ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1358/2014

Asupra recursului civil de față, constată: Prin sentința civilă nr. 89/C din 18 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA București, în calitate de expropriator în numele Statului Român, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj în contradictoriu cu pârâtul N.F. și, în consecință: A constatat că imobilul, teren intravilan în suprafață de 37 mp, este afectat de construcția liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba. A constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes național, declarată prin H.G. nr. 1576/2005 a imobilului mai sus descris, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 27.837 euro, ce va fi plătită în RON la cursul oficial de schimb euro/RON de la data plății efective și care urmează a fi achitată pârâtei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A dispus punerea în posesie a reclamantei asupra imobilului mai sus descris, condiționată de plata integrală și prealabilă a despăgubirii către pârât, precum și întabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară, cu titlu de expropriere. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal depus la dosar încheiat de către Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice numită prin H.G. nr. 715/2005, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și s-a propus Guvernului României ca lucrarea: „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba.

Montarea unei bobine de compensare 100 MV Ar în Stația 400 KV Oradea Sud. Echipamente de telecomunicații și transmisii pentru LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba” să fie declarată de utilitate publică, de interes național, având ca expropriator Statul Român prin C.N.T.E.E.T. SA. Ulterior, prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes național „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba (...). La art. 2 s-a stipulat că expropriatorul este Statul Român prin C.N.T.E.E.T. SA București. Conform documentației depuse la dosar prevăzută de art. 12 din Legea nr. 33/1994, cuprinzând memoriul tehnic, planul de amplasament și delimitare, planul de încadrare în zonă și fișa corpului de proprietate, rezultă că o suprafață de teren de 37 mp, este afectată de construcția liniei electrice transeuropene „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba”.

Din situația de carte funciară depusă la dosarul cauzei, s-a reținut de instanța de fond că, proprietar asupra terenului intravilan în suprafață de 1000 mp este pârâtul N.F. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a reținut că, în prezenta speță, reclamanta a notificat pârâtul cu privire la propunerile de expropriere a suprafeței necesare fundației stâlpului nr. 8 (37 mp), din actele depuse la dosar, rezultând că nu s-a depus întâmpinare. Întrucât părțile nu s-au învoit asupra despăgubirii, în cauza s-a dispus pentru stabilirea cuantumului acestora, constituirea unei comisii de experți în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994. Tribunalul a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul este afectat în suprafață de 3988 mp de zona de protecție și de siguranță a „LEA de 400 KV” și pe acest teren va fi amplasat stâlpul nr. 8 al rețelei proiectate cu suprafața de 37 mp.

Comisia de specialitate a stabilit că valoarea despăgubirilor datorate de către reclamantă este de 27.837 euro, compusă din valoarea terenului de 37 mp expropriat plus suma cuvenită expropriatului pentru servitutea de trecere, raportată la suprafața culoarului de 3988 mp, în sumă de 621,67 euro anual.

Pe de o parte, s-a reținut că suprafața efectivă ce se expropriază este de 37 mp pe care se amplasează fundația stâlpului de transport a liniei electrice LEA 400 KV, dar avându-se în vedere faptul că, atât vechea legislație cât și cea actuală, prevăd în reglementările sale că nu se pot amplasa construcții, clădiri în zona de siguranță și nici la o distanță mai mică de 7 m de o parte și de alta a zonei de siguranță în cazul liniilor electrice LEA 400 KV, decât în baza unei analize de risc întocmită de un proiectant atestat și aprobată de către titularul de licență prin avizul de amplasament, a rezultat că proprietarul terenului nu mai poate să-l exploateze ca eventual teren pentru construcții.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că pentru întreaga suprafață afectată de către culoarul de trecere, titularul licenței beneficiază, conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 13/2007 de servitute de trecere care este subterană, de suprafață și aeriană. Prin urmare, în cuantumul acestor despăgubiri trebuie inclusă și suma pe care reclamanta o va datora cu titlu de taxă anuală pentru exercitarea servituții de trecere, care, potrivit calculelor experților s-ar ridica la 621,67 euro anual, pe întreaga durată a concesionării. Având în vedere însă, că o parte însemnată din teren proprietatea pârâtului este afectat de zona de protecție și de siguranța a „LEA de 400 KV” și că în aceste zone se instituie anumite restricții și interdicții, tribunalul a reținut că i s-a adus proprietarului un prejudiciu.

Instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 a stabilit despăgubirea cauzată proprietarului, ce se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul produs proprietarului, la suma totală de 27.837 euro. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a apreciat acțiunea formulată ca fiind fondată și fiind întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere, a dispus admiterea acesteia. Prin decizia nr. 107 din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T.

SA reprezentată prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva sentinței civile nr. 89/C din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor. S-a susținut că, potrivit concluziilor celor 3 experți, terenul afectat de LEA Oradea-Bekecsaba este în suprafață de 3988 mp, la un preț unitar de 7,71 euro/mp, despăgubirea totală fiind de 27.837 euro, iar culoarul de trecere are o lățime de 37,5 m din ax, de cele două părți ale firului de gardă, având coordonatele stenografice cele listate pe planul de amplasament și delimitarea anexă a expertizei. Curtea de apel a arătat că susținerile apelantei în sensul că prejudiciul ar trebui raportat doar la suprafața efectiv expropriată pe care va fi amplasat stâlpul nr. 8, de 37 mp, nu și la terenul traversat de liniile aeriene, nu pot fi primite, întrucât se impune a fi avute în vedere și restricțiile, interdicțiile impuse în zona de protecție și siguranță, zone asupra cărora se stabilește un drept de uz și servitute legală.

S-a mai reținut că, de vreme ce experții au arătat că prin firele electrice circulă o tensiune mare, aspecte ce implică restricții privind cultivarea, irigarea, recoltarea mecanică pentru suprafața de teren de sub culoar, existând pericolul electrocutării, în vederea asigurării unei protecții depline a dreptului de proprietate al pârâtului, se impunea recunoașterea dreptului de a beneficia de repararea integrală a prejudiciului produs ca urmare a exproprierii unei părți din terenul proprietatea sa. Instanța de control judiciar a mai constatat că, în speță, terenul aflat sub culoar nu poate fi folosit în condiții normale, nu doar pentru construcții în viitor, ci nici pentru scopuri agricole în prezent și, acest ultim aspect a fost avut în vedere de instanță și experți când au stabilit câtimea prejudiciului cauzat.

Împotriva deciziei nr. 107 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, stabilind despăgubiri nu doar pentru suprafața de 37 mp solicitată prin acțiune, ci și pentru zona de siguranță și protecție. Criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au vizat motivarea celor două instanțe, în sensul că i s-au adus proprietarului prejudicii, întrucât o parte însemnată din terenul proprietatea pârâtului este afectată de zona de protecție și de siguranță a LEA 400 KV și că, în aceste zone, se instituie restricții și interdicții.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că acest prejudiciu nu există, deoarece suprafața de teren de 10000 mp poate fi folosită normal, inclusiv în scopul de a construi, iar avizul de amplasament al operatorului de transport, sistem și analiza de risc necesare în acest sens, nu constituie o interdicție sau restricție, ci o măsură de protecție. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuia să aibă în vedere că, la momentul actual, destinația terenului este „extravilan Oradea” și are categoria de folosință „teren arabil, agricol”.

S-a mai precizat că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiași destinații, iar prejudiciul avut în vedere de instanța de fond și instanța de apel se referă la o posibilitate, la o intenție viitoare și eventuală a proprietarului de a schimba destinația terenului, care nu poate fi cuantificată și stabilită cu certitudine, la momentul efectuării raportului de expertiză. Recurenta a arătat că suprafața expropriată de 37 mp este redusă ca întindere, raportat la întreaga proprietate a pârâtului, astfel încât nu afectează valoarea de piață a întregului teren.

Apoi, s-a susținut că drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor stabilite prin Legea nr. 13/2007 în favoarea operatorului de transport se exercită numai în caz de avarie, reparație, retehnologizare etc., cu obligarea titularului licenței de a repara eventualele pagube produse, astfel că, după instalarea capacității energetice, beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate. De asemenea, s-a arătată că, în privința drepturilor de uz și servitute instituite cu titlu gratuit de către legiuitor în favoarea titularilor de licențe, Curtea Constituțională a statuat prin numeroase decizii, constituționalitatea art. 16 din Legea nr. 13/2007, iar prin instituirea acestor drepturi se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes național, chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său.

