ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2012

HOTĂRÂRE
31.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ.

asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data

de 25 februarie 2010,

Curtea de Apel Ploiești – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

recurenții-reclamanți D.E.C., C.G., N.M.G., O.D., C.P.M., C.V.G., G.S., I.M. și

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 38, 165, 284 și 287 C. muncii, susținând că aceste

dispoziții legale contravin prevederilor art. 16 și 21 alin. (3) din

Constituție.

În legătură cu dispozițiile art. 284

și 287 C. muncii, curtea de apel a constatat că nu au legătură cu soluționarea

prezentei cauze.

Cu privire la dispozițiile art. 38

și 165 C. muncii, s-a reținut că apare lipsit de sens ca înșiși

reclamanții-recurenți să invoce neconstituționalitatea unor prevederi legale

care au fost edictate ca măsură de protecție a salariaților și nu în defavoarea

acestora. Recurenții-reclamanți nu au interes să susțină această excepție,

folosind argumente care sunt contrare propriilor interese și care puteau fi

invocate, raportat la conținutul lor, numai de către recurenta-pârâtă SC P. SA,

care nu a invocat însă în cauză excepția de neconstituționalitate a vreunei

dispoziții C. muncii.

Pentru considerentele arătate,

Curtea de Apel Ploiești a constatat că în cauză nu sunt întrunite cerințele

cerute cumulativ de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, motiv

pentru care, în conformitate cu art. 29 alin. (6) din aceeași lege, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, au

formulat calea de atac a recursului reclamanții D.E.C., C.G., N.M.G., O.D., C.P.M.,

C.V.G., G.S., I.M. și M.I.R.M.

Recurenții-reclamanți au invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

La termenul din data de 2 noiembrie

2010, Înalta Curte a suspendat judecata

recursului

, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât

părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea

în lipsă.

Cauza a fost repusă din oficiu pe

rol, în vederea discutării perimării

cererii de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata

și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina,

indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare

timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa

părții.

Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an

să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei,

situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest

scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile, deși legal

citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 2 noiembrie

2010,

stabilit pentru soluționarea recursului și, în

temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus

suspendarea pricinii, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut

judecarea în lipsă.

În raport de aceste considerente și

având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării

judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a

solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a

intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare,

Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ.,

va constata perimat recursul.

Constată perimat recursul formulat

de reclamanții D.E.C., C.G., N.M.G., O.D., C.P.M., C.V.G., G.S., I.M. și M.I.R.M.

împotriva încheierii de ședință din data 25 februarie 2010 a Curții de Apel

Ploiești – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5586/2011
Asupra cauzei civile de fata,constata următoarele: Prin încheierea din 25 februarie 2010,Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de munca și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenți
ÎCCJ 2012-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2012
- reclamante S.N., M.L. și S.M. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38, art. 165, art. 284 și art. 287 C. mun. Prin încheierea din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins cererea de
ÎCCJ 2009-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9489/2009
ții de Apel Ploiești, pe considerentul că pricina are ca obiect un conflict de drepturi în sensul art. 67 din Legea nr. 168/1999, litigiu care, potrivit art. 72, este de competența instanței de la locul unde se află sediul unității. Totodat
ÎCCJ 2009-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10156/2009
ează posibilitatea conexării mai multor pricini se încadrează în categoria dispozițiilor de procedură. Raportat la motivele de recurs, s-a reținut de către curtea de apel, că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Le
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9056/2009
ție, precum și art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. deoarece se caracterizează printr-un formalism excesiv, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât și pentru angajator, precum, și
Sursă