ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10156/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10156/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1630 din 21 octombrie 2008, Tribunalul
Dâmbovița, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.M. în
contradictoriu cu pârâta SC P. SA. a obligat pârâta la plata către reclamantă a
suplimentărilor salariale de Crăciun și Paști pe perioada decembrie 2004 -
aprilie 2005 egale cu câte
un salariu de
bază mediu pe P. și la 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la
unul din termenele de judecată a ridicat excepția de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 286, 287 și 288 C. muncii, a art. 74, 75 și 77 din Legea
nr. 168/1999 și a art. 164 C. proc. civ.,
solicitând suspendarea judecării cauzei și
sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de
neconstitutionalitate
invocată.
Prin încheierea din 15 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea
de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta - pârâtă.
S-a reținut, în esență, că dispozițiile legale a căror
neconstitutionalitate a fost invocată de SC P. SA, cuprinse în C. muncii la art.
286, 287 și 288 și în Legea nr. 168/1999 la art. 74, 75 și 77 sunt dispoziții
de procedură care reglementează modalitatea de soluționare a conflictelor de
muncă în fața primei instanțe. Totodată și prevederile cuprinse în art. 164 C.
proc. civ., care reglementează posibilitatea conexării mai multor pricini se
încadrează în categoria dispozițiilor de procedură.
Raportat la motivele de recurs, s-a reținut de către curtea de apel, că
nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
cu modificările și completările ulterioare, întrucât dispozițiile legale
procedurale a căror neconstitutionalitate a fost invocată în calea de atac a
recursului nu au legătură cu soluționarea cauzei.
Prin recursul declarat de pârâta SC P. SA. membru O.M.V. G. împotriva
încheierii din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de
muncă și asigurări sociale s-a susținut
încălcarea de către dispozițiile art. 286, 287 și
288 din Legea nr. 53/2003,
C. muncii, ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 164 C.
proc. civ., a art. 21 alin. (1) – (3) din Constituție,
republicată și a art. 6 pct. 1 din C.A.D.O.
Având în vedere numărul mare de cauze (sute de cereri de chemare în
judecată), care, deși nu sunt identice, sunt similare, P. SA a arătat că, în
vederea unei mai bune administrări, a apărut necesitatea conexării acestora la
dosarul cu care instanța a fost mai întâi învestită.
În speță, sunt întrunite condițiile de invocare a excepției de
neconstituționalitate
impuse de art. 29 din
Legea nr. 47/1992, întrucât toate textele atacate sunt în vigoare, au legătură
cu prezenta cauză, iar excepția este invocată de pârâta din dosarul care are un
obiect similar cu alte sute de cauze. Textele atacate apar ca fiind de
un formalism excesiv, inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav
efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat
cât și pentru angajator și să restrângă nejustificat dreptul la apărare al
angajatorului, care este pus într-o situație de dezechilibru față de reclamant.
Cât privește art. 164 C. proc. civ., acesta este neconstituțional în măsura în
care lasă la aprecierea instanței posibilitatea conexării cauzelor și nu obligă
la luarea unei astfel de măsuri, atunci când sunt îndeplinite condițiile cerute
de lege.
S-a arătat totodată că, în principal,
motivele de neconstituționalitate referitoare la
dispozițiile
legale invocate au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în
ultima perioadă în jurisprudența C.E.D.O., respectiv în jurisprudența Curții
Constituționale. În acord cu jurisprudența menționată, legiuitorul are
obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții
legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul
că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul
legislativ, să
aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale
cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita o
jurisprudența neuniformă.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea
argumentelor de mai jos.
În raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,
decizia vizând conformitatea textelor atacate cu legea fundamentală, aparține
exclusiv Curții Constituționale, în fața căreia trebuie prezentate argumentele
invocate de autorul excepției în susținerea demersului său.
Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva
încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control
constituțional, va fi examinată
respectarea
de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată a cerințelor impuse de
art.
29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, potrivit textului de lege menționat, Curtea Constituțională
decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de
arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea
unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o
ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a
litigiului și
oricare ar fi obiectul acestuia.
Cerința ca textul atacat să aibă legătură cu soluționarea cauzei a fost
în mod evident introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea Curții
Constituționale cu
excepții dilatorii, ce
au ca unică menire tergiversarea soluționării cauzelor.
În speță, curtea de apel a apreciat în mod corect că excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286, 287 și 288 din Legea nr. 53/2003,
C. muncii, ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 164 C.
proc. civ., nu are legătură cu soluționarea pricinilor.
Referitor la dispozițiile art. 164 C.
proc. civ., se reține, din analiza criticilor
formulate de
recurenta - pârâtă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, că nu
există vreun motiv de recurs legat de refuzul acesteia de a dispune conexarea tuturor
cauzelor având ca obiect obligarea P. SA la plata unor drepturi bănești
cuvenite în baza contractelor colective de muncă.
De altfel, criticile formulate în legătură cu acest text nici nu se pot
constitui într-o
veritabilă excepție de
neconstituționalitate în condițiile în care nu poate fi decât atributul
instanței
de drept comun de a aprecia dacă sunt îndeplinite cerințele legii pentru
întrunirea mai multor pricini, judecătorul fiind
suveran în administrarea probelor și luarea
măsurilor procedurale ce
conduc spre soluționarea cauzei.
Cât privește dispozițiile art. 286, 287 și 288 din Legea nr. 53/2003, C.
muncii și ale art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 acestea cuprind
dispoziții procedurale privind soluționarea conflictelor de muncă.
Or, acestea sunt împrejurări care sunt
date în puterea de apreciere a instanței de
drept comun,
investite cu soluționarea litigiului și nu în competența judecătorului
constituțional, care se pronunță asupra conformității textului cu legea
fundamentală în situații de conflict între acestea.
Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin
prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub
forma unei excepții de neconstituționalitate, ci sunt elemente care vizează
soluționarea conflictelor de muncă,
termenele
de judecată, procedura de citare, sarcina probei și administrarea probelor pe
care
instanța urmează să le aibă în vedere.
În ceea ce privește lipsa de previzibilitate, claritate sau coerență a
legii, se reține că aceasta poate fi analizată doar în contextul încălcării
unui drept sau libertăți fundamentale, respectiv dreptul de acces la justiție
și securitatea raporturilor juridice civile care, deși nu sunt în mod expres
prevăzute de art. 6 din Convenție au fost enunțate și protejate în
jurisprudența C.E.D.O.
Or, în speță, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale
criticate nu
afectează în substanța lor
drepturile despre care s-a făcut vorbire.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit
cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească
cheltuielile de judecată, în
raport de
solicitarea intimatei - reclamante și depunerea înscrisului doveditor,
respectiv
chitanța privind plata onorariului de avocat, recurenta -
pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1500 lei către intimata - reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I
D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O.M.V.
G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligă recurenta - pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către
intimata - reclamantă L.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16
decembrie 2009.