ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4775/2010

Asupra recursului constată următoarele: Prin Sentința nr. 240/C din 19 iunie 2009, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "T." S.A, în numele Statului Român, în calitate de expropriator, în contradictoriu cu pârâta P.L. A constatat că imobilul teren intravilan, în suprafață de 182 m.p., înscris în CF. aaa Oradea, cu nr. cadastral nou bbb/2, dezmembrat din nr. cadastral bbb, este afectat de construcția liniei electrice transeuropene LE A 400 KV Oradea - Bekescsaba - stâlp 2. A constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes național, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 25.000 euro, plătibilă în lei la cursul oficial de schimb de la data plății efective și care urmează a fi achitată pârâtei în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A dispus punerea în posesie a reclamantei asupra imobilului, condiționat de plata integrală și prealabilă a despăgubirilor, precum și intabularea dreptului de proprietate al statului în CF., cu titlu de expropriere. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin H.G. nr. 1.576 din 8 decembrie 2005, lucrarea de interes național "LEA 400 KV - Oradea - Bekescsaba" a fost declarată de utilitate publică, expropriator fiind Statul Român, prin Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "T." S.A Reclamanta a notificat pârâta cu privire la propunerea de expropriere a suprafeței necesare fundației stâlpului nr. 2, în suprafață de 182 m.p. teren, iar aceasta din urmă nu a formulat întâmpinare.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul cu nr. cad. bbb Oradea este afectat în totalitate de zona de protecție și siguranță, iar valoarea de circulație a terenului este de 70 euro/m.p. Tribunalul a reținut, față de dispozițiile art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007, că este posibilă exproprierea parțială a terenului, deoarece terenul afectat de fundația stâlpului 2 ocupă numai o suprafață de 182 m.p., care are valoarea de 12.740 euro. Prin exproprierea suprafeței de 182 m.p., terenul rămas nu devine extravilan, ci rămâne intravilan, pe care se poate construi, însă cu anumite restricții. A mai reținut tribunalul, că întregul teren proprietatea reclamantei este afectat de zona de protecție și de siguranță și că se instituie anumite restricții și interdicții proprietarului terenului, motiv pentru care, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, la despăgubirea totală, în valoare de 25.000 euro, se va avea în vedere și acest prejudiciu.

Prin Decizia nr. 162/A/2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta P.L., a schimbat în parte sentința și a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 127.140 lei. A respins ca nefondat apelul declarat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "T." SA. Instanța de apel a reținut că, din analiza coroborată a rapoartelor de expertiză efectuate, a rezultat că imobilul cu nr. cadastral bbb Oradea, în suprafață totală de 1.942 m.p. teren, este afectat în cvasitotalitate de amplasarea stâlpului nr. 2, destinat construcției liniei electrice.

Este adevărat că suprafața efectivă ce se expropriază este în întindere de 182 m.p., pe care se amplasează fundația stâlpului, dar terenul nu mai poate fi folosit ca teren pentru construcții, deoarece suprafața rămasă în afara zonelor de protecție și de siguranță, la o distanță de cel puțin 7 m de o parte și de alta a zonei de siguranță, este mult prea mică pentru a mai putea amplasa vreo construcție. Prin urmare, a reținut instanța de apel, prejudiciul pe care îl încearcă pârâta include și diferența de valoare între terenul ce putea fi folosit pentru construcții și valoarea terenului rămas, ce nu poate fi folosit decât eventual ca teren agricol. Valoarea prejudiciului actual este de 127.140 euro și se compune din valoarea prejudiciului pentru 182 m.p.

teren ce se expropriază și 114.400 euro pentru suprafața de teren de 1760 m.p. care, în cazul în care ar fi putut fi exploatată pentru construcții, ar fi avut o valoare de 70 euro/rap., dar care nu mai poate fi folosită decât ca teren agricol, valoarea fiind de 5 euro/m.p. Instanța de apel a mai reținut că nu prezintă relevanță apărările expropriatorului, care a susținut că pe teren există un alt stâlp, ce deservește o altă linie electrică, deoarece acest stâlp urmează a fi desființat, terenul pârâtei fiind afectat doar de linia LE A 400 KV. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice "T." SA. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală. Astfel, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece obiectul cauzei îl constituie suprafața de teren de 182 m.p., iar pârâta P.L. nu a formulat nici un fel de pretenții pe cale incidentală sau principală. A mai arătat recurenta, că amplasarea construcțiilor în zona de siguranță a liniilor electrice este reglementată de Legea energiei electrice și Normele tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice, care nu stabilesc interdicția de a construi în zona de siguranță a unei linii electrice, ci doar efectuarea construcțiilor fără avizul de amplasament al operatorului de transport și de sistem.

Analiza de risc nu a avut în vedere faptul că terenul pârâtei este traversat și în prezent de o linie electrică de 110KV, aparținând unei alte persoane juridice, care împiedică construirea unei hale de către pârâtă, motiv pentru care s-au stabilit în mod eronat valoarea terenului expropriat și prejudiciul cauzat proprietarului terenului. Recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Instanțele de judecată au fost sesizate cu cererea expropriatorului Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "T." S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, prin care reclamanta a solicitat exproprierea terenului arabil extravilan în suprafață de 182 m.p., proprietatea pârâtei P.L., arătând că valoarea despăgubirilor este de 1.820 euro.

