ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3224/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamanții B.M.D. și N.M. au solicitat anularea deciziilor de

concediere nr. 78 și 79 din 22 februarie 2008 emise de pârâta SC R. SA Chișcani.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă

nr. 879 din 7 aprilie 2009 a respins acțiunea reținând că desființarea locurilor

de muncă ale contestatorilor s-a realizat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale

în materie.

Recursul declarat de reclamanți a fost

respins de Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 2242 din 19 noiembrie 2009.

Împotriva acestei decizii reclamanții au

formulat contestație în anulare susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze

motivul vizat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și să cerceteze excepțiile de nulitate

absolută ce au fost invocate, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. a) și b)

din C. muncii.

Prin decizia nr. 369 din 25 februarie 2010

Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins contestația în anulare reținând că instanța de recurs a analizat toate

motivele de recurs invocate și a argumentat amplu soluția pronunțată.

Contestatorii au formulat cerere de revizuire

a deciziei pronunțate în contestația în anulare motivând că instanța nu s-a pronunțat

asupra nerespectării dispozițiilor art. 74 la lit. d) din C. muncii. Cererea de

revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

La termenul din 17 iunie 2010 revizuenții

au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 C. proc.

civ. raportat la art. 16, 20, 24 din Constituția României și la art. 1 alin.

(1) din Protocolul 12 la CEDO, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Curtea de Apel Ploiești, secția pentru

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 17 iunie 2010 a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând că textul legal pretins neconstituțional

nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri au formulat

recurs revizuenții B.M.D. și N.M. susținând că prin respingerea cererii de sesizare

a Curții Constituționale au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 și dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție.

Recurenții nu au indicat temeiul juridic

al recursului, însă criticile formulate permit încadrarea lor în pct. 9 al art.

304 C. proc. civ. Ca atare, excepția nulității recursului invocată de reprezentanta

intimatei se va respinge.

Recursul nu este fondat.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale

este admisibilă, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 dacă sunt întrunite

următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate să privească o dispoziție

dintr-un act normativ în vigoare, dispoziția să nu fi fost anterior declarată neconstituțională

și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia.

Din interpretarea acestui text rezultă

că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și

modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe

directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii

excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate

a fost pus la îndemâna părților de legiuitor pentru ca ele, în funcție de interesele

lor, să beneficieze de un control de neconstituționalitate a acelor prevederi legale

care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei

alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces fără a

influența modul de rezolvare a acestuia.

În cauză, recurenții au invocat ca reprezentând

obiect al unei excepții de neconstituționalitate incompatibilitatea judecătorilor

care au soluționat cauza în recurs de a mai soluționa și căile extraordinare de

atac, împrejurare ce poate fi invocată pe calea unei excepții de procedură, dată

în puterea de apreciere a instanței de drept comun învestită cu soluționarea pricinii.

Trebuie remarcat faptul că invocarea unei

excepții de neconstituționalitate într-un proces pendinte este un demers mult mai

ambițios decât acela de a invoca o excepție de procedură sau de fond, sesizarea

judecătorului constituțional făcându-se doar atunci când se constată că este vorba

de neconstituționalitatea unei dispoziții de care depinde judecata cauzei. Invocarea

excepției de neconstituționalitate doar în scop de șicană este corectabilă de către

instanța de judecată, căci aceasta acționează ca un filtru legal.

Art. 24 C. proc. civ., pretins neconstituțional,

prevede că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu mai poate lua

parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau recurs, ori în caz de rejudecare

după casare. Textul nu prevede incompatibilitatea judecătorului de a soluționa pricina

în contestație în anulare sau revizuire, iar dispoziția fiind de strictă interpretare

nu se poate extinde prin analogie.

În principiu, în calea extraordinară a

contestației în anulare sau a revizuirii nu se realizează o rejudecare a fondului

pricinii, ci se analizează motivele limitativ prevăzute de lege pentru care sunt

admisibile cele două căi de atac. Pentru aceste rațiuni, prin decizia în interesul

Legii nr. 2/2007, care este obligatorie instanțelor, s-a decis că judecătorul fondului

nu devine incompatibil să soluționeze cererea de revizuire sau contestația în anulare.

Așadar, incompatibilitatea invocată de

recurenți nu constituie o chestiune de competența judecătorului constituțional,

ci un element de analiză ce poate fi avut în vedere sub forma unei excepții de procedură,

care nu are, însă, nici o legătură cu soluționarea fondului pricinii așa cum impune

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Față de aceste considerente recursul se

privește ca nefondat și va fi respins.

În raport de dispozițiile art. 274

alin. (3) C. proc. civ., de complexitatea cauzei și de munca prestată de apărătorul

intimatei recurenții vor fi obligați la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată

către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții B.M.D. și N.M. împotriva încheierii din 17 iunie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenții la plata sumei de 1.000

RON cheltuieli de judecată către intimată, conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

aprilie 2011.