ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 136/F din 11 noiembrie

2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtele

A.N.A.F. și A.N.V. - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov,

având ca obiect anulare acte administrativ fiscale emise de pârâte.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut prin procesul-verbal din 17 octombrie 2007 și decizia

de regularizare a situației din 17 octombrie 2007, pârâta A.N.V. - Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov a constatat că reclamanta a obținut autorizare

de funcționare a unui antrepozit vamal de tip E, din 19 iulie 2005, cu termen de

depozitare de 12 luni de la data emiterii, obținând și scutire de la obligația garantării

datoriei vamale din 29 iulie 2005, valabilă până la data de 31 decembrie 2006, pentru

mai multe mărfuri, ce au fost introduse în antrepozit vamal cu declarațiile de antrepozitare

din 19 decembrie 2005, din 09 decembrie 2005, din 06 martie 2006, din 20 martie

2006, din 09 decembrie 2005, din 22 mai 2005 și din 03 aprilie 2006. Dintre acestea,

o parte au fost sustrase de sub supraveghere vamală, anume mărfurile introduse în

antrepozit vamal cu declarațiile de antrepozitare din 19 decembrie 2005, din 09

decembrie 2005, din 06 martie 2006 și din 20 martie 2006, reclamanta susținând că

au fost sustrase de sub supraveghere vamală în data de 06 octombrie 2006, de către

doi asociați francezi ai societății comerciale reclamante, anume G.Y.P. și G.J.P.P.,

împotriva cărora a formulat plângere penală la Poliția Brașov. Pentru mărfurile

introduse în regim de antrepozit cu declarațiile din 06 martie 2006, din 09

decembrie 2005, din 22 mai 2005 și din 03 aprilie 2006 reclamanta nu a încheiat

regimul vamal de antrepozitare în termenul acordat de autoritatea vamală, respectiv

31 decembrie 2006.

Regimul juridic aplicabil

antrepozitului de mărfuri în cauză este cel stabilit prin Legea nr. 141/1997, având

în vedere că declarațiile de antrepozitare sunt emise în perioada în care C. vam.

anterior (Legea nr. 141/1997) era încă în vigoare, iar art. 284 din noul C.

vam. adoptat prin Legea nr. 86/2006 prevede expres că sunt aplicabile reglementările

anterioare pentru operațiunile vamale deschise prin declarații vamale date sub vechea

reglementare.

Instanța de fond a mai

constatat că autoritățile de control vamal au aplicat corect legea, anume art. 143

din Legea nr. 141/1997, apreciind că datoria vamală pentru societatea reclamantă

ia naștere de la data la care marfa din antrepozit vamal a fost sustrasă, implicit

calculând accesoriile reprezentând majorări de întârziere la suma de plată ca debit

principal, acestea calculându-se începând cu ziua următoare termenului de scadență,

conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Pentru eventuala antrenare

a asociaților cu privire la care reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție

în cauză și, separat, plângere penală, instanța de fond a dispus judecarea separată,

constituindu-se un alt dosar de contencios administrativ și fiscal, asupra căruia

are înrâurire modul de soluționare a plângerii penale formulate de societatea reclamantă

împotriva chemaților în garanție G.Y.P. și G.J.P.P.

Prin urmare, potrivit

art. 104 din Legea nr. 141/1997, deținătorul antrepozitului vamal răspunde pentru

supravegherea mărfurilor aflate în antrepozit vamal, până când prin mijloace procesuale

legale se stabilește, pe cale judiciară, dacă alte persoane ar fi sustras bunurile

aliate în regim de antrepozit vamal. Ulterior, societatea reclamantă are posibilitatea

legală de a se îndrepta împotriva persoanelor stabilite a fi vinovate de sustragerea

bunurilor din antrepozitul vamal.

În privința scutirilor

de la plata TVA menționate de reclamantă în acțiune, cu motivarea că este societate

comercială care desfășoară activități de producție agricolă, instanța de fond nu

a putut reține această apărare deoarece mărfurile sale se aflau în regim de antrepozit

vamal, în regim vamal suspensiv, iar datoria reclamantei față de bugetul de stat

a luat naștere, așa cum corect au reținut organele fiscale, deoarece regimul vamal

de antrepozitare nu mai putea fi menținut câtă vreme societatea reclamantă nu și-a

îndeplinit obligațiile asumate la acordarea regimului vamal.

Astfel, o parte din bunurile

constituite în antrepozit vamal au fost sustrase, cu consecința incidenței automate

a art. 143 din Legea nr. 141/1997, respectiv pentru cealaltă parte din bunuri reclamanta

nu a solicitat autorității vamale acordarea unui nou regim vamal în cadrul termenului

aprobat și nu a solicitat prelungirea termenului din autorizația de antrepozitare,

determinând astfel incidența dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 141/1997

referitoare la cazurile de naștere a datoriei vamale, anume la cazul neîndeplinirii

vreuneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate

mărfurile.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanta SC A.F. SRL Brașov a declarat recurs, criticând-o ca nelegală

și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

S-a precizat în motivele

de recurs că în mod eronat a considerat Curtea de Apel Brașov, că societatea și

administratorul sunt debitori ai obligației vamale, față de dispozițiile expuse

de art. 143 din Legea nr. 141/1997, solidaritatea pasivă nefiind prezumată, ci prevăzută

expres prin lege.

Societatea nu poate răspunde

în solidar cu persoana care a sustras bunurile în lipsa unei prevederi clare, intenția

legiuitorului fiind aceea de a proteja societatea.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

SC A.F. SRL, a solicitat anularea deciziei nr. 9/2008 emisă de A.N.A.F., apreciind

că măsura obligării sale la plata unor sume de bani este nelegală în raport de prevederile

C. vam.

Din actele aflate la dosar,

rezultă fără posibilitate de tăgadă că regimul juridic aplicabil antrepozitului

de mărfuri în cauză este stabilit prin Legea nr. 141/1997, avându-se în vedere că

declarațiile de antrepozitare au fost emise în perioada în care Legea nr. 141/1997

era în vigoare.

Rezultă deci că organele

în drept au făcut corect aplicarea legii, apreciind că datoria reclamantei-recurente

a luat naștere de la data la care marfa a fost sustrasă, aceasta având posibilitatea

ca ulterior să se îndrepte împotriva persoanelor vinovate de sustragerea bunurilor

din antrepozitul vamal.

De asemenea, din Regulamentul

de aplicare al C. vam. rezultă că societatea nu și-a îndeplinit obligațiile care-i

reveneau în calitate de deținător al antrepozitului vamal sub care a fost plasată

marfa, legea precizând că deținătorul antrepozitului și titularul declarațiilor

de antrepozitare vamală are obligația de a asigura supravegherea mărfurilor.

În ceea ce privește împrejurarea

susținută de recurentă că bunurile au fost sustrase de 2 asociați francezi împotriva

cărora s-a depus plângere penală, corect au fost aplicate dispozițiile art. 143

din Legea nr. 141/1997, organele vamale îndreptându-se împotriva titularului de

regim, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive.

Datoria vamală a luat

naștere pentru faptul că societatea nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce-i reveneau,

asumate la acordarea regimului vamal de antrepozitare, și nu a solicitat organelor

abilitate un alt regim vamal în cadrul termenului aprobat.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală, motiv

pentru care va respinge recursul declarat de SC A.F. SRL Brașov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.F. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 136/F din 11 noiembrie 2009

a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2010.