ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 640/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.P.V. a solicitat: - anularea plângerii penale a Gărzii Financiare din anul 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4, din Dosarul nr. 11364/P/2008. - anularea raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de D.G.F.P. a municipiului București; - anularea deciziei din 01 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. București privind soluționarea contestației formulate împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere menționate; - anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din 29 ianuarie 2010 și a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri și imobile din 17 februarie 2010 emise de A.F.P.

sector 4 București; - anularea somației din 18 mai 2010 și a titlului executoriu din 18 mai 2010 din dosarul de executare silită și implicit anularea executării silite ca nelegale; - anularea sentinței civile nr. 456 din 19 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 11886/4/2010. Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, indicând actele a căror anulare o solicită, respectiv: ordinul de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, nota de constatare din 6 noiembrie 2008 a Gărzii Financiare, adresa din 21 noiembrie 2008 a Gărzii Financiare către D.G.F.P. București, plângerea penală a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, ordinul de control al A.N.A.F.

din 2 septembrie 2009, decizia de instituire de măsuri asigurătorii din 29 ianuarie 2010 și procesul-verbal de sechestru asigurător din 17 februarie 2010, înscrierea dreptului de sechestru asupra imobilului situat pe Str. C.V., înscris în cartea funciară București, sector 4 în favoarea A.N.A.F., raportul de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și decizia de impunere din 31 martie 2010, somația de plată din 18 mai 2010 și a titlului executoriu din 18 mai 2010, decizia de soluționare a contestației din 1 iunie 2010, sentința civilă nr. 456 din 19 ianuarie 2011, sentința civilă nr. 7558 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel București, adresa de înființare a popririi din 31 august 2012. Prin completarea la cerere și răspuns la întâmpinările formulate în cauză, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a numiților: - C.I.G., șef administrație la A.F.P.

sector 4 București, în calitate de semnatar al întâmpinării din 9 iunie 2011 depuse în Dosarul nr. 4951/2/2011 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - M.M., director general la Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală 1, A.N.A.F., în calitate de semnatar al ordinului de control din 2 septembrie 2009 privind organizarea și desfășurarea acțiunii de impunere a TVA la persoanele fizice care au efectuat tranzacții imobiliare, alături de președintele S.B. care împreuna cu vicepreședinte D.G.B. aprobă acest control ilegal și fără precedent.

Solicită să fie obligat la plata de daune morale în valoare de 2.165.397 RON, precum și la cota ce-i revine și din suma care va fi stabilită definitiv pentru daune materiale, deoarece a încălcat premeditat și cu rea-credință drepturile fundamentale ale omului, precum și statutul civil al persoanelor fizice cu vătămarea gravă a proprietății private, precum și a intereselor private ale persoanelor fizice. - F.P., Comisar General al Gărzii Financiare la data semnării întâmpinării ce conține și nota de constatare falsificată depuse la dosarul în cauză, care prin semnarea actului devine complice la fals în înscrisuri oficiale și responsabilă pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în temeiul art. 15 și art. 16 din Constituția României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și în consecință solicită obligarea acesteia la daune morale în valoare de 2.165.397 RON și daune materiale în cotă parte; - L.D., director executiv adjunct al D.G.F.P.

București, Biroul Juridic Contencios 4, în reprezentarea A.F.P. sector 4 București, deoarece intervine în apărarea ilegalităților săvârșite de către toți cei numiți în acest dosar și susține în mod mincinos că Poliția sectorului 4, Serviciul de Investigare a Fraudelor a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 București, în conformitate cu întâmpinarea depusă la data de 6 februarie 2013, când faptele în realitate sunt tocmai invers, adică Poliția sector 4 a fost pusă chiar de către Parchet sector 4 să cerceteze o eventuală infracțiune, iar Poliția sector 4 a cerut la A.F.P. sector 4 București, să constate dacă persoana fizică D.V. este obligată să colecteze TVA pentru bugetul de stat.

