ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 640/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 640/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 21 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.P.V. a solicitat:

- anularea plângerii penale a Gărzii

Financiare din anul 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4, din Dosarul

nr. 11364/P/2008.

- anularea raportului de inspecție

fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de

D.G.F.P. a municipiului București;

- anularea deciziei din 01

iunie 2010 emisă de D.G.F.P. București privind soluționarea contestației formulate

împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere menționate;

- anularea deciziei de instituire

a măsurilor asigurătorii din 29 ianuarie 2010 și a procesului-verbal de sechestru

asigurător pentru bunuri și imobile din 17 februarie 2010 emise de A.F.P. sector

4 București;

- anularea somației din 18 mai

2010 și a titlului executoriu din 18 mai 2010 din dosarul de executare silită și

implicit anularea executării silite ca nelegale;

- anularea sentinței civile

nr. 456 din 19 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 11886/4/2010.

Ulterior, reclamantul și-a precizat

acțiunea, indicând actele a căror anulare o solicită, respectiv: ordinul de control

al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008, nota de constatare din 6 noiembrie 2008

a Gărzii Financiare, adresa din 21 noiembrie 2008 a Gărzii Financiare către D.G.F.P.

București, plângerea penală a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 către Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, ordinul de control al A.N.A.F. din

2 septembrie 2009, decizia de instituire de măsuri asigurătorii din 29 ianuarie

2010 și procesul-verbal de sechestru asigurător din 17 februarie 2010, înscrierea

dreptului de sechestru asupra imobilului situat pe Str. C.V., înscris în cartea

funciară București, sector 4 în favoarea A.N.A.F., raportul de inspecție fiscală

din 31 martie 2010 și decizia de impunere din 31 martie 2010, somația de plată din

18 mai 2010 și a titlului executoriu din 18 mai 2010, decizia de soluționare a contestației

din 1 iunie 2010, sentința civilă nr. 456 din 19 ianuarie 2011, sentința civilă

nr. 7558 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel București, adresa de înființare

a popririi din 31 august 2012.

Prin completarea la cerere

și răspuns la întâmpinările formulate în cauză, reclamantul a solicitat introducerea

în cauză

a

numiților:

- C.I.G., șef administrație

la A.F.P. sector 4 București, în calitate de semnatar al întâmpinării din 9

iunie 2011 depuse în Dosarul nr. 4951/2/2011 al Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

- M.M., director general

la Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală 1, A.N.A.F., în calitate de semnatar

al ordinului de control din 2 septembrie 2009 privind organizarea și desfășurarea

acțiunii de impunere a TVA la persoanele fizice care au efectuat tranzacții imobiliare,

alături de președintele S.B. care împreuna cu vicepreședinte D.G.B. aprobă acest

control ilegal și fără precedent. Solicită să fie obligat la plata de daune morale

în valoare de 2.165.397 RON, precum și la cota ce-i revine și din suma care va fi

stabilită definitiv pentru daune materiale, deoarece a încălcat premeditat și cu

rea-credință drepturile fundamentale ale omului, precum și statutul civil al persoanelor

fizice cu vătămarea gravă a proprietății private, precum și a intereselor private

ale persoanelor fizice.

- F.P., Comisar General

al Gărzii Financiare la data semnării întâmpinării ce conține și nota de constatare

falsificată depuse la dosarul în cauză, care prin semnarea actului devine complice

la fals în înscrisuri oficiale și responsabilă pentru încălcarea drepturilor fundamentale

ale omului în temeiul art. 15 și art. 16 din Constituția României și a Convenției

Europene a Drepturilor Omului și în consecință solicită obligarea acesteia la daune

morale în valoare de 2.165.397 RON și daune materiale în cotă parte;

- L.D., director executiv

adjunct al D.G.F.P. București, Biroul Juridic Contencios 4, în reprezentarea A.F.P.

sector 4 București, deoarece intervine în apărarea ilegalităților săvârșite de către

toți cei numiți în acest dosar și susține în mod mincinos că Poliția sectorului

4, Serviciul de Investigare a Fraudelor a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria

sector 4 București, în conformitate cu întâmpinarea depusă la data de 6

februarie 2013, când faptele în realitate sunt tocmai invers, adică Poliția sector

4 a fost pusă chiar de către Parchet sector 4 să cerceteze o eventuală infracțiune,

iar Poliția sector 4 a cerut la A.F.P. sector 4 București, să constate dacă persoana

fizică D.V. este obligată să colecteze TVA pentru bugetul de stat.

În raport cu actele contestate,

menționate în precizarea de acțiune, p

rin încheierea din 14 mai 2013, Curtea de apel a disjuns

capetele de cerere privind anularea somației de plată din 18 mai 2010 și a titlului

executoriu din 18 mai 2010, declinând competența de soluționare a acestor capete

de cerere în favoarea Judecătoriei sector 4 București.

