ÎCCJ, Decizia nr. 43/2012

Asupra contestației la executare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 14 decembrie 2011 petentul G.B.P. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 406 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, solicitând în esență, anularea obligației impusă în sarcina sa, de plată a cheltuielilor judiciare către stat. Din verificarea actelor dosarului se reține că prin Decizia nr. 406 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.B.P.

împotriva sentinței nr. 713 din 26 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; a fost obligat petentul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin sentința nr. 713 din 26 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9476/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.B.P. împotriva rezoluției nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prima instanță a constatat că prin rezoluția nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: magistrații judecători B.L. și C.C. de la Curtea de Apel Timișoara și procurorii F.E. și B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor; S.N.I. și S.G. – notari publici - sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen.; C.D. sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.

Astfel, prima instanță a apreciat că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală. În ceea ce privește recursul declarat de către petent împotriva anterior menționatei sentințe instanța de recurs a apreciat că recursul este nefondat, din analiza actelor premergătoare efectuate nerezultând că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 26 raportat la art. 215 C. pen.

În speță, intimații magistrați judecători și-au exercitat atribuțiile cu respectarea dispozițiilor legale, iar simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac. Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație la executare, criticând, în esență hotărârea sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare statului.

Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind, instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen. În cauza dedusă judecății contestatorul a criticat hotărârea atacată sub aspectul stabilirii obligației de plată a cheltuielilor judiciare, solicitând „anularea” acesteia.

Din verificarea actelor dosarului se constată că, în speță, nu era incident niciunul dintre cazurile de contestație la executare expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 C. proc. pen. hotărârea atacată fiind clară, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, iar dispozitivul acesteia, neechivoc. Așa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460 C. proc. pen., raportat la art. 461 C. proc.

pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul G.B.P. împotriva Deciziei nr. 406 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 5236/1/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.