ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5586/2011

Asupra cauzei civile de fata,constata următoarele: Prin încheierea din 25 februarie 2010,Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de munca și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenții-reclamanți C.V. și C.I. Instanța de recurs a reținut, în esență, că reclamanții au invocat în prezenta cauză excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38, 165, 284 și 287 C. muncii, susținând că aceste dispoziții legale contravin, pentru motivele arătate în cuprinsul cererii depuse la dosar, dispozițiilor art. 16 din Constituția României, ce statuează că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și art. 21 alin. (3) din legea fundamentală, potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

După redarea conținutului textelor legale considerate a fi neconstituționale, instanța a reținut că în raport de motivele de recurs în limitele căruia urmează a fi analizată sentința primei instanțe, dispozițiile art. 284 și 287 C. muncii nu au legătura cu soluționarea cauzei. Pe de alta parte, aceste dispoziții legale, ce reglementează competența materială și teritorială, precum și sarcina probei în cazul conflictelor de muncă, sunt dispoziții speciale de procedură, instituite chiar în favoarea salariaților, interesul invocării neconstituționalității acestora aparținând doar recurentei-parate și nicidecum reclamanților. S-a mai reținut totodată că prin Decizia nr. 494/2004 , Curtea Constituțională a analizat compatibilitatea dispozițiilor art. 287 C. muncii cu Constituția României, dispunând în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate invocate în ce le privește.

Referitor la dispozițiile art. 38 C. muncii s-a reținut că potrivit acestor prevederi legale salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege , iar instanța de contencios constituțional sesizată cu neconstituționalitatea acestor prevederi legale a statuat, prin decizia nr. 322/2005 , în sensul constituționalității și a acestor prevederi legale.

În fine, art. 165 C. muncii stipulează că acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea statelor de plată în astfel de situație , nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin , dispoziție de asemenea supusă controlului constituțional, finalizat prin decizia nr. 494/2004 . S-a arătat că în legătură cu dispozițiile art. 38 și art. 165 C. muncii apare ca lipsit de sens ca reclamanții, în calitate de salariați, să invoce neconstituționalitatea unor dispoziții legale, instituite de C. muncii ca măsură de protecție a salariaților și nu în defavoarea acestora, în acest context cererea lor apărând a fi și lipsită de interes.

S-a concluzionat, pentru considerentele ce preced ,că în cauză nu sunt întrunite cerințele cumulative pretinse de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care cererea reclamanților a fost respinsă , excepția invocată fiind inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut ca hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât cererea sa de sesizare a Curții Constituționale, întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

S-a susținut că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat printr-o decizie anterioară ca fiind neconstituționale prevederile legale atacate pe calea excepției invocate în cauză, astfel încât cererea sa este admisibilă. Toate dispozițiile legale considerate a fi contrare Constituției au legătură cu cauza, în acest fel fiind respectate exigențele normei art. 29 alin. (1) din Legea Curții Constituționale, ele fiind invocate în cadrul unui litigiu și de natură să asigure procedura de judecată a unor astfel de litigii. Recursul nu este fondat. Învestită cu soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de recurs a procedat corect,din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea legăturii cu soluționarea cauzei a textelor criticate pentru neconstituționalitate.

În sensul art. 29 din lege, neconstituționalitatea unor dispoziții are legătură cu soluționarea cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează/influențează judecata (constituindu-se în fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecații). În speță, nu exista o astfel de relație, dispozițiile legale criticate neavând nici o consecința juridică asupra cadrului procesual determinat prin cererea reclamanților, dimpotrivă unele dintre acestea sunt în favoarea părților reclamante, fiind instituite de lege în favoarea lor drept o măsură de protecție a salariaților (calitate ce aparține reclamanților). Împrejurarea că în susținerea soluției, instanța a invocat și deciziile instanței de contencios constituțional sesizată cu soluționarea unor excepții în ce le privește s-a făcut tocmai pentru a se releva caracterul lor nefondat,chiar lipsit de interes față de reclamanți.

Constatând astfel ca hotărârea recurată se află la adăpost de criticile deduse judecații prin cererea de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac urmează să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.