ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3120/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3120/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului civil de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ. reține

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 08 martie 2001

sub nr. 438/2001, reclamantul Z.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta

Primăria Municipiului București, anularea dispoziției din 15 ianuarie 2001

emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care a fost restituit

în proprietatea lui T.S., imobilul situat în București, imobil pe care

reclamantul îl ocupă în calitate de chiriaș.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că nelegalitatea dispoziției de restituire este

dată de faptul că prin Sentința civilă nr. 8313 din 14 iulie 1997, acțiunea în

revendicare a fost respinsă. Reclamantul a mai arătat că actul administrativ îi

vatămă drepturile de chiriaș în imobil și posibilitatea de a cumpăra imobilul

în baza Legii nr. 112/1995.

Prin Sentința civilă

nr. 1040 din 15 august 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul, respins prin Decizia nr. 2576 din 18

februarie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios

administrativ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1040 din 15 august 2001 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, reclamantul Z.V. a formulat cerere de

revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 774 din 11 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a formulat recurs reclamantul, recurs care a fost admis

prin Decizia nr. 326 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Astfel, prin decizia

anterior menționată, a fost casată Sentința civilă nr. 774 din 1 martie 2008, a

fost admisă cererea de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 1040/2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, și a fost anulată

Sentința civilă nr. 1040/2001, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția civilă.

În considerente s-a

reținut că instanțele au reținut în mod greșit că litigiul ar fi unul de

contencios administrativ, raportul juridic dedus judecății având la bază un act

juridic care nu este supus regimului juridic de drept administrativ.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 30 aprilie

2009, sub nr. 18361/3/2009.

Prin cererea

formulată la data de 04 iunie 2009, în acord cu prevederile Deciziei nr. 326

din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

reclamantul a solicitat citarea în cauză în calitate de pârât a numitului T.S.,

instanța dispunând în acest fel prin încheierea de ședință de la data de 27

noiembrie 2009.

La data de 28

ianuarie 2010, reclamantul a depus o cerere întregitoare a acțiunii

introductive de instanță, prin care a precizat în temeiul art. 960 C. civ.,

dispoziția contestată este obținută prin manopere viclene, frauduloase, în

sensul că pârâtul T.S. a pretins că este unicul moștenitor testamentar al

defunctei, fără a prezenta autorităților actul unilateral al revocării acestui

testament.

Prin Sentința civilă

nr. 580 din 29 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, a admis

acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâții Primăria

Municipiului București prin primarul general și cu T.S. și a constatat

nulitatea dispoziției din 15 ianuarie 2001.

Împotriva sentinței

primei instanțe și a încheierii de ședință din data de 05 aprilie 2010,

pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a formulat apel

pârâtul T.S.

Împotriva sentinței tribunalului

a formulat apel și pârâta Primăria Municipiului București.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia nr. 251/A din 9 martie 2011, a respins, ca nefondat apelul formulat de

pârâtă; a admis apelul pârâtului și a schimbat în tot sentința în sensul că a

respins acțiunea pentru lipsa interesului reclamantului în soluționarea

acțiunii.

În considerentele

deciziei s-au reținut cele ce urmează:

Criticile vizând

încălcarea dispozițiilor procedurale cu referire expresă la art. 137 și 167 C.

proc. civ. nu sunt întemeiate întrucât în mod corect instanța de apel a

acordat, prioritar, cuvântul asupra excepției invocate și, ulterior, constatând

că nu sunt solicitate probe a acordat cuvântul și asupra fondului cauzei.

Curtea a constatat că apelantul a fost reprezentat de avocat ce a formulat

concluzii orale și asupra excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantului și asupra fondului cauzei, nerezultând din niciuna din

consemnările încheierii de ședință din 02 aprilie 2001 că apelantul ar fi

solicitat probe.

Nici critica

formulată vizând încălcarea competenței materiale a instanței de fond prin

raportare la valoarea obiectului litigiului nu este întemeiată întrucât, prin

Decizia nr. 326 din 22 ianuarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, în

urma admiterii cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 1040/2001, a anulat

această sentință și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului

București, secția civilă, chestiunea competenței fiind soluționată astfel în

mod irevocabil.

