ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 21/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 652/ PI din 11 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5489/30/2009, Tribunalul Timiș a dispus următoarele: a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Consiliul Județean Timiș; a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.V.D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Timiș si Municipiul Timișoara; a obligat pârâtul Consiliul Județean Timiș sa declare utilitatea publica a terenului arabil extravilan, înscris in CF Timișoara, a obligat pârâtul Municipiul Timișoara să solicite instanței exproprierea aceluiași teren conform procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994; a obligat pârâții la plata sumei de 9.268,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (cate 4.634 lei fiecare).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut considerentele mai jos redate. Reclamantul este proprietar prin moștenire asupra terenului arabil extravilan înscris in CF Timișoara, nr. cadastral x în suprafața de 8.800 mp, dreptul de proprietate fiind reconstituit in baza Legii nr. 18/1991. Din adresa din 01 martie 2010 emisa de Municipiul Timișoara, serviciul juridic si depusa la termenul din 05 martie 2010, rezulta, urmare a verificărilor efectuate la fața locului, că pe parcela proprietatea reclamantului se afla un stâlp metalic, care susține o linie electrica aeriană ce traversează parcela de la nord la sud, fiind vorba de linia electrica aeriană LEA 110KV Săcălaz Bucovina ST 18-23.

Reclamantul a susținut că operatorul de energie electrică nu a cumpărat terenul pe care se afla amplasata aceasta linie electrică, ceea ce echivalează cu o expropriere a sa în fapt, deoarece îi golește de conținut dreptul de proprietate, prin aceea că nu poate exploata si nici valorifica in mod corespunzător imobilul. Potrivit art. 21 din Legea 13/2007: (1) Terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este fie proprietate privată a unui terț, fie a titularului autorizației, fie proprietate publică. (2) Dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să inițieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea acestuia, pe durata existenței capacității energetice.

Potrivit art. 41 alin. (4) si (5) din același act normativ: (4) Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului. (5) Fac excepție de la prevederile alin. (4) terenurile pentru care operatorul de distribuție, titular de licență, a dobândit dreptul de proprietate, în condițiile legii. Instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 41 trebuie interpretate ca instituind același regim juridic pentru terenurile pe care exista deja amplasate capacitați energetice, ca si pentru terenurile care sunt necesare pentru înființarea si funcționarea capacității energetice.

Nu se poate admite teza potrivit căreia terenul pe care exista deja o capacitate energetica la data apariției prezentei legi să rămână grevat de aceasta sarcina, care creează in patrimoniul proprietarului terenului un prejudiciu prin imposibilitatea de a se bucura de toate atributele dreptului său de proprietate. Soluția acordării de despăgubiri pentru folosința terenului anterior promovării prezentului demers judiciar, nu este una viabilă, deoarece si pe viitor terenul rămâne afectat de aceeași sarcină, ceea ce creează dificultăți permanente nu numai in stabilirea unor despăgubiri, dar și pentru exercitarea nestingherită a atributelor dreptului de proprietate de către reclamant. Prin urmare, instanța de fond a găsit îndreptățite solicitările reclamantului de obligare a paratului Consiliul Județean Timiș sa declare utilitatea publica a terenului ce face obiectul prezentei cauze si, mai apoi, sa se declanșeze procedura de expropriere.

Cât privește calitatea procesuala pasiva a acestei instituții, repudiată prin întâmpinare, prima instanță a constatat că ea se justifică în baza disp. art. 7 din Legea 33/1994, text de lege potrivit căruia: „Utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes național și de către consiliile județene și Consiliul Local al Municipiului București pentru lucrările de interes local. Pentru lucrările de interes local care se desfășoară pe teritoriul mai multor județe, utilitatea publică este declarată de o comisie compusă din președinții consiliilor județene respective. În caz de dezacord, utilitatea publică în cauză poate fi declarată de către Guvern”. Cat privește caracterul de lucrare de interes local al utilității publice, instanța retine următoarele: Potrivit art. 5 din Legea 33/1994 utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local.

