ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București, sub nr. 11302/301/2012, la data de 29

martie 2012, reclamantul primarul sectorului 3 București a chemat în judecată

pe pârâții primarul general al Municipiului București și C.M., solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să declare nulitatea

absolută a Dispoziției primarului general nr. 4333 din 18 mai 2005, prin care

s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtei C.M. a terenului în suprafață

de 112.339,19 mp, situat în București, sector 3.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al

Municipiului București, fiind supus unei amenajări destinate deservirii

nevoilor publice ale comunității locale, respectiv parc public și zonă de

agrement, fiind, totodată, un teren cu destinație agricolă și, ca atare, supus regimului

juridic al Legii nr. 18/1991.

Pârâtul primarul

general al Municipiului București a formulat întâmpinare la cererea de chemare

în judecată, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, având

în vedere că terenul în discuție nu are destinație agricolă, fiind situat în

intravilanul Municipiului București și este proprietatea privată a acestuia.

Pârâta C.M. a

formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat

excepția necompetenței materiale, raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001; excepția lipsei de interes în promovarea cererii, având în vedere că

reclamantul nu a fost proprietarul acestui imobil și nu ar obține niciun folos practic

din eventuala admitere a acțiunii, cu atât mai mult cu cât a încheiat un

contract de comodat cu pârâta în data de 07 noiembrie 2006.

În ceea ce privește

fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând,

în esență, că pârâta beneficiază de un bun în sensul Convenției Europene, că

Instituția Prefectului a stabilit că nu există motive de nelegalitate care să

justifice anularea dispoziției, că imobilul a aparținut domeniului privat al

Municipiului București, potrivit Hotărârii Consiliului General al Municipiului București

nr. 95/1998 și adresei din 06 iunie 2005, emise de M.F.P., aspecte reținute și

de alte instanțele judecătorești; de asemenea, cu putere de lucru judecat s-a

reținut și faptul că bunului în speță îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001,

aparținând fostei moșii Dudești-Cioplea, ce nu figurează în arhivele C.A.P.

Dudești, acesta făcând parte din intravilanul Municipiului București.

Prin sentința civilă nr.

16351 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București,

a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, motivarea hotărârii

judecătorești întemeindu-se pe criteriul valoric.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

sub nr. 16639/3/2013, la data de 25 aprilie 2013.

Pârâta C.M. a

formulat note scrise, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

active, pentru considerentul că reclamantul nu face parte din categoria

persoanelor enumerate limitativ de Legea nr. 10/2001 cu drept de a ataca

dispoziția emisă în baza acestui act normativ, precum și că, în ipoteza în care

s-ar admite acțiunea, bunul ar reintra în patrimoniul Municipiului București,

iar nu al reclamantului; excepția puterii de lucru judecat, raportat la

hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarele nr. 9993/301/2005 și nr. 4071/3/2008,

prin care s-a decis în mod irevocabil faptul că terenul face parte din domeniul

privat al Municipiului București și că este supus Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a

formulat cerere completatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, solicitând

introducerea în cauză în calitate de pârât și a Municipiului București,

tribunalul dispunând în consecință.

La solicitarea

tribunalului, pârâtul Municipiul București a atașat dosarul

administrativ format în urma notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.

În ședința

publică din data de 03 decembrie 2013, tribunalul a invocat, din oficiu,

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului primarul general al

Municipiului București, rămânând în pronunțare atât asupra acestei

excepții procesuale, cât și asupra excepției lipsei de interes

în promovarea cererii, invocate de pârâta C.M.

Prin sentința civilă nr.

2217 din 20 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului primarul general al

Municipiului București, a admis excepția lipsei de interes în promovarea

cererii, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul primarul

general al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive și

a respins cererea formulată de reclamantul primarul sectorului 3 București, în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București și C.M., pentru lipsă de interes.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția

primarului general nr. 4333 din 18 mai 2005, emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001,

s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtei C.M. a terenului în

suprafață de 112.399,19 mp, situat în București.

Prin cererea de

chemare în judecată formulată, reclamantul primarul sectorului 3 București a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții primarul general al Municipiului București,

Municipiul București și C.M., declararea nulității absolute a dispoziției

anterior menționate, cu motivarea că imobilul face parte din domeniul public al

unității administrativ-teritoriale, că este supus unei amenajări destinate

deservirii nevoilor publice ale comunității locale, precum și că Legea nr. 18/1991

era incidentă în speță, iar nu Legea nr. 10/2001.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Primarul General al Municipiului București, invocată din oficiu,

tribunalul a admis-o, cu consecința respingerii cererii formulate în

contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Astfel, calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului

și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în cazul situațiilor

juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea

procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul

urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii.

