ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 323 din 10 februarie 2009, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins excepția prescripția dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții S.N., M.L. și S.M., B.V., C.C., C.G., D.V., D.I.A., D.N., D.A., D.C.C., E.D., I.A.P., I.E.I., I.I., L.D., M.M., M.I.A., M.M., M.V., N.A., P.L., R.A., S.I., S.V.V., S.N.A.I., S.P., S.L.M., T.M., T.A., Ț.F. și a obligat pârâta SC R.P.

SA să plătească fiecărui reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamna iarna si prime de Paști și Crăciun, conform art. 76 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, calculat la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an lucrat efectiv în perioada 2005-2007 sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei fiecărei sume până la data plății efective cu ocazia executării silite. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC R.P. SA. La termenul din 25 februarie 2010, intimatele - reclamante S.N., M.L. și S.M. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38, art. 165, art. 284 și art. 287 C. mun.

Prin încheierea din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă. În pronunțarea acestei soluții, curtea a reținut că raportat la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă, în limitele cărora se analizează sentința primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, dispozițiile art. 284 și art. 287 C. mun., a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Pe de altă parte, dispozițiile legale sus-menționate, ce reglementează competența materială și teritorială, precum și sarcina probei în cazul conflictelor de muncă sunt dispoziții speciale de procedură, instituite chiar în favoarea salariaților, iar eventuala neconstituționalitate a acestora, în sensul că ar contraveni principiului egalității în drepturi și ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ar fi putut fi invocată în mod evident numai de către recurenta-pârâtă, intimații-reclamanți neavând niciun interes în invocarea neconstituționalității unor dispoziții legale instituite în favoarea acestora. Împrejurarea arătată de recurenți, privind nerespectarea de către angajator, în unele situații, în practică, a dispozițiilor art. 287 C. mun., nu are nicio legătură cu constituționalitatea dispoziției legale instituită de Codul muncii în favoarea salariaților.

Referitor la dispozițiile art. 38 C. mun., s-a reținut că potrivit acestui text de lege, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. În fine, art. 165 C. mun. stipulează că acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.

În legătură cu această prevedere legală, prin decizia nr. 494/2004, Curtea Constituțională a reținut că este vorba tot de o măsură de protecție a salariaților, ce nu poate fi considerată un privilegiu, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atâta timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție, nefiind înfrânte nici prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea într-un termen rezonabil. În legătură cu dispozițiile art. 38 și art. 165 C. mun., apare ca lipsit de sens ca înșiși intimații-reclamanți să invoce neconstituționalitatea unor prevederi legale cuprinse în Codul muncii, care au fost edictate ca măsură de protecție a salariaților și nu în defavoarea acestora.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții S.N., M.L. și S.M. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 31 martie 2010. La termenul de la 26 noiembrie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 6 decembrie 2011, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 10 februarie 2012, când instanța a invocat excepția perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 26 noiembrie 2010, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 26 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții S.N., M.L. și S.M. împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosar nr. 6691/105/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.