ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2861/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul acțiunii.

Reclamanta SC A. SA Adunații Copăceni Giurgiu a chemat în

judecată Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Giurgiu, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să

dispună:

1) Anularea deciziei de clasare nr.

5100 din 31 mai 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu;

2) Anularea actelor administrativ

fiscale nr. 10335 din 22 decembrie 2009 acte materializate prin adresa Direcția

Generală a Finanțelor Publice Giurgiu nr. 10522 din 29 decembrie 2009 și nr. 1927

din 25 ianuarie 2010;

3) Obligarea pârâtei Direcția

Generală a Finanțelor Publice Giurgiu la emiterea actului administrativ fiscal

prin care să soluționeze cererea reclamantei de restituire a sumei de 676.379

lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a solicitat pârâtei să-i restituie suma de 676.379 lei reprezentând

TVA și accesorii, însă, aceasta, prin adresa nr. 10522 din 20 decembrie 2009

i-a respins în totalitate cererea pe motiv că nu se încadrează în niciuna din

situațiile prevăzute de lege.

Împotriva Raportului de inspecție

fiscală nr. 2010/2010 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 14/2009

reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ, cauza formând

obiectul dosarului nr. 4066/2/2009 al Curții de Apel București, soluționată

prin sentința civilă nr. 113 din 2010 definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.

4322/2010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca

inadmisibilă acțiunea.

2.Hotărârea Curții de Apel.

Analizând probatoriul administrat și

dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3517 din

17 mai 2011 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA

Adunații Copăceni.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că dispoziția de clasare nr. 5100 din 31 mai 2010 emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu în soluționarea contestației nr.

1088 din 3 februarie 2010 reprezintă o adresă prin care reclamantei i s-a

comunicat că cererea sa de restituire a sumei de 676.379 lei a fost clasată,

întrucât are același obiect ca și cererile înregistrate sub nr. 1797/2009 și nr.

47/2010 soluționate de instanță și comunicate cu adresele nr. 10522/2009 și

1927/2010.

În acest sens, reține instanța de

fond, sunt și dispozițiile art. 10 din OG nr. 27/2002 cu modificările și

completările ulterioare.

3.Recursul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC A. SA

Adunații Copăceni solicitând în principal, casarea acesteia cu retrimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct.

5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a judecat procesul fără a intra în

judecarea fondului.

Sub acest aspect

recurenta-reclamantă arată că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei si

nici nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere nr. 2 al acțiunii care privea

anularea actelor administrativ fiscale materializate prin adresele Direcției

Generale a Finanțelor Publice Giurgiu nr. 10522 din 29 decembrie 2009 și nr.

1927 din 25 februarie 2010, în condițiile în care soluția data pe celelalte capete

de cerere depindea în mod direct de aceasta cercetare și de o soluție care să

stabilească caracterul legal sau ilegal al actelor atacate.

Recurenta-reclamantă invocă ca temei

juridic și prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la soluționarea

capetelor de cerere nr. 2 și 3 care priveau anularea actelor administrativ

fiscale prin care se exprima refuzul nejustificat de a soluționa cererea de

restituire nr. 10335 din 22 decembrie 2009 și obligarea pârâtei Direcția

Generală a Finanțelor Publice Giurgiu la emiterea actului administrativ fiscal

prin care să soluționeze favorabil cererea de restituire a sumei de 676.379 ron

reprezentând TVA de plată și accesorii.

O critică distinctă vizează

aplicarea greșită a legii în ceea ce privește petitul acțiunii prin care s-a

solicitat anularea dispoziției de clasare nr. 5100 din 31 mai 2010 emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, în soluționarea contestației nr.

1088 din 03 februarie 2010 formulată de către recurenta-reclamantă.

II.Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând sentința recurată, prin

prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Raportul de drept fiscal dedus

judecății are ca temei juridic refuzul considerat de recurenta-reclamantă

nejustificat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Giurgiu de a emite actul administrativ fiscal prin care să

se dispună restituirea sumei de 676.379 Ron reprezentând TVA de plată și

accesorii.

Restituirea a fost solicită cu

cererea înregistrată sub nr. 1797 din 21 decembrie 2009, solicitare respinsă cu

motivarea că cererea nu se încadrează în nici una dintre situațiile prevăzute

la art. 117 alin. (1) lit.a) și h) din O.G. nr. 92/2003 iar temeiul pentru care

nu se poate restitui suma solicitată îl constituie dispozițiile Raportului de

inspecție fiscală nr. 2010 din 23 ianuarie 2009, prin care se dispune că: „se

mențin sumele stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. 72 din 28 mai 2008

respectiv TVA de plată în sumă de 327,048 lei si majorări de întârziere în sumă

de 349.330 lei”.

În cererea din 14 ianuarie 2010 în

care s-a invocat și temeiul de drept pentru solicitarea de restituire, intimata

și-a menținut poziția în sensul că nu există motive de natură a schimba soluția

de respingere a cererii de restituire.

