ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5586/2011

Asupra cauzei civile de

fata,constata următoarele:

Prin încheierea din 25

februarie 2010,Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de munca și asigurări sociale,

a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenții-reclamanți

C.V. și C.I.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că reclamanții

au invocat în prezenta cauză excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38, 165, 284 și 287 C. muncii, susținând că aceste dispoziții legale contravin,

pentru motivele arătate în cuprinsul cererii depuse la dosar, dispozițiilor

art. 16 din Constituția României, ce statuează că cetățenii sunt egali în fața legii

și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și

art. 21 alin. (3) din legea fundamentală, potrivit căruia părțile au dreptul la

un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

După redarea conținutului

textelor legale considerate a fi neconstituționale, instanța a reținut că în raport

de motivele de recurs în limitele căruia urmează a fi analizată sentința primei

instanțe, dispozițiile art. 284 și 287 C. muncii nu au legătura cu soluționarea

cauzei.

Pe de alta parte, aceste

dispoziții legale, ce reglementează competența materială și teritorială, precum

și sarcina probei în cazul conflictelor de muncă, sunt dispoziții speciale de procedură,

instituite chiar în favoarea salariaților, interesul invocării neconstituționalității

acestora aparținând doar recurentei-parate și nicidecum reclamanților.

S-a mai reținut totodată

că prin Decizia nr. 494/2004 , Curtea Constituțională a analizat compatibilitatea

dispozițiilor art. 287 C. muncii cu Constituția României, dispunând în sensul respingerii

excepției de neconstituționalitate invocate în ce le privește.

Referitor la dispozițiile

art. 38 C. muncii s-a reținut că potrivit acestor prevederi legale salariații nu

pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege , iar instanța de contencios

constituțional sesizată cu neconstituționalitatea acestor prevederi legale a statuat,

prin decizia nr. 322/2005 , în sensul constituționalității și a acestor prevederi

legale.

În fine, art. 165 C.

muncii stipulează că acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale

sau semnarea statelor de plată în astfel de situație , nu poate avea semnificația

unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin , dispoziție

de asemenea supusă controlului constituțional, finalizat prin decizia nr. 494/2004

.

S-a arătat că în legătură

cu dispozițiile art. 38 și art. 165 C. muncii apare ca lipsit de sens ca reclamanții,

în calitate de salariați, să invoce neconstituționalitatea unor dispoziții legale,

instituite de C. muncii ca măsură de protecție a salariaților și nu în defavoarea

acestora, în acest context cererea lor apărând a fi și lipsită de interes.

S-a concluzionat, pentru

considerentele ce preced ,că în cauză nu sunt întrunite cerințele cumulative pretinse

de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, cu modificările

și completările ulterioare, motiv pentru care cererea reclamanților a fost respinsă

, excepția invocată fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul C.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care

a susținut ca hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât cererea

sa de sesizare a Curții Constituționale, întrunește toate condițiile de admisibilitate

prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

S-a susținut că instanța

de contencios constituțional nu s-a pronunțat printr-o decizie anterioară ca fiind

neconstituționale prevederile legale atacate pe calea excepției invocate în cauză,

astfel încât cererea sa este admisibilă.

Toate dispozițiile legale

considerate a fi contrare Constituției au legătură cu cauza, în acest fel fiind

respectate exigențele normei art. 29 alin. (1) din Legea Curții Constituționale,

ele fiind invocate în cadrul unui litigiu și de natură să asigure procedura de judecată

a unor astfel de litigii.

Recursul nu este fondat.

Învestită cu soluționarea

unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de recurs a procedat

corect,din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea

legăturii cu soluționarea cauzei a textelor criticate pentru neconstituționalitate.

În sensul art. 29 din

lege, neconstituționalitatea unor dispoziții are legătură cu soluționarea cauzei,

în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează/influențează judecata

(constituindu-se în fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecații).

În speță, nu exista o

astfel de relație, dispozițiile legale criticate neavând nici o consecința juridică

asupra cadrului procesual determinat prin cererea reclamanților, dimpotrivă unele

dintre acestea sunt în favoarea părților reclamante, fiind instituite de lege în

favoarea lor drept o măsură de protecție a salariaților (calitate ce aparține reclamanților).

Împrejurarea că în susținerea

soluției, instanța a invocat și deciziile instanței de contencios constituțional

sesizată cu soluționarea unor excepții în ce le privește s-a făcut tocmai pentru

a se releva caracterul lor nefondat,chiar lipsit de interes față de reclamanți.

Constatând astfel ca hotărârea

recurată se află la adăpost de criticile deduse judecații prin cererea de recurs,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac urmează să fie respinsă

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.V. împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2010

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2011.