ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1710/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2244 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.I., ș.a., și a obligat pe pârâta SC P. SA la plata către reclamanți și intervenienți a drepturilor salariale suplimentare ce reprezintă prime pe perioada Crăciun 2005 – Crăciun 2007, calculate conform art. 168 alin. (1) Codul muncii, indexate cu indicele de inflație, calculat de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, respingând cererea privind acordarea daunelor morale. Prin aceeași hotărâre, tribunalul a respins excepția prematurității introducerii acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și intervenienților pentru perioada 2004 – 2005, respingând cererile pentru această perioadă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA. În cursul judecării recursului, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 286, art. 287 și art. 288 C. muncii, art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 164 C. proc. civ. și art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, susținând că ar fi contrare următoarelor dispoziții din Constituția României: - art. 1 alin. (4): Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor-legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. - art. 1 alin. (5): În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

- art. 73 alin. (3): Prin lege organică se reglementează (..) p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială; - art. 79 alin. (1): Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României. Prin încheierea pronunțată la 12 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. În pronunțarea acestei soluții, curtea a reținut, în esență, că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată, cuprinse în Codul muncii, sunt dispoziții de procedură care reglementează modalitatea de soluționare a conflictelor de muncă în fața primei instanțe, iar cele din art. 164 C. proc.

civ. vizează posibilitatea conexării mai multor pricini, astfel că, raportat la motivele de recurs, în limita cărora instanța exercită controlul judiciar, aceste dispoziții nu au legătură cu cauza. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, s-a reținut că, prin decizia nr. 254 din 24 februarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor prevederi, s-a statuat că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a unor normele de drept succesive privitoare la competența teritorială a instanțelor de drept comun, adică o problemă de interpretare și de aplicare în timp a legii procesual civile care, în mod necontestat, este în competența jurisdicțională a instanțelor de drept comun, iar nu a Curții Constituționale.

La termenul de la 27 noiembrie 2009, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 10 decembrie 2010, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 25 februarie 2011 când, instanța a invocat excepția perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc. civ. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 27 noiembrie 2009, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 noiembrie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O.M.V. GRUP împotriva încheierii din 12 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosar nr. 5088/120/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.