Pe de altă parte și

problema timbrajului a fost corect soluționată de instanța de fond întrucât, la

momentul introducerii acțiunii, aceasta a fost timbrată în mod corespunzător,

potrivit legii în vigoare la acel moment, astfel că, în raport de stadiul

actual al litigiului, anularea sentinței în urma admiterii cererii de

revizuire, problema timbrajului nu poate fi repusă în discuție, în raport de

modificările legislative intervenite pe parcursul judecării cauzei, precum și

de Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prealabil, Curtea a

reținut, contrar celor susținute de apelant că instanța de fond a fost

învestită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a dispoziției din 15

ianuarie 2001, dată de faptul că prin Sentința civilă nr. 8313 din 14 iulie

1997, acțiunea în revendicare a fost respinsă, această hotărâre judecătorească

neavând efect translativ de proprietate, dar și cu o "cerere intitulată

întregitoare" prin care intimatul reclamant a invocat drept "temei

juridic al acțiunii - art. 960 C. civ. întrucât dispoziția din 15 ianuarie 2001

a primarului general (...) a fost obținută prin manopere viclene

frauduloase." În susținerea acestei cereri precizatoare intimatul reclamant

a arătat că numitul T.S. a pretins că este unicul moștenitor testamentar al

defunctei E.M., făcând uz în acest sens de un testament inexistent.

Nu a putut fi primită

critica apelantului privind încălcarea dreptului la apărare întrucât în data de

5 februarie 2001 Tribunalul a admis cererea apelantului pentru lipsă de

apărare, acesta având astfel posibilitatea să ia cunoștință de toate actele

dosarului, chiar dacă cererea inițială de chemare în judecată formulată în 8

martie 2001 nu i-ar fi fost comunicată.

În raport de motivele

invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, care se referă la

restituirea imobilului în litigiu în baza unei dispoziții emisă de P.M.B.,

anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, cu mențiunea că dispoziția este

emisă în executarea unei hotărâri judecătorești, Sentința civilă nr. 8313/1997

a Judecătoriei sectorului 2 București, prin care nu s-a dispus restituirea în

natură a acestui imobil, nefiind deci susceptibilă de executare și totodată, la

motivele invocate în susținerea cererii precizatoare care arată că, persoana

față de care a fost dispusă restituirea nu are calitatea de moștenitor

testamentar al fostului proprietar E.M., Curtea a apreciat că se invocă drept

motive de nulitate cauza ilicită și frauda la lege, astfel că nulitatea care

intervine este una absolută.

În acest sens, Curtea

a apreciat că nu este ținută de temeiul juridic invocat în cererea

precizatoare, respectiv art. 960 C. civ., text ce are în vedere cauza de

nulitate relativă a unei convenții, dolul ori, în speță nu este o convenție, ci

un act juridic civil emis de primarul general ca reprezentant al Municipiului

București, în vederea executării unei hotărâri judecătorești.

Pe de altă parte,

prin Sentința civilă nr. 8313/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, irevocabilă,

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T.S., în sensul că s-a

constatat că imobilul ce a aparținut defunctei E.M. a rămas în patrimoniul

fostului proprietar, întrucât oferta de donație a imobilului către stat nu a

produs transmiterea proprietății în patrimoniul statului datorită neacceptării,

neproducând deci efecte juridice și a fost respinsă acțiunea în revendicare

pentru lipsa calității procesuale active integrale.

Sub acest aspect s-a

reținut că din conținutul testamentului rezultă că moștenitorii defunctei E.M.

sunt T.A., T.S., R.A. și S.A.

Prin Sentința civilă

nr. 10043 din 6 decembrie 2002 Judecătoria sectorului 2 București a declarat

deschisă succesiunea defunctei E.M. și a constatat că reclamantul T.S. este

unicul moștenitor testamentar al defunctei.

Potrivit înscrisului

depus în susținerea cererii de revizuire testamentul în cauză a fost revocat la

data de 4 iunie 1985. În această situație, apelantul a depus la dosarul cauzei,

acte de stare civilă din care rezultă că este unicul moștenitor legal al

defunctei.

Raportat la

considerentele arătate mai sus, Curtea a apreciat că este întemeiată critica

apelantului pârât vizând lipsa interesului legitim al intimatului reclamant în

formularea prezentei acțiuni.

Astfel, una din regulile

consacrate de literatura de specialitate și practica judiciară este aceea că

nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes.

Ori, în ceea ce îl

privește pe intimatul reclamant, acesta nu ar obține niciun folos practic din

constatarea nulității dispoziției de restituire emisă de Primăria Municipiului

București. Eventuala repunere în situația anterioară, efect al constatării

nulității dispoziției, nu este de natură să-i aducă niciun folos, întrucât

intimatul reclamant nu deține niciun titlu cu privire la imobilul în litigiu,

contractul său de închiriere fiind expirat, iar în baza Sentinței civile nr.

3728/2004 a Judecătoriei sectorului 2 a fost chiar evacuat din imobil.

Pe de altă parte,

anularea dispoziției din 15 ianuarie 2001, pe considerentul că sentința civilă

în executarea căreia s-a emis nu este susceptibilă de executare, nu ar duce la

reintrarea imobilului în patrimoniul unității administrative decât temporar,

întrucât Sentința civilă nr. 8313/1997, a dispus în mod irevocabil în sensul că

imobilul a rămas în proprietatea defunctei E.M., transferul dreptului de

proprietate către stat neoperând. În aceste condiții, apelantul reclamant, de

data aceasta, în calitate de moștenitor legal al defunctei E.M., în raport de

constatările Sentinței civile nr. 10043/2002, în sensul că este unicul

moștenitor acceptant ar putea obține restituirea imobilului.

Apelul formulat de

apelanta pârâtă Primăria Municipiului București nu a fost găsit întemeiat

întrucât nu este o contestație formulată împotriva unei dispoziții emise în

temeiul Legii nr. 10/2001, care poate fi contestată în 30 de zile de la

comunicare, ci într-o acțiune prin care un terț solicită să se constatate

nulitatea absolută a unei dispoziții emisă de Primarul General în vederea

punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, acțiune ce nu este supusă

acestui termen.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul, criticând decizia sub aspectul reținerii greșite a

excepției lipsei interesului.

Astfel, Curtea de

Apel, nu s-a conformat obiectivului de casare și anume obligația de a verifica

legalitatea dispoziției emise de primar așa cum rezultă din decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Apelul intimatului

s-a judecat cu încălcarea dispozițiilor art. 292 C. proc. civ. deoarece a încuviințat

alte mijloace de apărare ce nu au rezultat din dezbateri (actele de stare

civilă), contrar dispozițiilor de casare prin care s-a dispus soluționarea

cauzei în fond.

Cu privire la

excepția lipsei de interes se arată că încălcarea legii de către primar este

motiv de ordine publică și că, odată constatată lipsa de validitate a

dispoziției din 15 ianuarie 2001 emisă de primarul general al municipiului

București, poate solicita întoarcerea executării.

În continuare,

recurentul prezintă argumentele pentru care apreciază că intimatul T.S. nu are

calitatea de moștenitor testamentar al defunctei E.M., precum și cauzele ce

atrag nulitatea deciziei.

Mai arată recurentul

că instanța de apel a încălcat dispozițiile Deciziei nr. 326 din 9 ianuarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, prin care s-au stabilit limitele judecății, printre ele

nefigurând și actele de stare civilă ale intimatului.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate și temeiurile de drept

incidente cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele

ce succed.

- Excepție de fond,

peremtorie, dirimantă și absolută, lipsa interesului, condiție de exercitare a

acțiunii civile, împiedică cercetarea fondului pricinii, în speță analiza

validității deciziei emise în procedura Legii speciale de reparație nr. 10/2001

în favoarea intimatului T.S.

Drept urmare, toate

criticile referitoare la aceste aspecte nu pot fi analizate în recurs față de

modalitatea de soluționare a căilor devolutive de atac în sensul reținerii

lipsei de interes a reclamantului în exercitarea acțiunii de față.

- Orice demers în

justiție trebuie să fie util, să urmărească un "profit". Cu alte

cuvinte trebuie să se sprijine pe un interes, conform dictonului francez

"pas d'interét, pas d'action" (nu ai interes, nu ai acțiune).

Interesul trebuie

justificat de partea care formulează cereri în procesul civil, chiar și atunci

când se invocă nulitatea absolută a actului atacat.

Recurentul își

motivează interesul față de împrejurarea că, odată anulată dispoziția pretins

nelegală, poate solicita reintegrarea în imobil restituit pârâtului în

procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor

imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Numai că recurentul,

în ipoteza repunerii în situația anterioară, nu obține niciun folos practic

întrucât titlul său locativ, ce i-ar fi permis o eventuală întoarcere în

spațiul deținut în imobil, a încetat, ca urmare a ajungerii contractului de

închiriere la termen.

Acesta a fost și

motivul pentru care s-a dispus evacuarea sa din imobil în baza Sentinței civile

nr. 3728/2004 a Judecătoriei sectorului 2, hotărâre judecătorească pusă în

executare conform procesului-verbal din 27 mai 2008.

- Recurentul susține

că instanța de apel a încălcat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, date prin Decizia nr. 326 din 9

ianuarie 2009.

Critica este vădit

nefondată întrucât prin decizia de casare s-a statuat doar asupra naturii

civile a acțiunii formulate de reclamant ceea ce a condus la stabilirea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a tribunalului.

Astfel, instanța de

contencios a statuat că actul juridic în litigiu nu reprezintă o manifestare

unilaterală de voință, care să fi fost emis în regim de putere publică, în

vederea executării legii sau a executării concrete a legii, pentru a avea

natura juridică a unui act administrativ.

Drept urmare,

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanța de trimitere

să respecte dezlegarea dată în drept de instanța de recurs, au fost pe deplin

respectate, întrucât litigiul a fost soluționat de instanța civilă în

contradictoriu și cu beneficiarul actului, intimatul T.S.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Z.V. împotriva Deciziei nr. 251A din 09 martie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.

Procesat

de GGC - CT