ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 323 din 10 februarie 2009, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins

excepția prescripția dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității

procesuale active, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții S.N.,

M.L. și S.M., B.V., C.C., C.G., D.V., D.I.A., D.N., D.A., D.C.C., E.D., I.A.P.,

I.E.I., I.I., L.D., M.M., M.I.A., M.M., M.V., N.A., P.L., R.A., S.I., S.V.V.,

S.N.A.I., S.P., S.L.M., T.M., T.A., Ț.F. și a obligat pârâta SC R.P. SA să

plătească fiecărui reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturile

salariale reprezentând aprovizionare toamna iarna si prime de Paști și Crăciun,

conform art. 76 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, calculat

la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an lucrat efectiv în

perioada 2005-2007 sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de

inflație de la data scadentei fiecărei sume până la data plății efective cu

ocazia executării silite.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta SC R.P. SA.

La termenul din 25

februarie 2010, intimatele - reclamante S.N., M.L. și S.M. au invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38, art. 165, art. 284 și art.

287 C. mun.

Prin încheierea din

25 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată

de pârâtă.

În pronunțarea

acestei soluții, curtea a reținut că raportat la motivele de recurs formulate

în cauză de către recurenta-pârâtă, în limitele cărora se analizează sentința

primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, dispozițiile

art. 284 și art. 287 C. mun., a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu

au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Pe de altă parte,

dispozițiile legale sus-menționate, ce reglementează competența materială și

teritorială, precum și sarcina probei în cazul conflictelor de muncă sunt

dispoziții speciale de procedură, instituite chiar în favoarea salariaților,

iar eventuala neconstituționalitate a acestora, în sensul că ar contraveni

principiului egalității în drepturi și ar aduce atingere dreptului la un proces

echitabil, ar fi putut fi invocată în mod evident numai de către

recurenta-pârâtă, intimații-reclamanți neavând niciun interes în invocarea

neconstituționalității unor dispoziții legale instituite în favoarea acestora.

Împrejurarea arătată

de recurenți, privind nerespectarea de către angajator, în unele situații, în

practică, a dispozițiilor art. 287 C. mun., nu are nicio legătură cu

constituționalitatea dispoziției legale instituită de Codul muncii în favoarea

salariaților.

Referitor la

dispozițiile art. 38 C. mun., s-a reținut că potrivit acestui text de lege,

salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și

orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de

lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

În fine, art. 165 C.

mun. stipulează că acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile

salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea

semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce

i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau

contractuale.

În legătură cu

această prevedere legală, prin decizia nr. 494/2004, Curtea Constituțională a

reținut că este vorba tot de o măsură de protecție a salariaților, ce nu poate

fi considerată un privilegiu, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din

Constituție, atâta timp cât ea se justifică în considerarea situației unei

anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție, nefiind înfrânte

nici prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul

la un proces echitabil și la soluționarea într-un termen rezonabil.

În legătură cu

dispozițiile art. 38 și art. 165 C. mun., apare ca lipsit de sens ca înșiși

intimații-reclamanți să invoce neconstituționalitatea unor prevederi legale

cuprinse în Codul muncii, care au fost edictate ca măsură de protecție a

salariaților și nu în defavoarea acestora.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs reclamanții S.N., M.L. și S.M.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 31 martie 2010.

La termenul de la 26

noiembrie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la

strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 6 decembrie

2011, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen

la 10 februarie 2012, când instanța a invocat excepția perimării recursului.

Analizând cu

prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare

din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C.

proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare

începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar

cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de

art. 249 și 250 C. proc. civ.

În speță, părțile,

deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 26

noiembrie 2010, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei,

constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Din verificarea

actelor dosarului reiese că până la data de 26 noiembrie 2011, când s-a

împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în

vederea continuării judecății.

Reținând că în cauză

sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de

drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile

art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate

perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanții S.N., M.L. și S.M. împotriva încheierii de

ședință din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosar nr. 6691/105/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.