ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând,

din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

promovată la data de 29 martie 2007 pe rolul Judecătoriei Oradea și declinată

prin sentința civilă nr. 4386/2007 în favoarea Tribunalului Bihor, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr.

2938/271/2007, reclamantul V.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC U.

SRL, T.N., T.D., SC E. SRL Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Banca T. SA -

Sucursala Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 948, 968, 975 și 1303 C. civ.,

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

la B.N.P. P.F. din 2006 în privința imobilului înscris în CF Oradea, a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. P.F. în privința

imobilului înscris în C.F.N.D.F Oradea, constatarea nulității absolute a

actului de defalcare autentificat la biroul aceluiași notar public, sistarea

C.F.N.D.F. Oradea și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

În subsidiar,

a solicitat revocarea celor două contracte de vânzare-cumpărare și restabilirea

situației anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul

a arătat că prin decizia civilă nr. 3408/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, a pierdut calitatea de asociat al SC E. SRL fiind exclus din societate,

fără ca aceasta să fie obligată la plata contravalorii părților sociale pe care

le deținea potrivii: art. 224 din Legea nr. 31/1991. După pronunțarea acestei hotărâri

în scopul fraudării intereselor sale, pârâta SC E. SRL Oradea a înstrăinat bunurile

amintite la prețuri derizorii pentru a face imposibilă orice formă de executare

silită, complicitatea la fraudă dintre cele două societăți comerciale pârâte rezultând

din valoarea prețului convenit de acestea, precum și din calitatea de asociat a

pârâtului T.N. în cadrul celor două.

Pârâții T.N.,

T.D. și SC U. SRL. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea

reclamantului la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune, susținând că excluderea

reclamantului din SC E. SRL s-a datorat faptului că acesta nu a adus aportul la

care s-a obligat, neputându-se reține calitatea sa de creditor al societății. De

asemenea, au arătat că prin notarea litigiului în cartea funciară, SC E. SRL a fost

împiedicată să obțină un credit de 100.000 euro de la Banca T. SA, producându-i-se

astfel un prejudiciu în valoare de 2.000.000 euro.

La Dosarul

nr. 2938/271/2007 a fost conexat Dosarul nr. 5064/111/2C07, având ca obiect acțiunea

formulată de reclamantul V.M. împotriva pârâților SC E. SRL Oradea și T.N., prin

care a solicitat să se constate că, în calitate de fost asociat al SC E. SRL, este

îndreptățit la contravaloarea a 33,9437% din patrimoniul societății și să se dispună

obligarea pârâților la plata sumelor corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

cereri, reclamantul a susținut că, la data excluderii sale din societate deținea

un număr de 482 părți sociale, fiind îndreptățit la plata contravalorii acestora,

conform dispozițiilor art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința

comercială nr 642/2011 din 1 iunie 2011, Tribunalul Bihor, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei de interes a reclamantului

în promovarea acțiunii, invocată de pârâții SC U. SRL., T.N. și T.D.; a respins

ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată

de pârâta SC E. SRL Oradea; a respins ca nefondată cererea principală modificată

formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâții SC U. SRL, T.N., T.D.,

SC E. SRL, Primăria Municipiului Oradea și Banca T. SA- Sucursala Oradea; a admis

în parte cererea conexată formulată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu pârâții

SC E. SRL și T.N., și în consecință a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului

suma de 267.134, 86 RON reprezentând contravaloarea participării sale la patrimoniul

social al acesteia; a luat act de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale

formulată de pârâtele SC U. SRL. și T.D., în contradictoriu cu reclamantul V.M.

și a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul T.N. în contradictoriu

cu reclamantul V.M.; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma

de 14.212 RON cu titlu de cheltuieli de judecata și a respins ca nefondate celelalte

pretenții.

Pentru a hotărâ

astfel, prima instanță a reținut că prin decizia comercială nr. 3408 din 7 noiembrie

2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 2366/1/2003,

reclamantul V.M. a fost exclus din SC E. SRL, pierzând calitatea de asociat în cadrul

acesteia.

