ÎCCJ, decizie (scj.ro #82949)

Conflict negativ de competență. Competență teritorială alternativă. Invocarea excepției de către instanță. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor Index alfabetic: obligație de a face - excepția necompetenței teritoriale - conflict negativ de competență - punct de lucru C. proc. civ., art. 7 alin. (1), art. 159 alin. (2), art. 159 1 alin. (3) Legea nr. 31/1990, art. 43 Din economia dispozițiilor art. 7 din Codul de procedură civilă rezultă că cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.

Prin urmare, instanța nu poate invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială relativă, aceasta putând fi invocată numai de către pârâtă și numai prin întâmpinare, ori, în cazul în care întâmpinarea nu ar fi fost obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, deci in limine litis. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4265 din 30 octombrie 2012 I. Prin cererea înregistrată la data de 10.05.2012 sub nr. xx53/202/2012 pe rolul Judecătoriei Călărași, reclamanta SC E. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC T.S. SA la desființarea liniilor de transport electricitate ce tranzitează terenul proprietatea sa, la plata de despăgubiri aferente lipsei de folosință a terenului, precum și la plata unei prestații cu caracter permanent, cu titlu de chirie pentru suprafața ocupată, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, la data de 10 aprilie 2012, reclamanta și-a precizat cererea introductivă sub aspectul cadrului procesual și al pretențiilor deduse judecății, arătând că înțelege să se judece cu SC S. SA cu sediul în Zalău, b-dul M.V., jud. Sălaj, și nu cu SC T.S. SA, așa cum din eroare s-a consemnat în cererea de chemare în judecată și că renunță la capetele de cerere nr. 2 și 3, menținându-și exclusiv petitul principal cu care a învestit instanța. În motivarea cererii, SC E. SRL a susținut că terenul în suprafață de 5.000 mp, proprietatea sa, situat în municipiul Călărași, pe care l-a achiziționat în anul 1995 liber de orice sarcini, este actualmente tranzitat de liniile de transport energie electrică achiziționate de pârâtă, astfel încât este împiedicată în exercitarea atributului folosinței asupra bunului său, situație în raport de care solicită obligarea SC S. SA la desființarea liniilor menționate.

În ședința publică din data de 28 martie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, excepție în combaterea căreia reclamanta a depus la dosar un certificat eliberat de ONRC din care rezultă că pârâta are sediul secundar/punct de lucru în municipiul Călărași, str. P.B. nr. 162, jud. Călărași și a solicitat respingerea excepției. Prin sentința civilă nr. 1327 din de 11 aprilie 2012, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, apreciind că punctul de lucru nu constituie reprezentanță în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (2) C. proc.

civ., drept pentru care a făcut aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din același cod, reținând că în speță competența teritorială revine instanței în a cărei rază este situat sediul pârâtei. II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Zalău sub nr. xx16/337/2012 și a fost soluționat prin sentința civilă nr. 3253 din 5 septembrie 2012 în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, Judecătoria Zalău a reținut că prin acțiunea dedusă judecății reclamanții urmăresc valorificarea unui drept de creanță, acțiune personală, în raport de caracterul căreia, în cauză sunt aplicabile în materia competenței teritoriale normele cu caracter general prevăzute de Codul de procedură civilă (art. 5-12), care fiind de ordine privată, încălcarea lor putea fi invocată, exclusiv de către pârâtă, prin întâmpinare conform art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., situație care nu s-a realizat în speță, Judecătoria Călărași invocând excepția din oficiu. Pe cale de consecință, în lipsa invocării excepției necompetenței teritoriale relative de către pârâtă, competența teritorială de soluționare a cauzei a fost câștigată în mod irevocabil de către judecătoria pe rolul căreia a fost introdusă acțiunea, și anume de către Judecătoria Călărași.

În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. III . Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Călărași, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe – judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție – care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar. Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește competența teritorială a instanței, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16). În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc.

civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică. Astfel, Judecătoria Călărași, instanța sesizată inițial, a reținut că în speță se impune aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula generală în materia competenței teritoriale, pierzând din vedere dispozițiile art. 7 alin. (2) din același cod, care, ca o excepție de la regulă, stabilesc competența teritorială alternativă deopotrivă în favoarea instanței de la sediul pârâtei persoană juridică, precum și a instanței locului unde persoana juridică de drept privat are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau fapte săvârșite de acestea, dreptul de a alege între aceste instanțe deopotrivă competente aparținând reclamantului.

Norma precitată are caracter de ordine privată, ocrotind interese particulare, iar nu de ordine publică, astfel, în raport de dispozițiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că Judecătoria Călărași nu putea să invoce din oficiu excepția de necompetență teritorială relativă, aceasta putând fi invocată numai de pârâtă și numai prin întâmpinare, ori, în cazul în care întâmpinarea nu ar fi fost obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, deci in limine litis. Raționamentul Judecătoriei Călărași potrivit căruia a înlăturat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (2) C. proc.

civ., respectiv acela că punctul de lucru nu constituie reprezentanță în sensul normei precitate, a fost înlăturat de Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 43 din Legea nr. 31/1990, care statuează că:”(1) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înmatriculează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa. (2) Dacă sucursala se înființează într-o localitate din același județ sau în aceeași localitate cu societatea fondatoare, ea se va înmatricula în același registru al comerțului, însă, distinct, ca înmatriculare independentă. (3) Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înființează îi atribuie statut de sucursală.

(4 ) Celelalte sedii secundare - agenții, reprezentanțe sau alte asemenea sedii - se menționează numai în cadrul înmatriculării societății în registrul comerțului sediului principal.” , din cuprinsul normei rezultând cu evidență intenția legiuitorului de a reglementa similar entitățile societăților comerciale funcționale în locații distincte de sediul social principal al acestora.

În raport de considerentele anterior expuse, de obiectul cererii de chemare în judecată precizate - obligație de a face, precum și de faptul că lucrările a căror desființare se solicită sunt edificate pe terenul proprietatea reclamantei situat în municipiul Călărași, unde pârâta are deschis punct de lucru, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, Înalta Curte a apreciat că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală în realizarea dreptului, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc.

civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Călărași s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale precitate. În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta SC E. SRL și pârâta SC S. SA, având ca obiect acțiune în obligația de a face, în favoarea Judecătoriei Călărași.