ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamanta C.M., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata primei de concediu aferentă anilor 2004 și 2005, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 2152 din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a primei de concediu pentru perioada 2004-2005, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că suspendarea pe perioada 2001-2006 a aplicării dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată (2004), ce conferă funcționarilor publici dreptul la plata primei de concediu, are ca efect doar amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor respective, iar nu pierderea dreptului. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atâta timp cât dispozițiile respective nu au fost abrogate până în prezent. Pentru perioada 2001-2006 nu se poate contestat existența dreptului, întrucât o astfel de interpretare ar contraveni art. 53 din Constituție, republicată, și ar duce la încălcarea principiului garantării realizării drepturilor acordate prin lege.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art. 1073 C. civ., reclamanta este îndreptățită la reparația integrală a pagubei suferite, astfel că se impune actualizarea sumei datorate prin aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât susține, în esență, că dispozițiile referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici, fiind suspendate pe perioada 2001-2006 prin legile anuale ale bugetului de stat, nu își produc efectele în perioada respectivă, conform art. 56 din Legea nr. 24/2000, astfel că instanța a acordat un drept nepermis de lege.
Mai susține recurentul-pârât că dreptul la plata primei de concediu nu constituie un drept fundamental prevăzut de Constituție, iar, potrivit Legii nr. 500/2002, ministerului îi revine sarcina de a se încadra în cheltuielile bugetare stabilite prin legea bugetului de stat, astfel că plata primelor de concediu solicitate prin acțiune este nelegală și netemeinică, întrucât în buget nu au fost și nu sunt prevăzute sume necesare acestor plăți. Analizând cauza, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În esență, problema de drept vizează legalitatea acordării primei de concediu cuvenite reclamantei, funcționar public, pentru perioada 2004-2005, în cursul căreia au fost suspendate dispozițiile care consacră acest drept din Legea nr. 188/1999 [art. 33 alin. (2) în forma inițială a legii; art. 34 alin. (2) în forma republicată a legii în 2004; în prezent art. 35 alin. (2) în forma republicată a legii în 2007]. În mod corect și legal Curtea de Apel a apreciat asupra normelor de suspendare a prevederilor referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcționarilor publici în raport cu dispozițiile constituționale, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai cu privire la constituționalitatea „unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”.
Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.
Este de necontestat faptul că, prin dispoziții legale succesive, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada 2001 – 2006. Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare care, în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispozițiilor constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca și dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi restrânse discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că suspendarea dispozițiilor incidente din Legea nr. 188/1999, republicată, nu poate afecta substanța dreptului, ci doar exercițiul acestuia pe perioada respectivă, în considerarea dispozițiilor constituționale, a practicii Instanței Supreme și a dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului, astfel că reclamanta are dreptul la plata primelor de concediu pe anii 2004 și 2005, actualizate cu indicele de inflație până la dat plății efective.
În acest sens, sunt relevante considerentele deciziei nr. XII din 5 februarie 2007, prin care, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unei probleme de drept similare au reținut că: „ În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
” Soluția Curții de Apel este legală și temeinică, iar susținerile din recurs sunt neîntemeiate, având în vedere și următoarele: Jurisprudența constantă a Înaltei Curți în această materie, din care amintim cu titlu de exemplu deciziile nr. 2696 din 25 mai 2007 și nr. 3112 din 19 iunie 2007, publicate în Jurisprudența secției de contencios, administrativ și fiscal, pe anul 2007; Decizia nr. LXXVII (77) din 5 noiembrie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal; O.U.G.
nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006”. În ceea ce privește punerea în executare a hotărârii judecătorești privind plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2004 și 2005, Înalta Curte reține că sunt incidente prevederile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 110/2007.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2152 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.