ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2202/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2399 din 18 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 2761/62/2006, Tribunalul Brașov, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.P. SA Brașov și a dispus obligarea pârâtei SC P. SA Brașov la plata sumei de 10.223.559,60 RON cu titlu de daune interese și 105.428 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere că, la data de 14 februarie 2003, reclamanta și pârâta au încheiat contractul de antrepriză nr. 1318 având ca obiect execuția lucrărilor de construcții și montaj la investiția de la complexul A.P., așa cu rezultă din anexa 1 și 2 la contract și documentațiile de execuție cu toate detaliile puse la dispoziție de beneficiar, conform anexei 2. S-a mai reținut că, potrivit art. 61 din contract, durata de execuție și de punere în funcțiune a centralei termice și a spațiilor de cazare este de 10 luni și a început odată cu semnarea procesului - verbal de predare a amplasamentului, menționat la cap. VIII art. 8.2 pct. a. Potrivit art. 6.2 această durată se poate modifica atunci când execuția lucrărilor suplimentare care nu se regăsește în proiectele tehnice și documentațiile de execuție și care vor face obiectul unui act adițional la contractul dintre părți; în cazuri de forță majoră conform legii și cu acordul părților.

În conformitate cu art. 9.4 lit. c) din același contract, pentru nerespectarea termenului de punere în funcțiune, menționat la cap. VI art. 6.1, antreprenorul general va suporta contravaloarea serviciilor de cazare și aferente, la un coeficient de utilizare a capacității de cazare din capacitatea hotelului de 50%, pentru toată perioada ce depășește termenul de punere în funcțiune, sumă ce nu poate fi mai mică de 6.000 Euro pentru fiecare zi de întârziere. Având în vedere că procesele - verbale de predare - primire a frontului de lucru au fost semnate la data de 24 februarie 2003 termenul de execuție ar fi fost 24 decembrie 2003. Datorită intervenției unor lucrări suplimentare și faptului că unele autorizări/avize nu au putut fi obținute la termenul scontat, durata de execuție și de punere în funcțiune a centralei termice și a spațiilor de cazare, convenită inițial a fost modificată.

Astfel, prin Actul adițional nr. 7 din 24 februarie 2004, această durată a fost prelungită cu opt luni de zile, respectiv la 31 august 2004. S-a mai avut în vedere că, în conformitate cu procesele - verbale de recepție la terminarea lucrărilor nr. 737 din 30 ianuarie 2006 și nr. 839 din 31 ianuarie 2006, lucrările au fost finalizate peste termenul stabilit, cu o întârziere de 478 zile. Așa fiind, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, fapta ilicită a pârâtei constând în nerespectarea termenului de executare a lucrărilor contractate, prejudiciul în venitul nerealizat datorită punerii în exploatare a investiției care a fost determinat anticipat prin convenția părților, iar raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu fiind, de asemenea, dovedit prin nerespectarea de către pârâtă a termenului de executare ceea ce a provocat prejudiciul reprezentat de venitul nerealizat ca urmare a punerii în exploatare a investiției cu întârziere.

Pentru acordarea despăgubirilor, pe lângă întrunirea condițiilor răspunderii contractuale mai este necesar, pe de o parte, ca debitorul să fi fost pus în întârziere, iar, pe de altă parte, să nu existe o clauză de neresponsabilitate. Condițiile existenței unui prejudiciu și vinei debitorului pentru acordarea de despăgubiri creditorului sunt implicit prevăzute de art. 1082 C. civ. Referitor la condiția punerii debitorului în întârziere s-a reținut că reclamanta a probat îndeplinirea acesteia prin adresele nr. 2812 din 7 aprilie 2004, nr. 4935 din 12 iulie 2004 și nr. 5880 din 30 august 2004. Cât privește clauza de neresponsabilitate s-a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea convenții cu privire la răspundere.

Un mod de evaluare a despăgubirilor (daunelor - interese) este evaluarea făcută prin convenția părților. În speță, părțile, prin acordul lor de voință, au determinat întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care-l vor acoperi, înainte ca acesta să se fi produs. Cuantumul daunelor - interese în sumă totală de 2.868.000 Euro a fost calculat începând cu data de 31 august 2004 și până la data de 23 decembrie 2005. Instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei privind faptul că valoarea daunelor interese este superioară prețului contractului și că au fost încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 469/2002, acest lucru fiind infirmat chiar de către reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei în care se recunoaște că prețul contractului se ridică la suma de 4.494.409,15 dolari S.U.A., sumă inferioară celei de 2.868.000 Euro.

Cu privire la susținerile pârâtei SC P. SA Brașov privitoare la faptul că depășirea termenului limită de finalizare a lucrărilor se datorează faptei reclamantei, prin neîndeplinirea de către aceasta a obligației de a pune la dispoziția pârâtei fronturile de lucru s-a constatat că sunt neîntemeiate întrucât procesele - verbale de predare - primire a amplasamentului au fost semnate la data de 24 februarie 2003. Dispozițiile contractuale privind termenul de opt luni, termen care a început să curgă de la data încheierii Actului adițional nr. 7 din 24 februarie 2004, și nu pot fi interpretate în sensul că ar începe să curgă distinct pentru fiecare front de lucru în parte.

Termenul din 31 august 2004 a fost termenul convenit de către părți pentru finalizarea lucrărilor constând în punerea în funcțiune a centralei termice și a spațiilor de cazare, inclusiv etajul 8, aceste lucrări fiind recepționate prin procesele - verbale încheiate la 30 ianuarie 2006 și 31 ianuarie 2006. În temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 105.428 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 280, art. 282 și următoarele C. proc. civ. Ca motiv de nelegalitate, apelanta pârâtă a invocat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 43 C. com.

și nicidecum prevederile art. 1079 C. civ., ce sunt aplicabile în cazul neîndeplinirii la timp a unei obligații de a face, precum este cazul acțiunii de față. S-a arătat că în mod greșit a fost obligată societatea pârâtă la plata penalităților începând cu data de 31 decembrie 2004, obligație care ar fi trebuit să fie condiționată de punerea SC P. SA în întârziere, fie prin notificarea acestui fapt de către SC A.P. SA, fie prin introducerea cererii de chemare în judecată. Cum, în cauză s-a solicitat obligarea la plata de penalități până la un moment anterior introducerii cererii de chemare în judecată, rezultă că singura modalitate prin care putea fi pusă în întârziere era notificarea din partea creditorului obligației, notificare pe care SC A.P.

SA nu a înaintat-o pârâtei. În cauză au fost nesocotite dispozițiile Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, conform cărora cuantumul daunelor - interese nu poate depăși valoarea obligației principale, iar prin hotărârea apelată instanța de fond a nesocotit această interdicție, deși era evident că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune interese moratorii în valoare de 2.868.000 Euro, sumă ce depășea cu mult prețul inițial al contractului care era de 1.550.000 dolari S.U.A. În aceste condiții, obligarea pârâtei la plata daunelor - interese într-un cuantum care depășea limitele legale, este în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 469/2002 care plafonau cuantumul despăgubirilor cel mult la nivelul prețului contractului.

Ca motive de netemeinicie s-a invocat faptul că hotărârea instanței de fond este rezultatul aprecierii eronate a probelor administrate în cauză. Dacă s-ar fi analizat nepărtinitor materialul probator administrat în cauză s-ar fi constatat că predarea cu întârziere a spațiilor s-a datorat culpei reclamantei, care pe parcursul derulării contractului de antrepriză nr. 1318 din 14 februarie 2003 a solicitat în mod repetat atât modificări ale proiectului avut în vedere la semnarea contractului, cât și lucrările suplimentare, care, în mod obiectiv, nu puteau fi finalizate în termenele prevăzute de art. 6.1 din contract. Instanța de apel a încuviințat și administrat probe testimoniale și a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în construcții.

Prin decizia nr. 321 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC P. SA Brașov. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei și a încercării de conciliere, că pârâta nu a făcut dovada refuzului de a executa lucrarea contractată și nici nu a invocat vreo culpă a reclamantei la data de 24 februarie 2004, când s-a încheiat Actul adițional nr. 7, sau existența în contract a unei clauze de neresponsabilitate pentru neexecutarea la termen a obligației. A mai reținut că părțile, prin acordul lor de voință, au determinat întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care-l vor acoperi, înainte ca acesta să se fi produs și că afirmația privind achitarea cu întârziere a facturilor emise de pârâtă nu este de natură a constitui un element de exonerare de la executarea clauzei penale.

În concluzie, s-a considerat că instanța de fond a interpretat toate probele de la dosar și a aplicat corect legea. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC P. SA Brașov solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare a sa în judecată formulată de reclamanta SC A.P. SA Brașov. Ulterior, prin note scrise și concluziile reprezentantului său, recurenta a solicitat, în subsidiar, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru administrarea probei cu expertiză. În primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Se susține că instanța de apel, interpretând greșit actul dedus judecății intervine în voința părților contractante și ignoră dovezile puse în apărare de către reclamantă.

În dezvoltarea acestui motiv se susțin, cu invocarea probelor administrate, următoarele: - instanța a ignorat, deși i s-a învederat, că partea adversă nu și-a respectat obligația de a pune la dispoziția reclamantei frontul de lucru liber de orice sarcini; - instanța de apel a interpretat și motivat greșit aspectul privitor la actul adițional nr. 7 prin care s-a prelungit durata de execuție a lucrărilor la 31 august 2004, care este un termen de control așa cum rezultă din probele administrate potrivit cărora suplimentarea lucrărilor a avuta ca și consecință directă declararea termenelor de predare – primire a spațiilor; - instanța de apel nu a luat în calcul dovezile privind data furnizării materialelor de către reclamantă, respectiv dispozițiile de șantier date în cadrul contractului cât și cele extracontractuale; - instanța de apel nu s-a aplecat asupra comunicărilor de șantier prin care pârâta – recurentă solicita de urgență „date privind detaliile de execuție, dimensiuni, materialul din care se execută și culoarea acestora, pentru a putea finaliza anumite faze contractuale.

Nici aceste dovezi pertinente și elocvente cauzei nu au fost avute în vedere la soluționarea speței de față”; „Un alt aspect criticabil al deciziei recurate ce a fost interpretat greșit de către instanța de apel și care a dus la concluzia aberantă de respingere a apelului subscrisei ca fiind nefondat, îl constituie menținerea în totalitate a expertizei tehnice în construcții”. Astfel, se apreciază că „instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății fiind indusă în eroare de un expert părtinitor care nu a scos în evidență elementele esențiale ale unui proiect de construcții”. În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că „în speță instanța de apel a calificat greșit faptele, totodată aplicând greșit dispozițiile legale, fiind reținute în mod eronat mai multe aspecte”.

Astfel, instanța de apel a ignorat efectiv prevederile art. 1079 C. civ., întrucât prima instanță a aplicat greșit regulile prevăzute de art. 43 C. com., reguli aplicabile numai în cazul nerespectării la timp a obligației de a restitui o sumă de bani, nu însă și în cazul neîndeplinirii la timp a unei obligații de a face, situație în care trebuia aplicat art. 1079 C. civ. În aceste condiții în mod greșit pârâta a fost obligată la penalități începând cu data de 31 decembrie 2004 întrucât, dacă ar fi existat obligația de a plăti penalități, aceasta era condiționată de punerea pârâtei în întârziere fie prin notificare fie prin introducerea cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte au fost nesocotite dispozițiile art. 4 al Legii nr. 469/2002 întrucât reclamanta a solicitat și a obținut daune – interese moratorii în valoare de 2.868.000 Euro, sumă ce depășește cu mult prețul inițial al contractului, respectiv 1.550.000 dolari S.U.A.

și chiar valoarea acestuia majorată prin acte adiționale ulterioare. Reclamanta – intimată SC A.P. SA Brașov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului pârâtei. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată că recurenta nu arată în ce constă interpretarea greșită a actului dedus judecății, respectiv a contractului dintre părți și cum instanța ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ci se referă la ignorarea de către instanța de apel a dovezilor propuse în apărare de recurenta – pârâtă.

Or, ignorarea dovezilor și interpretarea, chiar greșită, a probelor constituie chestiuni de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. și nici a unui alt motiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ. Aspecte de fapt, întemeiate pe aprecierea probelor, sunt atât punerea frontului de lucru sau a detaliilor de execuție la dispoziția pârâtei cât și data furnizării materialelor de către reclamantă și prelungirea duratei de execuție a contractului. În legătură cu acest ultim aspect este de precizat că, așa cum rezultă din actul adițional la contract nr. 7 din 24 februarie 2004, termenul de 31 august 2004, termen propus de antreprenor (pârâta), nu este un simplu termen de control ci un termen convenit de părți pentru finalizarea lucrării.

Nici critica recurentei privind „menținerea în totalitate a expertizei tehnice în construcții” nu se încadrează în motivul prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. și nici într-un alt motiv din cele prevăzute, expres și limitativ, de art. 304 C. proc. civ., ca motive de recurs‚ fiind, de asemenea o critică ce privește administrarea și aprecierea probelor de către instanțe și care nu poate face obiectul controlului pe calea prezentei căi de atac. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este nefondat cu privire la ambele argumente invocate.

Astfel, instanța de apel, ca și instanța de fond, nu a aplicat prevederile art. 43 C. com., așa cum eronat susține recurenta, ci reține în mod explicit și corect că reclamanta și-a îndeplinit obligația de punere în întârziere a pârâtei prin notificări întocmite și expediate conform art. 9.5 lit. a) din contract și cu respectarea art. 146 și urm. C. com. Procedând ca atare instanța de apel nu a încălcat de fel prevederile art. 1079 C. civ., invocate de recurenta – pârâtă, ci le-a respectat întocmai, ca și reclamanta atunci când aceasta a procedat la punerea în întârziere a pârâtei prin cele două notificări.

Este nefondată și critica privitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 469/2002 întrucât instanțele au reținut în mod corect că exigențele acestui text sunt respectate în condițiile în care valoarea contractului, cu actele adiționale, stabilită prin expertiză, este de 15.093.023 lei iar valoarea penalităților la care pârâta a fost obligată este de 10.223.599,60 lei, deci sub valoarea contractului. Nu este fondată nici cererea recurentei – pârâte cu privire la casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză, pe de o parte pentru că această probă a fost deja administrată de către instanța de apel, iar reclamanta a formulat obiecțiuni la care i s-a răspuns, iar pe de altă parte că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., respectiv judecata s-a făcut în prezența părților iar instanța a intrat, în mod evident, în cercetarea fondului. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov împotriva deciziei nr. 321 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.