ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamanta SC D SA. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea unor decizii emise de pârâtă la data de 29 decembrie 2006 privind obligarea sa la plata accesoriilor aferente unor obligații fiscale în sumă de 2.131.057 lei. Tribunalul Giurgiu, secția civilă, prin sentința nr. 236 din 05 noiembrie 2009, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din data de 10 iunie 2010, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat și anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 privind soluționarea contestației depuse de parte împotriva deciziilor de impunere în legătură cu accesoriile unor debite. Pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinări în cauză în care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4907 din 06 decembrie 2010, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea celor 236 decizii de impunere privind plata unor accesorii emise la data de 29 decembrie 2006 și ca tardiv formulat capătul de cerere referitor la anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) În raport de dispozițiile art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., coroborat cu art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., cererea de anulare a deciziilor de impunere deduse judecății este inadmisibilă, întrucât în fața instanței de contencios administrativ se poate ataca doar decizia de soluționare a contestației administrative.

2) Excepția tardivității formulării capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 este fondată, întrucât aceasta a fost comunicată reclamantei la data de 08 mai 2009 și a fost contestată la instanță la data de 10 iunie 2010, cu depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC D SA., care a solicitat casarea sa, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 205 alin. (1) și art. 218 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc. În speță, în opinia recurentului sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată și nu cele ale art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. La termenul de judecată din data de 07 octombrie 2011, Asociația Dunăreana P.A.S. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei. În temeiul art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat recurentei administrarea probei cu înscrisuri. În cauză, recurenta a depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară. Recurenta SC D SA. și intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală au formulat note scrise. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În mod corect, instanța de fond a reținut faptul că cererea de anulare a celor 236 de decizii de impunere privind plata unor accesorii, decizii emise la data de 29 decembrie 2006 de către intimata Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu pentru suma de 2.131.057 lei este inadmisibilă. Conform art. 205 alin. (1) coroborat cu art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, potrivit legii; contestația este o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia; decizia de soluționare a contestației se comunică contestatorului, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat; deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

Ca atare, cererea de anulare a unor decizii de impunere adresată direct instanței de contencios administrativ este inadmisibilă. Cu alte cuvinte, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate forma doar decizia de soluționare a contestației administrative. Într-adevăr, prin cererea precizatoare depusă la data de 10 iunie 2010, recurenta a solicitat și anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația formulată de parte împotriva deciziilor de impunere aflate în discuție. Însă, după cum corect a reținut prima instanță, această cerere precizatoare a fost tardiv formulată. Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc. cu cele ale art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/204, modificată, rezultă că termenul de contestare la instanță a deciziei de soluționare a contestației administrative este de 6 luni de la data comunicării acesteia. În speța de față, decizia nr. 143 din 29 aprilie 2009 a fost comunicată recurentei la data de 08 mai 2009, iar cererea precizatoare având ca obiect anularea acesteia a fost depusă la data de 10 iunie 2010, cu depășirea termenului legal anterior individualizat. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat. În raport de soluția pronunțată în privința acțiunii principale, Înalta Curte va respinge și cerere de intervenție accesorie formulată de Asociația Dunăreana P.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de intervenție accesorie. Respinge recursul declarat de SC D. SA Giurgiu, prin administratori M. M., D. V. și J. N. împotriva sentinței nr. 4907 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.