ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2011

Fată de recursul de fată, Înalta Curte retine următoarele: În cauză, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma existenței sau nu a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv, Curtea de Apel lași a constatat că materialul probator conferă date suficiente din care rezultă presupunerea că inculpatul C.J. a comis fapte prevăzute de legea penală, fiind astfel îndeplinită cerința înscrisă la art. 143 C. proc. pen. Coroborarea probelor și indiciilor temeinice sus-amintite conturează suspiciunea rezonabilă privind existența unor date, informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat (jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

De asemenea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În analiza celei de-a doua condiții enumerate mai sus, Curtea a avut în vedere natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, împrejurările în care se reține că au fost comise faptele, gravitatea deosebită a faptelor, vârsta fragedă a părților vătămate, urmarea produsă, precum și sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității, ca urmare a comiterii presupuselor infracțiuni.

În consecință, pe calea încheierii din data de 16 iunie 2011 emisă în Dosar 4630/89/2010* de Curtea de Apel lași s-a dispus, cu privire la starea de arest: În baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.J. aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță lași. În temeiul dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menține starea de arest preventiv a inculpatului C.J., măsură ce urmează a fi verificată ulterior, dar nu mai târziu de 60 de zile. Împotriva hotărârii respective, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat. Pentru inculpatul recurent C.J.

se solicită a se constata că nu se mai impune menținerea măsurii de arest preventiv luată față de acesta, având în vedere nu numai perioada mare de timp de când este arestat - august 2010, dar și împrejurarea că în tot acest timp inculpatul a dobândit experiența necesară pentru a se abține de la ceva ilegal. Consideră că nu se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, mai ales având în vedere că acesta și-a dat seama de situația în care se află, că la momentul de față au intervenit și alte motive în plus față de cele invocate de fiecare dată de apărătorul ales, motive care permit judecarea inculpatului în stare de libertate. Acesta nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă, în cauză nu există niciun motiv care să justifice pe viitor privarea de libertate.

Înalta Curte, ca instanță de recurs, reține că în concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În cauza de față, infracțiunile pentru care inculpatul C.J. este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele presupus a fi săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. Menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalității, în funcție de aspecte analizate anterior, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitate. De altfel, Curtea de Apel a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate a inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității.

În același timp, Curtea a apreciat cu justețe că durata arestării preventive a inculpatului până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală și judecată pe fond, iar în prezent în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei.

Pentru considerentele ce preced, măsura privativă de libertate fiind luată față de inculpat cu respectarea tuturor dispozițiilor procesuale ce reglementează această instituție de drept procesual penal, iar temeiurile avute inițial în vedere subzistând și în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariție a acestora, cu deplin drept Curtea a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului apelant C.J. și a menținut această măsură, cât timp ea corespunde în continuare scopului pentru care a fost instituită. Pe cale de consecință, pentru toate considerentele mai sus expuse, recursul de față este de respins ca nefondat pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.J. împotriva Încheierii din 16 iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4630/89/2010. Obligă recurentul inculpate la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție. Onorariul interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2011.