ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 616 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 1481 din 29 septembrie 2010 a Tribunalului Bacău, a modificat sentința recurată în sensul că a respins, ca nefundat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv a 4000 m.c. gaze naturale pentru anii 2005 - 2007. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Împotriva acestei decizii revizuenții R.M., S.V., S.I., S.S., S.N., S.L.N., S.M., S.C., S.G., S.V., S.I., S.V.C., S.N.P., Ș.A., T.C., Ț.P., U.I.R., U.S. și U.E. au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv revizuenții, au susținut, în esență, că prin decizia a cărei revizuire au solicitat-o a fost admis recursul promovat de SC P. SA și a fost modificată în parte sentința civilă pronunțată de Tribunalul Bacău în sensul că a fost respins, ca nefundat, capătul de cerere privind acordarea contravalorii cotei de gaze, în timp ce în cauze identice, privind în parte aceleași persoane, având aceeași calitate, pronunțate de aceeași instanță, de complete diferite, s-au pronunțat hotărâri potrivnice celei a cărei revizuire s-a solicitat, în sensul că a fost respins ca nefondat recursul SC P. SA.
Înalta Curte a luat în examinare în temeiul art. 137, art. 324 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 322 alin. (7) C. proc. civ., tardivitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac și a reținut: Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate la pct. 1-9. În speță cererea a fost întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., care vizează situația când există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește, în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanța de recurs, de la data pronunțării ultimei hotărâri. În cauză, decizia a cărei anulare s-a cerut a fost pronunțată la data de 6 aprilie 2011, iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 22 iunie 2011. În consecință, constatând tardivitatea sesizării Înaltei Curți ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 324 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă ca tardiv formulată. În aceste condiții aspectele formale care țin de analiza existenței hotărârilor potrivnice așa cum sunt reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., nu se mai impune a fi făcută. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții R.M., S.V., S.I., S.S., S.N., S.L.N., S.M., S.C., S.G., S.V., S.I., S.V.C., S.N.P., Ș.A., T.C., Ț.P., U.I.R., U.S., U.E. împotriva deciziei civile nr. 616 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.