Prin
Decizia nr. 24 din 26 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost
admis apelul declarat de apelantul - reclamant G.T. în contradictoriu cu
intimata - pârâtă SC R.T.L.B.M. SRL împotriva sentinței nr. 416 din 3 octombrie
2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, sentință pe care o schimbă în totalitate
în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G.T. în
contradictoriu cu pârâta SC R.T.L.B.M. SRL Oradea și obligă pârâta să plătească
reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 219.500 euro
reprezentând drepturile bănești cuvenite ca urmare a retragerii din societatea
pârâtă, a fost respinsă cererea reclamantului de actualizare a sumei cuvenite
de la data scadenței până la data plății; a obligat pârâta la plata sumei de
23.834,75 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
Analizând
apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța de
apel a reținut că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul apelant a devenit asociat în cadrul
societății intimate în anul 2001 în urma dobândirii prin cesiune de părți
sociale a unei cote de 16,19 % din capitalul social, reprezentând 68 părți
sociale, în schimbul plății unei sume de 40.000 dolari SUA.
Ulterior, pe fondul unor neînțelegeri cu ceilalți
asociați, vizând modul de desfășurare a activității societății, reclamantul
și-a manifestat dorința în mai multe rânduri de a se retrage din societate.
Ceilalți asociați, luând act de manifestarea de voință a reclamantului, i-au
propus acestuia două modalități diferite prin care acesta să părăsească
societatea, respectiv prin divizare și preluarea unei părți patrimoniale
aferente licenței din Satu Mare ori prin stabilirea unui preț ferm de despăgubire
la încasarea căruia să-i înceteze calitatea de asociat, condiționat de acordul
reclamantului în vederea obținerii prin orice formă legală a sumei de bani
necesară despăgubirii.
În acest sens, în cadrul adunării generale a asociaților
din data de 7 mai 2008, la care au participați toți asociații cu excepția
reclamantului, la pct. 2 al ordinii de zi asociații prezenți au luat în
discuție cererea reclamantului de retragere din societate, hotărând în
unanimitate că sunt de acord cu retragerea acestuia prin cele două modalități
mai sus arătate.
Ca
răspuns la variantele propuse de ceilalți asociați, reclamantul aduce la
cunoștința asociaților și societății opțiunea sa de retragere prin modalitatea
stabilirii unei sume de bani care i se cuvine după cota sa de participare la
capitalul social.
Drept
urmare a opțiunii manifestate de reclamant, asociații societății se întrunesc
la data de 10 iulie 2008 într-o nouă adunare generală, unde în unanimitate
aprobă în favoarea asociatului retras, conform hotărârii A.G.A. din 7 mai 2008,
suma de 220.000 euro pentru cele 68 de părți sociale, sumă ce se va achita până
la 30 martie 2009, în aceasta fiind induse și dividendele aferente anului 2008.
La pct. 2 al Hotărârii A.G.A. se menționează că asociatul retras va împuternici
pe directorul general al societății (d-l B.l.M.) pentru semnarea în numele său
a oricărui act al societății privind vânzări de active, bunuri corporale și
necorporale ale societății și contractări de credite bancare.
La
data de 15 iulie 2008 reclamantul întocmește procura autentică pe seama
directorului general în sensul convenit, în cadrul procurii menționându-se
suplimentar față de cele convenite și posibilitatea cesionării de către
mandatar a părților sociale ale reclamantului către orice persoană și încasarea
prețului cuvenit cesiunii.
Ulterior, fără a exista vreo altă hotărâre A.G.A. de
revocare a celor două hotărârii A.G.A. arătate mai sus, nu mai are loc punerea
în executare a celor decise în privința retragerii reclamantului, ceilalți asociați
arătând că nu intenționează niciunul să preia părțile sociale ale reclamantului
și că înțelegerea consemnată în cele două hotărâri A.G.A. a fost în contextul
vânzării întregii societăți către un potențial investitor, înțelegere ce nu a
mai avut loc ulterior.
În speță, raportat la conținutul expres și neechivoc al
celor două hotărâri A.G.A. din datele de 7 mai 2008 și 10 iulie 2008, a avut
loc o retragere voluntară a reclamantului cu acordul expres al tuturor
celorlalți asociați, în sensul vizat de art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
31/1990, câtă vreme cele două hotărâri aprobă expres retragerea acestuia din
societate și drepturile bănești ce i se cuvin ca efect al retragerii.
