ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6241/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată sub

nr. de mai sus, revizuenții A.V., A.C., A.I., A.I., etc. au solicitat

revizuirea Deciziei civile nr. 1330 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția I civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că

este potrivnică cu alte hotărâri pronunțate de alte complete de judecată în

cauze identice, având ca părți aceleași persoane, cu aceeași calitate.

Examinând decizia a

cărei revizuire se solicită, prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 1330 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău s-a admis recursul

declarat de SC O.P. SA împotriva Sentinței civile nr. 1395 din 22 septembrie

2010 a Tribunalului Bacău, Dosar nr. 110/2008, s-a modificat în parte sentința

recurată și s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea

contravalorii a 400 mc de gaze naturale anual.

S-au menținut

celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin Contractul

Colectiv de Muncă încheiat între recurentă și salariații reprezentați de F.P.

pentru anii 2005, 2006, s-a prevăzut la art. 176 că ajutorul material

reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensată

prin CCM/1997.

Rezultă astfel că

drepturile cuvenite pentru contravaloarea cantității de gaze naturale a fost

inclus în salariile salariaților atât în anul 2005 cât și 2006 iar ulterior în

cele din 2007.

Faptul că respectiva

sumă ar fi putut crește în timp nu mai poate prezenta relevanță din moment ce:

- nu s-a solicitat de

către reclamanți diferența dintre cea încasată prin includerea în salariul pe

1997 (aspect necontestat de aceștia) și cea care s-ar fi justificat prin

majorările invocate ca fiind firești și reale;

- sindicatul

reprezentant al salariaților a semnat în forma menționată contractele colective

de muncă la nivel de unitate, anual în perioada 2005 - 2007, acceptând

menținerea aceluiași nivel al sumei reprezentând contra valoarea cotei de gaz,

iar contractul colectiv de muncă astfel semnat constituie legea părților.

Sub aspectul primului

motiv de recurs invocat în ce privește ajutorul pentru "aprovizionare

toamnă - iarnă" Curtea constată ca fiind corect acordate.

În mod greșit se

susține de către recurenta că art. 168 din CCM P. pe anii 1997 și 1998 produce

efecte juridice și în viitor pentru anii 2005 - 2008 în contextul în care

pentru acești din urmă ani (2005 - 2007) pârâta a încheiat alte CCM la nivel de

unitate care nu mai cuprind o clauză identică cu cea din art. 168 din CCM P.

din anii 1997 - 1998.

Contractele colective

de muncă la nivel de ramură (art. 176) și de grup de unități (art. 170) pentru

anii 2005 - 2008 prevăd în mod explicit și univoc că adaosul salarial solicitat

de reclamant se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă

încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în

salariul de bază. Cum pentru anii 2005 - 2008 pârâta a încheiat noi contracte

colective de muncă la nivel de unitate rezulta ca vechile norme ce se regăseau

în contractele la nivelul anilor 1997 - 1998 "și-au pierdut efectele"

ca urmare a intrării în vigoare a noilor clauze contractuale.

Cuvântul

"începând" menționat în art. 168 alin. (3) din CCM P. pe anul 1997

poate fi corelat exclusiv cu perioada de timp cuprinsă între 1 iunie 1997 și

data la care a încetat prin împlinirea termenului să mai fie în vigoare acest

CCM la nivel de unitate, încheiat în anul 1997.

În niciun caz nu se

poate susține că prin folosirea acestui cuvânt clauza contractuală de la art.

168 alin. (3) din CCM P. pe anul 1997 era aplicabilă și noilor CCM la nivel de

unitate pentru anii 2005 - 2007.

Întrucât, pe de o

parte, în noile CCM la nivel de unitate pe anii 2005 - 2007 pârâta nu a

convenit cu sindicatele ca adaosul salarial prevăzut de art. 176 alin. (1) CCM ramură

pe anii 2005 - 2007, de art. 170 alin. (1) CCM grup de unități pe anii 2005 -

2007 solicitat de reclamant să fie introdus în salariul de bază, așa cum a

procedat anterior în anii 1997 - 2002 inclusiv, iar, pe de altă parte este de

principiu că prevederile din CCM ramură și grup de unități se aplică în

completarea CCM la nivel de unitate în cazul în care acestea din urmă sunt mai

restrictive decât primele, prima instanță a concluzionat în mod judicios că

este întemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Instanța de fond nu a

încălcat dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 și ale art. 236

alin. (4) C. muncii, așa cum eronat susține recurenta, ci dimpotrivă a ținut

cont de voința părților contractante care pentru anii 2005 - 2007 au înțeles să

nu mai includă prin CCM la nivel de unitate în salariul de bază adaosul

salarial pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă.

Această decizie se

solicită a fi revizuită în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fără a fi

indicată hotărârea cu care această decizie este potrivnică, menționându-se doar

faptul că decizia este potrivnică cu alte hotărâri pronunțate de complete

diferite în cauze identice, privind aceleași persoane, cu aceeași calitate.

Or, art. 322 pct. 7

C. proc. civ. prevede ca motiv de revizuire situația în care există hotărâri

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași cauză, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui

motiv de revizuire îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.

Revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiții ce vizează existența a două hotărâri definitive

contradictorii, pronunțate în aceeași cauză (să existe deci deci triplă identitate

de părți, cauză și obiect) - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite,

iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat,

(sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția); și să se ceară

anularea celei de-a doua hotărâri.

Această cerință se

explică prin aceea că instanța de revizuire nefiind o instanță de control

judiciar, poate doar să constate că, prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea

lucrului judecat, ce rezultă astfel din prima hotărâre.

Or, raportând cele

expuse la prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a indicat hotărârea cu

care Decizia nr. 1330 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău este

contradictorie, Înalta Curte reține că nu pot fi verificate condițiile de

admisibilitate ale revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv

pentru care cererea de revizuire formulată de revizuenți, urmează a fi respinsă

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A.V., A.C., A.I.,

A.I., etc., împotriva Deciziei nr. 1330 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 15 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL