ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1358/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1358/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 89/C din 18 martie

2010, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.N.T.E.E.T.

SA București, în calitate de expropriator în numele Statului Român,

reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj în contradictoriu

cu pârâtul N.F. și, în consecință:

A constatat că

imobilul, teren intravilan în suprafață de 37 mp, este afectat de construcția

liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba.

A constatat că sunt îndeplinite

toate condițiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică

de interes național, declarată prin H.G. nr. 1576/2005 a imobilului mai sus descris,

stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 27.837 euro, ce va fi plătită

în RON la cursul oficial de schimb euro/RON de la data plății efective și care urmează

a fi achitată pârâtei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

prezentei hotărâri.

A dispus punerea în posesie

a reclamantei asupra imobilului mai sus descris, condiționată de plata integrală

și prealabilă a despăgubirii către pârât, precum și întabularea dreptului de proprietate

al Statului Român în cartea funciară, cu titlu de expropriere.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal depus la dosar încheiat

de către Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității

publice numită prin H.G. nr. 715/2005, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile

cerute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

și s-a propus Guvernului României ca lucrarea: „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba. Montarea

unei bobine de compensare 100 MV Ar în Stația 400 KV Oradea Sud. Echipamente de

telecomunicații și transmisii pentru LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba” să fie declarată

de utilitate publică, de interes național, având ca expropriator Statul Român prin

C.N.T.E.E.T. SA.

Ulterior, prin H.G.

nr. 1576/2005 s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes național „LEA

400 KV-Oradea-Bekescsaba (...). La art. 2 s-a stipulat că expropriatorul este Statul

Român prin C.N.T.E.E.T. SA București.

Conform documentației

depuse la dosar prevăzută de art. 12 din Legea nr. 33/1994, cuprinzând memoriul

tehnic, planul de amplasament și delimitare, planul de încadrare în zonă și fișa

corpului de proprietate, rezultă că o suprafață de teren de 37 mp, este afectată

de construcția liniei electrice transeuropene „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba”.

Din situația de carte

funciară depusă la dosarul cauzei, s-a reținut de instanța de fond că, proprietar

asupra terenului intravilan în suprafață de 1000 mp este pârâtul N.F.

Conform dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a reținut că, în prezenta speță,

reclamanta a notificat pârâtul cu privire la propunerile de expropriere a suprafeței

necesare fundației stâlpului nr. 8 (37 mp), din actele depuse la dosar, rezultând

că nu s-a depus întâmpinare.

Întrucât părțile nu s-au

învoit asupra despăgubirii, în cauza s-a dispus pentru stabilirea cuantumului acestora,

constituirea unei comisii de experți în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul a reținut că,

potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul este afectat

în suprafață de 3988 mp de zona de protecție și de siguranță a „LEA de 400 KV” și

pe acest teren va fi amplasat stâlpul nr. 8 al rețelei proiectate cu suprafața de

37 mp.

Comisia de specialitate

a stabilit că valoarea despăgubirilor datorate de către reclamantă este de 27.837

euro, compusă din valoarea terenului de 37 mp expropriat plus suma cuvenită expropriatului

pentru servitutea de trecere, raportată la suprafața culoarului de 3988 mp, în sumă

de 621,67 euro anual.

Pe de o parte, s-a reținut

că suprafața efectivă ce se expropriază este de 37 mp pe care se amplasează fundația

stâlpului de transport a liniei electrice LEA 400 KV, dar avându-se în vedere faptul

că, atât vechea legislație cât și cea actuală, prevăd în reglementările sale că

nu se pot amplasa construcții, clădiri în zona de siguranță și nici la o distanță

mai mică de 7 m de o parte și de alta a zonei de siguranță în cazul liniilor electrice

LEA 400 KV, decât în baza unei analize de risc întocmită de un proiectant atestat

și aprobată de către titularul de licență prin avizul de amplasament, a rezultat

că proprietarul terenului nu mai poate să-l exploateze ca eventual teren pentru

construcții.

Pe de altă parte, instanța

de fond a apreciat că pentru întreaga suprafață afectată de către culoarul de trecere,

titularul licenței beneficiază, conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr.