Într-adevăr, încetarea voluntară a calității de asociat
se poate realiza atât prin modalitatea retragerii, concretizată prin declarația
de retragere și modificarea corespunzătoare a actului constitutiv la
consecințele retragerii (prin diminuarea numărului asociaților, reducerea
capitalului social etc), cât și prin modalitatea cesiunii părților sociale, ce
are ca și efect încetarea calității de asociat și desocotirea patrimonială a
asociatului retras prin convenție cu cesionarul și nu față de societate, cum
are loc în prima modalitate.
Însă, în cauză din analiza întregului material probator
nu se poate reține că s-a intenționat o încetare a calității de asociat prin
cesiunea părților sociale, cum a reținut prima instanță, în condițiile în care
nu s-a putut proba existența unui potențial cesionar care să preia părțile
sociale ale reclamantului și conținutului expres al celor două hotărâri A.G.A.
care vizează doar o retragere voluntară din societate cu acordul tuturor
asociaților.
Faptul
că, în procura întocmită ulterior adoptării celor două hotărâri A.G.A. s-a
făcut mențiune și despre posibilitatea cesionării părților sociale către alte
persoane, pe lângă aspectul convenit la pct. 2 al hotărârii A.G.A. din 10 iulie
2008, nu poate fi apreciat drept încetare a calității de asociat prin
modalitatea cesiunii părților sociale cu excluderea posibilității retragerii
din societate, în conformitate cu articolului 226 alin. (1) lit. b) din Lege,
în condițiile în care și prin modalitatea retragerii există posibilitatea
preluării părților sociale ale asociatului retras de către ceilalți asociați
rămași.
Prin
urmare, nu se poate reține că în cauză nu a fost vorba despre o retragere a
reclamantului cu acordul celorlalți asociați, ci doar o intenție de cesionare a
părților sociale care nu s-au materializat în lipsa oricărui cesionar.
De asemenea, faptul că în perioada respectivă ar fi
existat o posibilă ofertă de preluare a întregii societăți de către un
investitor, nu poate fi reținut în contra - reclamantului în condițiile în care
acesta a formulat o declarație de retragere din societate, independent de vreo
altă ofertă de preluare a societății acceptată de către ceilalți asociați.
Neîntocmirea
actelor modificatoare ale actelor constitutive ale societății, ce ar fi trebuit
să adapteze actul constitutiv la consecințele retragerii reclamantului, nu
poate constitui un impediment în executarea hotărârilor A.G.A. ce au consfințit
voința reclamantului de a se retrage și acordul celorlalți asociați în acest
sens și drepturile patrimoniale ce i se cuvin după retragere deoarece aceasta
ar fi trebuit să fie realizată de către ceilalți asociați rămași în societate.
Nici
faptul că, ulterior adoptării celor două hotărâri A.G.A., ceilalți asociați nu
au mai pus în executare cele convenite cu reclamantul, considerându-l pe acesta
în continuare asociat al societății, nu pot fi reținute câtă vreme retragerea
reclamantului a avut loc la data realizării acordului de voință a tuturor
asociaților prin hotărârea A.G.A. adoptată în acest sens, lipsa actului
modificator al actelor constitutive ca efect al retragerii neputând fi opusă
reclamantului, căruia nu-i revenea ca efect al retragerii obligativitatea
întocmirii lor, mai ales că acesta prin procura dată și-a manifestat
disponibilitatea modificării lor în oricare variantă ar fi fost necesară pentru
încetarea calității sale de asociat în societate.
Drept urmare câtă vreme există o hotărâre A.G.A. a
societății, din care rezultă acordul tuturor asociaților rămași în vederea
retragerii reclamantului și o altă hotărâre A.G.A., ulterioară, prin care i se
stabilește tot prin acord unanim drepturile cuvenite ca efect al retragerii, în
mod eronat prima instanță nu a dat eficiență prevederilor art. 226 alin. (1) lit.
b) din Legea nr. 31/1990 republicată și a respins acțiunea reclamantului vizând
plata drepturilor cuvenite ca urmare a retragerii sale din societate.