Prin urmare, recurenta a susținut că primează interesul general major în fața interesului personal, iar pârâtului i se cuvin despăgubiri doar în condițiile art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, respectiv va fi despăgubit pentru prejudiciile materiale cauzate acestuia.

Recurenta a mai susținut că terenurile aflate sub liniile electrice pot fi cultivate și folosite în agricultură, că pârâtul poate să construiască în zona de siguranță, în condițiile legii, că drepturile de uz și de servitute se exercită numai în caz de avarie, reparație, retehnologizare etc., iar după instalarea capacității energetice pârâtul beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate, astfel că atingerea adusă dreptului de proprietate este minimă, în timp ce despăgubirile calculate de experți și acceptate de instanță sunt ca și cum rețeaua electrică ar ocupa în întregime suprafața de teren de 3988 mp, ce formează zona de protecție și de siguranță, fără ca pârâtul să mai aibă vreo posibilitate de a folosi terenul respectiv.

Prin decizia nr. 6531 din 28 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 107 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând în esență, următoarele: Prin cererea de expropriere formulată de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 1576/2005 și Legii nr. 33/1994 s-a solicitat exproprierea terenului arabil extravilan în suprafață de 37 mp, proprietatea pârâtului N.F., arătându-se că valoarea despăgubirilor este de 258,27 euro.

În cadrul procedurii prealabile exproprierii, conform înscrisurilor existente la dosar, pârâtul nu a formulat întâmpinare, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamanta a sesizat instanța competentă. Pe parcursul procedurii derulate în fața instanței de fond, pârâtul a arătat, prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, că nu se opune exproprierii, că nu a primit notificarea cu propunerea de expropriere, însă contestă despăgubirile propuse, pe care le-a apreciat ca fiind nesemnificative. Având în vedere atitudinea procesuală a părților, s-a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, atunci când părțile se învoiesc cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de învoială și va stabili despăgubirea.

Prin urmare, față de temeiurile de drept invocate, instanța de apel nu a acordat „plus petita”, această critică formulată de recurenta-reclamantă, fiind nefondată. Sunt însă fondate criticile referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a fi acordate pârâtului. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Rezultă așadar, că stabilirea valorii reale a terenului presupune, în primul rând, stabilirea regimului juridic al imobilului, respectiv dacă este teren arabil sau construcții, intravilan sau extravilan, dacă este afectat de sarcini sau servituți, etc. Or, în cauză nu au fost analizate toate aceste aspecte, în condițiile în care, atât recurenta, cât și intimatul, au susținut că există posibilitatea de a construi.

Cu toate acestea, deși din extrasul de carte funciară existent la dosar rezultă că terenul în litigiu este situat în extravilanul municipiului Oradea, iar din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că terenul se află aproape de limita intravilanului, nu a fost stabilit dacă imobilul supus exproprierii este arabil sau teren destinat construcțiilor, o asemenea verificare fiind necesară întrucât stabilirea categoriei de folosință a terenului (arabil sau construcții) prezintă importanță în cauză pentru modul în care pârâtul poate să-și exploateze proprietatea. De asemenea, la stabilirea valorii despăgubirilor, nu s-a avut în vedere în ce măsură este afectat restul proprietății intimatului, față de amplasamentul și poziționarea suprafeței ocupate de fundația stâlpului, 37 mp și de culoarul de trecere a LEA 400 KV-Oradea-Bekecsaba.

În acest sens, este important de stabilit dacă accesul intimatului la porțiunile de teren neafectate de expropriere este obstrucționat sau îngrădit și, în ce măsură este posibilă exploatarea restului terenului în condițiile date. În al treilea rând, instanța de apel, menținând în totalitate sentința instanței de fond, a reținut că vechea legislație și actuala reglementare în domeniul energiei electrice prevăd că nu se pot amplasa construcții și clădiri în zona de siguranță și nici la o distanță mai mică de 7 m de o parte și de alta a zonei de siguranță, iar acest lucru reprezintă o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 39 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007.

Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea energiei electrice, pentru protecția instalațiilor de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a instalațiilor, fără avizul de amplasament al operatorului de transport și de sistem, iar potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din lege, pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție se interzice persoanelor fizice și juridice să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuție. Prin urmare, în zona de siguranță nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcțiilor nu poate avea loc decât în condițiile în care există un aviz de amplasament al operatorului, iar acest aspect era un element care trebuia avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii.

Neanalizarea aspectelor menționate conduc la concluzia că instanța de apel nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Instanța de trimitere a stabilit cu caracter irevocabil că, în rejudecare, se vor administra toate probele necesare, inclusiv proba cu expertiză efectuată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este teren arabil sau destinat construcțiilor, dacă existența zonelor de protecție și a zonelor de siguranță afectează valoarea reală a imobilului, precum și dacă accesul la porțiunile de teren neafectate de obiectivul reclamantei este obstrucționat sau îngrădit și condițiile în care este posibilă exploatarea terenului rămas, în funcție de destinația sa, iar în ipoteza în care se va stabili că terenul în litigiu este teren construibil, la valoarea despăgubirilor se vor avea în vedere și interdicțiile impuse persoanelor fizice și juridice de Legea energiei electrice nr. 13/2007, referitoare la necesitatea edificării construcțiilor doar în baza unui aviz de amplasament.

În ceea ce privește amplasarea de construcții, clădiri în zone de siguranță, reclamanta a invocat faptul că nu este prevăzută o astfel de interdicție în Legea nr. 137/2007 a energiei electrice, ci este vorba de avizul de amplasament și apoi, de analiza de risc. Cu privire la prejudiciu, reclamanta a arătat că acesta nu există, nu este cert, la această dată fiind vorba de un teren arabil extravilan care poate fi utilizat în viitor, cu aceeași destinație. În rejudecare, prin decizia nr. 51 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA București prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva sentinței civile nr. 89/C din 18 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o.

A dispus obligarea reclamantei la plata către intimatul-pârât N.F. a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată, în apel. Pentru a decide astfel, instanța de rejudecare a reținut următoarele: Astfel, cum rezultă din chiar acțiunea reclamantei apelante, prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat utilitatea publică a imobilului reprezentând teren extravilan în suprafață de 37 mp aparținând pârâtului intimat fiind afectat de construcția stâlpului cu nr. 8 al liniei electrice transeuropene și demarată procedura de expropriere, stabilindu-se o despăgubire de 258,27 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb la data plății efective.

Instanța de fond în urma expertizei administrate a stabilit despăgubirea la suma de 27.837 euro, sumă menținută și de instanța de apel în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 107 din 21 octombrie 2010, casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 6531 din 28 septembrie 2011, instanța supremă reținând ca fiind fondate criticile apelantei referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor. Instanța de apel, în rejudecare a avut în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemei de drept dezlegată și asupra necesității administrării de probe sunt obligatorii. În acest sens, conform acestor îndrumări obligatorii ale instanței de control judiciar, instanța a suplimentat probațiunea, a dispus efectuarea unei expertize în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 pentru a se răspunde obiectivelor stabilite de instanța de trimitere.

Proba cu expertiză a fost efectuată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de experți fiind compusă dintr-un expert numit de instanță, unul de expropriatorul apelant și unul de către intimatul-pârât. Alte probe, apelanta nu a mai solicitat și nici nu a mai administrat în această fază procesuală. Concluziile expertizei efectuate au fost următoarele: În ceea ce privește terenul, la data expertizei avea destinația de teren arabil extravilan, iar cu privire la zona de protecție și zona de siguranță, experții au concluzionat că existența acestora afectează valoarea reală a imobilului. De asemenea, accesul la porțiunile neafectate de obiectivul reclamantei este obstrucționat, în sensul existenței pericolului de electrocutare la trecerea cu utilaje agricole mai mari, condiții în care, deși terenul rămas poate fi utilizat ca teren agricol, trecerea dintr-o parte în cealaltă a zonei de protecție a utilajelor agricole, nu se poate face prin zona de siguranță.

