ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5502/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.D.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale suspendarea executării efectelor ordinului nr. 2037 din 09 octombrie 2009 privind încetarea raporturilor sale de muncă cu Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală Ialomița prin eliberarea din funcția publică de conducere de director coordonator adjunct, la data expirării termenului de preaviz de 15 zile, până la pronunțarea instanței de fond asupra contenciosului de anulare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat nu aduce nicio motivare a dispoziției de înlăturare a sa din funcția publică de conducere de director coordonator.

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare invocând excepția lipsei de obiect, ca urmare a faptului că actul administrativ contestat este un act de executare „uno ictu”, astfel încât executarea sa s-a realizat, nemaifiind posibilă suspendarea executării. Prin sentința nr. 4173 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de obiect, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.D.E. și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 2037 din 09 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond. Referitor la excepția lipsei de obiect s-a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece actul contestat a determinat o situație continuă, el producând efecte, consecințe juridice în ceea ce-l privește pe reclamant, de la zi la zi, înlăturarea sa din funcție reprezentând o situație continuă, care poate fi însă suspendată prin efectul admiterii unui astfel de acțiuni.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că prin actul administrativ contestat, reclamantului i-au fost și îi vor fi diminuate veniturile salariale, cel puțin în ceea ce privește cuantumul indemnizației de conducere, iar paguba sporește proporțional cu mărimea perioadei de timp în care ordinul își produce efectele, fiind îndeplinită și cerința necesității suspendării ordinului pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În motivele de recurs, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut că nu poate forma obiectul cererii de suspendare un act administrativ care și-a produs efectele anterior pronunțării și introducerii acțiunii, că legiuitorul a vizat numai actele cu execuție succesivă și nu pe cele cu executare dintr-o dată.

A precizat recurentul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Cu privire la paguba iminentă s-a arătat că dacă actul se va anula, reclamantul poate recupera eventualul prejudiciu, instanța de fond având posibilitatea de a-i acorda drepturile bănești de care ar fi fost lipsit ca urmare a eliberării din funcție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează: Suspendarea executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor și intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voință a autorității publice.

Conform unei reguli de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei de conținut. De aceea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei inadmisibilității de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la golirea de conținut și lipsirea de finalitate a normei menționate, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip. Pentru aceste motive, susținerile recurentului privind lipsa de obiect a cererii apar ca lipsite de fundament.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor necesare suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut în speță instanța de fond îndeplinirea condițiilor prevăzute cumulativ de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, Înalta Curte constată că este corectă măsura suspendarii executării Ordinului nr. 2036 din 09 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea instanței de fond, întrucât lipsirea de temei legal a ordinului menționat, urmare a faptului că O.U.G. nr. 105/2009, ce a stat la baza emiterii acesteia, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fapt ce conduce la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Această situație se răsfrânge și asupra laturii materiale a litigiului, întrucât un act administrativ lipsit de temei legal este evident că produce un prejudiciu material, cât și moral, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Neconstituționalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis un act administrativ este o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Lipsirea funcționarului public de plata drepturilor salariale până la momentul incert în care acesta urmează a fi reintegrat în funcție sau a obține, pe cale judecătorească, acordarea retroactivă a acestor drepturi, reprezintă un prejudiciu material viitor și previzibil, fiind de datoria instanței, în cadrul stabilit de lege, să ia măsuri pentru împiedicarea producerii acestuia.

Pentru acestea, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 4173 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.