13/2007 de servitute de trecere care este subterană, de suprafață și aeriană.

Prin urmare, în cuantumul

acestor despăgubiri trebuie inclusă și suma pe care reclamanta o va datora cu titlu

de taxă anuală pentru exercitarea servituții de trecere, care, potrivit calculelor

experților s-ar ridica la 621,67 euro anual, pe întreaga durată a concesionării.

Având în vedere însă,

că o parte însemnată din teren proprietatea pârâtului este afectat de zona de protecție

și de siguranța a „LEA de 400 KV” și că în aceste zone se instituie anumite restricții

și interdicții, tribunalul a reținut că i s-a adus proprietarului un prejudiciu.

Instanța de fond, potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 a stabilit despăgubirea cauzată proprietarului,

ce se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul produs proprietarului,

la suma totală de 27.837 euro.

În consecință, având în

vedere dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din Primul

protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a apreciat

acțiunea formulată ca fiind fondată și fiind întrunite toate condițiile cerute de

lege pentru expropriere, a dispus admiterea acesteia.

Prin decizia nr. 107 din

21 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA reprezentată prin C.N.T.E.E.T.

SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva sentinței civile nr. 89/C din 18 martie

2010 a Tribunalului Bihor.

S-a susținut că, potrivit

concluziilor celor 3 experți, terenul afectat de LEA Oradea-Bekecsaba este în suprafață

de 3988 mp, la un preț unitar de 7,71 euro/mp, despăgubirea totală fiind de 27.837

euro, iar culoarul de trecere are o lățime de 37,5 m din ax, de cele două părți

ale firului de gardă, având coordonatele stenografice cele listate pe planul de

amplasament și delimitarea anexă a expertizei.

Curtea de apel a arătat

că susținerile apelantei în sensul că prejudiciul ar trebui raportat doar la suprafața

efectiv expropriată pe care va fi amplasat stâlpul nr. 8, de 37 mp, nu și la terenul

traversat de liniile aeriene, nu pot fi primite, întrucât se impune a fi avute în

vedere și restricțiile, interdicțiile impuse în zona de protecție și siguranță,

zone asupra cărora se stabilește un drept de uz și servitute legală.

S-a mai reținut că, de

vreme ce experții au arătat că prin firele electrice circulă o tensiune mare, aspecte

ce implică restricții privind cultivarea, irigarea, recoltarea mecanică pentru suprafața

de teren de sub culoar, existând pericolul electrocutării, în vederea asigurării

unei protecții depline a dreptului de proprietate al pârâtului, se impunea recunoașterea

dreptului de a beneficia de repararea integrală a prejudiciului produs ca urmare

a exproprierii unei părți din terenul proprietatea sa.

Instanța de control judiciar

a mai constatat că, în speță, terenul aflat sub culoar nu poate fi folosit în condiții

normale, nu doar pentru construcții în viitor, ci nici pentru scopuri agricole în

prezent și, acest ultim aspect a fost avut în vedere de instanță și experți când

au stabilit câtimea prejudiciului cauzat.

Împotriva deciziei

nr. 107 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala

de Transport Cluj, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, stabilind despăgubiri nu doar pentru suprafața

de 37 mp solicitată prin acțiune, ci și pentru zona de siguranță și protecție.

Criticile subsumate motivului

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au vizat motivarea

celor două instanțe, în sensul că i s-au adus proprietarului prejudicii, întrucât

o parte însemnată din terenul proprietatea pârâtului este afectată de zona de protecție

și de siguranță a LEA 400 KV și că, în aceste zone, se instituie restricții și interdicții.

Astfel, recurenta-reclamantă

a susținut că acest prejudiciu nu există, deoarece suprafața de teren de 10000 mp

poate fi folosită normal, inclusiv în scopul de a construi, iar avizul de amplasament

al operatorului de transport, sistem și analiza de risc necesare în acest sens,

nu constituie o interdicție sau restricție, ci o măsură de protecție.

Potrivit art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța

trebuia să aibă în vedere că, la momentul actual, destinația terenului este „extravilan

Oradea” și are categoria de folosință „teren arabil, agricol”.

S-a mai precizat că amplasarea

liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător

aceleiași destinații, iar prejudiciul avut în vedere de instanța de fond și instanța

de apel se referă la o posibilitate, la o intenție viitoare și eventuală a proprietarului

de a schimba destinația terenului, care nu poate fi cuantificată și stabilită cu

certitudine, la momentul efectuării raportului de expertiză.

Recurenta a arătat că

suprafața expropriată de 37 mp este redusă ca întindere, raportat la întreaga proprietate

a pârâtului, astfel încât nu afectează valoarea de piață a întregului teren.

Apoi, s-a susținut că

drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor stabilite prin Legea nr. 13/2007

în favoarea operatorului de transport se exercită numai în caz de avarie, reparație,

retehnologizare etc., cu obligarea titularului licenței de a repara eventualele

pagube produse, astfel că, după instalarea capacității energetice, beneficiază de

toate atributele dreptului său de proprietate.

De asemenea, s-a arătată

că, în privința drepturilor de uz și servitute instituite cu titlu gratuit de către

legiuitor în favoarea titularilor de licențe, Curtea Constituțională a statuat prin

numeroase decizii, constituționalitatea art. 16 din Legea nr. 13/2007, iar prin

instituirea acestor drepturi se asigură valorificarea fondului energetic, bun public

de interes național, chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire

în exercitarea atributelor dreptului său.

Prin urmare, recurenta

a susținut că primează interesul general major în fața interesului personal, iar

pârâtului i se cuvin despăgubiri doar în condițiile art. 16 alin. (9) din Legea

nr. 13/2007, respectiv va fi despăgubit pentru prejudiciile materiale cauzate acestuia.

Recurenta a mai susținut

că terenurile aflate sub liniile electrice pot fi cultivate și folosite în agricultură,

că pârâtul poate să construiască în zona de siguranță, în condițiile legii, că drepturile

de uz și de servitute se exercită numai în caz de avarie, reparație, retehnologizare

etc., iar după instalarea capacității energetice pârâtul beneficiază de toate atributele

dreptului său de proprietate, astfel că atingerea adusă dreptului de proprietate

este minimă, în timp ce despăgubirile calculate de experți și acceptate de instanță

sunt ca și cum rețeaua electrică ar ocupa în întregime suprafața de teren de 3988

mp, ce formează zona de protecție și de siguranță, fără ca pârâtul să mai aibă vreo

posibilitate de a folosi terenul respectiv.

Prin decizia nr. 6531

din 28 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T.

SA, prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 107

din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

A casat decizia atacată

și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând în esență, următoarele:

Prin cererea de expropriere

formulată de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 1576/2005

și Legii nr. 33/1994 s-a solicitat exproprierea terenului arabil extravilan în suprafață

de 37 mp, proprietatea pârâtului N.F., arătându-se că valoarea despăgubirilor este

de 258,27 euro.

În cadrul procedurii prealabile

exproprierii, conform înscrisurilor existente la dosar, pârâtul nu a formulat întâmpinare,

motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

reclamanta a sesizat instanța competentă.

Pe parcursul procedurii

derulate în fața instanței de fond, pârâtul a arătat, prin întâmpinarea depusă la

dosarul primei instanțe, că nu se opune exproprierii, că nu a primit notificarea

cu propunerea de expropriere, însă contestă despăgubirile propuse, pe care le-a

apreciat ca fiind nesemnificative.

Având în vedere atitudinea

procesuală a părților, s-a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, atunci când părțile se învoiesc

cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de

învoială și va stabili despăgubirea.

Prin urmare, față de temeiurile

de drept invocate, instanța de apel nu a acordat „plus petita”, această critică

formulată de recurenta-reclamantă, fiind nefondată.

Sunt însă fondate criticile

referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a fi acordate pârâtului.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, la calcularea

cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele produse proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Rezultă așadar, că stabilirea

valorii reale a terenului presupune, în primul rând, stabilirea regimului juridic

al imobilului, respectiv dacă este teren arabil sau construcții, intravilan sau

extravilan, dacă este afectat de sarcini sau servituți, etc.

Or, în cauză nu au fost

analizate toate aceste aspecte, în condițiile în care, atât recurenta, cât și intimatul,

au susținut că există posibilitatea de a construi.

Cu toate acestea, deși

din extrasul de carte funciară existent la dosar rezultă că terenul în litigiu este

situat în extravilanul municipiului Oradea, iar din cuprinsul raportului de expertiză

rezultă că terenul se află aproape de limita intravilanului, nu a fost stabilit

dacă imobilul supus exproprierii este arabil sau teren destinat construcțiilor,

o asemenea verificare fiind necesară întrucât stabilirea categoriei de folosință

a terenului (arabil sau construcții) prezintă importanță în cauză pentru modul în

care pârâtul poate să-și exploateze proprietatea.

De asemenea, la stabilirea

valorii despăgubirilor, nu s-a avut în vedere în ce măsură este afectat restul proprietății

intimatului, față de amplasamentul și poziționarea suprafeței ocupate de fundația

stâlpului, 37 mp și de culoarul de trecere a LEA 400 KV-Oradea-Bekecsaba.

În acest sens, este important

de stabilit dacă accesul intimatului la porțiunile de teren neafectate de expropriere

este obstrucționat sau îngrădit și, în ce măsură este posibilă exploatarea restului

terenului în condițiile date.

În al treilea rând, instanța

de apel, menținând în totalitate sentința instanței de fond, a reținut că vechea

legislație și actuala reglementare în domeniul energiei electrice prevăd că nu se

pot amplasa construcții și clădiri în zona de siguranță și nici la o distanță mai

mică de 7 m de o parte și de alta a zonei de siguranță, iar acest lucru reprezintă

o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 39 alin. (1) lit. a) și art. 46

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007.

Astfel, potrivit art.

39 alin. (1) lit. a) din Legea energiei electrice, pentru protecția instalațiilor

de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice să efectueze construcții

de orice fel în zona de siguranță a instalațiilor, fără avizul de amplasament al

operatorului de transport și de sistem, iar potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din

lege, pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție se interzice persoanelor

fizice și juridice să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a

rețelelor electrice de distribuție, fără avizul de amplasament al operatorului de

distribuție.

Prin urmare, în zona de

siguranță nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcțiilor nu poate

avea loc decât în condițiile în care există un aviz de amplasament al operatorului,

iar acest aspect era un element care trebuia avut în vedere la stabilirea valorii

despăgubirii.

Neanalizarea aspectelor

menționate conduc la concluzia că instanța de apel nu a lămurit pe deplin împrejurările

de fapt ale cauzei, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.

proc. civ.

Instanța de trimitere

a stabilit cu caracter irevocabil că, în rejudecare, se vor administra toate probele

necesare, inclusiv proba cu expertiză efectuată în condițiile art. 25 din Legea

nr. 33/1994, pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este teren arabil sau destinat

construcțiilor, dacă existența zonelor de protecție și a zonelor de siguranță afectează

valoarea reală a imobilului, precum și dacă accesul la porțiunile de teren neafectate

de obiectivul reclamantei este obstrucționat sau îngrădit și condițiile în care

este posibilă exploatarea terenului rămas, în funcție de destinația sa, iar în ipoteza

în care se va stabili că terenul în litigiu este teren construibil, la valoarea

despăgubirilor se vor avea în vedere și interdicțiile impuse persoanelor fizice

și juridice de Legea energiei electrice nr. 13/2007, referitoare la necesitatea

edificării construcțiilor doar în baza unui aviz de amplasament.

În ceea ce privește amplasarea

de construcții, clădiri în zone de siguranță, reclamanta a invocat faptul că nu

este prevăzută o astfel de interdicție în Legea nr. 137/2007 a energiei electrice,

ci este vorba de avizul de amplasament și apoi, de analiza de risc.

Cu privire la prejudiciu,

reclamanta a arătat că acesta nu există, nu este cert, la această dată fiind vorba

de un teren arabil extravilan care poate fi utilizat în viitor, cu aceeași destinație.

În rejudecare, prin decizia

nr. 51 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA București prin C.N.T.E.E.T.

SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva sentinței civile nr. 89/C din 18 martie

2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o.

A dispus obligarea reclamantei

la plata către intimatul-pârât N.F. a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată,

în apel.