Prima instanță a

apreciat că, particularizând pentru ipoteza acțiunii în declararea nulității

unui act juridic, calitatea procesuală pasivă aparține părților vizate de

drepturile și obligațiile cuprinse în respectivul act. Astfel, în cazul acțiunii

de față având ca obiect declararea nulității dispoziției de restituire în

natură a unui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001, legitimarea procesuală

pasivă aparține atât emitentului dispoziției - Municipiul București, ca unitate

administrativ-teritorială, cât și beneficiarului acesteia, numitei C.M., dat

fiind faptul că acțiunea este promovată de un terț.

Pârâtul primarul

general al Municipiului București are exclusiv calitatea de reprezentant al

unității administrativ-teritoriale, astfel încât efectele aplicării sancțiunii

civile a nulității dispoziției emise de Municipiul București, prin

reprezentantul său primarul general, nu se pot produce în patrimoniul său, ci

în cel al reprezentatului (Municipiul București).

În acest sens, prima

instanță a reținut că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea administrației publice

locale nr. 215/2001, republicată, comunele, orașele, municipiile și județele

sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și

în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice

locale. În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din același act

normativ, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept

public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind titulare

ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea

bunurilor ce aparțin domeniului public și privat, în care acestea sunt parte,

precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile

legii, iar în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate,

după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. De asemenea,

potrivit art. 21 alin. (2)

1

din legea menționată, pentru apărarea

intereselor unităților administrativ-teritoriale, primarul, respectiv

președintele consiliului județean, stă în judecată ca reprezentant legal și nu

în nume personal.

Soluționând excepția

lipsei de interes invocată de pârâta C.M., tribunalul a reținut că prin

interes, condiție de exercițiu a acțiunii civile, se înțelege folosul practic

urmărit de cel ce a pus în mișcare procedura judiciară pentru valorificarea

dreptului subiectiv civil ce se cere a fi protejat. Condiția existenței

interesului vizează stabilirea beneficiului ce poate fi realizat de parte, în

concret, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate.

În evaluarea acestei

cerințe, prima instanță a constatat că în eventualitatea admiterii acestei

acțiuni - nulitate a Dispoziției nr. 4333 din 18 mai 2005 emise de primarul general

al Municipiului București, reclamantul primarul sectorului 3 București nu obține

niciun folos practic, întrucât terenul ar reintra în patrimoniul

unității-administrative, iar nu al său, neavând relevanță juridică în ipoteza

dată, pentru soluționarea excepției procesuale în discuție, dacă bunul

aparținea domeniului public sau privat al Municipiului București.

Tribunalul nu s-a mai

pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, întrucât cererea

a fost respinsă în integralitatea sa în temeiul celorlalte excepții procesuale anterior

analizate, cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, excepția lipsei

calității procesuale active viza în fapt tot neîndeplinirea condiției

existenței interesului, având în vedere că legitimare procesuală activă în

acțiunea în declararea nulității absolute are orice persoană interesată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, reclamantul primarul sectorului 3 a formulat apel, criticând

soluția pentru nelegalitate și netemeinicie atât sub aspectul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului Municipiului

București, cât și sub cel al admiterii excepției lipsei de interes în formularea

cererii de chemare în judecată.

Astfel, prin motivele

de apel s-a susținut că prima instanță în mod greșit a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului primarul general al Municipiului

București, având în vedere următoarele argumente:

Conform art. 23 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, dispoziția de restituire în natură a imobilului face

dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă

a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în

posesie, ulterior îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară.

Față de aceste aspecte,

apelantul - reclamant consideră că în speța de față, primarul general în calitate

de reprezentant al Municipiului București, are calitate procesuală pasivă având

în vedere calitatea acestuia de emitent al dispoziției de restituire ce face

obiectul prezentei cauze, act ce reprezintă un veritabil titlu de proprietate

în temeiul Legii nr. 10/2001.

în mod greșit a admis excepția lipsei de interes a apelantului - reclamant:

Apelantul - reclamant

a solicitat a se observa că în soluționarea excepției lipsei de interes

instanța de judecată a antamat fondul cauzei, ceea ce este total eronat.

Argumentele prezentate de pârâta C.M. și preluate ca atare de către instanță au

fost invocate deopotrivă ca apărări de fond, precum și în susținerea

excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active.

De altfel, întrucât

obiectul cererii apelantului - reclamant îl constituie constatarea nulității

absolute a dispoziției atacate, reclamantul nu trebuie să facă parte din

categoria persoanelor îndreptățite, conform prevederilor Legii nr. 10/2001,

deoarece nulitatea absolută poate fi invocată de oricine.

