ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3011/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a

constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Brașov sub nr. 414/64/2010, reclamantul M.M. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov anularea deciziei nr. 5816

din 5 mai 2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o hotărâre prin

care să-i fie recunoscute și acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că este îndreptățit să beneficieze de prevederile Legii nr. 309/2002,

arătând că la data de 13 septembrie 1958 a fost încorporat la Centrul Militar

Brașov, iar după depunerea

jurământului la data de

20 octombrie 1959 a fost trimis la UM  din Oradea unde a lucrat la construirea

blocurilor de locuințe. De la data de 10 iulie 1959 a fost transferat la UM

Cluj, iar de la data de 24 iunie 1960 la UM Ploiești lucrând de asemenea în

construcții. Lăsarea la vatră a reclamantului s-a făcut la data de 12 august 1961

din cadrul UM Ploiești.

Prin întâmpinare, pârâta Casa

Județeană de Pensii Brașov a solicitat respingerea acțiunii reclamantului,

arătând că reclamantul nu a efectuat stagiul militar în cadrul DGSM.

Prin Sentința nr. 60 din 6 aprilie

2011, Curtea de Apel Brașov a admis cererea formulată de reclamantul M.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și a anulat Hotărâre nr.

5816 din 5 mai 2010 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, obligând

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea

de beneficiar al Legii nr. 309/2002 pentru perioada 23 septembrie 1958 - 25

noiembrie 1958 și perioada 10 iulie 1959 - 01 martie 1960 și să-i acorde

drepturile prevăzute de acest act normativ de la data de 1 iunie 2010.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență că din analiza livretului militar și a fișei de

evidență a soldatului M.M. rezultă că acesta a fost încorporat la data de 13

septembrie 1956 la UM 04746, a depus jurământul la data de 20 octombrie 1959 și

a fost lăsat la vatră la data de 17 august 1961.

De asemenea, s-a mai reținut că

Centrul Militar Zonal Brașov a precizat instanței că nu deține date privind

solda de care a beneficiat reclamantul în perioada satisfacerii stagiului

militar.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că prin adresa nr. 13609 din 13 octombrie 2010, Serviciul

Arhive Naționale Istorice Centrale a comunicat că nu deține fișe de evidență

ale ostașilor care au efectuat stagiul militar în cadrul DGSM și nici state de

soldă de la această instituție. De asemenea, a menționat că nu deține acte

pentru unitățile în care a efectuat stagiul militar reclamantul M.M.

Având în vedere că din probele

administrate rezultă că reclamantul a fost încadrat ca muncitor necalificat și

că nu rezultă că în perioada efectuării stagiului militar a beneficiat de

remunerație, prima instanță a constatat că reclamantul M.M. este îndreptățit să

beneficieze de prevederile Legii nr. 309/2002, act normativ cu caracter

reparator, care trebuie interpretat în spiritul în care a fost edictat.

În fine, judecătorul fondului a

constatat că și dacă reclamantul nu a efectuat stagiul militar în detașamente

de muncă din cadrul DGSM, totuși a prestat în perioada în care a fost

încorporat, aceleași activități cu cele desfășurate în detașamentele de muncă.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea cursului, pârâta a

motivat faptul că intimatul-reclamant nu îndeplinește condițiile imperative

prevăzute de art. l din actul normativ invocat, întrucât stagiul militar

efectuat de acesta de către acesta, a fost în afara detașamentelor de muncă din

cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 23 septembrie 1958 -

25 noiembrie 1968, 10 iulie 1959 - 01 martie 1960, 24 iunie 1961 - 12 august 1961,

ci la U.M. Cluj.

În esență, recurenta a susținut că

stagiile militare efectuate într-o unitate militară cu indicativ militar și în

cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu fac obiectul Legii nr. 309/2002.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate de recurenta -pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Văzând dispozițiile art. 1 169 C. civ.

care dispun că, dispoziții coroborate cu art. 129 alin (1), teza finală, C.

proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că

îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În conformitate cu dispozițiile

cuprinse în art. 1 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, beneficiază de

prevederile legii persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în

detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în

perioada 1950-1961, iar stabilirea drepturilor se face pe baza înscrisurilor

din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele județene sau de

UM Pitești.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că reclamantul M.M.

nu beneficiază de prevederile actului normativ arătat, întrucât nu a efectuat

stagiul militar într-o unitate aparținând DGSM în întreaga perioadă arătată.

