ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2011

Fată de recursul de

fată, Înalta Curte retine următoarele:

În cauză, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului prin prisma existenței sau nu a temeiurilor avute în

vedere la luarea măsurii de arest preventiv, Curtea de Apel lași a constatat că

materialul probator conferă date suficiente din care rezultă presupunerea că

inculpatul C.J. a comis fapte prevăzute de legea penală, fiind astfel

îndeplinită cerința înscrisă la art. 143 C. proc. pen.

Coroborarea probelor

și indiciilor temeinice sus-amintite conturează suspiciunea rezonabilă privind

existența unor date, informații care conving un observator obiectiv și

imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute

de legea penală pentru care este judecat (jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza

Jecius c. Lituaniei).

De asemenea, Curtea a

constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

În analiza celei de-a

doua condiții enumerate mai sus, Curtea a avut în vedere natura și modalitatea

concretă de comitere a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată,

împrejurările în care se reține că au fost comise faptele, gravitatea deosebită

a faptelor, vârsta fragedă a părților vătămate, urmarea produsă, precum și

sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității, ca urmare a

comiterii presupuselor infracțiuni.

În consecință, pe

calea încheierii din data de 16 iunie 2011 emisă în Dosar 4630/89/2010* de

Curtea de Apel lași s-a dispus, cu privire la starea de arest:

În baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen.,

constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

C.J. aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță lași.

În temeiul

dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. menține starea de

arest preventiv a inculpatului C.J., măsură ce urmează a fi verificată

ulterior, dar nu mai târziu de 60 de zile.

Împotriva hotărârii

respective, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către

inculpat.

Pentru inculpatul

recurent C.J. se solicită a se constata că nu se mai impune menținerea măsurii

de arest preventiv luată față de acesta, având în vedere nu numai perioada mare

de timp de când este arestat - august 2010, dar și împrejurarea că în tot acest

timp inculpatul a dobândit experiența necesară pentru a se abține de la ceva

ilegal. Consideră că nu se impune privarea de libertate în continuare a

inculpatului, mai ales având în vedere că acesta și-a dat seama de situația în

care se află, că la momentul de față au intervenit și alte motive în plus față

de cele invocate de fiecare dată de apărătorul ales, motive care permit

judecarea inculpatului în stare de libertate. Acesta nu este cunoscut ca fiind

o persoană violentă, în cauză nu există niciun motiv care să justifice pe

viitor privarea de libertate.

Înalta Curte, ca

instanță de recurs, reține că în concret, pericolul pentru ordinea publică la

care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau

suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o

rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o

stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc

necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura

și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii. Măsura lipsirii de

libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune

atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există

motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă

infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În cauza de față,

infracțiunile pentru care inculpatul C.J. este judecat prezintă o gravitate

concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele

presupus a fi săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice,

măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen.

Menținerea măsurii

arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalității, în

funcție de aspecte analizate anterior, iar menținerea acesteia este

justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a procesului

penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitate.

De altfel, Curtea de

Apel a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate a

inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja

expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale

comunității.

În același timp,

Curtea a apreciat cu justețe că durata arestării preventive a inculpatului până

în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire

penală și judecată pe fond, iar în prezent în derularea apelului, se situează

în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa

cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în

materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea

timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza

sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea

activității infracționale supuse analizei.

Pentru considerentele

ce preced, măsura privativă de libertate fiind luată față de inculpat cu

respectarea tuturor dispozițiilor procesuale ce reglementează această

instituție de drept procesual penal, iar temeiurile avute inițial în vedere

subzistând și în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariție a

acestora, cu deplin drept Curtea a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului apelant C.J. și a menținut această măsură,

cât timp ea corespunde în continuare scopului pentru care a fost instituită.

Pe cale de

consecință, pentru toate considerentele mai sus expuse, recursul de față este

de respins ca nefondat pe considerentele art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.J. împotriva Încheierii din 16

iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 4630/89/2010.

Obligă recurentul

inculpate la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție.

Onorariul

interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2011.