Interesul legitim în

cauză trebuie privit în raport de împrejurarea că nulitatea invocată este una

absolută, instituită de legiuitor cu scopul de a ocroti un interes public,

general, care, în speță, constă în a înlătura din sfera juridică un act de

restituire în natură emis cu încălcarea dispozițiilor legale imperative.

Astfel, interesul rezidă în aceea că prin promovarea acțiunii se tinde la

protejarea unui interes general.

În cauză, terenul

restituit în natură pârâtei C.M. a fost supus unor amenajări destinate

deservirii nevoilor publice ale comunității locale, respectiv zonă de agrement

- spațiu verde în cadrul parcului T., fapt pentru care primarul general al

Municipiului București, trebuia ca la emiterea dispoziției să aibă în vedere

legile care interesează ordinea publică, în speță, dispozițiile Legii nr. 213/1998,

ale H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001.

Mai mult decât atât,

entitatea învestită cu soluționarea notificării a derogat cu bună știință de la

legile care interesează ordinea publică, fără să țină cont de legile imperative

privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

forestiere, anterioare legilor de restituire a imobilelor (Legea nr. 10/2001,

H.G. nr. 250/2007).

Ca atare, în opinia

apelantului, Dispoziția nr. 4333 din 18 mai 2005 emisă de primarul general al

Municipiului București este lovită de nulitate absolută, întrucât actul încalcă

ordinea publică, respectiv autoritatea publică nu a avut în vedere dispozițiile

legale care interesează ordinea publică, acestea fiind în totalitatea lor norme

imperative, de la care nu se poate deroga prin acte juridice, sub sancțiunea

nulității absolute.

Totodată, în

literatura juridică s-a arătat în mod clar că este îndeplinită cerința

interesului și în situațiile în care se recunoaște legitimare procesuală activă

și altor subiecți de drept, cum ar fi procurorul, autoritatea tutelară etc.,

chiar dacă folosul practic se va produce, în ipoteza admiterii acțiunii, asupra

titularului dreptului, în aceste situații, problemele care se ridică vizează

mai mult calitatea procesuală activă decât interesul, probleme care, în speța

de față, nu au fost soluționate în mod distinct de către tribunal (în acest

sens, a se vedea V.M.C. - Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Ed.

Național, București, 1996 - pag. 272).

Apelantul - reclamant

a mai precizat că în Dosarul nr. 46681/3/2012 având ca obiect o acțiune

similară de constatare a nulității Dispoziției nr. 12680 din 22 iulie 2010,

promovată de același reclamant în contradictoriu cu aceiași pârâți și în care

au fost invocate aceleași excepții, acestea au fost respinse de instanță prin

încheierea de la termenul din data de 29 noiembrie 2013.

Prin Decizia civilă nr.

435/A din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, apelul declarat de reclamant a fost

respins ca nefondat.

Pentru a decide în

acest sens, instanța de apel, analizând sentința atacată, prin prisma

criticilor formulate prin motivele de apel, a reținut și apreciat următoarele:

Prima critică susținută

prin motivele de apel - greșita admitere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a primarului general - a fost înlăturată ca nefondată.

Sub un prim aspect,

curtea de apel a constatat că trimiterile apelantului la dispozițiile art. 23 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 nu prezintă relevanță în soluționarea excepției

calității procesuale pasive a primarului general.

În acest sens, s-a reținut

că, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 „în justiție, unitățile

administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de

președintele consiliului județean. Pentru apărarea intereselor unităților

administrativ-teritoriale, primarul, respectiv președintele consiliului

județean, stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume personal.”

Ca atare, instanța de

apel a apreciat că în mod corect a reținut prima tribunalul că primarul general

nu poate sta în judecată în nume personal, ci doar ca reprezentant al unității

administrativ teritoriale, aceasta fiind persoana ce are calitate procesuală

pasivă în prezentul litigiu.

Și cea de-a doua

critică - vizând interesul apelantului în formularea cererii de chemare în

judecată - a fost considerată fondată.

În acest sens, s-a

reținut că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi formulată oricând și

de orice persoană al cărei interes juridicește ocrotit de lege a fost încălcat

prin încheierea actului respectiv. Pentru promovarea unei astfel de acțiuni nu

este suficientă afirmarea existenței unui interes, ci este necesar ca acest

interes să îndeplinească anumite condiții:

corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale.

Interesul este legitim

atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv

recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit

scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să

aparțină celui care recurge la forma procedurală respectivă.

Cerința ca interesul

să fie personal al celui care acționează, reprezintă aspectul subiectiv al

condițiilor de exercițiu al actului procedural;

actual, să existe în momentul în care este formulată cererea.