Din probele administrate în dosar,

(copia livretului militar seria IL nr. 037607), rezultă faptul că reclamantul a

fost încorporat la 13 septembrie 1958 și lăsat la vatră la 12 august 1961, iar

unitățile militare în care a efectuat stagiul militar nu au făcut parte din

detașamentele de muncă la care face trimitere textul de lege invocat, rezultând

că nu este beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 309/2002.

Contrar celor reținute de instanța de

fond, înalta Curte constată că reclamantul a efectuat stagiul militar nu în

detașamente ale D.G.S.M., ci în unități militare din subordinea M.Ap.N., motiv

pentru care, în livretul său

militar este completată

rubrica „Gradul" cu mențiunea „soldat", iar la rubrica „denumirea

formațiunilor și unităților" sunt înscrise două unități militare din

subordinea M.Ap.N. - U.M. Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile

recurentei referitoare la faptul că perioada 24 iunie 1961 - 12 august 1961 în

care reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar la G.A.S. Ploiești, depășește

cadrul legal prevăzut de Legea nr. 309/2002, întrucât DGSM a funcționat în

perioada 14 ianuarie 1956 - 28 februarie 1961.

Interpretarea pe care instanța de fond

a dat-o dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu modificările și

completările ulterioare, contravine considerentelor reținute de Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 160 din 1 aprilie 2004, în conformitate cu

care legiuitorul este suveran în ceea ce privește acordarea de despăgubiri

anumitor categorii de persoanei și anume acelora care au desfășurat o

activitate cu caracter discriminator și înjositor, ce a corespuns definiției

date muncii forțate de către Organizația Internațională a Muncii.

Înalta Curte a constatat faptul că

prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi specifice, cu

caracter reparatoriu, persoanelor care în perioada 1950-1961 au efectuat

stagiul militar prin muncă prestată în cadrul detașamentelor de muncă ale

Direcției Generale a Serviciului Muncii, organizată în baza unor principii

proprii de funcționare, în subordinea fostului Minister al Construcțiilor și nu

al fostului Minister al Forțelor Armate, în condiții discriminatorii și

înjositoare.

Ca atare, există o deosebire esențială

între aceste categorii de persoane și cele care au efectuat stagiul militar în

unități militare.

Or, în cazul dedus judecății,

intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar în unități militare, așa cum

rezultă cu certitudine din înscrisurile prezentate la dosar.

Așa cum a statuat Curtea

Constituțională, în concordanță și cu jurispmdența Curții Europene a

Drepturilor Omului, egalitatea nu presupune uniformitate, putând fi instituite

tratamente juridice diferite pentru anumite categorii de persoane, dacă există

o justificare obiectivă și rezonabilă.

Așa fiind și întrucât situația

juridică a persoanelor, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în

detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în

perioada 1950-1961, a fost esențial diferită de aceea a altor categorii de

persoane care au prestat muncă forțată în cadrul altor structuri organizate,

recunoașterea unor drepturi doar pentru cei din prima categorie, cu titlu reparatoriu,

nu constituie o

discriminare, ci un tratament juridic

diferențiat impus și justificat obiectiv de situațiile diferite în care s-au

aflat beneficiarii.

De altfel, Curtea Constituțională s-a

mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002

și prin Decizia nr. 213 din 4 mai 2004, reținând faptul că instituirea

indemnizației lunare și a celorlalte drepturi nu reprezintă un privilegiu, ci

se justifică în mod obiectiv, constituind o compensație parțială pentru

privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în

condiții deosebite.

în recurs

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamantul M.M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Casa

Județeană de Pensii Iași împotriva Sentinței nr. 60/ F din 6 aprilie 2011 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.