ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1710/2011

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2244 din 19

decembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții

C.I.,

ș.a., și a obligat pe pârâta SC P. SA la plata către reclamanți și

intervenienți a drepturilor salariale suplimentare ce reprezintă prime pe

perioada Crăciun 2005 – Crăciun 2007, calculate conform art. 168 alin. (1)

Codul muncii, indexate cu indicele de inflație, calculat de la data scadenței

fiecărei sume până la data plății efective, respingând cererea privind

acordarea daunelor morale. Prin aceeași hotărâre, tribunalul a respins excepția

prematurității introducerii acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului

la acțiune al reclamanților și intervenienților pentru perioada 2004 – 2005,

respingând cererile pentru această perioadă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta

SC

P. SA.

În cursul judecării recursului,

pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în

art. 286, art. 287 și art. 288 C. muncii, art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea

nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 164 C. proc. civ.

și art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii,

susținând că ar fi contrare următoarelor dispoziții din Constituția României:

- art. 1 alin. (4):

Statul se organizează potrivit

principiului separației și echilibrului puterilor-legislativă, executivă și

judecătorească - în cadrul democrației constituționale.

- art. 1 alin. (5):

În România, respectarea

Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

- art. 73 alin. (3): Prin lege

organică se reglementează (..) p) regimul general privind raporturile de muncă,

sindicatele, patronatele și protecția socială;

- art. 79 alin. (1):

Consiliul Legislativ este organ

consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte

normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii

legislații. El ține evidența oficială a legislației României.

Prin încheierea pronunțată la

12 mai 2009, Curtea de Apel

Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

În pronunțarea acestei soluții,

curtea a reținut, în esență, că dispozițiile legale a căror

neconstituționalitate a fost invocată, cuprinse în Codul muncii, sunt

dispoziții de procedură care reglementează modalitatea de soluționare a

conflictelor de muncă în fața primei instanțe, iar cele din art. 164 C. proc.

civ. vizează posibilitatea conexării mai multor pricini, astfel că, raportat la

motivele de recurs, în limita cărora instanța exercită controlul judiciar,

aceste dispoziții nu au legătură cu cauza.

În ce privește excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din

Legea nr. 53/2003, s-a reținut că, prin decizia nr. 254 din 24 februarie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de

neconstituționalitate a acestor prevederi, s-a statuat că ceea ce se pune în

discuție este o problemă de interpretare a unor normele de drept succesive

privitoare la competența teritorială a instanțelor de drept comun, adică o

problemă de interpretare și de aplicare în timp a legii procesual civile care,

în mod necontestat, este în competența jurisdicțională a instanțelor de drept

comun, iar nu a Curții Constituționale.

La termenul de la 27 noiembrie 2009,

judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și

nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 10 decembrie 2010, din oficiu,

Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 25 februarie

2011 când, instanța a invocat excepția perimării recursului.

Analizând cu prioritate această

excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va

admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 248

alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de

drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea

se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă

de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de

întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art.

250 C. proc. civ.

În speță, părțile, deși legal

citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 27 noiembrie

2009, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se

că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Din verificarea actelor dosarului

reiese că până la data de 27 noiembrie 2010, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării

judecății.

Reținând că în cauză sunt întrunite

condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și

constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept,

putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin.

(1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea

de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de pârâta

SC P. SA - membru O.M.V. GRUP

împotriva

încheierii din 12 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, pronunțată în dosar nr. 5088/120/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

februarie 2011.