Instanța de apel a

constatat că în justificarea interesului prezentei acțiuni, reclamantul s-a

limitat la a reitera faptul că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană,

justificându-și această cerință exclusiv prin prisma protejării unui interes

general și al înlăturării încălcărilor aduse unor dispoziții legale imperative

cu ocazia emiterii actului atacat, aspecte ce nu pot justifica însă interesul

său în promovarea prezentei cereri, în lipsa unui folos practic pe care acesta

l-ar obține prin admiterea acțiunii.

Pe de altă parte, au

fost înlăturate și susținerile apelantului privind antamarea fondului

litigiului cu ocazia soluționării acestei excepții, reținându-se că, pentru

examinarea acestei excepții procesuale de fond, tribunalul în mod corect a

procedat la examinarea situației de fapt, mai exact a situației juridice a

terenului, în limitele necesare pentru verificarea interesului reclamantului.

De asemenea, au fost înlăturate

și susținerile referitoare la dovedirea interesului reclamantului prin analogie

cu situațiile în care legea recunoaște legitimare procesuală activă și altor

subiecți de drept, respectiv procurorului sau autorității tutelare, întrucât

acesta nu se află într-o asemenea ipoteză, aceste situații fiind expres și

limitativ prevăzute de lege, în timp ce reclamantului legea nu îi recunoaște

interes în promovarea acțiunii.

În consecință, în

aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., apelul declarat de reclamant a

fost respins ca nefondat.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 cpt. 9 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii

de recurs, reclamantul învederează că în mod greșit instanța de apel a reținut

ca fiind neîntemeiate criticile sale cu privire la admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâlui primarul general al Municipiului

București, pentru următoarele considerente:

Pentru a exista

calitate procesuală, este necesar ca între persoana pârâtă despre care

reclamantul susține că este titular al obligației și persoana care are această

calitate trebuie să existe identitate.

În speța dedusă

judecății, această condiție este îndeplinită, întrucât partea chemată în

proces, respectiv primarul general al Municipiului București, conform

prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, în cazul imobilelor deținute

de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin

echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a

primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după

caz, a președintelui consiliului județean.

În opinia

recurentului, în considerarea prevederilor legale enunțate, în cauza de față,

intimatul-pârât primarul general al Municipiului București are calitate procesuală

pasivă în raport de calitatea acestuia de emitent al dispoziției de restituire

deduse judecății.

De asemenea, se

susține de către recurent că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a

dovedit interesul său în formularea cererii de chemare în judecată, pentru

următoarele considerente:

Interesul procesual este

o condiție prevăzută de legiuitor în art. 32 C. proc. civ. pentru exercitarea

acțiunii civile, alături de capacitate, calitate procesuală și formularea unei

pretenții.

Justificarea

interesului presupune îndeplinirea condițiilor cumulative analizate de

instanțele de fond: să fie legitim, personal, născut, actual și determinat,

condiții ce sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Pornind de la

obiectul cererii de chemare, respectiv constatarea nulității absolute a

Dispoziției nr. 4333 din 18 mai 2005 emisă de primarul general al Municipiului

București, recurentul învederează că interesul legitim în cauză trebuie privit

în raport de împrejurarea că nulitatea invocată este una absolută, instituită

de legiuitor cu scopul de a ocroti un interes public, general, care în speță, constă

în înlăturarea din sfera juridică un act de restituire în natură emis cu

încălcarea dispozițiilor legale imperative. Așadar, prin promovarea acțiunii se

tinde la protejarea unui interes general.

Recurentul mai

solicită instanței de recurs a avea în vedere că în Dosarul nr. 46681/3/2012

având ca obiect o acțiune similară de constatare a nulității Dispoziției nr. 12680

din 22 iulie 2010, promovată de același reclamant, în contradictoriu cu aceiași

pârâți, aceleași excepții au fost respinse de instanța învestită cu

soluționarea acelei acțiuni, prin încheierea de la termenul din data de 29

noiembrie 2013.

În consecință,

recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului general al

Municipiului București, respingerii excepției lipsei de interes în promovarea

cererii și admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, iar pe fond, constatarea

nulității absolute a Dispoziției nr. 4333 din 18 mai 2005 emisă de către primarul

general al Municipiului București.

În termen legal,

intimata-pârâtă C.M. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, prin care a

invocat nulitatea recursului, potrivit celor ce rezultă din practicaua

prezentei decizii (excepția fiind respinsă înainte de intrarea în dezbateri

asupra recursului), iar pe fondul recursului a solicitat menținerea deciziei

recurate, întrucât recurentul-reclamant nu justifică un interes procesual

personal și direct în cauză și, în plus, instanțele de fond în mod legal au

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului Municipiului

București.

