ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2016

Decizia nr. 2232/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 octombrie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, anularea Rapoartelor de inspecție fiscală nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și F-GR 165 din 10 septembrie 2013 și a Deciziilor de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și F-GR 15 din 10 septembrie 2013, suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluționarea definitivă a cauzei și desființarea actelor de executare începute în baza acestor titluri de creanță cu obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate sau executate silit în baza actelor administrativ-fiscale contestate.

La primul termen de judecată, reclamanta a arătat că a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 întocmită în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 165 din 10 septembrie 2013, arătând că au rămas fără obiect capetele de cerere vizând anularea Rapoartelor F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și F-GR 15 din 10 septembrie 2013, însă susține capetele de cerere referitoare la restituirea sumei executate silit.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1201 din 11 aprilie 2014, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată de reclamantă, a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 165 din 10 septembrie 2013, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibile, celelalte capete ale cererii.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurenta că, deși Decizia de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 a fost revocată administrativ, fapt ce a condus la rămânerea fără obiect a primului capăt al acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să soluționeze cererea sa de restituire a sumelor încasate ilegal de pârâtă.

Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate solicita instanței de contencios administrativ atât anularea actului administrativ, cât și repararea pagubei, iar, în cazul său, paguba constă în suma ce a făcut obiectul deciziilor revocate de intimată pe cale administrativă.

Prin urmare, instanța de fond ar fi trebuit să soluționeze capătul de cerere privind restituirea sumei achitate în baza actului administrativ revocat, și nu să respingă cererea ca inadmisibilă, pentru că rămânerea fără obiect a cererii principale nu conduce automat la concluzia că restul cererilor incidentale sunt inadmisibile.

A mai arătat recurenta că o cerere nu poate fi calificată ca inadmisibilă decât în situația în care aceasta nu este de competența instanțelor judecătorești sau legea prevede o altă cale de realizare a obiectului cererii.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că solicitarea de restituire a sumelor executate silit nu se poate face decât într-o acțiune de întoarcere a executări ca urmare a desființării titlului executoriu.

A precizat că recurenta-reclamantă a și formulat contestații la executare, în Dosarele nr. x/236/2013 și nr. x/236/2013 ale Judecătoriei Giurgiu, în ambele dosare solicitând și întoarcerea executării prin restituirea sumelor executate silit.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2016, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului

4.2.1 Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei SC A. SRL de anulare a Rapoartelor de inspecție fiscală nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și F-GR 165 din 10 septembrie 2013 și a Deciziilor de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și F-GR 15 din 10 septembrie 2013, de desființare a actelor de executare începute în baza acestor acte și de obligare a pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate sau executate silit.

În fața instanței de fond, reclamanta a precizat că a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva deciziilor de impunere, prin Decizia nr. 364 din 11 decembrie 2013, astfel încât a solicitat a se reține că au rămas fără obiect capetele de cerere referitoare la anularea Rapoartelor de inspecție fiscală nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și nr. F-GR 165 din 10 septembrie 2013 și a Deciziilor de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 și nr. F-GR 15 din 10 septembrie 2013, însă a precizat că susține capetele de cerere referitoare la desființarea actelor de executare și de obligare a pârâtei la restituirea sumei executate silit în baza actelor administrative contestate.

Înalta Curte reține că petitul principal al acțiunii introductive de instanță a fost anularea deciziilor de impunere, capetele accesorii privind desființarea actelor de executare și restituirea sumelor executate în baza titlului de creanță-Decizia de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013.

Conform prevederilor art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Potrivit art. 210 alin. (1) C. proc. fisc., în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz iar alin. (2) al aceluiași articol statuează că decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) din același cod, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii.

De asemenea, potrivit art. 2 C. proc. fisc., prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Deci, procedura de contestare la organul fiscal este obligatorie în situația dată, fiind urmată de procedura în fața instanței de judecată.

Conform dispozițiilor art. 47 alin. (1) C. proc. fisc., actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desființat în condițiile prezentului cod.

Din interpretarea coroborată a textelor legale menționate mai sus, Înalta Curte reține că nu poate fi contestată direct la instanța de contencios administrativ decizia de impunere, ci decizia dată de organul fiscal competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal de impunere după contestarea acestora în procedura recursului administrativ reglementată de art. 205 și următoarele C. proc. fisc.

Prin urmare, decizia de impunere poate fi analizată de către instanța de contencios administrativ, însă numai în situația în care se solicită și anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de impunere, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța este competentă a analiza și a se pronunța și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecații

În cauză, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, în soluționarea contestației administrative formulate de recurenta-reclamantă conform art. 205 și urm. C. proc. fisc., a revenit asupra măsurilor luate și, prin Decizia nr. 364 din 11 decembrie 2013, a desființat parțial Decizia de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013 pentru suma totală de 3.226.299 lei, cu consecința reluării verificării pentru aceeași perioadă și aceleași tipuri de obligații principale.

Decizia de soluționare a contestației nr. 364 din 11 decembrie 2013 nu a fost contestată de reclamanta SC A. SRL, fiindu-i favorabilă, astfel încât a invocat rămânerea fără obiect a capătului principal de cerere prin care solicita anularea deciziei de impunere, capăt de cerere care, potrivit dispozițiilor legale evidențiate anterior, ar fi fost inadmisibil, de vreme ce nu s-a solicitat și anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de impunere.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă susține că o cerere nu poate fi calificată ca inadmisibilă decât în situația în care aceasta nu este de competența instanțelor judecătorești sau legea prevede o altă cale de realizare a obiectului cererii.

Petitele acțiunii în a căror soluționare recurenta-reclamantă a stăruit priveau desființarea actelor de executare și restituirea sumelor executate silit în baza Deciziei de impunere nr. F-GR 14 din 10 septembrie 2013, însă acestea nu pot forma accesorii ale cererii de anulare a actului administrativ.

După cum a reținut și prima instanță, actele de executare silită pot fi contestate, exclusiv, pe calea contestației la executare, instanța de contencios administrativ neputând dispune asupra acestor aspecte.

În plus, pentru restituirea sumelor încasate necuvenit de către organele fiscale, fără existența unor titluri de creanță, sunt incidente dispozițiile art. 117 C. proc. fisc., referitoare la restituiri de sume.

Prin urmare, nu sunt întemeiate criticile recurentei aduse hotărârii recurate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.2.2 Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1201 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV