ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția

civilă, reclamanta SC D SA. a chemat în judecată pe pârâta Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea unor decizii

emise de pârâtă la data de 29 decembrie 2006 privind obligarea sa la plata

accesoriilor aferente unor obligații fiscale în sumă de 2.131.057 lei.

Tribunalul Giurgiu, secția civilă,

prin sentința nr. 236 din 05 noiembrie 2009, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din data de

10 iunie  2010, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a

solicitat și anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 privind soluționarea

contestației depuse de parte împotriva deciziilor de impunere în legătură cu

accesoriile unor debite.

Pârâtele Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu și Agenția Națională de

Administrare Fiscală au formulat întâmpinări în cauză în care au invocat

excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, precum și excepția

inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4907 din 06 decembrie 2010, a

respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea celor 236 decizii de

impunere privind plata unor accesorii emise la data de 29 decembrie 2006 și ca tardiv

formulat capătul de cerere referitor la anularea deciziei nr. 143 din 29

aprilie 2009.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) În raport de dispozițiile art. 205

alin. (1) C. proc. fisc., coroborat cu art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.,

cererea de anulare a deciziilor de impunere deduse judecății este inadmisibilă,

întrucât în fața instanței de contencios administrativ se poate ataca doar

decizia de soluționare a contestației administrative.

2) Excepția tardivității formulării

capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009

este fondată, întrucât aceasta a fost comunicată reclamantei la data de 08 mai 2009

și a fost contestată la instanță la data de 10 iunie  2010, cu depășirea

termenului de 6 luni de la data comunicării.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC D SA., care a solicitat casarea sa, în sensul

admiterii acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut

faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

prevederilor art. 205 alin. (1) și art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.

În speță, în opinia recurentului

sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată și nu

cele ale art. 205 alin. (1) C. proc. fisc.

La termenul de judecată din data de

07 octombrie   2011, Asociația Dunăreana P.A.S. a formulat cerere de intervenție

în interesul reclamantei.

În temeiul art. 305 C. proc. civ.,

Înalta Curte a încuviințat recurentei administrarea probei cu înscrisuri.

În cauză, recurenta a depus un

raport de expertiză contabilă extrajudiciară.

Recurenta SC D SA. și intimata

Agenția Națională de Administrare Fiscală au formulat note scrise.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

În mod corect, instanța de fond a

reținut faptul că cererea de anulare a celor 236 de decizii de impunere privind

plata unor accesorii, decizii emise la data de 29 decembrie 2006 de către

intimata Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu

pentru suma de 2.131.057 lei este inadmisibilă.

Conform art. 205 alin. (1) coroborat

cu art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță,

precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula

contestație, potrivit legii; contestația este o cale administrativă de atac

care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în

drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia;

decizia de soluționare a contestației se comunică contestatorului, precum și organului

fiscal emitent al actului administrativ atacat; deciziile emise în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

Ca atare, cererea de anulare a unor

decizii de impunere adresată direct instanței de contencios administrativ este

inadmisibilă.

Cu alte cuvinte, obiectul acțiunii

în contencios administrativ îl poate forma doar decizia de soluționare a

contestației administrative.

Într-adevăr, prin cererea

precizatoare depusă la data de 10 iunie  2010, recurenta a solicitat și

anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 prin care a fost respinsă ca

nedepusă în termen contestația formulată de parte împotriva deciziilor de

impunere aflate în discuție.

Însă, după cum corect a reținut

prima instanță, această cerere precizatoare a fost tardiv formulată.

Astfel, din coroborarea

dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. cu cele ale art. 11 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 554/204, modificată, rezultă că termenul de contestare la

instanță a deciziei de soluționare a contestației administrative este de 6 luni

de la data comunicării acesteia.

În speța de față, decizia nr. 143

din 29 aprilie 2009 a fost comunicată recurentei la data de 08 mai 2009, iar

cererea precizatoare având ca obiect anularea acesteia a fost depusă la data de

10 iunie  2010, cu depășirea termenului legal anterior individualizat.

Față de împrejurarea că instanța de

fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca

nefondat.

În raport de soluția pronunțată în

privința acțiunii principale, Înalta Curte va respinge și cerere de intervenție

accesorie formulată de Asociația Dunăreana P.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de intervenție

accesorie.

Respinge recursul declarat de SC D.

SA Giurgiu, prin administratori M. M., D. V. și J. N. împotriva sentinței nr. 4907

din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2012.