Potrivit art. 6 din aceeași lege: „Sunt de utilitate publică lucrările privind: …; instalații pentru producerea energiei electrice; căile de comunicații, deschiderea, alinierea și lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicații, gaze, termoficare, apă, canalizare (…)”. Prin urmare, sistemele de alimentare cu energie electrica reprezintă obiect al utilității publice, iar organul competent sa declare utilitatea publica este consiliul Județean Timiș, întrucât in speța beneficiarul lucrării este ENEL Distribuție Banat - companie regională, iar nu națională. Caracterul de bun de interes public local al liniei electrice aeriene LEA 110KV Săcălaz - Bucovina ST 18-23, rezulta si din interpretarea coroborata a art. 3 pct. 52 si 54 din Legea 13/2007, care vorbesc despre rețea electrica cu tensiune de linie nominala pana la 110 kV inclusiv.

Întrucât beneficiarul este ENEL Distribuție Banat care nu a îndeplinit procedurile necesare exproprierii in vederea realizării lucrării de utilitate publică, aceasta omisiune nu afectează însă existenta și caracterul lucrărilor și nu scutește expropriatorul de parcurgerea procedurii. Pentru aceste considerente instanța de fond a constatat că este neîntemeiata si excepția inadmisibilității acțiunii, motiv pentru care a fost respinsă. În cauza, calitatea de expropriator o are Municipiul Timișoara prin Primar, în baza art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede obligația pentru (…) municipii, orașe si comune (pentru lucrările de interes local) de a efectua propunerile de expropriere și de a notifica persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi reale, propunerea urmând a fi apoi soluționată de o comisie constituită în acest scop.

Pentru considerentele arătate, prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Consiliul Județean Timiș să declare utilitatea publică a terenului în litigiu și pe pârâtul Municipiul Timișoara să solicite instanței exproprierea conform procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Consiliul Județean Timiș și Municipiul Timișoara prin Primar iar prin decizia civilă nr. 242 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul pârâților, s-a anulat sentința și rejudecând s-a admis acțiunea reclamantului fiind obligat Consiliul Județean Timiș să declare utilitatea publică a terenului arabil extravilan înscris în CF Timișoara, iar pârâtul Municipiul Timișoara a fost obligat să solicite exproprierea aceluiași teren, conform procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 33/1994.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele: Așa cum rezultă din practicaua Încheierii din 9 februarie 2011, Curtea a pus în discuție, din oficiu, nulitatea hotărârii primei instanțe, pentru aceea că nu a participat procurorul la soluționarea cauzei în primă instanță, excepție pe care Curtea o apreciază ca fiind întemeiată în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar ca o consecință a admiterii acestei excepții, va admite și apelul pârâților și va anula hotărârea primei instanțe, reținând cauza spre rejudecare conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Procedând la rejudecarea cauzei în fond, instanța de apel a reținut că reclamantul este proprietar tabular cu titlu de moștenire al imobilului înscris în CF Timișoara, constând în teren arabil în extravilan în suprafață de 8.800 mp.

De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit adresei din 01 martie 2010 emisă de pârâtul Municipiul Timișoara, serviciul juridic, pe parcela în litigiu proprietatea reclamantului se află un stâlp metalic care susține o linie electrică aeriană ce traversează parcela de la nord la sud, fiind vorba de linia electrică aeriană LEA 110KV Săcălaz - Bucovina ST 18-23 (fila 10 dosar fond). Or, în speță este vorba de o expropriere în fapt a reclamantului, iar această linie electrică aeriană are caracterul unui bun de interes local, aspect care rezultă din faptul că beneficiarul lucrării este o companie regională - ENEL Distribuție Banat, precum și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3 pct. 52 și 54 din Legea nr. 13/2007, care se referă la rețeaua electrică nominală de până la 110 KV inclusiv.

