ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4131/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1516 din 22 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 9858/3/2010 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-au respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta G.C., s-a respins excepția prescripției invocată de aceeași pârâtă, s-a admis excepția tardivității contestației (a cererii de chemare în judecată) și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea reclamantului Prefectul Municipiului București având ca obiect anularea dispozițiilor din 25 ianuarie 2006 modificate prin dispoziția din 27 august 2007 emise în baza Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului București și G.C.

Pentru a dispune în acest sens, s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Referitor la excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesual active s-a reținut că prin art. 19 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 340/2004; art. 5 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 și pct. 2.2 din Capitolul II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prefectului i s-a conferit atribuția de control al legalității dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 astfel că interesul său nu este unul direct, ci unul care vizează interesul general, situație în care examinarea cerinței interesului nu se face după aceleași reguli ca în cazul acțiunilor de drept comun guvernate de principiul disponibilității.

În ce privește excepția prescripției s-a arătat că nu poate fi primită, deoarece prin decizia de casare instanța de recurs a stabilit că nu se aplică dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că argumentele întemeiate pe prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu mai pot fi reținute. În ce privește excepția tardivității s-a reținut că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispoziția poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, acțiunea fiind formulată la data de 14 aprilie 2009, iar dispoziția a fost comunicată reclamantului la data de 17 aprilie 2008, conform vizei de înregistrare pusă de reclamantă pe adresa de înaintare, deci peste termenul de 30 de zile, motiv pentru care s-a admis excepția tardivității și pe cale de consecință s-a respins acțiunea ca tardivă.

Împotriva sentinței a declarat apel Prefectul Municipiului București. În motivarea cererii de apel, în sinteză, au fost formulate următoarele critici: Printr-un prim motiv s-a susținut că deciziile au fost primite la 17 aprilie 2008 pentru efectuarea controlului de legalitate, care potrivit Legii nr. 554/2004 se poate cere anularea lor în termen de 6 luni iar pentru motive temeinice anularea se poate cere și peste termenul de 6 luni, dar nu mai mult de un an de la data comunicării a actului. S-a mai arătat că în cazul acțiunilor formulate de prefect termenul poate curge de la data la care s-a cunoscut existența actului nelegal.

Apelantul a arătat că, potrivit art. 123 alin. (1) din Constituție, prefectul poate cere instanței de contencios administrativ anularea unui act pe care îl consideră ilegal și că acest text din Constituție nu face distincție în funcție de natura actului și cât timp Constituția nu poate face o astfel de distincție nici instanțele nu o pot face. Printr-un al doilea motiv de apel s-a arătat că este obligatoriu controlul de legalitate a dispozițiilor emise de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001 și că prin admiterea excepției s-a ajuns să nu se mai poată exercita controlul de legalitate. Printr-un al treilea motiv s-a susținut că sentința a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, art. 26 din Legea nr. 10/2001 făcând referire la instanța competentă să soluționeze contestațiile beneficiarilor dispozițiilor emise în baza acestei legi.

În dezvoltarea motivului s-a arătat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată de beneficiarul dispoziției, ci de un terț aflat într-o situație specială în care devin aplicabile dispozițiile speciale care reglementează controlul de legalitate al prefectului. Prin decizia nr. 462 A din 04 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1516 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți G.C. și Primarul General al Municipiului București, ca nefondată.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin decizia nr. 132 din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că Legea nr. 10/2001 stabilește o competență specială pentru toate persoanele îndreptățite (inclusiv prefectul) la secția civilă. Art. 26 alin. (3) arată și el că este de competența secției civilă contestația împotriva deciziilor pronunțate de autoritățile învestite. Tot acest text de lege arată că termenul de depunere a contestației este de 30 de zile de la comunicarea deciziei. Față de decizia nr. 132/2010 a Curții de Apel București și de art. 26 din Legea nr. 10/2001, a rezultat că obiectul supus sancțiunii este de competența secției civilă și că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Textul art. 26 trebuie aplicat în totalitatea lui, inclusiv cu privire la termenul de exercitare a contestației asupra dispozițiilor emise, astfel că nu pot fi primite criticile potrivit cu care se aplică termenele din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În ce privește susținerea că art. 123 din Constituție nu ar face distincție între natura actelor și că nici instanțele nu pot face o asemenea distincție, nici această critică nu poate fi primită pentru că în speță natura actului nu este stabilită de instanțele de judecată, ci de însuși legiuitor, care a arătat expres faptul că dispoziția se atacă cu contestație la secțiile civile ale Tribunalelor, de unde rezultă că instanțele au procedat la aplicarea legii.