În plus,

intimata-pârâtă a arătat că, în opinia sa, în cauză este incidentă excepția puterii

lucrului judecat având în vedere că prin hotărâri judecătorești anterioare,

definitive și irevocabile, instanțele au statuat cu privire la apartenența

terenului la domeniul privat, iar nu la domeniul public al Municipiului

București, invocând în acest sens, sentința civilă nr. 2375 din 10 martie 2006

(fila 155, vol. I, dosar Judecătoria sector 3), definitivă prin Decizia civilă nr.

1650/A din 22 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

(fila 164, vol. I, Judecătoria sector 3); pe de altă parte.

Având în vedere că

regimul juridic al terenului a fost stabilit deja (proprietate privată a

municipiului București) și cum reclamantul, în prezenta cauză, invocă acest

unic motiv de nulitate a dispoziției atacate, intimata susține că recursul

promovat de reclamant se impune a fi respins ca nefondat.

Cu privire la puterea

de lucru judecat ce vizează lipsa de interes în cadrul acțiunilor în

constatarea nulității absolute a dispozițiilor emise de primarul general al

Municipiului București, intimata învederează instanței de recurs faptul că prin

Decizia civilă nr. 1090/R din 18 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a decis în mod definitiv și irevocabil că în acest tip de

acțiuni, primarul sectorului 3 București nu justifică niciun interes.

Intimata-pârâtă C.M.

a depus la dosar și note scrise pentru termenul de azi.

În această etapă

procesuală nu au fost administrate alte înscrisuri, potrivit limitării probațiunii

în recurs ce decurge din dispozițiile art. 305 C. proc. civ.

Recursul formulat

este fondat, potrivit celor ce succed.

Prin recursul

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant a invocat două motive de nelegalitate: aplicarea greșită a

legii de către instanța de apel în ceea ce privește dezlegarea criticilor sale

referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului

general al municipiului București și greșita aplicare a legii referitor la

confirmarea excepției lipsei sale de interes în promovarea acțiunii în

nulitate, respectiv a criteriilor pe care interesul procesual trebuie să le

îndeplinească pentru a avea aptitudinea legală de a pune în mișcare mecanismul

acțiunii civile.

În ceea ce privește

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului general al

municipiului București, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod legal

a confirmat dezlegarea dată de tribunal acestei excepții procesuale absolute,

de fond, peremptorii.

Astfel, prin cererea

introductivă, înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3, reclamantul a chemat

în judecată în calitate de pârâți pe primarul general al municipiului București

și pe C.M., identificați de către reclamant ca părți ale Dispoziției nr. 4333

din 18 mai 2005 emise în baza Legii nr. 10/2001, actul juridic a cărui nulitate

s-a cerut în cauza de față.

Ulterior, după

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat

chemarea în judecată în calitate de pârât și a municipiului București prin primar

general, lărgind astfel cadrul procesual al cauzei, sub raport subiectiv.

Din oficiu, prima

instanță a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului

general al municipiului București, excepție care a fost admisă, soluția fiind

confirmată de instanța de apel în considerarea dispozițiilor art. 21 alin. (2)

și alin. (2

1

) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

care prevăd: „

(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt

reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. (2

1

)

Pentru apărarea intereselor unităților administrativ-teritoriale, primarul,

respectiv președintele consiliului județean, stă în judecată ca reprezentant

legal și nu în nume personal.”

Textele

menționate sunt plasate în cap. I al legii de referință, intitulat „Dispoziții

generale”, astfel încât, rezultă că ele reprezintă dreptul comun în ceea ce

privește reprezentarea în justiție a intereselor oricărei unității administrativ-teritoriale,

așadar și a municipiul București, astfel încât sunt direct aplicabile în

soluționarea excepției menționate, având în vedere că în cap. V din lege,

dedicat administrației publice a municipiului București, nu există dispoziții

derogatorii sub acest aspect.

Totodată,

Înalta Curte constată că, referitor la acest aspect, nici prevederile Legii nr.

10/2001 nu conduc la o altă soluție, având în vedere că dispoziția prin care

s-a dispus restituirea în natură a terenului, atacată cu acțiunea în nulitatea

absolută, a fost emisă în aplicarea normelor acestei legi speciale reparatorii.

Astfel, din

coroborarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și ale art. 21 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, rezultă persoana îndreptățită la măsuri reparatorii va depune notificarea

la unitatea deținătoare (în cauză, municipiul București), în timp ce art. 21 alin.

(4) din lege prevede că: „

În cazul imobilelor deținute de unitățile

administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv

a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui

consiliului județean.”

