ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2014

HOTĂRÂRE
29.01.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin

Decizia nr. 24 din 26 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost

admis apelul declarat de apelantul - reclamant G.T. în contradictoriu cu

intimata - pârâtă SC R.T.L.B.M. SRL împotriva sentinței nr. 416 din 3 octombrie

2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, sentință pe care o schimbă în totalitate

în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G.T. în

contradictoriu cu pârâta SC R.T.L.B.M. SRL Oradea și obligă pârâta să plătească

reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 219.500 euro

reprezentând drepturile bănești cuvenite ca urmare a retragerii din societatea

pârâtă, a fost respinsă cererea reclamantului de actualizare a sumei cuvenite

de la data scadenței până la data plății; a obligat pârâta la plata sumei de

23.834,75 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

Analizând

apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța de

apel a reținut că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul apelant a devenit asociat în cadrul

societății intimate în anul 2001 în urma dobândirii prin cesiune de părți

sociale a unei cote de 16,19 % din capitalul social, reprezentând 68 părți

sociale, în schimbul plății unei sume de 40.000 dolari SUA.

Ulterior, pe fondul unor neînțelegeri cu ceilalți

asociați, vizând modul de desfășurare a activității societății, reclamantul

și-a manifestat dorința în mai multe rânduri de a se retrage din societate.

Ceilalți asociați, luând act de manifestarea de voință a reclamantului, i-au

propus acestuia două modalități diferite prin care acesta să părăsească

societatea, respectiv prin divizare și preluarea unei părți patrimoniale

aferente licenței din Satu Mare ori prin stabilirea unui preț ferm de despăgubire

la încasarea căruia să-i înceteze calitatea de asociat, condiționat de acordul

reclamantului în vederea obținerii prin orice formă legală a sumei de bani

necesară despăgubirii.

În acest sens, în cadrul adunării generale a asociaților

din data de 7 mai 2008, la care au participați toți asociații cu excepția

reclamantului, la pct. 2 al ordinii de zi asociații prezenți au luat în

discuție cererea reclamantului de retragere din societate, hotărând în

unanimitate că sunt de acord cu retragerea acestuia prin cele două modalități

mai sus arătate.

Ca

răspuns la variantele propuse de ceilalți asociați, reclamantul aduce la

cunoștința asociaților și societății opțiunea sa de retragere prin modalitatea

stabilirii unei sume de bani care i se cuvine după cota sa de participare la

capitalul social.

Drept

urmare a opțiunii manifestate de reclamant, asociații societății se întrunesc

la data de 10 iulie 2008 într-o nouă adunare generală, unde în unanimitate

aprobă în favoarea asociatului retras, conform hotărârii A.G.A. din 7 mai 2008,

suma de 220.000 euro pentru cele 68 de părți sociale, sumă ce se va achita până

la 30 martie 2009, în aceasta fiind induse și dividendele aferente anului 2008.

La pct. 2 al Hotărârii A.G.A. se menționează că asociatul retras va împuternici

pe directorul general al societății (d-l B.l.M.) pentru semnarea în numele său

a oricărui act al societății privind vânzări de active, bunuri corporale și

necorporale ale societății și contractări de credite bancare.

La

data de 15 iulie 2008 reclamantul întocmește procura autentică pe seama

directorului general în sensul convenit, în cadrul procurii menționându-se

suplimentar față de cele convenite și posibilitatea cesionării de către

mandatar a părților sociale ale reclamantului către orice persoană și încasarea

prețului cuvenit cesiunii.

Ulterior, fără a exista vreo altă hotărâre A.G.A. de

revocare a celor două hotărârii A.G.A. arătate mai sus, nu mai are loc punerea

în executare a celor decise în privința retragerii reclamantului, ceilalți asociați

arătând că nu intenționează niciunul să preia părțile sociale ale reclamantului

și că înțelegerea consemnată în cele două hotărâri A.G.A. a fost în contextul

vânzării întregii societăți către un potențial investitor, înțelegere ce nu a

mai avut loc ulterior.

În speță, raportat la conținutul expres și neechivoc al

celor două hotărâri A.G.A. din datele de 7 mai 2008 și 10 iulie 2008, a avut

loc o retragere voluntară a reclamantului cu acordul expres al tuturor

celorlalți asociați, în sensul vizat de art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

31/1990, câtă vreme cele două hotărâri aprobă expres retragerea acestuia din

societate și drepturile bănești ce i se cuvin ca efect al retragerii.