2. Hotărârile primei instanțe În raport cu actele contestate, menționate în precizarea de acțiune, p rin încheierea din 14 mai 2013, Curtea de apel a disjuns capetele de cerere privind anularea somației de plată din 18 mai 2010 și a titlului executoriu din 18 mai 2010, declinând competența de soluționare a acestor capete de cerere în favoarea Judecătoriei sector 4 București. Prin sentința nr. 108/CA/2013 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. București și A.F.P. sector 4 București și, în consecință, a respins acțiunea precizată de reclamantul D.P.V., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P.

București, A.F.P. sector 4 București și Garda Financiară București; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.P.V. în contradictoriu cu pârâții S.B. președintele A.N.A.F., D.G.B. vicepreședinte A.N.A.F., M.V. director în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Direcția de Legislație în Domeniul TVA, M.C. director executiv în cadrul D.G.F.P. București, Serviciul soluționare contestații, I.D.F. șef serviciu soluționare contestații în cadrul D.G.F.P. București, A.O. director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. București, E.G. șef birou juridic contencios 4 din cadrul D.G.F.P. București, C.L. consilier juridic în cadrul D.G.F.P.

București, M.L. consilier juridic în cadrul D.G.F.P. București, A.D. șef administrație adjunct al A.F.P. sector 4 București, F.L.D. șef serviciu al A.F.P. sector 4 București, D.H. șef adjunct administrație în cadrul A.F.P. sector 4 București, serviciul de colectare și executare silită persoane fizice, T.G., consilier în cadrul A.F.P. sector 4 București, M.I. consilier în cadrul A.F.P. sector 4 București, S.A. comisar al Gărzii Financiare, D.G. comisar al Gărzii Financiare, G.I.

expert contabil judiciar în cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; - a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamant împotriva plângerii penale a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 și sentințelor civile nr. 456 a Judecătoriei sectorului 4 București, respectiv nr. 7558 a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere vizând anularea plângerii penale a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008, precum și a sentinței civile nr. 456 a Judecătoriei sectorului 4 București și a sentinței civile nr. 7558 din 13 decembrie 2011 a Curții de apel București, instanța a reținut că aceste acte nu se circumscriu noțiunii de act administrativ definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. București și A.F.P.

sector 4 București, instanța a reținut că celelalte acte a căror anulare se solicită de către reclamant, sunt raportul de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și decizia de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 București și decizia de soluționare a contestației din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. București . Reclamantul a mai solicitat anterior anularea acestor acte, în cadrul Dosarului nr. 4951/2/2011 al Curții de Apel București, având ca obiect acțiunea formulată de D.P.V. în contradictoriu cu D.G.F.P. București și cu A.F.P. sector 4 București, prin care s-a solicitat anularea raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P.

sector 4 București, precum și anularea deciziei din 1 iunie 2010 emisa de D.G.F.P. București, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală. În dosarul respectiv, prin sentința civilă nr. 7558 din 13 decembrie 2011, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere și a admis, în parte, acțiunea formulată privind anularea deciziei nr. 187 din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. București și a obligat această pârâtă să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere. Sentința respectivă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de D.P.V., D.G.F.P.

București și A.F.P. sector 4 București. În consecință, prima instanță a reținut că operează autoritatea de lucru judecat, reținând că, în speță, reclamantul D.P.V. beneficiază deja de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care a fost anulată decizia nr. 187 din 1 iunie 2010 și a fost obligată D.G.F.P. București să soluționeze pe fond contestația, astfel încât o altă instanță nu se mai poate pronunța încă odată pe acest aspect. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea de apel a reținut că reclamantul a formulat acțiune împotriva angajaților instituțiilor care au emis actele atacate, persoane care nu au calitate procesuală față de obiectul cererii de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.P.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul-reclamant invocă încălcarea dreptului de acces la justiție, în raport cu art. 21 alin. (1)-alin. (3) din Constituție și susține că instanța în mod greșit nu a admis cererea sa formulată în contradictoriu cu funcționarii publici chemați în judecată, invocând în acest sens prevederile art. 227 alin. (3) C. proc. fisc. Totodată, recurentul-reclamant susține că instanța de fond în mod greșit a invocat și a admis excepția autorității de lucru judecat. Mai susține recurentul că prima instanță în mod nelegal, nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere vizând anularea ordinului de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, notei de constatare a Gărzii Financiare din anul 2008 și ordinului de control al A.N.A.F.

din 2 septembrie 2009. Recurentul-reclamant invocă faptul că nesoluționarea contestației sale administrative timp de 3 ani este nelegală și netemeinică. În continuare, recurentul-reclamant expune argumente referitoare la taxa pe valoarea adăugată și invocă vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime prin actele contestate. La data de 28 ianaurie 2014, recurentul-reclamant a depus note scrise și înscrisuri în susținerea criticilor și argumentelor expuse în cererea de recurs. 4. Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cuprevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu referire la criticile din recurs privind ordinul de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, nota de constatare a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 și ordinul de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a constatat că obiectul demersului judiciar inițiat de reclamant îl reprezintă anularea raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 București, precum și a deciziei de soluționare a contestației din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. București , iar restul actelor contestate fie nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fie urmează alte proceduri de contestare, cum sunt, spre exemplu, căile de atac reglementate de C. proc.

civ. în cazul hotărârilor judecătorești contestate, fie proceduri specifice dreptului procesual penal, în cazul actelor de sesizare penală emise de Garda Financiară, fie sunt acte premergătoare emiterii unor acte administrative, cum este, în speță, ordinul de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, care se analizează în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ tipic sau asimilat. În consecință, este temeinică și legală soluția primei instanțe de admitere a excepției inadmisibilității cu privire la capetele de cerere indicate în dispozitivul sentinței.

De asemenea, Înalta Curte reține că prima instanță, cu just temei, a admis excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care actele administrativ-fiscale ce formează obiectul acțiunii în anulare au format obiectul acțiunii în contencios administrativ soluționată irevocabil prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 4951/2/2011, litigiu în cadrul căruia a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de D.P.V. de anulare a raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 București și a fost admisă, în parte, cererea aceluiași reclamant, dispunându-se obligarea D.G.F.P.

București să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere emisă de A.F.P. sector 4 București. Susținerile recurentului referitoare la nesoluționarea contestației sale administrative formulate împotriva raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 București nu pot forma obiectul analizei în cadrul prezentului demers judiciar pentru aceleași considerente care au fundamentat soluția primei instanțe de admitere a excepției autorității de lucru judecat. Totodată, Înalta Curte reține că susținerile recurentului-reclamant referitoare la funcționarii publici care au contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actelor contestate pot fi analizate, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, în cadrul litigiului având ca obiect anularea actelor respective.

Or, în cadrul prezentului litigiu, instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea unor excepții de procedură, astfel că este corectă soluția de admiterea a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților indicați în dispozitivul sentinței atacate. În ceea ce privește încălcarea dreptului de acces la justiție, în raport cu art. 21 alin. (1)-alin. (3) din Constituție, Înalta Curte reține că atât Curtea Constituțională, cât și C.E.D.O. au statuat în mod constant în jurisprudența lor că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut și există posibilitatea unor limitări implicite admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (C.E.D.O., hotărârea din 21 februarie 1975 pronunțată în cauza Golder împotriva Regatului Unit; Curtea Constituțională, Decizia nr. 396/2012).

În cauză, se constată că dreptul de acces la justiție al reclamantului în privința actelor contestate a fost asigurat atât în cadrul Dosarului nr. 4951/2/2011, soluționat irevocabil prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și în cadrul litigiului având ca obiect actele în privința cărora prima instanță a dispus măsura disjungerii prin încheierea din 14 mai 2013. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.P.V. împotriva sentinței nr. 108/CA/2013 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014.