ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 560/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iunie

2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul B.F.C. a chemat în judecată Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata

primei de concediu pe anii 2000-2002, sume actualizate cu indicele de inflație de

la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Prin sentința civilă

nr. 2095 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de B.F.C. și a obligat pe pârâtul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la plata către reclamant

a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2000-2002, actualizate

cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune până la data plății

efective.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a fost angajat,

în calitate de funcționar public, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității în perioada 2000-2002, având dreptul la prima de concediu conform

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

În temeiul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea de apel a reținut că dispozițiile

prin care în perioada 2000-2002 a fost suspendată aplicarea prevederilor referitoare

la plata primei de concediu, cuprinse în Legea nr. 188/1999, contravin prevederilor

art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție, întrucât

drepturile în litigiu nu pot fi restrânse în mod discriminatoriu, contrar echității

și principiului neretroactivității legii civile.

A mai reținut instanța

de fond că suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu pe perioada 2000-2002

nu echivalează cu stingerea dreptului, iar suspendarea nu se poate transforma într-o

măsură permanentă, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului pe

perioada de suspendare.

În consecință, instanța

de fond a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea acordării primei

de vacanță pentru anii 2000-2002.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin motivele de recurs,

recurentul-pârât susține, în esență, că instanța de fond nu avea competența de a

se pronunța asupra conformității cu Constituția a normelor de suspendare a prevederilor

referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici, norme care,

de altfel, nu contravin niciunuia dintre textele constituționale reținute de Curtea

de apel, motiv pentru care în mod netemeinic și nelegal a fost obligat Consiliul

la plata către reclamant a sumelor solicitate.

Analizând cauza, în raport

cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu normele

de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

arătate în continuare:

În mod corect și legal

Curtea de apel a apreciat asupra normelor de suspendare a prevederilor referitoare

la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici în raport cu dispozițiile

constituționale, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

Curtea Constituțională se pronunță numai cu privire la constituționalitatea „

unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”. Or, este lipsit de orice

echivoc faptul că la data introducerii acțiunii, 11 iunie 2007, respectivele norme

de suspendare își încetaseră efectele și nu mai erau în vigoare.

În esență, problema de

drept vizează legalitatea acordării primei de concediu cuvenite reclamantului –

funcționar public pentru perioada 2000-2002, în cursul căreia au fost suspendate

dispozițiile care consacră acest drept din Legea nr. 188/1999.

Prin Legea nr. 188/1999

a fost instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu,

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a

legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent,

este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.

Este de necontestat faptul

că, prin dispoziții legale succesive, prevederile respective din Legea nr. 188/1999

au fost suspendate în perioada 2000-2002.

Însă, tot atât de adevărat

este că aceste norme de suspendare, care în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit

evident dispozițiilor constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca

și dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi

fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi restrânse

discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în

art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securității

naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției

penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru,

ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Astfel, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că suspendarea dispozițiilor

incidente din Legea nr. 188/1999, republicată, nu poate afecta substanța dreptului,

ci doar exercițiul acestuia pe perioada respectivă, în considerarea dispozițiilor

constituționale, a practicii instanței supreme și a dispozițiilor Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

În acest sens, sunt relevante

considerentele deciziei nr. 12 din 05 februarie 2007, prin care, secțiile unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unei probleme de drept

similare au reținut că:

„

În atare situație, suspendarea exercițiului

dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp

prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat

neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu

devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui

o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat

că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept

patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și,

practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii

în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul

și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.

”

Soluția Curții de apel

este legală și temeinică având în vedere și următoarele:

- jurisprudența constantă

a Înaltei Curți în această materie, din care amintim cu titlu de exemplu deciziile

nr. 2696 din 25 mai 2007 și nr. 3112 din 19 iunie 2007, publicate în Jurisprudența

secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu,

București, 2007;

- decizia nr. 77 din 05

noiembrie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile

art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul

de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de

personal;

- O.U.G. nr. 146/2007

care reglementează chiar „modalitatea

de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza

prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile

bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada

2001-2006”

.

Față de cele reținute,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., va fi respins ca nefondat

recursul declarat de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2095

din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței

civile nr. 2095 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.