De asemenea, a

apreciat că acesta justifică interes și calitate procesuală activă în promovarea

cererilor formulate, în raport de prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

potrivit cărora fostul asociat este îndreptățit să primească contravaloarea contribuției

sale la patrimoniul social al societății din cadrul căreia a fost exclus, instituția

excluderii nefiind concepută de legiuitor ca o formă de expropriere a fostului asociat,

astfel încât a respins ca nefondate excepțiile lipsei de interes și lipsei calității

procesuale active a reclamantului, invocate de pârâți.

Coroborând probele

administrate în cauză, înscrisuri și expertize tehnice, prima instanță, în raport:

de valoarea bunurilor aflate în patrimoniul pârâtei SC E. SRL Oradea la data rămânerii

irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus excluderea reclamantului, a apreciat

că acesta este îndreptățit în parte să primească contravaloarea părților sociale

deținute, și admițând în parte cererea conexată, a dispus obligarea pârâților SC

E. SRL și T.N. să-i plătească reclamantului suma de 267.134,86 RON cu acest titlu.

Referitor la petitul

principal, prima instanță, în raport de probele administrate a reținut că nu sunt

întrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene, respectiv încheierea

actelor a căror revocare se solicită în scopul fraudării intereselor cerditorului-reclamant

și conivența frauduloasă dintre pârâtele SC E. SRL și SC U. SRL..

Pentru a respinge

ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul T.N., tribunalul a reținut

că acțiunea introductivă formulată de reclamant și notarea litigiului în cartea

funciară reprezintă un demers pentru protejarea unui interes legitim și nu unul

inițiat în scop șicanator, astfel că a apreciat că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea

cumulativă a condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în răspundere civilă delictuală

- fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente

și vinovăția.

Împotriva hotărârii

primei instanțe au declarat apel pârâtul T.N. și pârâta SC E. SRL Oradea, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă

și de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căilor de atac,

a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea împotriva sentinței

comerciale nr. 642/2011 din 1 iunie 2011, Tribunalul Bihor, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul T.N.

împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a dispune

astfel, Curtea a înlăturat apărările formulate de apelanta-pârâtă prin lichidator

judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D., în sensul incidenței în speță a

prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora calea de atac

ar fi fost scutită de la plata taxei de timbru, argumentat de faptul că apelul nu

a fost formulat de lichidatorul judiciar, ci de societatea împotriva căreia nu fusese

deschisă procedura insolvenței la data formulării apelului, ci la peste patru luni

de la înregistrarea acestuia, respectiv prin încheierea nr. 2771/F din 25 noiembrie

2011.

În consecință,

în baza art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat ca netimbrat apelul

declarat de pârâta SC E. SRL Oradea.

Referitor la apelul

formulat de pârâtul T.N., instanța de control a reținut în esență ca fiind corectă

și legală soluția de admitere în parte a cererii conexate formulate de reclamantul

V.M. și de respingere a cererii reconvenționale formulate de pârâtul T.N..

Împotriva deciziei

nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a

ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, au declarat

recurs pârâții T.N. și SC E. SRL Oradea, prin lichidator judiciar Cabinet Individual

de Insolvență F.D., actualmente S.I. IPURL, criticând-o'pentru nelegalitate și solicitând

admiterea recursurilor, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelurilor

formulate cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii

cererii în pretenții formulate de reclamant și admiterea cererii reconvenționale.

Pârâtul T.N. a

indicat ca temei de drept al căii extraordinare de atac exercitate dispozițiile

art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului depus la dosar susținând

în principal că, decizia atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea

instanței în sensul respingerii apelului său, criticând-o pentru lipsa motivării

și pe fond, pentru interpretarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în răspundere

civilă, pe care a formulat-o pe cale de cerere reconvențională.

Pârâta SC E.

SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D. și-a subsumat

criticile formulate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în principal

că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 77

alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prin anularea apelului său ca netimbrat, în condițiile

în care calea de atac fusese însușită de lichidator la momentul la care s-a aplicat

sancțiunea.

De asemenea, pe

fondul cauzei s-a criticat cuantificarea greșită a câtimii pretențiilor reclamantului

prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca și consecință a interpretării greșite

a prevederilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 modificată și completată,

arătând că este de neconceput ca asociatul exclus sa răspundă față de societate

pentru pierderile înregistrate până la data excluderii sale, însă drepturile sa-i

fie extinse până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de excludere,

în condițiile în care, între data excluderii și data rămâneri irevocabile a hotărârii

judecătorești de excludere, asociatul exclus și-a pierdut affectio societatis, ca

intenție de a colabora, de a conlucra cu restul asociaților în vederea aducerii

la îndeplinire a obiectivului societății, de natură a face inadmisibilă recunoașterea

drepturilor asociatului exclus izvorând din contractul de societate, ulterior momentului

excluderii.

La data de 15

ianuarie 2013, intimatul-reclamant V.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că în mod corect a fost

anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea, în sarcina acesteia

revenind obligația satisfacerii taxei de timbru, în considerarea faptului că aceasta

a exercitat calea de atac la data de 5 iulie 2011, anterior deschiderii împotriva

sa a procedurii insolvenței prin încheierea nr. 2771/F din 25 noiembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 13035/111/2011, la cererea pârâtei înseși.

În temeiul dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate

asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte

cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției

netimbrării recursului invocată din oficiu și analizând actele și lucrările dosarului

din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară

de atac formulată de pârâtul T.N. ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Pentru termenul

de astăzi, recurentul-pârât a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare

de timbru în cuantum de 7.633,33 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, conform dovezii

de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 21 dosar recurs, obligație

pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.

Potrivit art.

1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege,

taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată

stabilit de instanță.

Potrivii prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele

metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară

de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

Constatând că

recursul pârâtului nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul

stabilit de Înalta Curte, 22 ianuarie 2013, pentru când procedura de citare a fost

legal îndeplinită și reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația

satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor

art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin.

(1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate

și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N. împotriva

deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la recursul

formulat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual

de Insolventă F.D., actual S.I. IPURL, Înalta Curte reține că, deși criticile dezvoltate

de aceasta au fost subsumate motivului de nelegalitate .prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., aspectele evocate referitor la greșita aplicare a dispozițiilor

art. 77 alin. (1) C. proc. civ., având drept consecință sancționarea apelului exercitat

de pârâtă cu anularea și privarea implicită a acesteia de cenzura unui grad de jurisdicție,

pot fi încadrate în prevederile motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al

art. 304 C. proc. civ. și în baza prevederilor art. 306 alin. (3) din același cod,

va analiza critica menționată din perspectiva acestuia.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de

pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență F.D., actual S.I. IPURL este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

304 pct. 5 C. proc. civ., decizia

1

recurată este susceptibilă de casare

atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se

poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităților prevăzute anume de

lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Cum normele prevăzute

în materia taxei de timbru sunt norme de procedură, iar în speță, în faza procesuală

a apelului, apelanta - pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare

de timbru, instanța sancționând calea de atac cu anularea ca și consecință a neîndeplinirii

acestei obligații stabilite în sarcina sa, reținând că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile speciale prevăzute la art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006,

Înalta Curte reține că părții i s-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturată

decât prin anularea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale.

Potrivit art.

77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, toate acțiunile introduse de administratorul

judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor actului normativ evocat, inclusiv

pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.

Prin adoptarea

prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins sfera scutirilor de la plata

taxei de timbru la! toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator

în aplicarea dispozițiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru

recuperarea creanțelor.

Analizând textul

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, rezultă că scutirea de plata taxelor de

timbru are caracter generai, în sensul că privește toate acțiunile promovate de

administratorul judiciar sau lichidator, indiferent împotriva cui sunt îndreptate

și indiferent care este felul sau natura cererii formulate, astfel încât nici una

dintre aceste acțiuni nu poate fi anulată ca netimbrată.

Astfel, interpretând

textul de lege anterior evocat, nu în sensul său literal, ci în spiritul său, prin

raportare la intenția legiuitorului la edictarea normei, rezultă că a vizat proteguirea

patrimoniului societății debitoare și implicit a creditorilor acesteia. Ca atare,

întrucât prin textul legal precitat s-a instituit exceptarea de la plata taxei judiciare

de timbru a tuturor acțiunilor formulate prin administratorul sau lichidatorul judiciar,

de același beneficiu trebuie să se bucure și acțiunile sau căile de atac exercitate

sau însușite de unul dintre reprezentanții menționați ai societății în insolvență,

ca și consecință a prezumției de ocrotire a intereselor societății căreia i s-a

ridicat dreptul de administrare.

Limitarea aplicării

scutirii de la plata taxei de timbru, exclusiv la categoria acțiunilor introduse

de administratorul sau lichidatorul judiciar, așa cum prevede textul art. 77

alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără a include și categoria cererilor însușite

de aceștia, dând astfel normei o interpretare strict literală, ar avea semnificația

limitării finalității intenției legiuitorului însuși, de a proteja interesele societății

împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței ulterior promovării

unor acțiunii care aveau tocmai acest scop, prejudiciind societatea, în loc de a-i

asigura o facilitate.

În raport de cele

anterior expuse, Înalta Curte apreciază, prin prisma dispozițiilor art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 85/2006, că apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea, ulterior

însușit de lichidatorul judiciar desemnat Cabinet Individual de Insolvență F.D.,

prin care se tinde la reformarea unei hotărâri prin care societatea a fost obligată

la plata unei sume de bani, urmărindu-se protejarea patrimoniului societății, este

scutit de la plata taxei de timbru.

De asemenea, se

reține că procedând la anularea ca netimbrat apelul pârâtei, ulterior momentului

deschiderii împotriva acesteia a procedurii insolvenței, instanța de prim control

judiciar, sancționând partea pentru că nu s-a conformat dispoziției de achitare

a plății taxei de timbru cu a cărei mențiune a fost citată, a pronunțat o hotărâre

nelegală, dată cu încălcarea normelor speciale referitoare la scutirea de la plata

taxei de timbru a acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator,

actul de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, fiind de natură a-l

pricinui pârâtei o vătămare - lipsirea de un grad de jurisdicție, care nu poate

fi înlăturată.

Raportat la cele

anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondată critica dezvoltată de pârâtă

circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (5) din același

cod, urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator

judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D., actual S.I. IPURL și să caseze decizia

atcată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să verifice

incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora

operează suspendarea de drept în cazul acțiunilor judiciare sau extrajudiciare sau

a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului

sau bunurilor sale.

Față de soluția

de admitere a recursului declarat de SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet

Individual de Insolvență F.D. și de casare cu trimitere spre rejudecare a deciziei

atacate, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-reclamant V.M. de obligare

a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei

faze procesuale, petitul accesoriu urmând a fi analizat de instanța de apel cu ocazia

rejudecării în raport de culpa procesuală ce se va stabili.

În raport de anularea

ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N., Înalta Curte, în baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., urmează să admită cererea intimatului-reclamant V.M. privind

acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în acest grad de jurisdicție, situație

în care va dispune obligarea recurentului-pârât în favoarea intimatului-reclamant

la plata sumei de 1.751 RON reprezentând jumătate din cheltuielile de judecată (onorariu

de avocat și cost bilet de avion) efectuate.

Pentru toate argumentele

ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea

prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F.D. împotriva deciziei

nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a

ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 146/1997 modificate, urmează să dispună anularea ca netimbrat a recursului

declarat de pârâtul T.N. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual

de Insolvență F.D. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și

fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâtul T.N. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurentul

T.N. să-i achite intimatului V.M. suma de 1.751 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.