În ce privește cuantumul drepturilor cuvenite
reclamantului, ca efect al retragerii sale, instanța va avea în vedere suma
stabilită de comun acord de ceilalți asociați prin hotărârea A.G.A. din 10
iulie 2008 și limitele investirii instanței prin cererea de chemare în
judecată, respectiv suma de 219.500 euro sau echivalentul ei în lei la data
plății (din suma stabilită de asociați reclamantul nesolicitând decât obligarea
pârâtei la plata sumei de 219.500 euro).
Referitor la solicitarea de actualizare a sumei cuvenite
de la data scadenței (30 martie 2009) la zi, se reține că prin actualizarea
sumelor neachitate la scadență se recuperează prejudiciul cauzat prin
devalorizarea monetară în raport de rata inflației, devalorizare ce are loc în
privința monedei naționale. în cazul în care se stabilește obligația de plată
prin raportare la cursul valutar al unei alte monede la data plății sumei
respective în moneda națională, nu se mai poate pune problema devalorizării
monedei naționale și a prejudiciului cauzat datorită creșterii inflației.
Împotriva
Deciziei nr. 24 din 26 martie 2013 formulează recurs pârâta SC R.T.L.B.M. SRL,
solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul
respingerii apelului declarat de G.T., cu consecința menținerii ca legală a
sentinței primei instanțe.
Motivele
de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea
greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 și ale
art. 960 - 970 C. civ.
Din
interpretarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 rezultă că asociatul
se poate retrage din societate în condițiile stabilite de acest text de lege
care stabilește o ordine a cazurilor în care poate interveni retragerea, cele 3
situații reglementate la lit. a) - c) nereprezentând alternative de retragere a
asociaților.
Astfel,
asociatul care dorește să se retragă din societate va trebui să urmeze, în
primul rând modalitatea agreată prin actul constitutiv, iar în măsura în care
acesta nu reglementează o astfel de modalitate, prin acordul unanim al
asociaților și abia, în ultimul rând, retragerea se poate face pe cale
judecătorească.
În
speță erau aplicabile dispozițiile art. 226 alin. (1) lit. a) și nu art. 226 alin.
(1) lit. b) din Lege.
Retragerea dintr-o societate comercială este un drept
subiectiv stabilit de Lege, drept ce se exercită în condițiile reglementate de
lege, dar și în conformitate cu prevederile actului constitutiv, legea
permițând asociaților să prevadă cazurile și condițiile în care un asociat se
poate retrage din societate.
În speță, la art. 30 din Statutul societății, asociații
au prevăzut o singură modalitate de retragere a asociaților, prin cesionarea
părților sociale de către asociatul care dorește să se retragă, orice altă
modalitate de retragere reprezentând o încălcare a principiului pacta sunt
servanta.
Instanța
de apel trebuia să analizeze retragerea prin perspectiva modalității prevăzute
în statut, iar nu să aplice prevederile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
31/1990, încălcând astfel atât prevederile legii speciale - Legea nr. 31/1990,
cât și pe cele ale dreptului comun - art. 969 și art. 970 C. civ.
Intimatul și-a asumat o obligație de a face pentru o
durată stabilită de comun acord cu partenerii de contract, iar numai un
eveniment dinainte convenit de părți precum cel prevăzut de art. 30 din statut,
putea justifica nerespectarea termenului contractual.
Mai mult, modalitatea retragerii asociaților exclusiv în
forma prevăzută de art. 30 din statut și nu în alte condiții (acordul părților
cum eronat a apreciat instanța de apel) a fost recunoscută, în mod repetat și
neîndoielnic de chiar intimatul - reclamant ulterior adoptării hotărârii A.G.A.
din 7 mai 2008, respectiv al celei din 10 iulie 2008 prin care prevede că i-ar
fi fost stabilite așazisele drepturi cuvenite ca urmare a retragerii din
societate.
Din cuprinsul procurii autentificate din 15 iulie 2008
rezultă cu prisosință faptul că intimatul - reclamant a înțeles să se retragă
din societate exclusiv în condițiile reglementate de art. 30 din statut,
respectiv prin cesionarea părților sale sociale către ceilalți asociați sau
către terții agreați de asociați.
Mandatul acordat de intimatul - reclamant asociatului B.M.
de a cesiona părțile sociale, a încasa contravaloarea acestora și a-i preda
sumele primite prin chitanța descărcătoare demonstrează fără dubiu că suma
pretinsă de intimatul - reclamant cu titlu de contravaloare
a
părților sociale trebuia să provină de la potențialul cumpărător al acestor
părți sociale, iar nu de la societate.