Prin sentința nr. 108/CA/2013 din

25 iunie 2013,

Curtea

de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât

următoarele:

- a admis excepția autorității

de lucru judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. București și A.F.P. sector 4 București

și, în consecință, a respins acțiunea precizată de reclamantul D.P.V., în contradictoriu

cu pârâții D.G.F.P. București, A.F.P. sector 4 București și Garda Financiară București;

- a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul

D.P.V. în contradictoriu cu pârâții S.B. președintele A.N.A.F., D.G.B. vicepreședinte

A.N.A.F., M.V. director în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Direcția de Legislație

în Domeniul TVA, M.C. director executiv în cadrul D.G.F.P. București, Serviciul

soluționare contestații, I.D.F. șef serviciu soluționare contestații în cadrul D.G.F.P.

București, A.O. director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. București, E.G. șef

birou juridic contencios 4 din cadrul D.G.F.P. București, C.L. consilier juridic

în cadrul D.G.F.P. București, M.L. consilier juridic în cadrul D.G.F.P. București,

A.D. șef administrație adjunct al A.F.P. sector 4 București, F.L.D. șef serviciu

al A.F.P. sector 4 București, D.H. șef adjunct administrație în cadrul A.F.P. sector

4 București, serviciul de colectare și executare silită persoane fizice, T.G., consilier

în cadrul A.F.P. sector 4 București, M.I. consilier în cadrul A.F.P. sector 4 București,

S.A. comisar al Gărzii Financiare, D.G. comisar al Gărzii Financiare, G.I. expert

contabil judiciar în cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice și

Contabile de pe lângă Tribunalul București, ca fiind formulată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepția inadmisibilității

acțiunii invocată din oficiu și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

formulată de reclamant împotriva plângerii penale a Gărzii Financiare din 21

noiembrie 2008 și sentințelor civile nr. 456 a Judecătoriei sectorului 4 București,

respectiv nr. 7558 a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității capetelor de cerere vizând anularea plângerii penale a Gărzii

Financiare din 21 noiembrie 2008, precum și a sentinței civile nr. 456 a Judecătoriei

sectorului 4 București și a sentinței civile nr. 7558 din 13 decembrie 2011 a Curții

de apel București, instanța a reținut că aceste acte nu se circumscriu noțiunii

de act administrativ definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

motiv pentru care nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

Cu privire la excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. București și A.F.P. sector

4 București, instanța a reținut că celelalte acte a căror anulare se solicită de

către reclamant, sunt

raportul de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și decizia de impunere

din 31 martie 2010

emise de A.F.P. sector 4 București

și decizia de soluționare a contestației din 1 iunie 2010

emisă de D.G.F.P. București

.

Reclamantul a mai solicitat

anterior anularea acestor acte, în cadrul Dosarului nr. 4951/2/2011 al Curții de

Apel București, având ca obiect acțiunea formulată de D.P.V. în contradictoriu cu

D.G.F.P. București și cu A.F.P. sector 4 București, prin care s-a solicitat anularea

raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere

din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 București, precum și anularea deciziei

din 1 iunie 2010 emisa de D.G.F.P. București, prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală. În dosarul respectiv,

prin sentința civilă nr. 7558 din 13 decembrie 2011, instanța a respins, ca inadmisibilă,

cererea formulată de reclamant privind anularea raportului de inspecție fiscală

și a deciziei de impunere și a admis, în parte, acțiunea formulată privind anularea

deciziei nr. 187 din 1 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. București și a obligat această

pârâtă să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere.

Sentința respectivă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de D.P.V., D.G.F.P. București și A.F.P. sector 4 București.

În consecință, prima instanță

a reținut că operează autoritatea de lucru judecat, reținând că, în speță,

reclamantul D.P.V. beneficiază

deja de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care a fost anulată decizia

nr. 187 din 1 iunie 2010 și a fost obligată D.G.F.P. București să soluționeze pe

fond contestația, astfel încât o altă instanță nu se mai poate pronunța încă odată

pe acest aspect.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive, Curtea de apel a reținut că reclamantul a formulat

acțiune împotriva angajaților instituțiilor care au emis actele atacate, persoane

care nu au calitate procesuală față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.P.V., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul-reclamant invocă

încălcarea dreptului de acces la justiție, în raport cu art. 21 alin. (1)-alin.

(3) din Constituție și susține că instanța în mod greșit nu a admis cererea sa formulată

în contradictoriu cu funcționarii publici chemați în judecată, invocând în acest

sens prevederile art. 227 alin. (3) C. proc. fisc.

Totodată, recurentul-reclamant

susține că instanța de fond în mod greșit a invocat și a admis excepția autorității

de lucru judecat.