Într-adevăr, încetarea voluntară a calității de asociat

se poate realiza atât prin modalitatea retragerii, concretizată prin declarația

de retragere și modificarea corespunzătoare a actului constitutiv la

consecințele retragerii (prin diminuarea numărului asociaților, reducerea

capitalului social etc), cât și prin modalitatea cesiunii părților sociale, ce

are ca și efect încetarea calității de asociat și desocotirea patrimonială a

asociatului retras prin convenție cu cesionarul și nu față de societate, cum

are loc în prima modalitate.

Însă, în cauză din analiza întregului material probator

nu se poate reține că s-a intenționat o încetare a calității de asociat prin

cesiunea părților sociale, cum a reținut prima instanță, în condițiile în care

nu s-a putut proba existența unui potențial cesionar care să preia părțile

sociale ale reclamantului și conținutului expres al celor două hotărâri A.G.A.

care vizează doar o retragere voluntară din societate cu acordul tuturor

asociaților.

Faptul

că, în procura întocmită ulterior adoptării celor două hotărâri A.G.A. s-a

făcut mențiune și despre posibilitatea cesionării părților sociale către alte

persoane, pe lângă aspectul convenit la pct. 2 al hotărârii A.G.A. din 10 iulie

2008, nu poate fi apreciat drept încetare a calității de asociat prin

modalitatea cesiunii părților sociale cu excluderea posibilității retragerii

din societate, în conformitate cu articolului 226 alin. (1) lit. b) din Lege,

în condițiile în care și prin modalitatea retragerii există posibilitatea

preluării părților sociale ale asociatului retras de către ceilalți asociați

rămași.

Prin

urmare, nu se poate reține că în cauză nu a fost vorba despre o retragere a

reclamantului cu acordul celorlalți asociați, ci doar o intenție de cesionare a

părților sociale care nu s-au materializat în lipsa oricărui cesionar.

De asemenea, faptul că în perioada respectivă ar fi

existat o posibilă ofertă de preluare a întregii societăți de către un

investitor, nu poate fi reținut în contra - reclamantului în condițiile în care

acesta a formulat o declarație de retragere din societate, independent de vreo

altă ofertă de preluare a societății acceptată de către ceilalți asociați.

Neîntocmirea

actelor modificatoare ale actelor constitutive ale societății, ce ar fi trebuit

să adapteze actul constitutiv la consecințele retragerii reclamantului, nu

poate constitui un impediment în executarea hotărârilor A.G.A. ce au consfințit

voința reclamantului de a se retrage și acordul celorlalți asociați în acest

sens și drepturile patrimoniale ce i se cuvin după retragere deoarece aceasta

ar fi trebuit să fie realizată de către ceilalți asociați rămași în societate.

Nici

faptul că, ulterior adoptării celor două hotărâri A.G.A., ceilalți asociați nu

au mai pus în executare cele convenite cu reclamantul, considerându-l pe acesta

în continuare asociat al societății, nu pot fi reținute câtă vreme retragerea

reclamantului a avut loc la data realizării acordului de voință a tuturor

asociaților prin hotărârea A.G.A. adoptată în acest sens, lipsa actului

modificator al actelor constitutive ca efect al retragerii neputând fi opusă

reclamantului, căruia nu-i revenea ca efect al retragerii obligativitatea

întocmirii lor, mai ales că acesta prin procura dată și-a manifestat

disponibilitatea modificării lor în oricare variantă ar fi fost necesară pentru

încetarea calității sale de asociat în societate.

Drept urmare câtă vreme există o hotărâre A.G.A. a

societății, din care rezultă acordul tuturor asociaților rămași în vederea

retragerii reclamantului și o altă hotărâre A.G.A., ulterioară, prin care i se

stabilește tot prin acord unanim drepturile cuvenite ca efect al retragerii, în

mod eronat prima instanță nu a dat eficiență prevederilor art. 226 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 31/1990 republicată și a respins acțiunea reclamantului vizând

plata drepturilor cuvenite ca urmare a retragerii sale din societate.

În ce privește cuantumul drepturilor cuvenite

reclamantului, ca efect al retragerii sale, instanța va avea în vedere suma

stabilită de comun acord de ceilalți asociați prin hotărârea A.G.A. din 10

iulie 2008 și limitele investirii instanței prin cererea de chemare în

judecată, respectiv suma de 219.500 euro sau echivalentul ei în lei la data

plății (din suma stabilită de asociați reclamantul nesolicitând decât obligarea

pârâtei la plata sumei de 219.500 euro).