În mod corect, opinează recurenta, prima instanță a
reținut că, în măsura în care obligația de plată a sumei de 220.000 euro ar fi
fost stabilită în sarcina acesteia, fără nicio condiție ulterioară, referirea
din cuprinsul procurii la „cesiunea în totalitate a părților sociale . către
cine va crede de cuviință, la libera sa apreciere" nu își mai avea sensul.
Pentru identitate de rațiune, nu și-ar mai fi avut sensul
nici celelalte mențiuni din procura notarială referitoare la asumarea
responsabilității intimatului G.T. față de societate până la data cesiunii
părților sociale - data de la care își pierdea calitatea de asociat - sau la
reprezentarea sa cu puteri depline până la aceeași dată a cesiunii părților
sociale și, mai cu seamă, declarația pe proprie răspundere, sub sancțiunea
legii penale, că este asociat la SC R.T.L.B.M.S. SRL.
Aplicând
greșit prevederile art. 30 din Statut, instanța de apel a încălcat prevederile art.
996 - 970 C. civ. care obligau părțile să respecte drepturile și obligațiile
asumate prin actele de societate și, de asemenea, obligau instanța să facă
aplicarea voinței reale a părților la momentul adoptării hotărârilor A.G.A. din
7 mai 2008 și 10 iulie 2008.
Cele
două hotărâri A.G.A. nu puteau avea semnificația unei retrageri prin simplul
acord al asociaților, în sensul art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990,
cum greșit a reținut instanța de apel, ci reprezintă doar acordul de voință al
asociaților de înstrăinare a părților sociale către un terț potențial
investitor, acord fără de care nu se poate realiza cesiunea, având în vedere
prevederile statutare și ale art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Recurenta
concluzionează că atâta vreme cât cesiunea părților sociale nu s-a concretizat
întrucât nu a fost identificat un cumpărător, intimatul și-a păstrat calitatea
de asociat astfel că nu s-a născut dreptul acestuia de a solicita drepturile
bănești corespunzătoare părților sociale deținute de acesta.
Prin
întâmpinarea depusă intimatul a invocat excepția tardivității recursului, iar
pe fond solicită respingerea recursului.
Recursul
este fondat pentru următoarele considerente:
Motivul invocat de către recurent se încadrează în
motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, referindu-se la
interpretarea greșită a instanței de apel a dispozițiilor art. 226 din Legea nr.
31/1990 cu privire la modalitățile de retragere din societatea comercială și a
dispozițiilor art. 969 - 970 C. civ.
Art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale stabilește cazurile în care asociatul se poate retrage
din societate:
a)
în
cazurile prevăzute în actul constitutiv
b)
cu
acordul tuturor celorlalți asociați
c)
în
lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul
unanim, se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri
judecătorești.
Actul constitutiv al SC R.T.L.B.M. SRL cuprinde
dispoziții cu privire la retragerea asociaților din societate, respectiv art. 30
potrivit căruia „oricare dintre asociați se poate retrage din societate
cesionând părțile sociale celorlalți asociați sau unui terț agreat de ceilalți
asociați".
Interpretând dispozițiile art. 226 alin. (1) rezultă că
asociatul se poate retrage din societate în primul rând astfel cum prevede
actul său constitutiv, dacă acest act nu are prevederi în acest sens,
retragerea se va face cu acordul tuturor asociaților, și, în ultimul rând, în
caz de neînțelegeri și în lipsă de dispoziție societară, în baza unei hotărâri
judecătorești.
În
prezenta cauză ne aflăm în situația prevăzută de art. 226 alin. (1) lit. a)
care face trimitere la dispozițiile actului constitutiv în această privință.
Este
greșită interpretarea dată de către instanța de apel care stabilește, în raport
de conținutul și al celor două hotărâri A.G.A. din 7 mai 2008 și 10 iulie 2008,
în sensul că a avut loc o retragere voluntară a reclamantului cu acordul expres
al tuturor celorlalți asociați în sensul vizat de art. 226 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 31/1990, câtă vreme cele două hotărâri aprobă expres retragerea
intimatului din societate și drepturile bănești ce i se cuvin urmare a
retragerii.
Actul constitutiv al societății reprezintă un contract pe
care asociații îl încheie în momentul constituirii societății comerciale, orice
modificare ulterioară a acestui act constitutiv trebuind a fi realizată
printr-un alt act care exprimă voința asociaților, denumit act adițional care
urmează formalitățile de publicitate prevăzute de lege.
