ÎCCJ, Decizia nr. 406/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 713 din 26 aprilie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

9476/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.B.P.

împotriva Rezoluției nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 469/P/2009

din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători B.L. și C.C. de la

Curtea de Apel Timișoara și procurorii F.E. și B.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor; S.N.I. și S.G.

- notari publici - sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 26

raportat la art. 215 C. pen.; C.D. sub aspectul infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 9947/4925/II/2/2009

din 23 octombrie 2009.

Procurorii au reținut

că magistrații au pronunțat soluțiile ce l-au nemulțumit pe petent, pe baza

probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, le-au motivat în

fapt și în drept, astfel că nu se poate reține că și-au îndeplinit atribuțiile

de serviciu sau că le-au îndeplinit în mod defectuos provocând o vătămare a

intereselor legale ale petentului.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 469/P/2009

din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost

respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 713 din 26 aprilie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările

dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în

deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea

lor penală.

Împotriva acestei

sentințe, petentul G.B.P. a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriilor depuse

la dosar (filele 8 - 12, 17 - 35), admiterea recursului, casarea sentinței

atacate, criticând cheltuielile judiciare la care a fost obligat.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 26 raportat la art. 215 și art. 215 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:

Petentul G.B.P. a

solicitat efectuarea cercetării penale față de notarii publici S.G. și S.N.,

precum și cu privire la C.D., întrucât acesta din urmă l-a indus în eroare cu

ocazia încheierii unui contract prin care a cumpărat o casă cu teren în

localitatea Sacu, jud. Caraș Severin.

A susținut că a

numitul C.D., în calitate de vânzător, i-a ascuns că nu are intabulat dreptul

de proprietate asupra casei nr. 216 și asupra terenului în suprafață de 3800

m.p., susținând că, dacă ar fi cunoscut realitatea nu ar mai fi încheiat

contractul.

Notarii publici se

fac vinovați, în opinia petentului, de împrejurarea că nu i-au explicat

riscurile încheierii unui astfel de contract.

Cauza a făcut

obiectul cercetărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara - iar prin Rezoluția nr. 118/ P din 30 iunie 2009, intimata procuror F.E.

a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât, cu ocazia încheierii

contractului i-au fost aduse la cunoștință petentului că imobilele nu sunt

înscrise în Cartea Funciară și pentru aceasta este necesară întocmirea situații

tehnice, împrejurare cu care a fost de acord.

Procurorul a mai

reținut că în extrasul de carte funciară eliberat la 26 iunie 2008, de Biroul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caransebeș se menționează că numitul G.B.P.

este proprietar prin cumpărare pe cota de 1/1 a terenului în suprafață de 3800

m.p.

Plângerea petentului

formulată conform art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă prin Rezoluția nr.

741/II/2/2008 de către intimatul B.V., procuror general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva soluției

procurorului petentul G.B.P. a formulat plângere conform art. 278

1

C.

proc. pen. care a fost respinsă de Curtea de Apel Timișoara prin sentința

penală nr. 221 din 25 septembrie 2008, iar recursul a fost respins ca tardiv

prin decizia penală nr. 256 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

O altă plângere cu

conținut asemănător, a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Timișoara -

prin Sentința penală nr. 250/ PI din 3 noiembrie 2008 definitivă prin Decizia penală

nr. 1070 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, petentul

a solicitat efectuarea cercetărilor penale și cu privire la magistrații

procurori F.E. și B.V. care au soluționat necorespunzător cauzele de care s-a

făcut vorbire mai sus, cât și a magistraților judecători B.L. și C.C., care au

pronunțat soluții nefavorabile pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, fără a indica vreo probă în susținerea

afirmațiilor făcute.

În ceea ce privește

intimații notari S.N.I. și S.G. cât și cu privire la numitul C.D., în mod

corect prima instanță a reținut că există autoritate de lucru judecat, în cauză

pronunțându-se două hotărâri definitive de către Înalta Curte de Casație și

Justiție nr. 256 din 27 ianuarie 2009 și 1070 din 24 martie 2009.

Cu privire la magistrații

judecători și procurori - intimații B.L., C.C., F.E. și B.V., s-a constatat că

aceștia au acționat în acord cu legea și probele cauzei, iar soluțiile lor au

fost confirmate prin căile de atac prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât, atât instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța

asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

În cauza de față,

magistrații intimați B.V. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, F.E. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, și-au exercitat atribuțiile cu care au fost investiți,

analizând plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării

adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și

nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse

acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale

petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații

procurori B.V. și F.E. au emis rezoluții în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de

soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea

de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu

privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de aceștia.

Critica formulată de

recurentul petent, privind greșita sa obligare de către instanța de fond la

plata cheltuielilor judiciare către stat va fi înlăturată, prin decizia nr. 82

din 10 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite, în Dosarul nr. 56/2007, fiind statuat că: „În cazul respingerii

plângerii formulată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, cheltuielile

judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana

căreia i s-a respins plângerea”.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinței nr. 713 din

26 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 9476/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.