Pe de altă parte dispozițiile art. 123 din Constituție sunt la nivel de principiu, iar prin legi ordinare se procedează la clasificarea naturii actelor juridice prin cuprinderea lor în dispozițiile legii. Referitor la critica potrivit cu care prin admiterea excepției s-a ajuns să nu se poată exercita controlul de legalitate nici aceasta nu poate fi primită, deoarece nimeni nu poate să își invoce propria culpă. Câtă vreme nu există un text derogatoriu și expres care să dispună că dispozițiile emise pe Legea nr. 10/2001 pot fi atacate în alt termen decât cel reglementat de art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu se poate primi critica că s-ar fi admis greșit excepția tardivității contestației.

Referitor la cel de al doilea motiv de apel în sensul că secțiile civile nu ar fi competente cu soluționarea cererii și această critică nu poate fi primită, deoarece s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat (decizia nr. 132 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) că decizia se judecă la secțiile civile, de asemenea art. 26 din Legea nr. 10/2001 arată că contestația împotriva deciziilor emise pe Legea nr. 10/2001 se soluționează de secțiile civile. De asemenea, în decizia nr. 132 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a arătat expres că în categoria persoanelor îndreptățite intră inclusiv prefectul.

Faptul că prefectul se consideră terț de decizie nu înseamnă că se poate stabili o altă competență materială de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise pe temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Prefectul Municipiului București. În dezvoltarea motivelor de recurs, care fac posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au susținut următoarele: Potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, controlul de legalitate este obligatoriu, în condițiile Legii contenciosului administrativ, asupra dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001, Prefectul fiind titularul acțiunii, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 544/2004 în ce privește termenul de exercitare a acțiunii, natura actului supus controlului neavând relevanță juridică.

Termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 este reglementat numai în favoarea părții notificatoare, nu și pentru terțele persoane, respectiv prefectul, căruia i s-a recunoscut dreptul de a exercita controlul de legalitate. Că în raport de actul contestat, de titularii acțiunii și de temeiul juridic al acțiunii, competența de soluționare aparține secției de contencios administrativ, reținerea competenței instanței civile fiind nelegală. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede interdicția de atacare pe calea contenciosului administrativ a actelor administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară.

În mod legal s-a reținut că problema de drept a caracterului juridic a acțiunii formulate și a competenței instanței a fost soluționată cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 132 din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, care a stabilit că Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială de contestare a dispozițiilor deciziilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, procedura fiind obligatorie pentru toate persoanele îndreptățite, iar competența de soluționare aparține instanței civile, nefiind aplicabile dispozițiilor Legii nr. 544/2004.

Legea nr. 10/2001, nu prevede norme de competență diferite, în raport de titularul acțiunii, plenitudinea de competență a instanței civile, sesizate conform art. 26 alin. (3), fiind dată și de decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, care a prevăzut că instanța civilă trebuie să judece toate cererile care au legătură cu Legea nr. 10/2001, legea reparatorie complexă care nu poate fi cantonată în prevederi de drept comun care să conducă la soluționarea cauzei într-un termen nerezonabil și care să afecteze securitatea raporturilor juridice.

Procedura de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de stat se face doar cu urmarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care debutează prin depunerea notificării de către persoana îndreptățită, continuă prin emiterea dispoziției prin care unitatea deținătoare se pronunță asupra cererii de restituire în natură și contestarea acestei dispoziții în instanță, în condițiile art. 26 alin. (3) din lege, în termen de 30 zile de la data comunicării deciziei. Actul emis de primar, ca reprezentant al autorității publice locale, în soluționarea notificărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil care produce efecte în planul dreptului de proprietate, astfel că pentru respectarea principiului stabilității raporturilor juridice, el poate fi contestat doar în condițiile expres prevăzute de lege.

Dreptul de acces la instanță, garantat prin art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune anumite limitări în ceea ce privește procedurile judiciare ori termenele, iar art. 126 din Legea fundamentală prevede că procedura de judecată se stabilește prin lege. Interpretarea dată de instanța europeană dreptului de acces la justiție, prin cauza Golder c. Marii Britanii (hotărârea din 21 februarie 1975), este în sensul că pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept, întrucât el presupune, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, iar urmarea unei anumite proceduri pentru valorificarea unui drept nu constituie o îngrădire a dreptului de acces la justiție.

Litigiile care au ca obiect recunoașterea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și litigiile prin care se contestă această calitate, au caracter civil indiferent de calitatea unității deținătoare ori entității învestite cu soluționarea notificărilor, autoritate publică ori societate comercială. În cadrul acestor proceduri, autoritățile publice au calitatea de unitate deținătoare a bunului și nu activează în regim de putere publică potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2004, raporturile juridice cu persoană îndreptățită sau cu terții având caracter civil. Caracterul civil al dispoziției/deciziei este definit și de dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În raport de corecta caracterizare a acțiunii, de temeiul juridic al acesteia și data introducerii acțiunii, în mod legal s-a apreciat, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva deciziei nr. 462A din 04 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2012.