ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 21/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 21/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 652/ PI din 11 martie 2010, pronunțată

în Dosarul nr. 5489/30/2009, Tribunalul Timiș a dispus următoarele: a respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii

invocate de pârâtul Consiliul Județean Timiș; a admis acțiunea formulată de

reclamantul Ș.V.D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timiș si Municipiul

Timișoara; a obligat pârâtul Consiliul Județean Timiș sa declare utilitatea

publica a terenului arabil extravilan, înscris in CF Timișoara, a obligat

pârâtul Municipiul Timișoara să solicite instanței exproprierea aceluiași teren

conform procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994; a obligat pârâții la plata

sumei de 9.268,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (cate 4.634 lei

fiecare).

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut considerentele mai jos redate.

Reclamantul

este proprietar prin moștenire asupra terenului arabil extravilan înscris in CF

Timișoara, nr. cadastral x în suprafața de 8.800 mp, dreptul de proprietate

fiind reconstituit in baza Legii nr. 18/1991.

Din adresa din

01 martie 2010 emisa de Municipiul Timișoara, serviciul juridic si depusa la

termenul din 05 martie 2010, rezulta, urmare a verificărilor efectuate la fața

locului, că pe parcela proprietatea reclamantului se afla un stâlp metalic,

care susține o linie electrica aeriană ce traversează parcela de la nord la

sud, fiind vorba de linia electrica aeriană LEA 110KV Săcălaz Bucovina ST

18-23.

Reclamantul

a susținut că operatorul de energie electrică nu a cumpărat terenul pe care se

afla amplasata aceasta linie electrică, ceea ce echivalează cu o expropriere a

sa în fapt, deoarece îi golește de conținut dreptul de proprietate, prin aceea

că nu poate exploata si nici valorifica in mod corespunzător imobilul.

Potrivit art.

21 din Legea 13/2007:

(1) Terenul

necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este fie

proprietate privată a unui terț, fie a titularului autorizației, fie

proprietate publică.

(2) Dacă

terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este

proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca

primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să inițieze procedura

legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu

despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea

acestuia, pe durata existenței capacității energetice.

Potrivit art.

41 alin. (4) si (5) din același act normativ:

(4)

Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la

intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a

statului.

(5) Fac

excepție de la prevederile alin. (4) terenurile pentru care operatorul de

distribuție, titular de licență, a dobândit dreptul de proprietate, în

condițiile legii.

Instanța de

fond a apreciat că dispozițiile art. 41 trebuie interpretate ca instituind

același regim juridic pentru terenurile pe care exista deja amplasate capacitați

energetice, ca si pentru terenurile care sunt necesare pentru înființarea si

funcționarea capacității energetice.

Nu se poate

admite teza potrivit căreia terenul pe care exista deja o capacitate energetica

la data apariției prezentei legi să rămână grevat de aceasta sarcina, care

creează in patrimoniul proprietarului terenului un prejudiciu prin imposibilitatea

de a se bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.

Soluția

acordării de despăgubiri pentru folosința terenului anterior promovării

prezentului demers judiciar, nu este una viabilă, deoarece si pe viitor terenul

rămâne afectat de aceeași sarcină, ceea ce creează dificultăți permanente nu

numai in stabilirea unor despăgubiri,

dar și pentru exercitarea

nestingherită a atributelor dreptului de

proprietate de către reclamant.

Prin urmare,

instanța de fond a găsit îndreptățite solicitările reclamantului de obligare a

paratului Consiliul Județean Timiș sa declare utilitatea publica a terenului ce

face obiectul prezentei cauze si, mai apoi, sa se declanșeze procedura de

expropriere.

Cât privește

calitatea procesuala pasiva a acestei instituții, repudiată prin întâmpinare,

prima instanță a constatat că ea se justifică în baza disp. art. 7 din Legea

33/1994, text de lege potrivit căruia:

„Utilitatea publică se

declară de către Guvern pentru lucrările de interes național și de către

consiliile județene și Consiliul Local al Municipiului București pentru

lucrările de interes local.

Pentru lucrările de

interes local care se desfășoară pe teritoriul mai multor județe, utilitatea

publică este declarată de o comisie compusă din președinții consiliilor județene

respective. În caz de dezacord, utilitatea publică în cauză poate fi declarată

de către Guvern”.

Cat privește caracterul

de lucrare de interes local al utilității publice, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 5 din

Legea 33/1994 utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național

sau de interes local.

Potrivit art. 6 din

aceeași lege:

„Sunt de utilitate

publică lucrările privind: …; instalații pentru producerea energiei electrice;

căile de comunicații, deschiderea, alinierea și lărgirea străzilor; sistemele

de alimentare cu energie electrică, telecomunicații, gaze, termoficare, apă,

canalizare (…)”.

Prin urmare, sistemele

de alimentare cu energie electrica reprezintă obiect al utilității publice, iar

organul competent sa declare utilitatea publica este consiliul Județean Timiș,

întrucât in speța beneficiarul lucrării este ENEL Distribuție Banat - companie

regională, iar nu națională.

Caracterul de bun de

interes public local al liniei electrice aeriene

LEA 110KV Săcălaz - Bucovina ST 18-23, rezulta si din

interpretarea coroborata a art. 3 pct. 52 si 54 din Legea 13/2007, care vorbesc

despre rețea electrica cu tensiune de linie nominala pana la 110 kV inclusiv.

Întrucât beneficiarul

este ENEL Distribuție Banat care nu a îndeplinit procedurile necesare

exproprierii in vederea realizării lucrării de utilitate publică, aceasta

omisiune nu afectează însă existenta și caracterul lucrărilor și nu scutește

expropriatorul de parcurgerea procedurii.

Pentru aceste

considerente instanța de fond a constatat că este neîntemeiata si excepția

inadmisibilității acțiunii, motiv pentru care a fost respinsă.

În cauza, calitatea de

expropriator o are Municipiul Timișoara prin Primar, în baza art. 12 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, care prevede obligația pentru (…) municipii, orașe si

comune (pentru lucrările de interes local) de a efectua propunerile de

expropriere și de a notifica persoanele fizice sau juridice titulare de

drepturi reale, propunerea urmând a fi apoi soluționată de o comisie

constituită în acest scop.

Pentru considerentele arătate, prima

instanță a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale

pasive, iar pe fond a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Consiliul Județean

Timiș să declare utilitatea publică a terenului în litigiu și pe pârâtul

Municipiul Timișoara să solicite instanței exproprierea conform procedurii

prevăzute de Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții Consiliul Județean Timiș și Municipiul Timișoara prin

Primar iar prin decizia civilă nr. 242 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul pârâților, s-a anulat sentința și rejudecând s-a

admis acțiunea reclamantului fiind obligat Consiliul Județean Timiș să declare

utilitatea publică a terenului arabil extravilan înscris în CF Timișoara, iar

pârâtul Municipiul Timișoara a fost obligat să solicite exproprierea aceluiași

teren, conform procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 33/1994.

Pentru a pronunța această hotărâre

au fost reținute următoarele:

Așa cum rezultă din practicaua

Încheierii din 9 februarie 2011, Curtea a pus în discuție, din oficiu,

nulitatea hotărârii primei instanțe, pentru aceea că nu a participat procurorul

la soluționarea cauzei în primă instanță, excepție pe care Curtea o apreciază

ca fiind întemeiată în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,

iar ca o consecință a admiterii acestei excepții, va admite și apelul pârâților

și va anula hotărârea primei instanțe, reținând cauza spre rejudecare conform art.

297 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând la rejudecarea cauzei în

fond, instanța de apel a reținut că reclamantul este proprietar tabular cu

titlu de moștenire al imobilului înscris în CF Timișoara, constând în teren

arabil în extravilan în suprafață de 8.800 mp.

De asemenea, s-a mai reținut că,

potrivit adresei din 01 martie 2010 emisă de pârâtul Municipiul Timișoara, serviciul

juridic, pe parcela în litigiu proprietatea reclamantului se află un stâlp

metalic care susține o linie electrică aeriană ce traversează parcela de la

nord la sud, fiind vorba de linia electrică aeriană LEA 110KV Săcălaz -

Bucovina ST 18-23 (fila 10 dosar fond).

Or, în speță este vorba de o

expropriere în fapt a reclamantului, iar această linie electrică aeriană are

caracterul unui bun de interes local, aspect care rezultă din faptul că

beneficiarul lucrării este o companie regională - ENEL Distribuție Banat,

precum și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3 pct. 52 și 54 din

Legea nr. 13/2007, care se referă la rețeaua electrică nominală de până la 110

KV inclusiv.

Astfel, în raport de cele de mai sus

și de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

Curtea reține că pârâtul Consiliul Județean Timiș este instituția competentă să

declare utilitatea publică a terenului și că pârâtul Municipiul Timișoara are

calitatea de expropriator ce are obligația „de a efectua propunerile pentru

expropriere”, așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților, invocată prin întâmpinare și prin motivele de apel, este

neîntemeiată.

De asemenea, s-a apreciat că este

neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece, chiar dacă

exproprierea este de regulă anterioară realizării lucrărilor, Legea nr. 33/1994

nu exceptează în mod expres imposibilitatea demarării procedurii exproprierii

în situația în care lucrările de utilitate publică au fost deja realizate,

respectiv atunci când a avut loc o expropriere în fapt.

Cu alte cuvinte, anterioritatea

demarării procedurii în raport de efectuarea lucrărilor ține de natura

exproprierii iar nu de esența ei, interpretare care este în deplină concordanță

cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, atâta timp cât existența

lucrării pe terenul proprietatea reclamantului și utilitatea ei publică sunt

incontestate, lipsa efectuării unor demersuri administrative de către ENEL

Distribuție Banat nu-i poate fi imputată reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs atât Consiliul

Județean Timiș cât și Municipiul Timișoara, solicitându-se

modificarea ei în sensul

respingerii acțiunii reclamantului.

Astfel criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul Consiliul Județean Timiș

a susținut nelegalitatea

hotărârii

instanței de apel în condițiile în care procedura de

expropriere se poate iniția în baza

Legii nr. 33/1994 doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora

imobilul ar trebui expropriat.

Or din această perspectivă se

susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a Legii nr.

33/1994 și a H.G. nr. 583/1994, cu atât mai mult cu cât utilitatea publică

pentru terenul în litigiu vizează un interes național, iar exproprierea

terenului ce constituie proprietate publică nu este în sarcina pârâților, ci ea

trebuie dispusă de organismele desemnate de Guvern.

Se mai învederează că în speță

beneficiar al lucrării este ENEL Distribuție Banat, care are inclusă această

lucrare denumită LEA 110 KV Săcălaz - ST 18 - 23 în fișa mijloacelor fixe motiv

pentru care intervine obligația acestuia să clarifice situația juridică a

terenului afectat de lucrare prin modalitățile prevăzute de dreptul comun.

În aceeași idee se mai susține că

admițând cererea și obligând Consiliul Județean Timiș la declararea utilității

publice a terenului arabil extravilan înscris în CF Timișoara, se substituie

atribuțiilor Comisiei de expropriere care potrivit Legii nr. 33/1994 are

competență legală de a face cercetarea prealabilă obligatorie potrivit art. 8

din Legea nr. 33/1994.

O altă critică vizează greșita

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât nu se află în culpă

procesuală și ca atare nu datorează cheltuieli de judecată.

Recurentul Municipiul Timișoara

critică hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:

Astfel se invocă incidența excepției

lipsei calității procesuale pasive în raport de prevederile art. 7 și 12 din

Legea nr. 33/1994 privind calitatea de expropriator pentru lucrările de

utilitate publică de interes național a Statului Român prin organele desemnate

de Guvern.

O altă critică vizează faptul că

instanța de apel în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de Consiliul Județean Timiș în condițiile în care exproprierea unui

imobil se efectuează doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora

imobilul urmează a fi expropriat.

Se mai învederează că rețeaua de

înaltă tensiune existentă pe terenul reclamantului nu aparține instituției iar

în urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că linia

electrică aeriană pe cabluri ce traversează parcela de la nord la sud, nu ocupă

întreg terenul reclamantului, limita de protecție a rețelei electrice fiind de

doar 18,5 m.p., situație în care reclamantul poate să-și folosească restul

terenului în mod nestingherit.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea instanței de

apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 8 și 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele considerente:

Față de obiectul dedus judecății, de

starea de fapt conturată prin probele de la dosar, instanța de apel a făcut o

legală interpretare a raporturilor juridice dintre părți prin prisma

dispozițiilor art. 5, 6, 7 alin. (1), 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

raportat și la faptul că nu a fost contestată existența lucrării de utilitate

publică pe terenul reclamantul.

Nefondate sunt și susținerile

recurentelor legate de excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei

calității procesuale pasive, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 și de faptul că Legea nr. 33/1994 într-adevăr nu

exceptează în mod expres imposibilitatea demarării procedurii exproprierii în

situația în care lucrările de utilitate publică fuseseră deja realizate.

Din perspectiva celor expuse nefiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursurile urmează

a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Consiliul Județean Timiș și Municipiul Timișoara prin

Primar împotriva deciziei nr. 242/ A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 ianuarie 2012.