Referitor la solicitarea de actualizare a sumei cuvenite

de la data scadenței (30 martie 2009) la zi, se reține că prin actualizarea

sumelor neachitate la scadență se recuperează prejudiciul cauzat prin

devalorizarea monetară în raport de rata inflației, devalorizare ce are loc în

privința monedei naționale. în cazul în care se stabilește obligația de plată

prin raportare la cursul valutar al unei alte monede la data plății sumei

respective în moneda națională, nu se mai poate pune problema devalorizării

monedei naționale și a prejudiciului cauzat datorită creșterii inflației.

Împotriva

Deciziei nr. 24 din 26 martie 2013 formulează recurs pârâta SC R.T.L.B.M. SRL,

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul

respingerii apelului declarat de G.T., cu consecința menținerii ca legală a

sentinței primei instanțe.

Motivele

de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 și ale

art. 960 - 970 C. civ.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 rezultă că asociatul

se poate retrage din societate în condițiile stabilite de acest text de lege

care stabilește o ordine a cazurilor în care poate interveni retragerea, cele 3

situații reglementate la lit. a) - c) nereprezentând alternative de retragere a

asociaților.

Astfel,

asociatul care dorește să se retragă din societate va trebui să urmeze, în

primul rând modalitatea agreată prin actul constitutiv, iar în măsura în care

acesta nu reglementează o astfel de modalitate, prin acordul unanim al

asociaților și abia, în ultimul rând, retragerea se poate face pe cale

judecătorească.

În

speță erau aplicabile dispozițiile art. 226 alin. (1) lit. a) și nu art. 226 alin.

(1) lit. b) din Lege.

Retragerea dintr-o societate comercială este un drept

subiectiv stabilit de Lege, drept ce se exercită în condițiile reglementate de

lege, dar și în conformitate cu prevederile actului constitutiv, legea

permițând asociaților să prevadă cazurile și condițiile în care un asociat se

poate retrage din societate.

În speță, la art. 30 din Statutul societății, asociații

au prevăzut o singură modalitate de retragere a asociaților, prin cesionarea

părților sociale de către asociatul care dorește să se retragă, orice altă

modalitate de retragere reprezentând o încălcare a principiului pacta sunt

servanta.

Instanța

de apel trebuia să analizeze retragerea prin perspectiva modalității prevăzute

în statut, iar nu să aplice prevederile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

31/1990, încălcând astfel atât prevederile legii speciale - Legea nr. 31/1990,

cât și pe cele ale dreptului comun - art. 969 și art. 970 C. civ.

Intimatul și-a asumat o obligație de a face pentru o

durată stabilită de comun acord cu partenerii de contract, iar numai un

eveniment dinainte convenit de părți precum cel prevăzut de art. 30 din statut,

putea justifica nerespectarea termenului contractual.

Mai mult, modalitatea retragerii asociaților exclusiv în

forma prevăzută de art. 30 din statut și nu în alte condiții (acordul părților

cum eronat a apreciat instanța de apel) a fost recunoscută, în mod repetat și

neîndoielnic de chiar intimatul - reclamant ulterior adoptării hotărârii A.G.A.

din 7 mai 2008, respectiv al celei din 10 iulie 2008 prin care prevede că i-ar

fi fost stabilite așazisele drepturi cuvenite ca urmare a retragerii din

societate.

Din cuprinsul procurii autentificate din 15 iulie 2008

rezultă cu prisosință faptul că intimatul - reclamant a înțeles să se retragă

din societate exclusiv în condițiile reglementate de art. 30 din statut,

respectiv prin cesionarea părților sale sociale către ceilalți asociați sau

către terții agreați de asociați.

Mandatul acordat de intimatul - reclamant asociatului B.M.

de a cesiona părțile sociale, a încasa contravaloarea acestora și a-i preda

sumele primite prin chitanța descărcătoare demonstrează fără dubiu că suma

pretinsă de intimatul - reclamant cu titlu de contravaloare

a

părților sociale trebuia să provină de la potențialul cumpărător al acestor

părți sociale, iar nu de la societate.

În mod corect, opinează recurenta, prima instanță a

reținut că, în măsura în care obligația de plată a sumei de 220.000 euro ar fi

fost stabilită în sarcina acesteia, fără nicio condiție ulterioară, referirea

din cuprinsul procurii la „cesiunea în totalitate a părților sociale . către

cine va crede de cuviință, la libera sa apreciere" nu își mai avea sensul.

