ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3224/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții B.M.D. și N.M. au solicitat anularea deciziilor de concediere nr. 78 și 79 din 22 februarie 2008 emise de pârâta SC R. SA Chișcani. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 879 din 7 aprilie 2009 a respins acțiunea reținând că desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor s-a realizat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie. Recursul declarat de reclamanți a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 2242 din 19 noiembrie 2009. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație în anulare susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul vizat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și să cerceteze excepțiile de nulitate absolută ce au fost invocate, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. a) și b) din C. muncii. Prin decizia nr. 369 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins contestația în anulare reținând că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate și a argumentat amplu soluția pronunțată. Contestatorii au formulat cerere de revizuire a deciziei pronunțate în contestația în anulare motivând că instanța nu s-a pronunțat asupra nerespectării dispozițiilor art. 74 la lit. d) din C. muncii. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. La termenul din 17 iunie 2010 revizuenții au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 C. proc.

civ. raportat la art. 16, 20, 24 din Constituția României și la art. 1 alin. (1) din Protocolul 12 la CEDO, solicitând sesizarea Curții Constituționale. Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 17 iunie 2010 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând că textul legal pretins neconstituțional nu are legătură cu soluționarea cauzei. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs revizuenții B.M.D. și N.M. susținând că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Recurenții nu au indicat temeiul juridic al recursului, însă criticile formulate permit încadrarea lor în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. Ca atare, excepția nulității recursului invocată de reprezentanta intimatei se va respinge. Recursul nu este fondat. Cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 dacă sunt întrunite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate să privească o dispoziție dintr-un act normativ în vigoare, dispoziția să nu fi fost anterior declarată neconstituțională și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Din interpretarea acestui text rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus la îndemâna părților de legiuitor pentru ca ele, în funcție de interesele lor, să beneficieze de un control de neconstituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces fără a influența modul de rezolvare a acestuia. În cauză, recurenții au invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate incompatibilitatea judecătorilor care au soluționat cauza în recurs de a mai soluționa și căile extraordinare de atac, împrejurare ce poate fi invocată pe calea unei excepții de procedură, dată în puterea de apreciere a instanței de drept comun învestită cu soluționarea pricinii.

Trebuie remarcat faptul că invocarea unei excepții de neconstituționalitate într-un proces pendinte este un demers mult mai ambițios decât acela de a invoca o excepție de procedură sau de fond, sesizarea judecătorului constituțional făcându-se doar atunci când se constată că este vorba de neconstituționalitatea unei dispoziții de care depinde judecata cauzei. Invocarea excepției de neconstituționalitate doar în scop de șicană este corectabilă de către instanța de judecată, căci aceasta acționează ca un filtru legal. Art. 24 C. proc. civ., pretins neconstituțional, prevede că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu mai poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau recurs, ori în caz de rejudecare după casare.

Textul nu prevede incompatibilitatea judecătorului de a soluționa pricina în contestație în anulare sau revizuire, iar dispoziția fiind de strictă interpretare nu se poate extinde prin analogie. În principiu, în calea extraordinară a contestației în anulare sau a revizuirii nu se realizează o rejudecare a fondului pricinii, ci se analizează motivele limitativ prevăzute de lege pentru care sunt admisibile cele două căi de atac. Pentru aceste rațiuni, prin decizia în interesul Legii nr. 2/2007, care este obligatorie instanțelor, s-a decis că judecătorul fondului nu devine incompatibil să soluționeze cererea de revizuire sau contestația în anulare.

Așadar, incompatibilitatea invocată de recurenți nu constituie o chestiune de competența judecătorului constituțional, ci un element de analiză ce poate fi avut în vedere sub forma unei excepții de procedură, care nu are, însă, nici o legătură cu soluționarea fondului pricinii așa cum impune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins. În raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., de complexitatea cauzei și de munca prestată de apărătorul intimatei recurenții vor fi obligați la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.M.D. și N.M. împotriva încheierii din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenții la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.