Pentru a decide astfel,

instanța de rejudecare a reținut următoarele:

Astfel, cum rezultă din

chiar acțiunea reclamantei apelante, prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat utilitatea

publică a imobilului reprezentând teren extravilan în suprafață de 37 mp aparținând

pârâtului intimat fiind afectat de construcția stâlpului cu nr. 8 al liniei electrice

transeuropene și demarată procedura de expropriere, stabilindu-se o despăgubire

de 258,27 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb la data plății efective.

Instanța de fond în urma

expertizei administrate a stabilit despăgubirea la suma de 27.837 euro, sumă menținută

și de instanța de apel în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 107 din 21

octombrie 2010, casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.

6531 din 28 septembrie 2011, instanța supremă reținând ca fiind fondate criticile

apelantei referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor.

Instanța de apel, în rejudecare

a avut în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că în

caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemei de drept dezlegată

și asupra necesității administrării de probe sunt obligatorii.

În acest sens, conform

acestor îndrumări obligatorii ale instanței de control judiciar, instanța a suplimentat

probațiunea, a dispus efectuarea unei expertize în condițiile art. 25 din Legea

nr. 33/1994 pentru a se răspunde obiectivelor stabilite de instanța de trimitere.

Proba cu expertiză a fost

efectuată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de experți fiind

compusă dintr-un expert numit de instanță, unul de expropriatorul apelant și unul

de către intimatul-pârât.

Alte probe, apelanta nu

a mai solicitat și nici nu a mai administrat în această fază procesuală.

Concluziile expertizei

efectuate au fost următoarele:

În ceea ce privește terenul,

la data expertizei avea destinația de teren arabil extravilan, iar cu privire la

zona de protecție și zona de siguranță, experții au concluzionat că existența acestora

afectează valoarea reală a imobilului.

De asemenea, accesul la

porțiunile neafectate de obiectivul reclamantei este obstrucționat, în sensul existenței

pericolului de electrocutare la trecerea cu utilaje agricole mai mari, condiții

în care, deși terenul rămas poate fi utilizat ca teren agricol, trecerea dintr-o

parte în cealaltă a zonei de protecție a utilajelor agricole, nu se poate face prin

zona de siguranță.

Referitor la o eventuală

stabilire a terenului din litigiu, ca fiind construibil, edificarea construcțiilor

poate fi făcută, doar în baza unui aviz de amplasament prevăzut de Legea nr. 13/2007,

dar conform răspunsului la obiectivul nr. 1 (terenul fiind arabil), comisia de experți

a răspuns și obiecțiunilor formulate de apelantă, arătând, că în viitor ar putea

fi intravilan și deci construibil, câtă vreme la 90 m de imobilul în litigiu este

intravilanul Municipiului Oradea fiind edificate construcții, iar la 500 m intravilanul

localității C.

La obiectivul nr. 2 a

precizat că valoarea tensiunii fiind foarte mare, de 400.000 V se impun restricții

la cultivarea, irigarea și recoltarea mecanizată pe suprafața de teren de sub culoar,

fiind afectată valoarea reală a imobilului, experții făcând trimitere la Normativul

NTC 32/2004 privind liniile aeriene de energie electrică peste 1000 V.

La pct. 3, unde a stabilit

obstrucționarea accesului la restul terenului s-a precizat incidența art. 39 din

Legea nr. 13/2007 privind interdicțiile impuse proprietarului terenului pentru protecția

instalațiilor transportului energiei.

În ceea ce privește completarea

la expertiză (solicitată de apelantă), comisia de experți a concluzionat că terenul

este scos definitiv din circuitul agricol și anume: suprafața de 37 mp de sub stâlpul

de curent; suprafața ocupată de culoarul de trecere a liniei electrice de 3988 mp

și suprafața imposibil de utilizat în regim normal de 1614 mp, în total 5639 mp

teren.