Astfel, în raport de cele de mai sus și de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea reține că pârâtul Consiliul Județean Timiș este instituția competentă să declare utilitatea publică a terenului și că pârâtul Municipiul Timișoara are calitatea de expropriator ce are obligația „de a efectua propunerile pentru expropriere”, așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată prin întâmpinare și prin motivele de apel, este neîntemeiată. De asemenea, s-a apreciat că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece, chiar dacă exproprierea este de regulă anterioară realizării lucrărilor, Legea nr. 33/1994 nu exceptează în mod expres imposibilitatea demarării procedurii exproprierii în situația în care lucrările de utilitate publică au fost deja realizate, respectiv atunci când a avut loc o expropriere în fapt.

Cu alte cuvinte, anterioritatea demarării procedurii în raport de efectuarea lucrărilor ține de natura exproprierii iar nu de esența ei, interpretare care este în deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În consecință, atâta timp cât existența lucrării pe terenul proprietatea reclamantului și utilitatea ei publică sunt incontestate, lipsa efectuării unor demersuri administrative de către ENEL Distribuție Banat nu-i poate fi imputată reclamantului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Consiliul Județean Timiș cât și Municipiul Timișoara, solicitându-se modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul Consiliul Județean Timiș a susținut nelegalitatea hotărârii instanței de apel în condițiile în care procedura de expropriere se poate iniția în baza Legii nr. 33/1994 doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora imobilul ar trebui expropriat. Or din această perspectivă se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a Legii nr. 33/1994 și a H.G. nr. 583/1994, cu atât mai mult cu cât utilitatea publică pentru terenul în litigiu vizează un interes național, iar exproprierea terenului ce constituie proprietate publică nu este în sarcina pârâților, ci ea trebuie dispusă de organismele desemnate de Guvern.

Se mai învederează că în speță beneficiar al lucrării este ENEL Distribuție Banat, care are inclusă această lucrare denumită LEA 110 KV Săcălaz - ST 18 - 23 în fișa mijloacelor fixe motiv pentru care intervine obligația acestuia să clarifice situația juridică a terenului afectat de lucrare prin modalitățile prevăzute de dreptul comun. În aceeași idee se mai susține că admițând cererea și obligând Consiliul Județean Timiș la declararea utilității publice a terenului arabil extravilan înscris în CF Timișoara, se substituie atribuțiilor Comisiei de expropriere care potrivit Legii nr. 33/1994 are competență legală de a face cercetarea prealabilă obligatorie potrivit art. 8 din Legea nr. 33/1994.

O altă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât nu se află în culpă procesuală și ca atare nu datorează cheltuieli de judecată. Recurentul Municipiul Timișoara critică hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte: Astfel se invocă incidența excepției lipsei calității procesuale pasive în raport de prevederile art. 7 și 12 din Legea nr. 33/1994 privind calitatea de expropriator pentru lucrările de utilitate publică de interes național a Statului Român prin organele desemnate de Guvern. O altă critică vizează faptul că instanța de apel în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Consiliul Județean Timiș în condițiile în care exproprierea unui imobil se efectuează doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează a fi expropriat.

Se mai învederează că rețeaua de înaltă tensiune existentă pe terenul reclamantului nu aparține instituției iar în urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că linia electrică aeriană pe cabluri ce traversează parcela de la nord la sud, nu ocupă întreg terenul reclamantului, limita de protecție a rețelei electrice fiind de doar 18,5 m.p., situație în care reclamantul poate să-și folosească restul terenului în mod nestingherit. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele considerente: Față de obiectul dedus judecății, de starea de fapt conturată prin probele de la dosar, instanța de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice dintre părți prin prisma dispozițiilor art. 5, 6, 7 alin. (1), 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportat și la faptul că nu a fost contestată existența lucrării de utilitate publică pe terenul reclamantul. Nefondate sunt și susținerile recurentelor legate de excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de faptul că Legea nr. 33/1994 într-adevăr nu exceptează în mod expres imposibilitatea demarării procedurii exproprierii în situația în care lucrările de utilitate publică fuseseră deja realizate.

Din perspectiva celor expuse nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Consiliul Județean Timiș și Municipiul Timișoara prin Primar împotriva deciziei nr. 242/ A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2012.