ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2935/2012

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

1.

Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 5339/94/2010, Judecătoria Buftea a admis cererea

contestatoarei Ș.A.I. privind sesizarea Tribunalului București - secția contencios

administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a

deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri din 11

martie 2010, precum și a deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe

teren din 11 martie 2010, emise de Instituția Primarului Voluntari - Direcția

Economică - Serviciul de Impozite si Taxe, suspendând judecata cauzei până la

soluționarea excepției de nelegalitate.

Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 19

octombrie 2010, Judecătoria Buftea a dispus îndreptarea erorii materiale din

cuprinsul încheierii din data de 13 octombrie 2010, în sensul că „înaintează

dosarul la Curtea de Apel București", iar nu Tribunalului București, cum

din eroare s-a menționat.

În ședința publica din data de 08 noiembrie 2011,

pârâtul Orașul Voluntari a invocat excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate a deciziilor de impunere, față de dispozițiile art. 205 alin. (1)

C. proc. fisc., care stabilesc o procedură specială de contestare.

La același termen a fost invocată și excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a Primăriei Voluntari - Direcția Economică -

Serviciul Impozite și Taxe.

Prin sentința nr. 6743 din 15 noiembrie 2011, Curtea de

Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Voluntari, ca

nefondată.

Totodată, a respins excepția de nelegalitate a deciziei

de impunere din 11 martie 2010, invocată de reclamanta Ș.A.I., în contradictoriu

cu pârâții Orașul Voluntari prin Primar, Primăria Voluntari - Direcția

Economică - Serviciul Impozite și Taxe, ca inadmisibilă.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a pârâtei Primăria Voluntari - Direcția Economică - Serviciul

Impozite și Taxe, Curtea a reținut că această pârâtă se legitimează în calitate

de emitent al actelor reclamate ca nelegale, întrucât în materia contenciosului

administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice,

astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, anume exercitarea

atribuțiilor conferite de lege în regim de putere publică.

Relativ

la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate:

În cauză reclamanta a înțeles să invoce excepția de

nelegalitate a unui act administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere

pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren, pentru anul 2010, care

potrivit art. 110 alin. (3) C. proc. fisc., constituie „titlu de creanță"

și împotriva căruia se poate formula „contestație potrivit legii".(art. 205

din același cod)

Prima instanță a constatat că dispozițiile art. 209 și

următoarele C. proc. fisc., reglementează competența și procedura de

soluționare a contestației, iar art. 218 stabilește că „ (1) Decizia privind

soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse,

în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului

administrativ atacat.

(2) Deciziile emise

în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către

persoanele introduse în procedura de soluționare a

contestației potrivit

art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii".

Curtea a apreciat că în raport cu dispozițiile legale

citate anterior, nelegalitatea actului administrativ fiscal poate fi analizată

exclusiv în procedura reglementată de Codul de procedură fiscală, act normativ

cu caracter special, care derogă de la dispozițiile legii generale, respectiv

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Altfel spus, partea nu are la dispoziție posibilitatea

instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004, de a solicita analizarea actul

administrativ fiscal de către instanța de contencios administrativ pe calea

excepției de nelegalitate, o atare cale nefiind reglementată pentru a crea o

modalitate de evitare a unei proceduri judiciare speciale.

În

acest sens instanța de fond a invocat Jurisprudența înaltei Curți de Casație și

Justiție, respectiv Decizia nr. 5790/2009 și Decizia nr. 3196/2009.

2.

Recursul formulat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Ș.A.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 304

1

din același cod.

Recurenta

a susținut, în esență, că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în

cercetarea fondului, admițând în mod greșit excepția procesuală cu efect

peremptoriu a inadmisibilității căii reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

A arătat că excepția de nelegalitate, de care se face

vorbire în cuprinsul art. 4 din legea contenciosului administrativ, este o

procedură aparte, o formă independentă de exercitare a acțiunii civile.

Datorită complexității sale (cu condiții speciale de exercițiu, cu o procedură

de urmat distinctă, cu regimul ei juridic distinct) excepția de nelegalitate

este o subdiviziune a procedurilor de contencios administrativ român.

Identitatea și regimul ei sunt gândite de legiuitorul

român în opoziție cu calea acțiunii în contencios, diferențele esențiale fiind

acelea că în cazul alegerii procedurii excepției nu se pune problema vreunui

termen de prescripție, ea poate fi invocată și din oficiu, în cursul unei

judecăți deja începute, iar în cazul ei nu trebuie parcursă nici o procedură

prealabilă, fiind imperios necesar ca judecata, deja pendinte în fața unui

judecător să își poată continua cursul.

Calea excepției de nelegalitate este una dintre căile

pe care le poate alege un administrat/justițiabil în virtutea principiului electa

una via non datur recursus ad alteram pentru a obține ca efectele juridice ale

unui act administrativ să nu îi afecteze situația juridică.

A susținut recurentul, că în legea contenciosului

administrativ nu se distinge după cum administratorul se află într-o procedură

sau alta, nefiind exclusă posibilitatea invocării excepției de nelegalitate și

a urmării acestei căi, în cazul în care judecata pendinte, în timpul căreia se

invocă, este o contestație la executare.

Rațiunea este aceea de a da prevalentă principiului

legalității și principiului aflării adevărului, chiar și în procedura

contestației la executare, în detrimentul principiului formalismului care ar

impune, de fiecare dată parcurgerea doar a anumitor etape și a anumitor

proceduri.

Il.

Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de

prevederile art. 304 pct. 3 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va

constata că pricina a fost judecată de o instanță necompetentă material, urmând

a admite recursul, a casa sentința atacată și a trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Ilfov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie excepția

de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, republicată, a Deciziei de impunere pentru stabilirea

impozitului/taxei pe clădiri din 11 martie 2010 și a deciziei de impunere

pentru stabilirea impozitului pe teren din 11 martie 2010, emise de Instituția

Primarului Voluntari - Direcția Economică - Serviciul de Impozite si Taxe.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, republicată," (1) Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată

în cauze penale".

Legea contenciosului administrativ stabilește normele

de competență prin art. 10.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

„(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."'

Având

în vedere obiectul dedus judecății, respectiv excepție de nelegalitate, înalta

Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile normele legale privind competența

materială după valoarea obiectului litigiului, ci normele care prevăd

competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și competența

funcțională a autorității chemată în judecată, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță autoritate publică

locală.

De altfel și prin cererea formulată, reclamanta nu

contestă suma imputată prin Decizia de impunere pentru stabilirea

impozitului/taxei pe clădiri din 11 martie 2010 și decizia de impunere pentru

stabilirea impozitului pe teren din 11 martie 2010, ci precizează elementele de

nelegalitate ale celor două decizii, care ar consta din nesocotirea:

- prevederilor art. 1 alin. (4) C. fisc. care impune

excepția conform căreia "dacă orice prevedere a prezentului cod contravine

unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea

acestui tratat";

- prevederilor art. 3 din H.G. nr. 887/1999 prin care

se consacră faptul că activitatea desfășurată de AISB reprezintă „o formă de

asistență în cadrul Acordului.";

- recunoașterilor emanând de la pârâte, cuprinse în

adresa nr. 18374/2003;

- dispozițiilor sentinței nr. 4129/2004, cu autoritate

de lucru judecat asupra înțelesului art. III din Acord;

- prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind

tratatele publicată în M. Of. nr. 23/2004, coroborate cu prevederile art. 2 alin.

(1) lit. a) din Convenția din 23 mai 1969 cu privire la dreptul tratatelor;

În speță, actele administrative contestate fiind emise de o

autoritate publică locală - Primarul orașului Voluntari - devin aplicabile, în

materie de competență de soluționare a cauzei, prevederile art. 2 alin. (1) lit.

d) C. proc. civ. cu referire la art. 10 din Legea nr. 554/2004, urmând a se

trimite dosarul Tribunalului Ilfov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 304 pct.

3 C. proc. civ. și art. 312 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și

Justiție va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Ilfov - secția de

contencios administrativ și fiscal.

Față de soluția dată recursului prin admiterea excepției de

ordine publică privind competența materială a instanței de fond, nu mai este

necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fie

avute în vedere, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ș.A.I. din București împotriva sentinței civile nr. 6743 din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Ilfov - secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.