Referitor la o eventuală stabilire a terenului din litigiu, ca fiind construibil, edificarea construcțiilor poate fi făcută, doar în baza unui aviz de amplasament prevăzut de Legea nr. 13/2007, dar conform răspunsului la obiectivul nr. 1 (terenul fiind arabil), comisia de experți a răspuns și obiecțiunilor formulate de apelantă, arătând, că în viitor ar putea fi intravilan și deci construibil, câtă vreme la 90 m de imobilul în litigiu este intravilanul Municipiului Oradea fiind edificate construcții, iar la 500 m intravilanul localității C. La obiectivul nr. 2 a precizat că valoarea tensiunii fiind foarte mare, de 400.000 V se impun restricții la cultivarea, irigarea și recoltarea mecanizată pe suprafața de teren de sub culoar, fiind afectată valoarea reală a imobilului, experții făcând trimitere la Normativul NTC 32/2004 privind liniile aeriene de energie electrică peste 1000 V. La pct. 3, unde a stabilit obstrucționarea accesului la restul terenului s-a precizat incidența art. 39 din Legea nr. 13/2007 privind interdicțiile impuse proprietarului terenului pentru protecția instalațiilor transportului energiei.

În ceea ce privește completarea la expertiză (solicitată de apelantă), comisia de experți a concluzionat că terenul este scos definitiv din circuitul agricol și anume: suprafața de 37 mp de sub stâlpul de curent; suprafața ocupată de culoarul de trecere a liniei electrice de 3988 mp și suprafața imposibil de utilizat în regim normal de 1614 mp, în total 5639 mp teren.

Făcând un calcul la valoarea de piață a expropriatorului-apelant de 7,71 euro/mp (deși în zonă terenul vândut prin agenție imobiliară este de 11,94 euro/mp teren cu amplasament mai defavorizat față de cel din litigiu, extras de site-ul anunțurilor imobiliare) plata servituții anuale pentru culoarul de trecere ar fi de 1.229 euro/an, iar cel pentru suprafața de 1614 mp de 497,7 euro/an, total 1.726 euro/an, ce urmează a fi înmulțit cu 25 de ani, perioada de amplasare, la care se adaugă suprafața de 37 mp și culoarul de trecere respectiv 2945 euro/an+285 euro, valoarea terenului de sub stâlp în cazul includerii și a suprafeței de 1614 mp, care împietează la accesul restului terenului pârâtului-intimat.

Așadar, conform concluziilor expertizei, terenul în litigiu este agricol, dar la limita intravilanului a două localități, Municipiul Oradea și localitatea C., fiind de notorietate și extinderea zonei Metropolitane Oradea, limita în momentul efectuării expertizei fiind de doar 90 m. Cât privește afectarea restului terenului proprietatea intimatului, aceasta a reieșit cu claritate din lucrarea de expertiză, experții concluzionând că terenul de 5639 mp este scos definitiv din circuitul agricol (37 mp stâlpul de curent, culoarul de trecere de 3988 mp și suprafața de 1614 mp imposibili de utilizat în regim normal). În concluzie, din probele administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelului, expertiza prevăzută de art. 25 din Legea nr. 33/1994 dispusă de instanța de control, a rezultat o valoare mai mare a despăgubirilor aferente terenului supus exproprierii, și anume de 43.460 euro, față de 27.837 euro despăgubiri stabilite de instanța de fond.

Astfel, cum a reținut și instanța de fond, Constituția României prin art. 44 garantează și ocrotește proprietatea privată și stipulează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică dar cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar în cazul că părțile au păreri divergente, despăgubirile se stabilesc prin justiție, aceleași dispoziții fiind regăsite și în art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Conform art. 26 alin. (1) din acest ultim act normativ, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, alin. (2) stipulând că la calculul despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând imobilele similare în unitatea administrativ teritorială la acea dată precum și daunele aduse proprietarului, expertiza de față răspunzând acestor cerințe, în opinia instanței, apelanta-reclamantă neadministrând alte probe contrare și nesolicitând o nouă lucrare de expertiză, conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