Soluția din legea

specială anterior enunțată nu reprezintă decât o aplicare particulară a dispozițiilor

din legea cadru a administrației publice locale la care s-a făcut deja

referire, întrucât nu este posibil ca în contexul Legii nr. 10/2001 primarul

general al municipiului București să îndeplinească prerogative legale în nume

personal, de vreme ce atribuția sa prevăzută de legea specială de a emite

dispoziția de soluționare a notificării are ca premisă notificarea adresată

unității administrativ-teritoriale, iar nu primarului general, astfel încât și

în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 calitatea primarului general al

municipiului București este aceea de reprezentant legal al unității

administrativ teritoriale - municipiul București.

În acest context,

calitatea procesuală pasivă în cauza de față este întrunită în privința

municipiului București și a intimatei-pârâte C.M., părți ale dispoziției

atacate, în timp ce primarul general al municipiului București figurează în

distribuția procesuală doar în calitate de reprezentant al unității

administrativ-teritoriale, astfel cum legal a stabilit și instanța de apel,

prin confirmarea soluției tribunalului de admitere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a acestuia.

Înalta Curte constată

însă a fi fondate criticile recurentului referitoare la nelegala confirmare a

admiterii excepției lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de

chemare în judecată.

Acțiunea formulată de

reclamant, având calitatea de terț în raport cu actul juridic dedus judecății -

Dispoziția nr. 4333 din 18 mai 2005 emisă de primarul general al municipiului

București în favoarea pârâtei prin care s-a dispus restituirea în natură a

terenului

în

suprafață de 112.339,19 mp, situat în București, sector 3

, este o acțiune în

constatarea nulității absolute a unui act juridic civil prin care reclamantul a

afirmat trei motive de nulitate care pot fi circumscrise noțiunii de cauză

ilicită, întrucât reclamantul invocă pretinse impedimente legale pentru a se fi

putut dispune restituirea în natură, susținând că acestea au fost ignorate de

către unitatea deținătoare cu ocazia emiterii dispoziției; calificarea ca act

juridic civil a dispoziției de restituirea în natură decurge din dispozițiile art.

25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, reclamantul a

susținut că la momentul emiterii dispoziției atacate, terenul în litigiu

făcea parte din

domeniul public al municipiului București, că era supus unei amenajări

destinate deservirii nevoilor publice ale comunității locale, respectiv parc

public și zonă de agrement și, totodată, că era un teren cu destinație agricolă

și, ca atare, supus regimului juridic al Legii nr. 18/1991, iar nu celui din

Legea nr. 10/2001.

În analiza excepției

lipsei de interes, în mod corect instanțele de fond s-au raportat la regimul juridic

al acțiunii în nulitate - acțiune ce poate fi formulată de orice persoană

interesată -, precum și la criteriile unanim acceptate pe care interesul procesual

trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, pentru declanșarea și derularea unei

acțiuni civile, anume acela de a fi legitim, personal și direct, născut și

actual.

Dintre aceste

condiții, instanța de apel a reținut a nu fi îndeplinită cea referitoare la

caracterul personal al interesului reclamantului, astfel încât, a calificat

interesul procesual al acestuia drept unul general prin care tinde la

înlăturarea încălcărilor aduse unor dispoziții legale imperative cu ocazia

emiterii actului atacat, ceea ce nu este de natură a justifica interesul său propriu

în promovarea prezentei cereri, în lipsa unui folos practic pe care acesta l-ar

obține prin admiterea acțiunii.

Totodată, s-a reținut

că prima instanță nu a antamat fondul cauzei cu ocazia soluționării acestei

excepții, constatându-se că, pentru examinarea acestei excepții procesuale de

fond, tribunalul, în mod corect, a procedat la examinarea situației de fapt,

mai exact a situației juridice a terenului, în limitele necesare pentru

verificarea interesului reclamantului.

Înalta Curte reține

că, în regulă generală, indiferent de obiectul cererii de chemare în judecată,

interesul procesual - condiție de exercițiu a acțiunii civile -, se apreciază

de la caz la caz în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui litigiu,

iar nu în mod abstract, întrucât, în cel din urmă caz, ar fi încălcate și

standardele unei proceduri echitabile, astfel cum acestea sunt conturate în

jurisprudența C.E.D.O.; în limitele competențelor lor de drept comun,

instanțele sunt chemate să soluționeze litigii concrete, iar nu probleme de

drept abstracte.

Mai mult decât atât,

în ipoteza unei acțiuni în nulitatea actului juridic civil, interesul procesual

trebuie analizat în legătură directă cu motivele de nulitate ce sunt

valorificate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, ceea ce, în

speță, privea evaluarea celor trei motive de nulitate afirmate de către

reclamant prin cererea introductivă, de natură a da conținut conceptului de

cauză ilicită, motiv de nulitate absolută, posibil a fi valorificat de oricine

are un interes.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ. ce stabilesc limitele devoluțiunii în apel, tribunalul, admițând

excepția lipsei de interes în formularea acțiunii nu s-a raportat la situația

de fapt a cauzei, care nu a fost verificată și stabilită în mod concret nici în

calea de atac (deși apelul este o cale devolutivă de atac), și, cu atât mai

puțin, la situația juridică a terenului, în condițiile în care din cuprinsul

motivării lipsesc referiri la regimul juridic al acestuia la momentul relevant

pentru speță - data emiterii dispoziției atacate.

Potrivit susținerilor

recurentului reclamant - ca autoritate executivă a unei subdiviziuni

administrativ-teritoriale, sectorul 3, potrivit art. 80 din Legea nr. 215/2001

- motivele de nulitate absolută invocate sunt motive prin care justifică un

interes general.

Înalta Curte constată

că recurentul-reclamant, în formularea cererii de chemare în judecată

(afirmație reiterată și prin motivele de recurs), acționând în calitate de

reprezentant al unei unități administrativ teritoriale (conform art. 62 din

Legea nr. 215/2001), exercită o funcție de autoritate publică, date fiind

prevederile art. 25 din Legea nr. 215/2001, astfel încât, acesta, promovând un

interes personal al unității (subdiviziunii) administrativ-teritoriale, lato

sensu, afirmă un interes public în legătură cu atribuțiile sale legale de

promovare și ocrotire a interesului comunității locale pe care o reprezintă;

ceea ce este un interes personal în raporturile cu intimații-pârâți ai cauzei,

reprezintă un interes public prin raportare la toate celelalte subiecte de

drept, întrucât tinde la ocrotirea intereselor comunității locale.

Cu toate acestea,

pentru verificarea însușirilor acestui interes personal în ipostaza sa

procesuală, este necesară raportarea la motivele de nulitate invocate, astfel

cum acestea sunt circumstanțiate de parte.

Deși intimata-pârâtă C.M.

a susținut prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs că reclamantul a

invocat un singur motiv de nulitate, anume apartenența terenului la domeniul

public al municipiului București la momentul emiterii dispoziției atacate, așa

cum rezultă din cele anterior redate, acesta nu este sigurul motiv de nulitate,

reclamantul afirmând și incidența regimului Legii nr. 18/1991, iar nu al Legii nr.

10/2001 referitor la acest teren, dar și că acesta era supus (la același moment

relevant) unei amenajări destinate deservirii nevoilor publice ale comunității

locale, precum și că era parc public și zonă de agrement.

Pe lângă împrejurarea

că apartenența terenului la domeniul privat al municipiului București

reprezintă o chestiune dezlegată jurisdicțional între între recurent și

intimata-pârâtă C.M., statuată cu putere de lucru judecat (prin sentința civilă

nr. 2375 din 10 martie 2006 a Judecătoriei sectorului 3, rămasă definitivă prin

Decizia civilă nr. 1650/A din 22 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 832 din 9 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, filele 155-171, vol. I, dosar Judecătoria sector 3), astfel încât

aceasta nu ar mai putea fi reevaluată în cauza de față (cu valența unui motiv

de nulitate a dispoziției atacate), eventuala apartenență a terenului la

domeniul public a terenului nu putea constitui prin el însuși un impediment la

restituirea în natură, date fiind dispozițiile art. 2 lit. h) și g) din Legea nr.

10/2001.

Pe de altă parte,

simpla afirmație cu referire la incidența regimului juridic al Legii fondului

funciar nr. 18/1991 nu este suficientă pentru a contura caracterul personal al

interesului procesual al reclamantului în invocarea acestui motiv de nulitate,

în absența unor susțineri concrete prin care ar fi afirmat că prin emiterea

dispoziției de restituire în natură a acestui teren către intimata C.M. ar fi

fost el însuși împiedicat pentru îndeplinirea atribuțiilor sale legale privind

aplicarea Legii nr. 18/1991 (eventual cereri de constituirea sau reconstituire

a dreptului de proprietate privată pe raza sectorului 3, care i-ar fi fost

adresate în temeiul Legii nr. 18/1991 sau, mai mult decât atât, un stadiu mai

avansat în procedura legii fondului funciar etc.).

Cu toate acestea,

Înalta Curte constată că cel de-al treilea motiv de nulitate susținut de către

reclamant - fie existența pe teren a unor amenajări destinate deservirii

nevoilor publice ale comunității locale, fie că era parc public și zonă de agrement

- sunt de natură a justifica un interes personal al reclamantului în invocarea

sancțiunii nulității pentru încălcarea unor norme imperative, de ordine publică

din Legea nr. 10/2001 care interzic restituirea în natură a unor imobile ce

intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 dacă pe terenurile preluate

abuziv de stat există amenajări de utilitate publică.

