ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2010

HOTĂRÂRE
09.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 89/2010 din 1 martie

2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamant și

a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Comunei B. împotriva pârâtei

Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor

Religioase din România.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin decizia nr. 2202

din 28 septembrie 2009, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care

au aparținut Cultelor Religioase din România a decis retrocedarea către Parohia

G.C.B., județul Maramureș, a imobilului în litigiu și predarea prin protocol a acestuia,

stabilind că, având afectațiunea de interes public de școală și grădiniță, titularului

dreptului de proprietate îi revine obligația de a menține această afectațiune pe

o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei.

Totodată, autoritatea

emitentă, analizând dosarul, a reținut că adăugirile aduse imobilului nu depășesc

50% din aria desfășurată actuală, împrejurare care de altfel nu a fost contestată

de către reclamant.

Instanța a reținut că

Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 au stabilit că în cazul imobilelor

- construcții la care s-au efectuat adăugiri ulterior preluării abuzive, dar care

nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală, beneficiarul retrocedării va redobândi

dreptul de proprietate asupra întregului imobil cu obligația de a plăti fostului

proprietar contravaloarea acestora, ori prin decizia contestată s-a statuat cu privire

la acest aspect, instituindu-se în sarcina titularului deciziei obligația de a plăti

fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive în condițiile

art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, instanța a apreciat

că decizia contestată apare ca fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legii speciale,

reflectând o corectă aplicare a acesteia și a Normelor metodologice emise în vederea

aplicării legii, astfel că în acest cadru procesual, în care acțiunea a fost promovată

în contradictoriu doar cu emitentul actului, pretențiile reclamantului, vizând anularea

parțială a deciziei în scopul stabilirii contravalorii adăugirilor ulterioare preluării

abuzive, nu pot fi considerate ca întemeiate, întrucât analiza realizată asupra

actului administrativ contestat confirmă că acesta nu este lovit de nulitate așa

cum pretinde reclamantul.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul Primarul Comunei B. - C.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, recurentul - reclamant a susținut în esență că hotărârea atacată a fost

pronunțată cu încălcarea normelor de competență în prima fază procesuală iar pe

fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut

că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că la

dosarul cauzei lipsește adresa din 11 martie 2009 emisă de Primăria B. menționată

de intimată prin întâmpinare privind situația juridică a imobilului retrocedat ca

și suprafața acestuia.

Totodată, recurentul a

susținut că în cauză instanța trebuia să administreze și alte probe, respectiv acte

aflate la dosarul comisiei și să manifeste rol activ întrucât alături de intimata

Comisia de retrocedare în calitate de emitentă a actului atacat trebuia citată și

Episcopia R.U. cu R.G.C. de Maramureș.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 10 alin. (2) Teza a II-a

din Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă Comisia

Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase

din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond susținând în esență

că la pronunțarea acesteia au fost respectate normele legale privind competența

precum și dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 modificată și completată prin Titlul II

din Legea nr. 247/2005.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și

în temeiul dispozițiilor art. 304

1

recursul formulat în cauză este nefondat.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentul - reclamant vizând încălcarea normelor de competență atât

de către instanța inițial învestită Tribunalul Maramureș cât și de către Curtea

de Apel Cluj, Înalta Curte constată că sunt nefondate având în vedere dispozițiile

O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare căt și

dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, „deciziile Comisiei Speciale

de Retrocedare pot fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ

fiscal în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat în termen de 30

de zile de la comunicare, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) Teza a II-a

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal cu modificările

și completările ulteriore, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

la autoritățile centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale Curților de Apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Curțile de Apel judecă în primă instanță, procesele

și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților

și instituțiilor centrale.

Curtea constată că instanța

de fond a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, dispoziții care

stabilesc competența materială a acesteia în soluționarea contestațiilor împotriva

deciziilor emise de către Comisia Specială de Retrocedare, care este o instituție

centrală.

În ceea ce privește criticile

recurentului referitoare la o pretinsă încălcare a prevederilor C. proc. civ., care

ar reglementa obligația instanței de a comunica întâmpinarea, ca și încălcare normelor

de procedură privind citarea părților, critici circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea urmează a le înlătura întrucât

acesteia iar normele de procedură privind citarea părților pentru termenul de judecată

au fost respectate, procedura fiind legal îndeplinită astfel cum rezultă din dovada

de îndeplinire a procedurii recurentul având cunoștință de termenul stabilit, respectiv

01 martie 2010, astfel cum rezultă și din precizările depuse la dosarul cauzei sub

nr. 6784/100/2009.

Nu pot fi reținute nici

criticile formulate de recurent pe fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a interpretat în mod corect

actul juridic dedus judecății, respectiv a reținut legalitatea deciziei nr.

2202 din 28 septembrie 2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, în raport

cu dispozițiile art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 cât și cu respectarea prevederilor

pct. 13 din Normele metodologice.

Din verificarea documentației

care a stat la baza emiterii deciziei de retrocedare, documentație depusă de către

intimata-pârâtă la dosarul cauzei rezultă că au fost respectate toate dispozițiile

legale incidente în cauză, imobilul retrocedat intrând sub incidența dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința pronunțată de către instanța

de fond este legală și temeinică, va respinge recursul formulat ca nefondat în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de Primarul Comunei B. - C.I., împotriva sentinței civile nr. 89/2010 din 1 martie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1699/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată, inițial pe rolul Tribunalului Maramureș, declinată spre compete
ÎCCJ 2010-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 121 din 19 martie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclama
ÎCCJ 2010-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1657/2010
incidența acestei legi imobilele demolate. Din interpretarea coroborată și sistematică a textelor mai sus amintite se poate deduce faptul că pentru construcțiile preluate abuziv, care nu au fost demolate, dar cărora li s-au făcut adăugiri c
ÎCCJ 2014-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2014
. civ. potrivit cu care, în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe. Incidența aces
ÎCCJ 2011-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 459 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de
Sursă