ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5580/2010

Asupra recursului constată următoarele: Prin sentința nr. 155/CM din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins acțiunea formulată de D.V., Z.I. și D.B.S. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.D., S.I., F.I., M.V., G.F., L.A.M., S.E.E., I.M., P.F.I., P.A., C.S.C., D.M., E.A.I., I.E. și S.I. în contradictoriu cu SC P. SA. A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.V.S.

A obligat pe pârâta SC P. SA să plătească reclamanților și intervenientului în interes propriu drepturile salariale suplimentare neacordate, reprezentând primele de Paști și de Crăciun pe anii 2005 – 2007, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și de intervenient, drepturi ce se calculează în raport de salariul de bază mediu la nivelul unității pârâte, din care se vor deduce contribuțiile corespunzătoare C.A.S., C.A.S.S., șomaj și impozit și se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, la care se va adăuga și dobânda legală. A obligat pe pârâtă la 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la unul din termenele de judecată a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, solicitând suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată. Prin încheierea din 9 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta - pârâtă.

S-a reținut că art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța, sesizată cu excepția de neconstituționalitate, să o aprecieze ca fiind admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale. Astfel, excepția trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție din acestea, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, neputând face obiectul ei prevederile deja constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Curtea a apreciat că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de lege ca dispozițiile a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată să aibă legătură cu prezenta cauză.

Reținându-se că a fost stabilit cadrul procesual între reclamanți și pârâta SC P. SA, instanța a constatat că sindicatul din care fac parte reclamanții nu este parte în dosar, nefiind chemat în judecată de către pârâtă în niciuna dintre formele prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv de pârât sau intervenient forțat, printr-o cerere de chemare în judecată a altei persoane sau cerere de chemare în garanție. Prin apărarea recurentei – pârâte potrivit căreia are intenția de a formula, ulterior, cerere împotriva sindicatului, iar acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a respectivelor dispoziții legale, s-a reținut că aceasta a admis faptul că interesul său este unul viitor.

S-a apreciat astfel că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, iar soluția ce ar fi pronunțată de către instanță nu ar fi influențată în nici un fel de cea dată de Curtea Constituțională asupra excepției ridicată de recurentă. Prin recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, s-a fundamentat critica, în baza prevederilor art. 304 indice 1 C. proc. civ., pe eroarea săvârșită de instanță care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției. S-a arătat că având în vedere numărul mare de cauze (zeci de mii de cereri de chemare în judecată), care, deși nu sunt identice, sunt similare, vizând probleme de dreptul muncii, se pune în discuție dreptul efectiv la apărare și dreptul la un proces echitabil, recurenta SC P. SA fiind practic supusă unui asediu procesual din partea angajaților.

A considerat că în speță, sunt întrunite condițiile de invocare a excepției de neconstituționalitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât toate textele atacate sunt în vigoare și au legătură cu prezenta cauză, iar Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii unei asemenea excepții. După redarea textelor de lege a căror neconstituționalitate s-a cerut a fi constatată, precum și a dispozițiilor constituționale încălcate de acestea, recurenta a considerat că soluția actuală consacrată de legiuitorul român infraconstituțional este într-o vădită contradicție cu litera și spiritul Constituției și a blocului constituțional prin aceea că încalcă: egalitatea în fața legii a unităților și a salariaților, dreptul la apărare al unității, caracterul obligatoriu pentru părți al convențiilor colective, rolul pe care trebuie să îl asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale și dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției C.E.D.O.

S-a arătat totodată că, în principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale invocate au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudența Curții Constituționale. În acord cu jurisprudența menționată, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita o jurisprudență neuniformă.

A apreciat că menținerea în activul legislativ a respectivelor dispoziții legale perpetuează incoerența legislativă în privința calității procesuale a sindicatelor la rezolvarea conflictelor de drepturi și, în același timp, vatămă, în esență, dreptul societății pârâte la apărare și la un proces echitabil. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos. În raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia vizând conformitatea textelor atacate cu legea fundamentală, aparține exclusiv Curții Constituționale, în fața căreia trebuie prezentate argumentele invocate de autorul excepției în susținerea demersului său.

Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, potrivit textului de lege menționat, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cerința ca textul atacat să aibă legătură cu soluționarea cauzei a fost în mod evident introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea Curții Constituționale cu excepții dilatorii, ce au ca unică menire tergiversarea soluționării cauzelor. În speță, Curtea de Apel a apreciat în mod corect că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 nu are legătură cu soluționarea pricinii. Astfel, acestea cuprind dispoziții privind soluționarea conflictelor de muncă, în concret privind posibilitatea sindicatelor de a-i reprezenta pe membrii săi, la cererea acestora, în cadrul conflictelor de drepturi, reglementarea cuprinzând părțile în conflictele de muncă, precum și la posibilitatea formulării unor astfel de cereri de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, în termenele și modalitățile stipulate.

Or, acestea sunt împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, învestite cu soluționarea litigiului și nu în competența judecătorului constituțional, care se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între acestea. Așadar aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale – sub forma unei excepții de neconstituționalitate, ci sunt elemente care vizează soluționarea conflictelor de muncă, pe care instanța urmează să le aibă în vedere. Se reține astfel ca întemeiată constatarea curții de apel prin încheierea atacată potrivit căreia declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale în discuție nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme în speță sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta – pârâtă.

În ceea ce privește lipsa de previzibilitate, claritate sau coerență a legii, se reține că aceasta poate fi analizată doar în contextul încălcării unui drept sau libertăți fundamentale, respectiv dreptul de acces la justiție și securitatea raporturilor juridice civile care, deși nu sunt în mod expres prevăzute de art. 6 din Convenție au fost enunțate și protejate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, în speță, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale criticate nu afectează în substanța lor drepturile despre care s-a făcut vorbire. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.