ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3496/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 2687 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj s-a respins

cererea formulată de către reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta

BT L. TRANSILVANIA IFN SA.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că anularea unor acte emise de către pârâtă

prin care aceasta își manifestă intenția de reziliere a unor convenții și de

somare a reclamantei la plata unor sume de bani nu se poate realiza. A mai

arătat instanța de fond că în derularea raporturilor comerciale existente între

părți acestea poartă în dese rânduri o bogată corespondență, iar pârâta are tot

dreptul să ceară reclamantei să-și respecte obligațiile asumate în condițiile

în care ea apreciază că aceasta nu respectă prevederile contractuale.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL, recalificat ulterior în apel

prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii

acțiunii introductive așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 78 din 5

mai 2011 a respins ca nefondat apelul reclamantei, instanța de control judiciar

reținând în esență, legalitatea sentinței apelate din perspectiva criticilor

formulate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL, solicitând admiterea

recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de

chemare în judecată.

Recurenta –

reclamantă își subsumează criticile art. 304 punctele 7 și 8 C. proc. civ. cu

următoarea argumentare:

-

instanța de fond a respins în

mod greșit cererea reclamantei pentru

simplul motiv că anularea unor acte emise de către una

dintre

părți „nu se poate face". Este adevărat că părțile pot „să pretindă și să

ceară orice

doresc", însă solicitarea reclamantei de anulare a

respectivelor acte a venit tocmai pentru că reclamanta a

considerat

aceste acte ca fiind unele abuzive, iar ceea ce a „pretins” pârâta - intimată

contravenea

raporturilor contractuale dintre părți. Recurenta – reclamantă apreciază corectă

reținerea instanței că părțile pot „să pretindă și să ceară orice doresc",

însă instanța există și

funcționează, printre altele, tocmai pentru a interveni,

la solicitarea celor care consideră că un terț le-a încălcat drepturile și interesele

legitime printr-un act de voința, în vederea sancționării acestor abuzuri;

-

instanța de fond a omis că un contract de

leasing, potrivit legislației,

constituie

titlu executoriu, iar pentru a purcede la executarea silita a acestui titlu

pârâta -

intimată era ținută de

emiterea documentelor a căror anulare am solicitat-o. De fapt, acesta este și

motivul pentru care recurenta a solicitat anularea respectivelor documente. Se

arată în continuare că în situația în care

contractele de leasing nu ar fi constituit titluri executorii, bineînțeles

că pârâta - intimată ar fi trebuit să obțină un astfel de titlu prin

intermediul instanței judecătorești, instanța care ar fi

cenzurat eventuala solicitare a paratei -

intimate și ar fi apreciat și asupra executării obligațiilor

contractuale

de către aceasta.

-

deși aceste aspecte au fost înfățișate și în

cererea de apel în mod greșit instanța de apel a împărtășit punctul de vedere

al instanței de fond, din sentința

pronunțată de către aceasta din urmă.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva excepției nulității recursului în

temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302

1

lit. c)

și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că

excepția invocată de intimata – reclamantă este întemeiată.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres

și limitativ la punctele 1-9.

Deși recurenta a

invocat în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct.7 și 8 C. proc.

civ., se constată că nicio ipoteză prevăzută de acest text legal nu a fost

demonstrată, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de

prima instanță cât și de instanța de apel, precum și succinta relatare a

situației de fapt neputând constitui obiectul analizei instanței de recurs în

raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul fiind un

mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub

aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de

atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale. Or, în speță nu se poate declanșa un control efectiv de

legalitate în lipsa indicării motivelor prevăzute de dispozițiile mai sus

menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de

atac promovate.

În consecință,

constatând că recurentul nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs

va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea

lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică,

care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii

sancțiunea nulității, ca urmare a admiterii excepției invocate de intimată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite excepția

invocată de intimata – pârâtă.

Constată nulitatea

cererii privind recursul declarat de recurenta – reclamantă SC T.C. SRL

împotriva deciziei nr. 78 din 5 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.