Pentru identitate de rațiune, nu și-ar mai fi avut sensul

nici celelalte mențiuni din procura notarială referitoare la asumarea

responsabilității intimatului G.T. față de societate până la data cesiunii

părților sociale - data de la care își pierdea calitatea de asociat - sau la

reprezentarea sa cu puteri depline până la aceeași dată a cesiunii părților

sociale și, mai cu seamă, declarația pe proprie răspundere, sub sancțiunea

legii penale, că este asociat la SC R.T.L.B.M.S. SRL.

Aplicând

greșit prevederile art. 30 din Statut, instanța de apel a încălcat prevederile art.

996 - 970 C. civ. care obligau părțile să respecte drepturile și obligațiile

asumate prin actele de societate și, de asemenea, obligau instanța să facă

aplicarea voinței reale a părților la momentul adoptării hotărârilor A.G.A. din

7 mai 2008 și 10 iulie 2008.

Cele

două hotărâri A.G.A. nu puteau avea semnificația unei retrageri prin simplul

acord al asociaților, în sensul art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990,

cum greșit a reținut instanța de apel, ci reprezintă doar acordul de voință al

asociaților de înstrăinare a părților sociale către un terț potențial

investitor, acord fără de care nu se poate realiza cesiunea, având în vedere

prevederile statutare și ale art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta

concluzionează că atâta vreme cât cesiunea părților sociale nu s-a concretizat

întrucât nu a fost identificat un cumpărător, intimatul și-a păstrat calitatea

de asociat astfel că nu s-a născut dreptul acestuia de a solicita drepturile

bănești corespunzătoare părților sociale deținute de acesta.

Prin

întâmpinarea depusă intimatul a invocat excepția tardivității recursului, iar

pe fond solicită respingerea recursului.

Recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Motivul invocat de către recurent se încadrează în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, referindu-se la

interpretarea greșită a instanței de apel a dispozițiilor art. 226 din Legea nr.

31/1990 cu privire la modalitățile de retragere din societatea comercială și a

dispozițiilor art. 969 - 970 C. civ.

Art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale stabilește cazurile în care asociatul se poate retrage

din societate:

a)

în

cazurile prevăzute în actul constitutiv

b)

cu

acordul tuturor celorlalți asociați

c)

în

lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul

unanim, se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri

judecătorești.

Actul constitutiv al SC R.T.L.B.M. SRL cuprinde

dispoziții cu privire la retragerea asociaților din societate, respectiv art. 30

potrivit căruia „oricare dintre asociați se poate retrage din societate

cesionând părțile sociale celorlalți asociați sau unui terț agreat de ceilalți

asociați".

Interpretând dispozițiile art. 226 alin. (1) rezultă că

asociatul se poate retrage din societate în primul rând astfel cum prevede

actul său constitutiv, dacă acest act nu are prevederi în acest sens,

retragerea se va face cu acordul tuturor asociaților, și, în ultimul rând, în

caz de neînțelegeri și în lipsă de dispoziție societară, în baza unei hotărâri

judecătorești.

În

prezenta cauză ne aflăm în situația prevăzută de art. 226 alin. (1) lit. a)

care face trimitere la dispozițiile actului constitutiv în această privință.

Este

greșită interpretarea dată de către instanța de apel care stabilește, în raport

de conținutul și al celor două hotărâri A.G.A. din 7 mai 2008 și 10 iulie 2008,

în sensul că a avut loc o retragere voluntară a reclamantului cu acordul expres

al tuturor celorlalți asociați în sensul vizat de art. 226 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 31/1990, câtă vreme cele două hotărâri aprobă expres retragerea

intimatului din societate și drepturile bănești ce i se cuvin urmare a

retragerii.

Actul constitutiv al societății reprezintă un contract pe

care asociații îl încheie în momentul constituirii societății comerciale, orice

modificare ulterioară a acestui act constitutiv trebuind a fi realizată

printr-un alt act care exprimă voința asociaților, denumit act adițional care

urmează formalitățile de publicitate prevăzute de lege.

Atâta vreme cât art. 30 din actul constitutiv al

societății nu a fost modificat asociații, chiar în situația acordului lor

unanim, nu pot hotărî altfel cu privire la retragerea unui asociat întrucât

acest acord trebuie să îmbrace forma unui act adițional de modificare a

dispozițiilor inițiale, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Cele

două hotărâri A.G.A. din data de 7 mai 2008 și 10 iulie 2008 reprezintă voința

asociaților cu privire la executarea, punerea în aplicare a dispozițiilor art. 30

din actul constitutiv.

În

prima adunare generală asociații prezenți au luat act de intenția asociatului G.T.

de a se retrage, exprimându-și acordul unanim în acest sens.

