ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 560/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iunie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.F.C. a chemat în judecată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata primei de concediu pe anii 2000-2002, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 2095 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de B.F.C.

și a obligat pe pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la plata către reclamant a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2000-2002, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune până la data plății efective. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul a fost angajat, în calitate de funcționar public, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în perioada 2000-2002, având dreptul la prima de concediu conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

În temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea de apel a reținut că dispozițiile prin care în perioada 2000-2002 a fost suspendată aplicarea prevederilor referitoare la plata primei de concediu, cuprinse în Legea nr. 188/1999, contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție, întrucât drepturile în litigiu nu pot fi restrânse în mod discriminatoriu, contrar echității și principiului neretroactivității legii civile. A mai reținut instanța de fond că suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu pe perioada 2000-2002 nu echivalează cu stingerea dreptului, iar suspendarea nu se poate transforma într-o măsură permanentă, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului pe perioada de suspendare.

În consecință, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea acordării primei de vacanță pentru anii 2000-2002. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că instanța de fond nu avea competența de a se pronunța asupra conformității cu Constituția a normelor de suspendare a prevederilor referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici, norme care, de altfel, nu contravin niciunuia dintre textele constituționale reținute de Curtea de apel, motiv pentru care în mod netemeinic și nelegal a fost obligat Consiliul la plata către reclamant a sumelor solicitate.

Analizând cauza, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare: În mod corect și legal Curtea de apel a apreciat asupra normelor de suspendare a prevederilor referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici în raport cu dispozițiile constituționale, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai cu privire la constituționalitatea „ unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”. Or, este lipsit de orice echivoc faptul că la data introducerii acțiunii, 11 iunie 2007, respectivele norme de suspendare își încetaseră efectele și nu mai erau în vigoare.

În esență, problema de drept vizează legalitatea acordării primei de concediu cuvenite reclamantului – funcționar public pentru perioada 2000-2002, în cursul căreia au fost suspendate dispozițiile care consacră acest drept din Legea nr. 188/1999. Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999. Este de necontestat faptul că, prin dispoziții legale succesive, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada 2000-2002.

Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare, care în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispozițiilor constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca și dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi restrânse discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că suspendarea dispozițiilor incidente din Legea nr. 188/1999, republicată, nu poate afecta substanța dreptului, ci doar exercițiul acestuia pe perioada respectivă, în considerarea dispozițiilor constituționale, a practicii instanței supreme și a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, sunt relevante considerentele deciziei nr. 12 din 05 februarie 2007, prin care, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unei probleme de drept similare au reținut că: „ În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.

” Soluția Curții de apel este legală și temeinică având în vedere și următoarele: - jurisprudența constantă a Înaltei Curți în această materie, din care amintim cu titlu de exemplu deciziile nr. 2696 din 25 mai 2007 și nr. 3112 din 19 iunie 2007, publicate în Jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007; - decizia nr. 77 din 05 noiembrie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal; - O.U.G.

nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006” . Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2095 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2095 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.