Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3659/2012

HOTĂRÂRE
26.09.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3659/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1359 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a 1-a civilă, a admis recursul formulat de O.P.C. împotriva sentinței civile nr. 609 din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Bacău. A modificat în parte sentința civilă, în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea c/v cotei gaze 2006-2007. A menținut celelalte dispoziții. Împotriva aceste decizii, A.A., A.V., B.V.C., B.M.I., B.D.C., C.M., C.M.A., C.L., C.A., C.O.N., D.S., F.C., M.I., M.M., M.E., N.A.M., N.V., P.E., P.F., P.V., S.I.A. și V.L. au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în motivarea căreia s-a invocat nelegalitatea hotărârii pronunțată de aceiași instanță în spețe similare. Prin decizia nr. 1951 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, a luat în examinare excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a reținut: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată în mod valabil numai sub condiția ca motivele de fapt care o susțin să corespundă unora dintre acelea limitativ și expres prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuire poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rezultă că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot duce la îndeplinire.

Or, în speță, se constată că argumentele ce stau la baza promovării prezentei căi de atac vizează practica neunitară la nivelul Curții de Apel Bacău cu privire la fondul litigiului, având ca obiect drepturi de natură salarială, argumente ce nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte, urmează să respingă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1359 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a I-a civilă, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții A.A., A.V., B.V.C., B.M.I., B.D.C., C.M., C.M.A., C.L., C.A., C.O.N., D.S., F.C., M.I., M.M., M.E., N.A.M., N.V., P.E., P.F., P.V., S.I.A. și V.L. împotriva deciziei nr. 1359 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2012
Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 616 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze min
ÎCCJ 2012-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5599/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 7 iunie 2011 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale cererea de revizuire formulată de rev
ÎCCJ 2011-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7335/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 332 din 11 martie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul pârâtei SC O.P. SA împotriva Sentinței ci
ÎCCJ 2012-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 935/2012
cu legea dar și cu motivarea tuturor celorlalte complete de la Curtea de Apel Bacău. Menținerea acestei hotărâri complet greșite – se arată că în motivarea revizuirii – este de natură să afecteze grav prestigiul instanței în întregul ei dar
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82935)
Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă. Invocarea practicii neunitare ca motiv de revizuire. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac Index alfabetic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă