ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10156/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1630 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA. a obligat pârâta la plata către reclamantă a suplimentărilor salariale de Crăciun și Paști pe perioada decembrie 2004 - aprilie 2005 egale cu câte un salariu de bază mediu pe P. și la 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la unul din termenele de judecată a ridicat excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 286, 287 și 288 C. muncii, a art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și a art. 164 C. proc.

civ., solicitând suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate invocată. Prin încheierea din 15 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta - pârâtă. S-a reținut, în esență, că dispozițiile legale a căror neconstitutionalitate a fost invocată de SC P. SA, cuprinse în C. muncii la art. 286, 287 și 288 și în Legea nr. 168/1999 la art. 74, 75 și 77 sunt dispoziții de procedură care reglementează modalitatea de soluționare a conflictelor de muncă în fața primei instanțe. Totodată și prevederile cuprinse în art. 164 C. proc.

civ., care reglementează posibilitatea conexării mai multor pricini se încadrează în categoria dispozițiilor de procedură. Raportat la motivele de recurs, s-a reținut de către curtea de apel, că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare, întrucât dispozițiile legale procedurale a căror neconstitutionalitate a fost invocată în calea de atac a recursului nu au legătură cu soluționarea cauzei. Prin recursul declarat de pârâta SC P. SA. membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a susținut încălcarea de către dispozițiile art. 286, 287 și 288 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 164 C. proc.

civ., a art. 21 alin. (1) – (3) din Constituție, republicată și a art. 6 pct. 1 din C.A.D.O. Având în vedere numărul mare de cauze (sute de cereri de chemare în judecată), care, deși nu sunt identice, sunt similare, P. SA a arătat că, în vederea unei mai bune administrări, a apărut necesitatea conexării acestora la dosarul cu care instanța a fost mai întâi învestită. În speță, sunt întrunite condițiile de invocare a excepției de neconstituționalitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât toate textele atacate sunt în vigoare, au legătură cu prezenta cauză, iar excepția este invocată de pârâta din dosarul care are un obiect similar cu alte sute de cauze.

Textele atacate apar ca fiind de un formalism excesiv, inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat cât și pentru angajator și să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus într-o situație de dezechilibru față de reclamant. Cât privește art. 164 C. proc. civ., acesta este neconstituțional în măsura în care lasă la aprecierea instanței posibilitatea conexării cauzelor și nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, atunci când sunt îndeplinite condițiile cerute de lege. S-a arătat totodată că, în principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale invocate au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența C.E.D.O., respectiv în jurisprudența Curții Constituționale.

În acord cu jurisprudența menționată, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita o jurisprudența neuniformă. Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor de mai jos. În raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia vizând conformitatea textelor atacate cu legea fundamentală, aparține exclusiv Curții Constituționale, în fața căreia trebuie prezentate argumentele invocate de autorul excepției în susținerea demersului său.

Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, potrivit textului de lege menționat, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cerința ca textul atacat să aibă legătură cu soluționarea cauzei a fost în mod evident introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea Curții Constituționale cu excepții dilatorii, ce au ca unică menire tergiversarea soluționării cauzelor. În speță, curtea de apel a apreciat în mod corect că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286, 287 și 288 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 164 C. proc. civ., nu are legătură cu soluționarea pricinilor. Referitor la dispozițiile art. 164 C. proc. civ., se reține, din analiza criticilor formulate de recurenta - pârâtă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, că nu există vreun motiv de recurs legat de refuzul acesteia de a dispune conexarea tuturor cauzelor având ca obiect obligarea P. SA la plata unor drepturi bănești cuvenite în baza contractelor colective de muncă.

De altfel, criticile formulate în legătură cu acest text nici nu se pot constitui într-o veritabilă excepție de neconstituționalitate în condițiile în care nu poate fi decât atributul instanței de drept comun de a aprecia dacă sunt îndeplinite cerințele legii pentru întrunirea mai multor pricini, judecătorul fiind suveran în administrarea probelor și luarea măsurilor procedurale ce conduc spre soluționarea cauzei. Cât privește dispozițiile art. 286, 287 și 288 din Legea nr. 53/2003, C. muncii și ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 acestea cuprind dispoziții procedurale privind soluționarea conflictelor de muncă. Or, acestea sunt împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, investite cu soluționarea litigiului și nu în competența judecătorului constituțional, care se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între acestea.

Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, ci sunt elemente care vizează soluționarea conflictelor de muncă, termenele de judecată, procedura de citare, sarcina probei și administrarea probelor pe care instanța urmează să le aibă în vedere. În ceea ce privește lipsa de previzibilitate, claritate sau coerență a legii, se reține că aceasta poate fi analizată doar în contextul încălcării unui drept sau libertăți fundamentale, respectiv dreptul de acces la justiție și securitatea raporturilor juridice civile care, deși nu sunt în mod expres prevăzute de art. 6 din Convenție au fost enunțate și protejate în jurisprudența C.E.D.O.

Or, în speță, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale criticate nu afectează în substanța lor drepturile despre care s-a făcut vorbire. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, în raport de solicitarea intimatei - reclamante și depunerea înscrisului doveditor, respectiv chitanța privind plata onorariului de avocat, recurenta - pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1500 lei către intimata - reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta - pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă L.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.