Atâta vreme cât art. 30 din actul constitutiv al
societății nu a fost modificat asociații, chiar în situația acordului lor
unanim, nu pot hotărî altfel cu privire la retragerea unui asociat întrucât
acest acord trebuie să îmbrace forma unui act adițional de modificare a
dispozițiilor inițiale, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Cele
două hotărâri A.G.A. din data de 7 mai 2008 și 10 iulie 2008 reprezintă voința
asociaților cu privire la executarea, punerea în aplicare a dispozițiilor art. 30
din actul constitutiv.
În
prima adunare generală asociații prezenți au luat act de intenția asociatului G.T.
de a se retrage, exprimându-și acordul unanim în acest sens.
Prin cea de-a doua hotărâre din data de 10 iulie 2008
asociații stabilesc valoarea părților sociale deținute de către G.T., stabilind
că acest preț i se va achita până la data de 30 martie 2009.
Prin
aceeași hotărâre A.G.A. asociatul retras îl împuternicește prin act notarial pe
un alt asociat pentru semnarea în numele său a oricărui act al societății (...).
Potrivit
procurii la care face referire hotărârea A.G.A. intimatul G.T. îl
împuternicește pe mandatarul său să îl reprezinte cu puteri depline în
calitatea sa de asociat în vederea cesiunii în totalitate a părților sale
sociale pe care le deține la SC R.T.L.B.M. SRL, către cine va crede de
cuviință, la libera sa apreciere.
Ca
atare, hotărârea A.G.A. din 10 iulie 2008 este în deplin acord cu dispozițiile
statutare din art. 30, intimatul fiind de acord să vândă părțile sociale
deținute în primul rând asociaților, caz în care se stabilea termenul până la
care i se va achita contravaloarea acestora, precum și oricărei alte persoane,
în cazul în care asociații nu își exprimă intenția de a cumpăra, și care,
evident, va dispune de suma de bani cerută.
Nu
există nicio intenție clară și neechivocă a niciunuia dintre asociați în sensul
cumpărării părților sociale ce au aparținut asociatului retras, ca atare nu
există niciun debitor al obligației pretinse și care formează obiectul
prezentei cauze.
Art.
30 din actul constitutiv face referire la asociații cărora li se vor ceda
părțile sociale și nu la societate, sens în care intimatul a înțeles să
pretindă suma reprezentând contravaloarea părților sale sociale de la
societatea comercială și nu de la vreunul dintre asociați, lucru de altfel
imposibil având în vedere pct. 1 din hotărârea A.G.A. din 10 iulie 2008.
De
altfel, hotărârea A.G.A. din 10 iulie 2008 a fost revocată printr-o altă hotărâre
A.G.A. din data de 28 ianuarie 2014, asociatul G.T. care figurează ca
deținătorul a 16,19 % din părțile sociale, fiind reprezentat de către asociatul
B.l.M. în baza procurii autentice de care s-a făcut referire anterior în
cuprinsul hotărârii, procură nerevocată de către mandant până în prezent.
Câtă vreme cesiunea părților sociale nu s-a concretizat
întrucât nu a fost identificat un cumpărător (fie asociat, fie terț) intimatul
T.G. și-a păstrat calitatea de asociat astfel că nu s-a născut dreptul acestuia
de a solicita drepturile bănești corespunzătoare părților sociale deținute de
acesta, obligația de plată devenind exigibilă în momentul în care ea este
acceptată, cum corect a reținut instanța de fond.
Față
de cele mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct.
99 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să admită recursul, să modifice decizia
atacată în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În
temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga intimatul să plătească recurentei suma
de 18.838,20 lei cheltuieli de judecată cu recurs constând în contravaloare
taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Referitor
la excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte
urmează să o respingă ca nefondată având în vedere
că a fost respectat
termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.
civ., decizia recurată fiind comunicată recurentei la data de 5 aprilie 2013,
recursul fiind înregistrat la data de 19 aprilie 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC R.T.L.B.M. SRL
Oradea împotriva Deciziei nr. 24/ AC din 26 martie 2013
pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică
decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantului G.T. ca nefondat.
Obligă intimatul reclamant G.T. să plătească recurentei
suma de
18.838,20 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2014.