Prin cea de-a doua hotărâre din data de 10 iulie 2008

asociații stabilesc valoarea părților sociale deținute de către G.T., stabilind

că acest preț i se va achita până la data de 30 martie 2009.

Prin

aceeași hotărâre A.G.A. asociatul retras îl împuternicește prin act notarial pe

un alt asociat pentru semnarea în numele său a oricărui act al societății (...).

Potrivit

procurii la care face referire hotărârea A.G.A. intimatul G.T. îl

împuternicește pe mandatarul său să îl reprezinte cu puteri depline în

calitatea sa de asociat în vederea cesiunii în totalitate a părților sale

sociale pe care le deține la SC R.T.L.B.M. SRL, către cine va crede de

cuviință, la libera sa apreciere.

Ca

atare, hotărârea A.G.A. din 10 iulie 2008 este în deplin acord cu dispozițiile

statutare din art. 30, intimatul fiind de acord să vândă părțile sociale

deținute în primul rând asociaților, caz în care se stabilea termenul până la

care i se va achita contravaloarea acestora, precum și oricărei alte persoane,

în cazul în care asociații nu își exprimă intenția de a cumpăra, și care,

evident, va dispune de suma de bani cerută.

Nu

există nicio intenție clară și neechivocă a niciunuia dintre asociați în sensul

cumpărării părților sociale ce au aparținut asociatului retras, ca atare nu

există niciun debitor al obligației pretinse și care formează obiectul

prezentei cauze.

Art.

30 din actul constitutiv face referire la asociații cărora li se vor ceda

părțile sociale și nu la societate, sens în care intimatul a înțeles să

pretindă suma reprezentând contravaloarea părților sale sociale de la

societatea comercială și nu de la vreunul dintre asociați, lucru de altfel

imposibil având în vedere pct. 1 din hotărârea A.G.A. din 10 iulie 2008.

De

altfel, hotărârea A.G.A. din 10 iulie 2008 a fost revocată printr-o altă hotărâre

A.G.A. din data de 28 ianuarie 2014, asociatul G.T. care figurează ca

deținătorul a 16,19 % din părțile sociale, fiind reprezentat de către asociatul

B.l.M. în baza procurii autentice de care s-a făcut referire anterior în

cuprinsul hotărârii, procură nerevocată de către mandant până în prezent.

Câtă vreme cesiunea părților sociale nu s-a concretizat

întrucât nu a fost identificat un cumpărător (fie asociat, fie terț) intimatul

T.G. și-a păstrat calitatea de asociat astfel că nu s-a născut dreptul acestuia

de a solicita drepturile bănești corespunzătoare părților sociale deținute de

acesta, obligația de plată devenind exigibilă în momentul în care ea este

acceptată, cum corect a reținut instanța de fond.

Față

de cele mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct.

99 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să admită recursul, să modifice decizia

atacată în sensul respingerii apelului ca nefondat.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga intimatul să plătească recurentei suma

de 18.838,20 lei cheltuieli de judecată cu recurs constând în contravaloare

taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Referitor

la excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte

urmează să o respingă ca nefondată având în vedere

că a fost respectat

termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., decizia recurată fiind comunicată recurentei la data de 5 aprilie 2013,

recursul fiind înregistrat la data de 19 aprilie 2013.

Admite recursul declarat de pârâta SC R.T.L.B.M. SRL

Oradea împotriva Deciziei nr. 24/ AC din 26 martie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantului G.T. ca nefondat.

Obligă intimatul reclamant G.T. să plătească recurentei

suma de

18.838,20 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3229/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 68 din 09 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâți
ÎCCJ 2015-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2015
, că activitatea financiară a aceasta se desfășoară în condițiile legii, în interesul societății, neputându-se dovedi că asociatul majoritar SC S. SRL a acționat în sensul ajungerii în faliment a societății. S-a mai reținut că reclamanta av
ÎCCJ 2013-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2013
zătoare, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acestei cereri, reclamantul a susținut că, la data excluderii sale din societate deținea un număr de 482 părți sociale, fiind îndreptățit la plata contravalorii acestora, conform dispozițiilo
ÎCCJ 2013-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2013
bele administrate instanța a apreciat că cererea reclamantei nu este întemeiată, raportat la motivele invocate de aceasta. Reclamanta a invocat ca temei al cererii prevederile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 actualizată care pr
ÎCCJ 2013-04-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1653/2013
și în principal, admiterea excepției inadmisibilității, în privința primului capăt de cerere, cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate. Prin Decizia nr. 56/2012-A/C din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă
Sursă