În cadrul procedurii prealabile exproprierii, conform înscrisurilor existente la dosar, pârâta nu a formulat întâmpinare, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamanta a sesizat instanța competentă. Pe parcursul procedurii derulate în fața instanței de fond, pârâta a arătat că nu se opune exproprierii, dar contestă despăgubirile propuse (întâmpinarea depusă la prima instanță). Față de atitudinea procesuală a părților, aplicabile sunt dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, atunci când părțile se învoiesc cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de învoială și va stabili despăgubirea.

Prin urmare, față de temeiurile de drept invocate, instanța de apel nu a acordat "plus petita", această critică formulată de recurenta-reclamantă fiind nefondată. Fondate sunt, însă, criticile referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a fi acordate pârâtei. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Aceasta înseamnă că stabilirea valorii reale a terenului presupune în primul rând stabilirea regimului juridic al imobilului, respectiv dacă este teren arabil sau construcții, intravilan sau extravilan, dacă este afectat de sarcini sau servituți, etc. Or, o asemenea analiză nu a avut loc în cauză. Reclamanta a susținut prin cererea de chemare în judecată că terenul este arabil extravilan, iar pârâta, prin întâmpinare a susținut că terenul este intravilan. Din înscrisurile existente la dosar, respectiv extrasul de CF și adresa Camerei Notarilor Publici Oradea, rezultă că terenul în litigiu este teren intravilan, situat în zona a III-a municipiului Oradea. Cu toate acestea, nu a fost stabilit dacă imobilul supus exproprierii este arabil sau teren destinat construcțiilor, o asemenea examinare fiind cu atât mai necesară cu cât, potrivit extrasului de carte funciară, terenul ar fi fost dobândit de pârâtă în baza Legii nr. 18/1991.

Stabilirea categoriei de teren (arabil sau construcții) prezintă importanță pentru cauză și datorită faptului că pârâta a susținut că nu mai poate edifica hala industrială pe care o proiectase, iar instanța de apel a reținut că pârâta nu mai poate să-și exploateze proprietatea ca teren pentru construcții. De asemenea, la stabilirea valorii despăgubirilor, nu s-a avut în vedere că și la momentul declarării utilității publice în vederea exproprierii, terenul este afectat de sarcini și servituți. Astfel, este de necontestat că terenul în discuție este traversat și în prezent de o linie electrică LE A 110 kV, care presupune, de asemenea, zone de protecție și siguranță. Deși acest aspect a fost pus în discuție de reclamantă și deși experții au arătat că la stabilirea valorii despăgubirilor nu a fost avută în vederea linia electrică existentă, instanțele nu au dispus refacerea calculelor în funcție și de acest element.

Sub acest aspect, ar fi fost important de știut, în ipoteza în care s-ar stabili că terenul este teren destinat construcțiilor, dacă edificarea halei industriale este posibilă în condițiile actualei afectațiuni a terenului, traversat de LE A110 kV. În al treilea rând, instanța de apel a reținut că vechea legislație și actuala reglementare în domeniul energiei electrice prevăd că nu se pot construcții și clădiri în zona de siguranță și nici la o distanță mai mică de 7 m de o parte și de alta a zonei de siguranță, iar acest lucru reprezintă o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 39 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007.

Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea energiei electrice, pentru protecția instalațiilor de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a instalațiilor, fără avizul de amplasament al operatorului de transport și de sistem, iar potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din lege, pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție se interzice persoanelor fizice și juridice să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuție. Prin urmare, în zona de siguranță nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcțiilor nu poate avea loc decât în condițiile în care există un aviz de amplasament al operatorului, iar acest aspect era un element care trebuia avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii ce i se cuvine reclamantei.

Neanalizarea aspectelor menționate duc la concluzia că instanța de apel nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamantă va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La rejudecare se vor administra toate probele necesare, inclusiv proba cu expertiză efectuată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este teren arabil sau destinat construcțiilor, dacă existența liniei electrice 110 kV și a spațiilor de siguranță prezente afectează valoarea reală a imobilului și permite edificii cu regim special, cum ar fi o hală industrială, precum și care este diferența dintre valoarea reală a terenului afectat de existența LE A 110 kV și valoarea reală a terenului afectat de existența LE A 400 kV.

De asemenea, în ipoteza în care se va stabili că terenul în litigiu este teren destinat construcțiilor, la valoarea despăgubirilor se vor avea în vedere și interdicțiile impuse persoanelor fizice și juridice de Legea energiei electrice nr. 13/2007, respectiv de art. 39 și 46 din lege, referitoare la necesitatea edificării construcțiilor doar în baza unui aviz de amplasament.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice T. S.A, reprezentată în instanță de Sucursala de Transport Cluj, în numele Statului Român împotriva Deciziei nr. 162/A din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN