ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 699/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

de chemare în judecată

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.D.

a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A.:

- să se dispună

anularea ordinului nr. 69558 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă ;

- să se constate că termenul

prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost suspendat până la data

de 4 mai 2010, conform art. 13 din Decretul nr. 167/1958, după care și-a continuat

cursul, la expirarea acestui termen începând să curgă termenul de un an prevăzut

de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a exercitat funcția publică de conducere de director executiv

adjunct al D.S.V.S.A. Hunedoara, iar prin ordinul atacat s-a dispus încetarea raporturilor

sale de serviciu, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Cum ordonanța a fost declarată

neconstituțională, însuși temeiul juridic al ordinului atacat lipsește, astfel că

devine operant principiul potrivit căruia ceea ce este nul nu produce efecte.

În subsidiar, arată reclamanta

că ordinul atacat nu face trimitere concretă la prevederile alin. (3) al art. III

din O.U.G. nr. 37/2009, deși era obligatoriu să i se indice petentei funcția pe

care ar putea-o ocupa în condițiile stabilite prin actul normativ.

Totodată, arată reclamanta

că deși există funcții publice vacante, opțiunea sa de a fi numită într-una dintre

aceste funcții nu a fost luată în considerare de către pârâtă.

În ceea ce privește solicitarea

de a se constata că termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a fost suspendat, precizează reclamanta că fiind un termen de prescripție, operează

cazurile de suspendare prevăzute de Decretul nr. 167/1958.

Procedurile vizând examinarea

constituționalității dispozițiilor pe care s-a întemeiat ordinul atacat au curs

până la data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 414/2010, respectiv 04 mai 2010,

când termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ a început să curgă.

În plus, arată reclamanta,

declanșarea măsurilor reparatorii reprezintă un caz de forță majoră suplimentar

ce a împiedicat-o să se adreseze instanței.

Prin întâmpinare, pârâta

A.N.S.V.S.A. a arătat, în esență, că actul administrativ atacat este fundamentat

pe prevederile art. III din O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a desființat funcția

publică deținută de reclamantă, iar pârâta a pus în aplicare, fără drept de opțiune

dispozițiile ordonanței, neexistând cauze de nulitate ale ordinului contestat. Nu

se poate aprecia că efectele unei decizii a Curții Constituționale de constatare

a neconstituționalității unei O.G. sunt retroactive și pentru perioada anterioară

momentului publicării deciziei în M.Of., întrucât aceasta nu rezultă din dispozițiile

art. 147 din Constituția României.

Prin sentința nr. 311

din 28 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea în formulată de reclamantă, a dispus anularea

ordinului din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a obligat pârâta la 1.200 RON cheltuieli

de judecată în favoarea reclamantei și a respins în rest acțiunea.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin ordinul din 15

decembrie 2004 emis de

A.N.S.V.S.A.,

reclamanta a fost numită în funcția publică de conducere de director executiv adjunct

la D.S.V.S.A. Hunedoara, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 42/2004 și a Legii

nr. 188/1999.

Prin

ordinul din 23

aprilie 2009, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009,

încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei prin eliberarea din funcția publică,

din motive neimputabile și acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice

Prima instanță a

apreciat, în raport de motivarea în fapt a cererii, că temeiul juridic îl reprezintă

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, solicitarea principală fiind anularea

ordinului de eliberare din funcția publică emis

în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009

declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009.

Analizând acest text de

lege, prima instanță a reținut că

termenul de sesizare a

instanței este derogator de la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, acțiunea

de față fiind supusă termenului de decădere de 1 an de la publicarea deciziei de

neconstituționalitate în M. Of., prevăzut de art. 9 alin. (4) din același act normativ,

motiv pentru care solicitarea reclamantei de a se constata suspendarea termenului

de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respinsă.

Cu privire

la fondul cauzei, prima instanță a reținut,

în esență, că temeiul

juridic ce a stat la baza ordinului nr. 69558 din 23 aprilie 2009 îl constituie

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice care la art. III alin. (1).

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, O.U.G. nr. 37/2009, act

normativ în baza căruia reclamanta a fost eliberat din funcția publică deținută,

a fost declarată ca neconstituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate

a legii de aprobare a acestei ordonanțe, și ca atare, toate dispozițiile ordonanței

rămân fără efect, întocmai ca și măsurile luate în temeiul acestei ordonanțe.

În acest context, s-a

reținut că temeiul juridic al măsurii luate împotriva reclamantei a fost intervenția

O.U.G. nr. 37/2009, iar prin declararea acesteia ca neconstituțională ordinul în

discuție, emis în baza acesteia își pierde fundamentul, motiv pentru care, în temeiul

art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că reclamanta este

vătămată prin emiterea art. III din O.U.G. nr. 37/2009, astfel că se impune anularea

în întregime a ordinului atacat, atât în ce privește desființarea funcției publice

de conducere, cât și cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, acordarea

preavizului și eliberarea din funcție a reclamantei.

În aplicarea art. 274

și art. 276 C. proc. civ., apreciind că raportul dintre conținutul obiectului acțiunii

și rezultatul obținut prin hotărârea pronunțată nu justifică reducerea cheltuielilor

de judecată, pârâta ca parte căzută în pretenții a fost obligată să plătească reclamantei

cheltuieli de judecată dovedite în sumă de 1.200 RON reprezentând onorariu avocațial.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând hotărârea pentru nelegalitate,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

Ordinul nr. 69588 din

23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale în acel moment, respectiv

O.U.G. nr. 37/2009, instituția publică neavând un drept de opțiune astfel încât

desființarea funcției s-a produs „ope legis", cu consecința încetării raporturilor

de serviciu al reclamantei, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la acel moment.

Decizia Curții Constituționale

de constatare a neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea efect retroactiv,

reglementările constituționale și legale prevăd expres efectul ex nunc al Deciziilor

Curții Constituționale în art. 147 alin. (8) din Constituție și art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât actul administrativ emis anterior

publicării acestei decizii a avut un temei legal și a produs efecte juridice valabile.

L.D.

Prin întâmpinarea formulată

în termen legal, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că singurul

argument prin care se încearcă demonstrarea nelegalității sentinței, îl

reprezintă invocarea principiului neretroactivității legii, însă recurenta

face confuzie intenționată, între efectele în timp ale legii și efectele

hotărârilor Curții Constituționale, cele din urmă având impact asupra

tuturor actelor, anterioare sau ulterioare, emise în baza legii declarate neconstituțională.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a întâmpinării, precum și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Prin ordinul nr.

69588 din 23 aprilie 2009,

emis de către Președintele A.N.S.V.S.A. s-a dispus încetarea raportului de serviciu

al reclamantei-intimate L.D. prin eliberarea acesteia din funcția publică de director

executiv adjunct al D.S.V.S.A. Hunedoara, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate

conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității

ordonanței în cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentru faptul că

a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,

potrivit cărora „O.U.G.(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului(…)”.

Deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale,

a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă,

decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes,

iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

Ca urmare

a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional

devine lipsit de orice fundament legal.

Înalta Curte

reține că desființarea postului deținut de intimată în urma aplicării dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009, este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost

declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată

de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură

să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

În aceste

condiții, eliberarea intimatei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele

reglementate în Legea nr. 188/1999, așa cum este cazul în speță, reprezintă un act

nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale

la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit

art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului

potrivit căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța

de urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul

de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin

eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă

a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate

neconstituționale.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 311 din 28 decembrie 2011 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie

2012.