ÎCCJ, Decizia nr. 43/2012

Asupra

contestației la executare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5

Judecători la data de 14 decembrie 2011 petentul G.B.P. a formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 406 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, solicitând în esență, anularea

obligației impusă în sarcina sa, de plată a cheltuielilor

judiciare către stat.

Din verificarea

actelor dosarului se reține că prin Decizia nr. 406 din 19 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinței nr. 713 din 26

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală; a fost obligat petentul la plata sumei

de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de recurs a reținut,

în esență, că prin sentința nr. 713 din 26 aprilie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 9476/1/2009 a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul G.B.P. împotriva

rezoluției nr. 469/P/2009 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică și s-a menținut

rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Prima

instanță a constatat că prin rezoluția nr. 469/P/2009 din

15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4)

și art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de: magistrații judecători B.L. și C.C. de

la Curtea de Apel Timișoara și procurorii F.E. și B.V. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor; S.N.I. și S.G. – notari publici - sub aspectul

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26

raportat la art. 215 C. pen.; C.D. sub aspectul infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.

Astfel, prima

instanță a apreciat că din lucrările dosarului rezultă

că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în

deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care

să atragă răspunderea lor penală.

În ceea ce

privește recursul declarat de către petent împotriva anterior

menționatei sentințe instanța de recurs a apreciat că

recursul este nefondat, din analiza actelor premergătoare efectuate

nerezultând că intimații ar fi săvârșit acte cărora să

le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 26 raportat la art. 215 C. pen. În

speță, intimații magistrați judecători și-au

exercitat atribuțiile cu respectarea dispozițiilor legale, iar simpla

împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată

într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale

a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele

premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea

activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit

în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate

de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

Împotriva acestei

decizii contestatorul a formulat cerere de contestație la executare,

criticând, în esență hotărârea sub aspectul obligării sale

la plata cheltuielilor judiciare statului.

Examinând cererea

formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se

constată că este inadmisibilă și va fi respinsă,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.,

contestația contra executării hotărârii penale se poate face în

cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.,

competența de soluționare revenind, instanțelor indicate

potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.

În cauza dedusă

judecății contestatorul a criticat hotărârea atacată sub

aspectul stabilirii obligației de plată a cheltuielilor judiciare,

solicitând „anularea” acesteia.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că, în speță, nu era incident

niciunul dintre cazurile de contestație la executare expres și

limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

hotărârea atacată fiind clară, în ceea ce privește

cheltuielile judiciare, iar dispozitivul acesteia, neechivoc.

Așa fiind,

critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres

și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) -

d) C. proc. pen., cererea adresată instanței neîndeplinind

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și fiind, pe cale

de consecință, inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460 C. proc. pen., raportat la art.

461 C. proc. pen., contestația la executare formulată va fi

respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de

contestatorul G.B.P. împotriva Deciziei nr. 406 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 5236/1/2011.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.