Astfel, art. 10 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data emiterii dispoziției

atacate prevedeau: „(1)

În

situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal

aprobate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile

reparatorii se stabilesc prin echivalent. (2) În cazul în care pe terenurile

imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită

poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să

se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate.”

Relevante

din aceeași perspectivă sunt și dispozițiile art. 11 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 10/2001 (forma în vigoare la data aceleiași dispoziții), norme incidente în

situația în care cauza deposedării abuzive de către stat a persoanei

îndreptățite sau a autorilor ei a fost exproprierea: „(3) În cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a

acestora măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. (4) În cazul în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil.”

În acest context,

este util a fi observate și prevederile art. 81 lit. f), i), j) și m) din Legea

nr. 215/2001, potrivit cărora, consiliile locale ale sectoarelor municipiilor

București: „

f) administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate

publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii

Consiliului General al Municipiului București; i) aprobă, în condițiile legii,

planurile urbanistice zonale și de detaliu ale sectoarelor, pe care le comunică

Consiliului General al Municipiului București; aprobă, în limitele

competențelor lor, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de

investiții de interes local și asigură condițiile necesare pentru realizarea

lor, în concordanță cu prevederile planului urbanistic general al municipiului

București și ale regulamentului aferent; j) asigură, potrivit competențelor

lor, condițiile necesare bunei funcționări a instituțiilor și serviciilor

publice de educație, sănătate, cultură, tineret și sport, apărarea ordinii

publice, de interes local; urmăresc și controlează activitatea acestora; m)

acționează pentru protecția și refacerea mediului, în scopul creșterii

calității vieții; contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea

în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor

naturale.”

De

asemenea, pentru verificarea în concret a interesului procesual al

reclamantului, instanța de apel, în rejudecare, se va raporta și la

dispozițiile art. 10.1 și 10.3 etc. din H.G. nr. 498/2003 prin care au fost

aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în

vigoare la data emiterii dispoziției atacate.

Ca atare,

instanța de apel va putea să dispună orice probe va considera că sunt

pertinente, concludente și utile pentru lămurirea situației de fapt a cauzei din

perspectiva celor afirmate de către recurentul-reclamant și să stabilească

printr-o cercetarea judecătorească efectivă, raportată la elementele de fapt

ale speței, prin administrarea nemijlocită a probelor, dacă terenul restituit

prin dispoziția atacată făcea parte, la data restituirii, din parcul Titan,

dacă era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte

amenajări de utilitate publică de interes local (al subdiviziunii

administrativ-teritoriale, respectiv sector 3) și dacă cele constatate au

legătură cu atribuțiile legale ale recurentului-reclamant prevăzute de Legea nr.

215/2001, ceea ce interesează din perspectiva legitimității interesului

procesual, din perspectiva dezlegărilor date prin decizia de față.

Înalta

Curte va înlătura ca nerelevant atât argumentul recurentului-reclamant privind

respingerea de către instanța învestiră cu soluționarea cauzei a excepției

lipsei interesului său procesual, invocată în Dosarul nr. 46681/3/2012 având ca

obiect o acțiune similară privind nulitatea absolută a Dispoziției nr. 12680

din 22 iulie 2010, cât și argumentul identic, dar în sens contrar, susținut de

către intimata-pârâtă C.M. prin întâmpinarea din recurs - respingerea ca

lipsită de interes a unei acțiuni similare în constatarea nulității absolute a

altei dispoziții de restituire emise în favoarea sa, prin Decizia civilă nr. 1090R/din

18 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosar nr. 45229/3/2012

- întrucât, astfel cum deja s-a arătat, interesul procesual în formularea

acțiunii în nulitatea actului juridic trebuie raportată la circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, anume la situația de fapt și de drept a

terenurilor ce au făcut obiectul măsurii de restituire în natură, verificări ce

trebuie efectuate pentru data emiterii dispozițiilor atacate.

În plus,

în oricare dintre ipotezele invocate de cele două părți, în pricina de față

autoritatea de lucru judecat nu funcționează, având în vedere că este vorba

despre obiecte diferite ale acelor cauze (nulitatea altor dispoziții de

restituire în natură) față de cel al pricinii de față.

Față de

toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3)

rap. la art. 304 pct. 9 și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ.

(interpretat per a contrario), Înalta Curte va admite recursul declarat de

reclamant, va casa decizia recurată și va trimite cauze spre rejudecare

acelaiși instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul primarul sectorului 3 al Municipiului București împotriva

Deciziei nr. 435/A din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 22 ianuarie 2016.