Mai susține recurentul

că prima instanță în mod nelegal, nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere

vizând anularea ordinului de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008,

notei de constatare a Gărzii Financiare din anul 2008 și ordinului de control al

A.N.A.F. din 2 septembrie 2009.

Recurentul-reclamant invocă

faptul că nesoluționarea contestației sale administrative timp de 3 ani este nelegală

și netemeinică.

În continuare, recurentul-reclamant

expune argumente referitoare la taxa pe valoarea adăugată și invocă vătămarea drepturilor

și intereselor sale legitime prin actele contestate.

La data de 28 ianaurie

2014, recurentul-reclamant a depus note scrise și înscrisuri în susținerea criticilor

și argumentelor expuse în cererea de recurs.

Curți

Examinând cauza, prin

prisma criticilor din recurs, în raport cuprevederile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

Cu referire la criticile

din recurs privind ordinul de control al Gărzii Financiare din 13 octombrie 2008,

nota de constatare a Gărzii Financiare din 21 noiembrie 2008 și ordinul de control

al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod

corect a constatat că obiectul demersului judiciar inițiat de reclamant îl reprezintă

anularea

raportului

de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie

2010

emise de A.F.P. sector 4 București, precum

și a deciziei de soluționare a contestației din 1

iunie 2010

emisă de D.G.F.P. București

, iar restul actelor contestate fie nu sunt acte administrative

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fie urmează alte proceduri

de contestare, cum sunt, spre exemplu, căile de atac reglementate de C. proc. civ.

în cazul hotărârilor judecătorești contestate, fie proceduri specifice dreptului

procesual penal, în cazul actelor de sesizare penală emise de Garda Financiară,

fie sunt acte premergătoare emiterii unor acte administrative, cum este, în speță,

ordinul

de control al A.N.A.F. din 2 septembrie 2009, care se analizează în cadrul acțiunii

având ca obiect anularea actului administrativ tipic sau asimilat. În consecință,

este temeinică și legală soluția primei instanțe de admitere a excepției inadmisibilității

cu privire la capetele de cerere indicate în dispozitivul sentinței.

De asemenea, Înalta Curte

reține că prima instanță, cu just temei, a admis excepția autorității de lucru judecat,

în condițiile în care actele administrativ-fiscale ce formează obiectul acțiunii

în anulare au format obiectul acțiunii în contencios administrativ soluționată irevocabil

prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată

în Dosarul nr. 4951/2/2011, litigiu în cadrul căruia a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea formulată de D.P.V. de anulare a raportului de inspecție fiscală din 31

martie 2010 și a deciziei de impunere din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector

4 București și a fost admisă, în parte, cererea aceluiași reclamant, dispunându-se

obligarea D.G.F.P. București să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva

deciziei de impunere emisă de A.F.P. sector 4 București.

Susținerile recurentului

referitoare la nesoluționarea contestației sale administrative formulate împotriva

raportului de inspecție fiscală din 31 martie 2010 și a deciziei de impunere

din 31 martie 2010 emise de A.F.P. sector 4 București nu pot forma obiectul analizei

în cadrul prezentului demers judiciar pentru aceleași considerente care au fundamentat

soluția primei instanțe de admitere a excepției autorității de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte

reține că susținerile recurentului-reclamant referitoare la funcționarii publici

care au contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actelor contestate pot

fi analizate, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, în cadrul litigiului având

ca obiect anularea actelor respective. Or, în cadrul prezentului litigiu, instanța

de fond a soluționat cauza prin admiterea unor excepții de procedură, astfel că

este corectă soluția de admiterea a excepției lipsei calității procesual pasive

a pârâților indicați în dispozitivul sentinței atacate.

În ceea ce privește încălcarea

dreptului de acces la justiție, în raport cu art. 21 alin. (1)-alin. (3) din Constituție,

Înalta Curte reține că atât Curtea Constituțională, cât și C.E.D.O. au statuat în

mod constant în jurisprudența lor că

dreptul de acces la justiție nu este un drept

absolut și există posibilitatea unor limitări implicite admise chiar în afara limitelor

care circumscriu conținutul oricărui drept (C.E.D.O., hotărârea din 21 februarie

1975 pronunțată în cauza Golder împotriva Regatului Unit; Curtea Constituțională,

Decizia nr. 396/2012).

În cauză, se constată

că dreptul de acces la justiție al reclamantului în privința actelor contestate

a fost asigurat atât în cadrul Dosarului nr. 4951/2/2011, soluționat irevocabil

prin decizia nr. 5394 din 23 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât

și în cadrul litigiului având ca obiect actele în privința cărora prima instanță

a dispus măsura disjungerii prin încheierea din

14 mai 2013.

Pentru toate considerentele expuse,

în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin.

(1) C.proc.civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.P.V. împotriva sentinței nr. 108/CA/2013 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2014.