Actuala lege a energiei și gazelor naturale Legea nr. 123/2012 transpune Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 și prevede explicit zona de siguranță și zona de protecție, culoarul de trecere a liniei electrice, dreptul de servitute legală, art. 17 privind exproprierea făcând referire, atât la despăgubirea proprietarului, cât și la concesionarea pe durata existenței capacității energetice, limitări ale dreptului de proprietate cu dreptul de uz și servitute, acces la utilități, restrângerea unor activități, durata, conținutul, limitele și despăgubirile. Instanța de rejudecare a precizat că, deși hotărârea instanței de apel a fost casată în întregime, singura critică formulată de apelantă și reținută de instanța de control a fost cea privind cuantumul despăgubirilor, restul dispozițiilor privind exproprierea propriu-zisă a imobilului, nefiind contestate de niciuna din părți.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. apelanta-reclamantă aflată în culpă procesuală, a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.200 RON. Împotriva deciziei nr. 51 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, criticile reclamantei vizează interpretarea greșită de către instanțe a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și cele ale art. 16, art. 19-art. 21 și art. 39 din Legea energiei nr. 13/2007.

Se susține de către recurenta-reclamantă că, în mod nelegal, instanța de apel în rejudecare nu a ținut cont de faptul că accesul intimatului-pârât la porțiunile de teren neafectate de expropriere nu este obstrucționat sau îngrădit și că acesta poate să își exploateze restul terenului, ignorând recomandările obligatorii de casare pronunțate de instanța superioară. Se menționează de către reclamantă că evaluarea experților și despăgubirile stabilite de instanțe determină un prejudiciu eventual, ci nu unul cert, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat și stabilit cu certitudine la momentul efectuării raportului de expertiză.

Se arată în motivarea recursului că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 trebuie luate în calcul ipotezele existente la data întocmirii raportului de expertiză și nu simple ipoteze viitoare, întrucât destinația actuală a terenului este extravilan Oradea și categoria de folosință „teren arabil, agricol”, astfel cum a stabilit raportul de expertiză. Totodată se aduc critici instanței de apel, care a reținut greșit că i s-au adus proprietarului prejudicii, întrucât o parte însemnată a terenului proprietatea pârâtului este afectat de „zona de protecție și de siguranță” a LEA 400 KV și că în aceste zone se instituie restricții.

Recurenta-reclamantă susține că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiași destinații, iar potrivit Normativului NTE003/04/00 la capitolul XVII art. 222 se prevede luarea tuturor măsurilor de protecție a mediului, ținând seama printre altele și de influența câmpurilor electromagnetice, neexistând astfel efecte negative periculoase. Criticile reclamantei vizează faptul că nu există un prejudiciu în ceea ce privește exploatarea agricolă a porțiunii de teren ce constituie zona de protecție și de siguranță a liniei. Se arată că nu pot fi luate în considerare concluziile raportului de expertiză preluate și de instanța de apel referitore la plata unei redevențe anuale pentru zona de protecție și zona de siguranță a liniei electrice, întrucât sunt lipsite de temei legal.

Intimatul-pârât N.F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește zona de siguranță și de protecție a liniei electrice, art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007 precizează că va fi expropriat terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice. Așadar, „culoarul de trecere” sau „zona de protecție și zona de siguranță”, potrivit definiției legale sunt zone adiacente capacităților energetice în care se stabilește doar un drept de servitute legală, astfel cum prevede art. 20 alin. (3) și, nu un drept de proprietate.

Nici aprecierea instanței de apel, în sensul că drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor stabilite prin Legea energiei electrice nr. 13/2007 (art. 16 și art. 19-art. 20) în favoarea operatorului de transport ar reprezenta o atingere adusă dreptului de proprietate al pârâtului prin simplul fapt al existenței lor, nu este fondată deoarece aceste drepturi se exercită numai în caz de avarie, reparație, retehnologizare etc. și cu obligarea titularului licenței de a repara eventualele pagube produse, astfel că, după instalarea capacității energetice, proprietarul terenului afectat de existența drepturilor de uz și de servitute, beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate.

Această critică vizează greșita acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, având în vedere că pârâtul nu poate construi în zona de siguranță, iar amplasarea liniei electrice nu afectează potențialul agricol al terenului, drepturile de uz și de servitute exercitându-se doar în caz de avarie, reparație și retehnologizare. În același context, s-a susținut de către recurenta-reclamantă că instanțele au nesocotit raportul de mediu cu privire la riscurile generate de câmpurile electrice și electromagnetice. Cât privește delimitarea zonei de siguranță și de protecție a liniei, astfel cum s-a reținut, legiuitorul a avut în vedere numai terenurile pe care ar putea funcționa capacități energetice ce urmează a fi înființate cu privire la terenurile pe care ar fi așezați stâlpii și stațiile, nu și terenurile care sunt traversate de liniile aeriene.