Făcând un calcul la valoarea

de piață a expropriatorului-apelant de 7,71 euro/mp (deși în zonă terenul vândut

prin agenție imobiliară este de 11,94 euro/mp teren cu amplasament mai defavorizat

față de cel din litigiu, extras de site-ul anunțurilor imobiliare) plata servituții

anuale pentru culoarul de trecere ar fi de 1.229 euro/an, iar cel pentru suprafața

de 1614 mp de 497,7 euro/an, total 1.726 euro/an, ce urmează a fi înmulțit cu 25

de ani, perioada de amplasare, la care se adaugă suprafața de 37 mp și culoarul

de trecere respectiv 2945 euro/an+285 euro, valoarea terenului de sub stâlp în cazul

includerii și a suprafeței de 1614 mp, care împietează la accesul restului terenului

pârâtului-intimat.

Așadar, conform concluziilor

expertizei, terenul în litigiu este agricol, dar la limita intravilanului a două

localități, Municipiul Oradea și localitatea C., fiind de notorietate și extinderea

zonei Metropolitane Oradea, limita în momentul efectuării expertizei fiind de doar

90 m.

Cât privește afectarea

restului terenului proprietatea intimatului, aceasta a reieșit cu claritate din

lucrarea de expertiză, experții concluzionând că terenul de 5639 mp este scos definitiv

din circuitul agricol (37 mp stâlpul de curent, culoarul de trecere de 3988 mp și

suprafața de 1614 mp imposibili de utilizat în regim normal).

În concluzie, din probele

administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelului, expertiza prevăzută de

art. 25 din Legea nr. 33/1994 dispusă de instanța de control, a rezultat o valoare

mai mare a despăgubirilor aferente terenului supus exproprierii, și anume de 43.460

euro, față de 27.837 euro despăgubiri stabilite de instanța de fond.

Astfel, cum a reținut

și instanța de fond, Constituția României prin art. 44 garantează și ocrotește proprietatea

privată și stipulează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate

publică dar cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar în cazul că părțile au păreri

divergente, despăgubirile se stabilesc prin justiție, aceleași dispoziții fiind

regăsite și în art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Conform art. 26 alin.

(1) din acest ultim act normativ, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat proprietarului, alin. (2) stipulând că la calculul despăgubirilor,

experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând imobilele similare

în unitatea administrativ teritorială la acea dată precum și daunele aduse proprietarului,

expertiza de față răspunzând acestor cerințe, în opinia instanței, apelanta-reclamantă

neadministrând alte probe contrare și nesolicitând o nouă lucrare de expertiză,

conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

Actuala lege a energiei

și gazelor naturale Legea nr. 123/2012 transpune Directiva 2009/72/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 13 iulie 2009 și prevede explicit zona de siguranță

și zona de protecție, culoarul de trecere a liniei electrice, dreptul de servitute

legală, art. 17 privind exproprierea făcând referire, atât la despăgubirea proprietarului,

cât și la concesionarea pe durata existenței capacității energetice, limitări ale

dreptului de proprietate cu dreptul de uz și servitute, acces la utilități, restrângerea

unor activități, durata, conținutul, limitele și despăgubirile.

Instanța de rejudecare

a precizat că, deși hotărârea instanței de apel a fost casată în întregime, singura

critică formulată de apelantă și reținută de instanța de control a fost cea privind

cuantumul despăgubirilor, restul dispozițiilor privind exproprierea propriu-zisă

a imobilului, nefiind contestate de niciuna din părți.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ. apelanta-reclamantă aflată în culpă procesuală, a fost obligată

la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.200 RON.

Împotriva deciziei

nr. 51 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat

recurs reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, criticile reclamantei

vizează interpretarea greșită de către instanțe a dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, precum și cele ale art. 16, art. 19-art. 21 și art. 39 din Legea energiei

nr. 13/2007.

Se susține de către recurenta-reclamantă

că, în mod nelegal, instanța de apel în rejudecare nu a ținut cont de faptul că

accesul intimatului-pârât la porțiunile de teren neafectate de expropriere nu este

obstrucționat sau îngrădit și că acesta poate să își exploateze restul terenului,

ignorând recomandările obligatorii de casare pronunțate de instanța superioară.

Se menționează de către

reclamantă că evaluarea experților și despăgubirile stabilite de instanțe determină

un prejudiciu eventual, ci nu unul cert, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat și

stabilit cu certitudine la momentul efectuării raportului de expertiză.

Se arată în motivarea

recursului că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 trebuie luate în

calcul ipotezele existente la data întocmirii raportului de expertiză și nu simple

ipoteze viitoare, întrucât destinația actuală a terenului este extravilan Oradea

și categoria de folosință „teren arabil, agricol”, astfel cum a stabilit raportul

de expertiză.

Totodată se aduc critici

instanței de apel, care a reținut greșit că i s-au adus proprietarului prejudicii,

întrucât o parte însemnată a terenului proprietatea pârâtului este afectat de „zona

de protecție și de siguranță” a LEA 400 KV și că în aceste zone se instituie restricții.

Recurenta-reclamantă susține

că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului

corespunzător aceleiași destinații, iar potrivit Normativului NTE003/04/00 la capitolul

XVII art. 222 se prevede luarea tuturor măsurilor de protecție a mediului, ținând

seama printre altele și de influența câmpurilor electromagnetice, neexistând astfel

efecte negative periculoase.

Criticile reclamantei

vizează faptul că nu există un prejudiciu în ceea ce privește exploatarea agricolă

a porțiunii de teren ce constituie zona de protecție și de siguranță a liniei.

Se arată că nu pot fi

luate în considerare concluziile raportului de expertiză preluate și de instanța

de apel referitore la plata unei redevențe anuale pentru zona de protecție și zona

de siguranță a liniei electrice, întrucât sunt lipsite de temei legal.

Intimatul-pârât N.F. a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea

recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește zona

de siguranță și de protecție a liniei electrice, art. 21 din Legea energiei nr.

13/2007 precizează că va fi expropriat terenul necesar pentru înființarea și funcționarea

capacității energetice.

Așadar, „culoarul de trecere”

sau „zona de protecție și zona de siguranță”, potrivit definiției legale sunt zone

adiacente capacităților energetice în care se stabilește doar un drept de servitute

legală, astfel cum prevede art. 20 alin. (3) și, nu un drept de proprietate.

Nici aprecierea instanței

de apel, în sensul că drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor stabilite

prin Legea energiei electrice nr. 13/2007 (art. 16 și art. 19-art. 20) în favoarea

operatorului de transport ar reprezenta o atingere adusă dreptului de proprietate

al pârâtului prin simplul fapt al existenței lor, nu este fondată deoarece aceste

drepturi se exercită numai în caz de avarie, reparație, retehnologizare etc. și

cu obligarea titularului licenței de a repara eventualele pagube produse, astfel

că, după instalarea capacității energetice, proprietarul terenului afectat de existența

drepturilor de uz și de servitute, beneficiază de toate atributele dreptului său

de proprietate.

Această critică vizează

greșita acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, având

în vedere că pârâtul nu poate construi în zona de siguranță, iar amplasarea liniei

electrice nu afectează potențialul agricol al terenului, drepturile de uz și de

servitute exercitându-se doar în caz de avarie, reparație și retehnologizare.

În același context, s-a

susținut de către recurenta-reclamantă că instanțele au nesocotit raportul de mediu

cu privire la riscurile generate de câmpurile electrice și electromagnetice.

Cât privește delimitarea

zonei de siguranță și de protecție a liniei, astfel cum s-a reținut, legiuitorul

a avut în vedere numai terenurile pe care ar putea funcționa capacități energetice

ce urmează a fi înființate cu privire la terenurile pe care ar fi așezați stâlpii

și stațiile, nu și terenurile care sunt traversate de liniile aeriene. Fundația

stâlpului are o suprafață de 37 mp și această suprafață de teren a fost expropriată.

Art. 3 pct. 67 și pct.

69 și art. 20 alin. (3) din același act normativ stabilesc că zona de protecție

și zona de siguranță sunt zone adiacente capacităților energetice în care se constituie

restricții și interdicții în scopul funcționării normale și evitarea punerii în

pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, asupra cărora se stabilește doar un

drept de servitute legală [așa cum prevede art. 20 alin. (3)] și nu un drept de

proprietate. După instalarea capacității energetice, pârâtul beneficiază de toate

atributele dreptului său de proprietate, reclamanta având practic doar un drept

de acces la stâlpul de înaltă tensiune numai în caz de retehnologizare și avarii.

