ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta F.C.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la numirea unui evaluator pentru evaluarea imobilului din București, strada B. constând din 300 m.p. teren și o construcție din zid acoperită cu tablă având parter cu 2 apartamente a 3 camere, hol, baie, bucătărie, oficiu cu parchet și sobe de teracotă, etajul 1 cu aceeași împărțire, etajul 2 cu 2 apartamente mari a 2 camere, hol, baie și bucătărie și 2 apartamente mici compuse din 2 camere și bucătărie; obligarea pârâtei să emită decizie conținând titlul de despăgubire la nivelul stabilit prin raportul de evaluare și la plata unei penalități de 50 RON pe zi întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii de la rămânerea definitivă a acesteia.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul demolat aparținând autorilor săi, conform deciziei nr. 261 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București. În baza acestei hotărâri rămasă definitivă și irevocabilă, unitatea obligată Municipiul București, trebuia să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și să înainteze dosarul pârâtei. Reclamanta a mai arătat că a formulat cerere către pârâtă pentru evaluarea imobilul și emiterea titlului de despăgubiri la 6 octombrie 2008 la care nu a primit răspuns, formulând cerere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția prematurității formulării acțiunii arătând că în cauză procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, nu a fost emisă o dispoziție motivată de Primăria Municipiului București în calitate de unitate deținătoare și în lipsa acesteia nu a fost declanșată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de acordare a măsurilor reparatorii. Prin sentința civilă nr. 2017 din 14 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității formulării acțiunii și a respins acțiunea ca prematur formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost declanșată la data sesizării instanței -15 ianuarie 2009 deoarece nu a fost emisă de unitatea deținătoare în baza deciziei din 9 aprilie 2008 o dispoziție motivată conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat. Instanța de fond a constatat că, în cauză, Comisia Centrală nu a fost sesizată cu dosarul reclamantei astfel că nu are posibilitatea să procedeze la evaluarea imobilului și plata despăgubirilor, care se efectuează după emiterea dispoziției Primarului Municipiului București, dispoziție care nu a fost emisă.

S-a mai reținut că reclamanta avea obligația, ca anterior sesizării instanței de contencios administrativ să facă demersuri la Primăria Municipiului București pentru emiterea deciziei pentru acordarea despăgubirilor, aceasta fiind prima etapă prealabilă declanșării procedurii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri reclamanta F.C.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, s-a invocat situația prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. s-au adus, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (1), (2) și (2 1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se susține că aceste dispoziții se aplică situațiilor în care entitatea deținătoare, notificată, a dat curs acesteia, soluționând-o în termenele impuse de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001. În opinia recurentei-reclamante, în situația în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost sancționat refuzul de a soluționa notificarea și a fost stabilit dreptul la restituirea prin echivalent a imobilului preluat abuziv, această hotărâre este asimilată de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu dispoziția sau decizia entității învestite cu soluționarea notificării. Astfel, motivul invocat de prima instanță, al lipsei acestei decizii, reprezintă o interpretare restrictivă și excesiv de formalistă a prevederilor menționate, fapt ce contravine art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. - hotărârea pronunțată nu este în consens cu cele statuate prin decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a apreciat că în mod corect a fost soluționată excepția prematurității cererii reclamantei pentru că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, astfel încât nu poate fi declanșată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nefiind aplicate greșit dispozițiile art. 16 alin. (1), (2) și (2 1 ) din Titlul VII al legii menționate.

Se susține că nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru că decizia nr. 261/2008 a Curții de Apel București, secția civilă, nu putea fi considerată ca o dispoziție de soluționare a notificării conform Legii nr. 10/2001. Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la litigiile rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și nu la procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, se arată că nefiindu-i trimis dosarul reclamantei de către entitatea notificată, nu poate cădea în pretenții, nefiind titularul unei obligații legale sau convenționale. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Dispozițiile art. 16 alin. (1), (2) și (2 1 ) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, invocate de recurenta-reclamantă ca fiind greșit interpretate și aplicate de prima instanță prevăd: „Alin.

(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Alin. (2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor.

Alin. (2 1 ) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către aceasta”. După cum se constată aceste dispoziții prevăd cazurile în care se declanșează procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor și deci implicit modalitățile legale de învestire a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Ori, dosarul recurentei-reclamante nu a fost înaintat intimatei-pârâte în niciuna din modalitățile prevăzute de dispozițiile legale enunțate pentru ca aceasta să declanșeze procedura administrativă în sensul numirii unui evaluator și a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, astfel cum se solicită în cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 261 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost schimbată în parte sentința nr. 1649/2007 a Tribunalului Municipiului București, s-a dispus obligarea pârâtului, Municipiul București să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței în sensul constatării preluării abuzive a imobilului. Nu au fost făcute dovezi în sensul îndeplinirii celor dispuse prin dispozitivul acestei decizii, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că la data formulării cererii procedura prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 245/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost declanșată, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nefiind sesizată cu dosarul reclamantei.

Prin urmare, nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și nici încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul nesoluționării cererii reclamantei într-un termen rezonabil, din moment ce, așa cum s-a reținut, nu a avut loc o învestire a pârâtei cu dosarul acesteia pentru declanșarea procedurii administrative. Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia hotărârea judecătorească (neidentificată în cererea de recurs, putându-se deduce că aceasta este decizia civilă nr. 261 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București) pronunțată poate fi asimilată cu dispoziția sau decizia entității învestite cu soluționarea notificării nu poate fi reținută ca fiind fondată pentru că nu corespunde realității.

Dispozitivul acestei hotărâri judecătorești nu este în sensul celor menționate de recurenta-reclamantă, ci în sensul „obligării Municipiului București să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor”. Ori, o hotărâre judecătorească ce cuprinde o obligație de a face nu echivalează cu o dispoziție sau decizie în sensul Legii nr. 10/2001. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care vizează litigiile rezultate din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Decizia menționată nu este incidentă în cauza dedusă judecății ce are ca obiect o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu referire la procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât decizia aceasta privește altă categorie de litigii.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.C.R., împotriva sentinței civile nr. 2017 din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.