Fundația stâlpului are o suprafață de 37 mp și această suprafață de teren a fost expropriată. Art. 3 pct. 67 și pct. 69 și art. 20 alin. (3) din același act normativ stabilesc că zona de protecție și zona de siguranță sunt zone adiacente capacităților energetice în care se constituie restricții și interdicții în scopul funcționării normale și evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, asupra cărora se stabilește doar un drept de servitute legală [așa cum prevede art. 20 alin. (3)] și nu un drept de proprietate. După instalarea capacității energetice, pârâtul beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate, reclamanta având practic doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune numai în caz de retehnologizare și avarii.

Zona de protecție și siguranță constituie un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă tensiune și, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia singura limitare concretă privește construirea de imobile pentru care este necesară obținerea unui aviz, fără ca edificarea unei construcții să fie interzisă. Fiind o normă specială este de strictă interpretare și aplicare, astfel că este nelegală extinderea și la alte activități. Legea energiei electrice nr. 13/2007 nu stabilește interdicția de a construi în zona de siguranță a unei linii electrice, ci dispune doar ca efectuarea construcțiilor să se facă cu avizul de amplasament al operatorului de transport și sistem.

Prin urmare, nelegal și cu încălcarea criteriilor legale cuprinse în corpul legii exproprierii, instanțele au stabilit un cuantum al despăgubirii excesiv de mare, care nu se constituie, astfel, într-o justă și echitabilă despăgubire, în accepțiunea normelor dreptului prival și cel general al colectivității. Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, criticile sunt fondate iar sub acest aspect, soluția instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Despăgubirile stabilite de instanța de fond și validate de instanța de apel au într-adevăr un caracter eventual și, nu unul cert. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se vor lua în calcul ipotezele existente la data întocmirii raportului de expertiză și, nu simple ipoteze viitoare, incerte.

Astfel, prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul în litigiu și răspunzând tuturor obiectivelor acestui raport s-a stabilit că, în mod direct este scoasă definitiv din circuitul agricol suprafața de teren situată sub stâlpul de curent de 37 mp, suprafață ocupată de culoarul de trecere de 3988 mp, la care se mai adaugă suprafața imposibil de utilizat în regim normal după funcționarea capacității energetice de 1614 mp. În apel, cale devolutivă de atac, instanța de rejudecare a răspuns tuturor obiectivelor stabilite prin decizia de casare nr. 6531/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitând un nou raport de expertiză, în sensul obiectivelor stabilite de instanța de trimitere, iar, ulterior, la acest raport reclamanta a formulat obiecțiuni.

Răspunzând obiecțiunilor prin completarea la raportul de expertiză cu privire la cuantumul despăgubirilor, experții au stabilit că pentru valoarea terenului scos definitiv din circuitul agricol, despăgubirile ce se cuvin pârâtului sunt de 285,27 euro (37 mp x 7,71 euro/mp=285,27 euro), astfel cum rezultă din varianta a II-a. Instanța de apel a nesocotit varianta a II-a din completarea la raportul de expertiză și validând cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond (27.837 euro), prin modul în care a stabilit prejudiciul, cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de control judiciar a pornit de la o premisă greșită, constând în absolutizarea exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate al pârâtului, făcând abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele acestor drepturi trebuie stabilite prin lege.

Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție). Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare, în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”. „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului (…)”. Așadar, evaluarea experților, despăgubirile stabilite prin varianta a II-a a completării raportului de expertiză respectă criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin stabilirea unui prejudiciu cert, singurul susceptibil de reparare.

Față de considerentele expuse, fiind incidente criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia atacată și va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 89/C din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor. Va schimba în parte sentința tribunalului, în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor la 285,27 euro, echivalentul în RON la cursul oficial al plății efective. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA prin C.N.T.E.E.T. SA Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 51 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 89/C din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la 285,27 euro, echivalentul în RON la cursul oficial de la data plății efective. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.