ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta F.C.R. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea

acesteia la numirea unui evaluator pentru evaluarea imobilului din București,

strada B. constând din 300 m.p. teren și o construcție din zid acoperită cu tablă

având parter cu 2 apartamente a 3 camere, hol, baie, bucătărie, oficiu cu parchet

și sobe de teracotă, etajul 1 cu aceeași împărțire, etajul 2 cu 2 apartamente mari

a 2 camere, hol, baie și bucătărie și 2 apartamente mici compuse din 2 camere

și bucătărie; obligarea pârâtei să emită decizie conținând titlul de despăgubire

la nivelul stabilit prin raportul de evaluare și la plata unei penalități de 50

RON pe zi întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii de la rămânerea

definitivă a acesteia.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în

baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul demolat aparținând autorilor săi, conform

deciziei nr. 261 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

În baza acestei hotărâri

rămasă definitivă și irevocabilă, unitatea obligată Municipiul București, trebuia

să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și să înainteze

dosarul pârâtei.

Reclamanta a mai arătat

că a formulat cerere către pârâtă pentru evaluarea imobilul și emiterea titlului

de despăgubiri la 6 octombrie 2008 la care nu a primit răspuns, formulând cerere

prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta prin întâmpinare

a invocat excepția prematurității formulării acțiunii arătând că în cauză procedura

administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, nu a fost emisă

o dispoziție motivată de Primăria Municipiului București în calitate de unitate

deținătoare și în lipsa acesteia nu a fost declanșată procedura prevăzută de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 de acordare a măsurilor reparatorii.

Prin sentința civilă

nr. 2017 din 14 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității formulării acțiunii și

a respins acțiunea ca prematur formulată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că procedura de acordare a despăgubirilor

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost declanșată la data sesizării

instanței -15 ianuarie 2009 deoarece nu a fost emisă de unitatea deținătoare în

baza deciziei din 9 aprilie 2008 o dispoziție motivată conținând propunerea de acordare

a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat.

Instanța de fond a constatat

că, în cauză, Comisia Centrală nu a fost sesizată cu dosarul reclamantei astfel

că nu are posibilitatea să procedeze la evaluarea imobilului și plata despăgubirilor,

care se efectuează după emiterea dispoziției Primarului Municipiului București,

dispoziție care nu a fost emisă.

S-a mai reținut că reclamanta

avea obligația, ca anterior sesizării instanței de contencios administrativ să facă

demersuri la Primăria Municipiului București pentru emiterea deciziei pentru acordarea

despăgubirilor, aceasta fiind prima etapă prealabilă declanșării procedurii prevăzută

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta F.C.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs,

s-a invocat situația prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. s-au adus, în

esență, următoarele critici sentinței atacate:

- instanța de fond a făcut

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (1), (2) și (2

1

) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se susține că aceste dispoziții

se aplică situațiilor în care entitatea deținătoare, notificată, a dat curs acesteia,

soluționând-o în termenele impuse de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001.

În opinia recurentei-reclamante,

în situația în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost sancționat

refuzul de a soluționa notificarea și a fost stabilit dreptul la restituirea prin

echivalent a imobilului preluat abuziv, această hotărâre este asimilată de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu dispoziția sau decizia entității învestite

cu soluționarea notificării. Astfel, motivul invocat de prima instanță, al lipsei

acestei decizii, reprezintă o interpretare restrictivă și excesiv de formalistă

a prevederilor menționate, fapt ce contravine art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului referitor la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

- hotărârea pronunțată

nu este în consens cu cele statuate prin decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Intimata-pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

S-a apreciat că în mod

corect a fost soluționată excepția prematurității cererii reclamantei pentru că

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, astfel

încât nu poate fi declanșată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

nefiind aplicate greșit dispozițiile art. 16 alin. (1), (2) și (2

1

) din

Titlul VII al legii menționate.

Se susține că nu se poate

reține nici încălcarea dispozițiilor deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru că decizia nr. 261/2008 a Curții de Apel București, secția civilă,

nu putea fi considerată ca o dispoziție de soluționare a notificării conform Legii

nr. 10/2001.

Decizia nr. 20/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la litigiile rezultate din aplicarea

Legii nr. 10/2001 și nu la procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

De asemenea, se arată

că nefiindu-i trimis dosarul reclamantei de către entitatea notificată, nu poate

cădea în pretenții, nefiind titularul unei obligații legale sau convenționale.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Dispozițiile art. 16

alin. (1), (2) și (2

1

) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, invocate de

recurenta-reclamantă ca fiind greșit interpretate și aplicate de prima instanță

prevăd:

„Alin. (1)

Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,

a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației

publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat

sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică

actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de

persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform

eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei legi.

Alin. (2)

Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate

în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice

acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită

și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive

a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor.

Alin. (2

1

)

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe

județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului

de legalitate de către aceasta”.

După cum

se constată aceste dispoziții prevăd cazurile în care se declanșează procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor și deci implicit modalitățile legale de învestire

a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ori, dosarul

recurentei-reclamante nu a fost înaintat intimatei-pârâte în niciuna din modalitățile

prevăzute de dispozițiile legale enunțate pentru ca aceasta să declanșeze procedura

administrativă în sensul numirii unui evaluator și a emiterii deciziei reprezentând

titlu de despăgubiri, astfel cum se solicită în cererea de chemare în judecată.

Prin decizia

civilă nr. 261 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a fost schimbată în parte sentința nr. 1649/2007 a Tribunalului Municipiului

București, s-a dispus obligarea pârâtului, Municipiul București să facă propuneri

de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și să înainteze dosarul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind menținute celelalte dispoziții

ale sentinței în sensul constatării preluării abuzive a imobilului.

Nu au fost

făcute dovezi în sensul îndeplinirii celor dispuse prin dispozitivul acestei decizii,

astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că la data formulării cererii

procedura prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 245/2007, cu modificările și completările

ulterioare, nu a fost declanșată, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

nefiind sesizată cu dosarul reclamantei.

Prin urmare,

nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și

nici încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub

aspectul nesoluționării cererii reclamantei într-un termen rezonabil, din moment

ce, așa cum s-a reținut, nu a avut loc o învestire a pârâtei cu dosarul acesteia

pentru declanșarea procedurii administrative.

Susținerea

recurentei-reclamante potrivit căreia hotărârea judecătorească (neidentificată în

cererea de recurs, putându-se deduce că aceasta este decizia civilă nr. 261 din

9 aprilie 2008 a Curții de Apel București) pronunțată poate fi asimilată cu dispoziția

sau decizia entității învestite cu soluționarea notificării nu poate fi reținută

ca fiind fondată pentru că nu corespunde realității.

Dispozitivul

acestei hotărâri judecătorești nu este în sensul celor menționate de recurenta-reclamantă,

ci în sensul „obligării Municipiului București să facă propuneri de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent și să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor”.

Ori, o hotărâre

judecătorească ce cuprinde o obligație de a face nu echivalează cu o dispoziție

sau decizie în sensul Legii nr. 10/2001.

Nu poate

fi reținută nici critica referitoare la încălcarea deciziei nr. 20 din 19

martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care vizează litigiile rezultate

din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Decizia menționată nu este

incidentă în cauza dedusă judecății ce are ca obiect o cerere întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu referire la procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât decizia aceasta privește

altă categorie de litigii.

Având în

vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

II, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.C.R., împotriva sentinței civile nr. 2017 din 14 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.