Reclamanta a formulat contestație

conform art. 218 din O.G. nr. 92/2003 care a fost însă clasată în temeiul

dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002.

Problema de drept ce se impune a fi

lămurită pentru stabilirea con ținutului raportului de drept fiscal dedus judecății

este aceea dacă reclamanta mai datora suma de 676.379 lei către bugetul

statului cu titlu de TVA și accesorii în considerarea faptului că această sumă

a fost achitată în temeiul Titlului Executoriu nr. 9442 din 25 iunie 2008 care

a avut la bază Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare

stabilite de inspecția fiscală cu nr.72 din 28 mai 2008.

Titlul de creanță a fost desființat

în parte prin Decizia nr. 323 din 06 octombrie 2008 prin care s-a dispus „Desființarea

Deciziei de impunere nr. 72 din 28 mai 2008 emisă de către Activitatea de

inspecție fiscală Giurgiu pentru suma totală de 676.379 lei, compusă din: 327.049

lei taxa pe valoarea adăugată de plată și 349.330 lei majorări și penalități de

întârziere aferente TVA urmând ea organele de inspecție fiscală să procedeze la

refacerea inspecției fiscale asupra aceluiași tip de taxă, vizând aceeași

perioadă și ținând cont strict de considerentele din prezenta decizie”.

În urma inspecției fiscale parțiale s-a

emis Decizia de modificare a bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009 în

care s-a înserat că se mențin sumele stabilite suplimentar prin Decizia de

impunere nr. 72 din 28 mai 2008. Conform dispozițiilor art. 109 din O.G. 2003

decizia de nemodificare a bazei de impunere se emite atunci când la finalizarea

inspecției fiscale baza de impunere nu se modifica: art. 109, Raportul privind

rezultatul inspecției fiscale (2) La finalizarea inspecției fiscale, raportul

întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și

diferențe în plus sau în minus, după caz, fața de creanța fiscala existenta la

momentul începerii inspecției fiscale. In cazul în care baza de impunere nu se

modifica, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei

de impunere.”

Prima instanță respingând acțiunea

nu a lămurit dacă pentru suma respectivă există sau nu titlu de creanță, sens

în care reclamanta a susținut că Decizia de impunere nr. 5/2008 a constituit

titlul de creanța de la momentul emiterii ei și până la anularea de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a

Contestațiilor, iar în opinia pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Giurgiu -Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009

constituie titlul de creanță care justifică refuzul restituirii sumei de

676.379 lei.

Totodată nu s-a lămurit nici faptul

dacă așa cum a susținut autoritatea pârâtă decizia de nemodificare a bazei de

impunere constituie un titlu de creanță valid în concordanță cu concluziile

Raportului de inspecție fiscală nr. 2010 din 25 ianuarie 2009.

La dosarul cauzei s-a depus la fila

17 dosar de fond răspunsul la solicitarea reclamantei de restituire a sumei

menționate, sub forma respingerii cererii de restituire nr. 1797 din 21 decembrie

2009, iar la fila 15 menținerea hotărârii de respingere a cererii, cu mențiunea

că partea are posibilitatea să atace în contencios administrativ refuzul

considerat nejustificat de soluționarea cererii de restituire.

Următoarea solicitare a fost clasată

conform înscrisului aflat la fila 12 din dosarul de fond, în temeiul art. 10

din O.G. nr. 27/2002.

Aceste înscrisuri, care relevă

refuzul autorității pârâte de soluționare a cereri de restituire nu au fost

analizate de prima instanță în virtutea principiilor generale de conduita în

administrarea creanțelor fiscale, potrivit cărora autoritățile competente sunt datoare

să aprecieze în ansamblu relevanța stărilor de fapt fiscale, să analizeze toate

circumstanțele edificatoare pentru determinarea corectă a situației fiscale a

contribuabilului, conform dispozițiilor C. proc. fisc. și a dreptului la o bună

administrare.

La aceste considerente se adaugă criticile

invocate de recurenta-reclamantă privind necercetarea și nepronunțarea de către

prima instanță asupra capătului de cerere nr. 2 vizând anularea celor două

adrese emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu sub nr. 10522/2009

și nr. 1927/2010.

Pentru a nu priva părțile de un grad

de jurisdicție constatând că în cauză se impune a fi cercetată natura juridică

a raportului fiscal, efectele deciziei de nemodificare a bazei de impunere,

existența titlului de creanță pentru suma solicitată la restituire, inclusiv

adresele contestate și răspunsul materializat în înscrisurile menționate,

Înalta Curte, apreciază că se impune a fi casată hotărârea și trimisă cauza

spre rejudecare.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate.

Pentru considerentele expuse în

temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. se va admite recursul și

se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA

Adunații Copăceni Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 3517 din 17 mai 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2012.