ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4265/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 613 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Satu Mare, s-a admis în parte acțiunea reclamantului B.A.S. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Satu Mare, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat că imobilul situat în Satu Mare, a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, fără titlu valabil. S-a mai constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a cotei de 674/777 părți din teren, precum și la măsuri reparatorii prin echivalent, titluri de despăgubire conform Legii nr. 247/2005 pentru diferența de teren și pentru casă, reprezentând valoarea reală a acestor bunuri. S-a mai dispus emiterea unei dispoziții în acest sens de către Primarul Municipiului Satu Mare și s-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri bănești.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente: Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Reclamantul a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a cotei părți din teren, ce a rămas în proprietatea statului. Din înscrisurile de carte funciară s-a reținut că Statul Român este proprietarul cotei de 674/777 părți din teren, iar din concluziile expertizei efectuate în cauză, rezultă că din totalul de 674 m.p., 57 m.p. sunt ocupați de trotuar, iar 100 m.p. (83, respectiv 17 m.p.) sunt ocupați de alte persoane.

S-a mai reținut că expertul a ținut cont de folosința actuală a terenului, însă reclamantul a solicitat restituirea cotei părți de teren, urmând ca apoi să procedeze la ieșirea din indiviziune, procedură în cursul căreia este necesară determinarea folosinței terenului și respectiv a persoanelor care ocupă terenul, după caz, a titlului cu care acele persoane îl folosesc, stabilirea unei sulte pentru parte de teren ce nu ar putea fi atribuită în natură. Ca atare, instanța de fond a reținut incidența art. 7 din Legea nr. 10/2001 a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a cotei de 674/777 părți de teren și în temeiul art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent – titluri de despăgubiri reglementate prin Legea nr. 247/2005 pentru diferența de teren și pentru casă la valoarea reală a acestor bunuri, dispunând emiterea unei dispoziții de către Primarul Municipiului Satu Mare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții H.G., Primarul Municipiului Satu Mare și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia civilă nr. 169 din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea (în rejudecare după casare cu trimitere spre rejudecare) s-a respins apelul reclamanților și al Statului Român, s-a admis apelul pârâților Primarul Municipiului Satu Mare și Consiliul Local Satu Mare și s-a schimbat în pare hotărârea instanței de fond în sensul înlăturării dispoziției privind restituirea în natură a suprafeței de 57 m.p., teren ocupat de trotuar, identificată prin completarea la raportul de expertiză întocmit de expertul C.I. la „lot 1”, menționând sentința apelată sub aspectul constatării îndreptățirii reclamantului la restituirea în natură a diferenței de teren respectiv a cotei de 607/777 părți teren, cu consecința emiterii unei noi dispoziții de către Primarul Municipiului Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: În ceea ce-l privește pe apelantul H.G. se constată că dispoziția de respingere a apelului declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 613/D/2007 a Tribunalului Satu Mare, a devenit irevocabilă urmare a declarării ca fiind tardiv a recursului exercitat de acesta împotriva deciziei civile nr. 2/A/9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, situație față de care criticile invocate de acesta prin intermediul motivelor de apel nu vor mai fi analizate. Referitor la apelul declarat de Primarul Municipiului Satu Mare s-a reținut că într-adevăr restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv, care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, republicată, are loc doar în situația în care bunul este liber.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prin sintagma „imobile libere” se înțelege, printre altele, și partea de teren neafectată de servituți legale sau de amenajări de utilitate publică, a localităților urbane sau rurale. Sunt considerate terenuri afectate de amenajări de utilitate publică acele terenuri pe care se află străzi, trotuare, alei, parcări amenajate, spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale ori afectate de amenajări subterane (pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001). În speță, prin raportul de expertiză întocmit de expert C.I. s-a stabilit că nu din cota de 674/777 restituită în natură de instanța de fond reclamantului, suprafeței de 57 m.p.

identificată prin planul de situație aferent completării raportului de expertiză ca reprezentând „lotul 1”, îi corespunde terenul cu destinație de trotuar, fiind de utilitate publică, exceptată de la restituirea în natură, situație față de care criticile apelantului s-au constatat a fi fondate. S-a mai reținut că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, raportat la obiectul cauzei, care privește constatarea caracterului abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, restituirea în natură a părții de teren rămase libere, raportat la calitatea sa de proprietar tabular asupra cotei de 674/777 părți din imobilul în cauză.

Instanța de apel a reținut ca nefondate criticile aceluiași apelant referitor la dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală în fața primei instanța fiind dată de admiterea capetelor de cerere anterior arătate și de poziția de opunere manifestată de aceasta față de admiterea acțiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu Mare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel recurentul învederează că potrivit dispozițiilor art. 2.6 din hotărârea nr. 250/2007 este de competența entității învestite cu soluționarea notificării de a califica dacă preluarea s-a făcut cu titlu sau fără titlu „valabil” în funcție de circumstanțele fiecărui caz, și ca atare în cadrul procedurii administrative de rezolvare a notificărilor entitatea implicată în aplicarea legii, are libertatea de a aprecia în funcție de circumstanțele fiecărui caz, dacă actul normativ constituie titlu valabil sau titlu irevocabil pentru preluarea imobilului respectiv. Or, susține recurentul, din perspectiva celor arătate, Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român, nu are calitatea de a se pronunța asupra constatării preluării abuzive.

O altă critică vizează obligarea greșită la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu există culpă procesuală. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel, în rejudecare după casare cu trimitere (dispusă prin decizia civilă nr. 6543 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), a examinat cauza în limitele statuărilor și îndrumărilor date prin decizia de casare, inclusiv cele legate de excepția calității procesuale a recurentului de astăzi.

Astfel, instanța de apel față de obiectul dedus judecății, ce vizează constatarea caracterului abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, și respectiv restituirea în natură a porțiunii de teren rămase liberă, a dat eficiență dispozițiilor art. 25 din Decret nr. 31/1954 reținând că statul este persoană juridică în raporturile juridice în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, el participând în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor. Din această perspectivă, criticile recurentului sunt nefondate. Nefondată este și critica legată de obligarea la plata cheltuielilor de judecată întrucât față de soluția pronunțată în primă instanță sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu Mare, împotriva deciziei nr. 169A din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2012.