Zona de protecție și siguranță

constituie un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de

înaltă tensiune și, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia

singura limitare concretă privește construirea de imobile pentru care este necesară

obținerea unui aviz, fără ca edificarea unei construcții să fie interzisă. Fiind

o normă specială este de strictă interpretare și aplicare, astfel că este nelegală

extinderea și la alte activități.

Legea energiei electrice

nr. 13/2007 nu stabilește interdicția de a construi în zona de siguranță a unei

linii electrice, ci dispune doar ca efectuarea construcțiilor să se facă cu avizul

de amplasament al operatorului de transport și sistem.

Prin urmare, nelegal și

cu încălcarea criteriilor legale cuprinse în corpul legii exproprierii, instanțele

au stabilit un cuantum al despăgubirii excesiv de mare, care nu se constituie, astfel,

într-o justă și echitabilă despăgubire, în accepțiunea normelor dreptului prival

și cel general al colectivității.

Referitor la cuantumul

despăgubirilor acordate, criticile sunt fondate iar sub acest aspect, soluția instanței

de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994.

Despăgubirile stabilite

de instanța de fond și validate de instanța de apel au într-adevăr un caracter eventual

și, nu unul cert.

Potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se vor lua în calcul ipotezele existente

la data întocmirii raportului de expertiză și, nu simple ipoteze viitoare, incerte.

Astfel, prin concluziile

raportului de expertiză s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul în litigiu

și răspunzând tuturor obiectivelor acestui raport s-a stabilit că, în mod direct

este scoasă definitiv din circuitul agricol suprafața de teren situată sub stâlpul

de curent de 37 mp, suprafață ocupată de culoarul de trecere de 3988 mp, la care

se mai adaugă suprafața imposibil de utilizat în regim normal după funcționarea

capacității energetice de 1614 mp.

În apel, cale devolutivă

de atac, instanța de rejudecare a răspuns tuturor obiectivelor stabilite prin decizia

de casare nr. 6531/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitând un nou

raport de expertiză, în sensul obiectivelor stabilite de instanța de trimitere,

iar, ulterior, la acest raport reclamanta a formulat obiecțiuni.

Răspunzând obiecțiunilor

prin completarea la raportul de expertiză cu privire la cuantumul despăgubirilor,

experții au stabilit că pentru valoarea terenului scos definitiv din circuitul agricol,

despăgubirile ce se cuvin pârâtului sunt de 285,27 euro (37 mp x 7,71 euro/mp=285,27

euro), astfel cum rezultă din varianta a II-a.

Instanța de apel a nesocotit

varianta a II-a din completarea la raportul de expertiză și validând cuantumul despăgubirilor

stabilite de instanța de fond (27.837 euro), prin modul în care a stabilit prejudiciul,

cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de control judiciar

a pornit de la o premisă greșită, constând în absolutizarea exercițiului prerogativelor

dreptului de proprietate al pârâtului, făcând abstracție de prevederile art. 44

alin. (1) teza a II-a din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele acestor

drepturi trebuie stabilite prin lege.

Stabilirea valorii de

circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în

scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale

în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul

excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei

protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată

din legea fundamentală a fost preluată ca atare, în Legea nr. 33/1994, prin

art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile,

în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după

o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din Legea

nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

„La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

(…)”.

Așadar, evaluarea experților,

despăgubirile stabilite prin varianta a II-a a completării raportului de expertiză

respectă criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin stabilirea

unui prejudiciu cert, singurul susceptibil de reparare.

Față de considerentele

expuse, fiind incidente criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia atacată și va admite

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 89/C din 18 martie

2010 a Tribunalului Bihor.

Va schimba în parte sentința

tribunalului, în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor la 285,27 euro, echivalentul

în RON la cursul oficial al plății efective. Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA prin C.N.T.E.E.T. SA Sucursala de Transport Cluj împotriva

deciziei nr. 51 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Modifică decizia recurată,

în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 89/C din

18 martie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă.

Schimbă în parte sentința,

în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la 285,27 euro, echivalentul în

RON la cursul oficial de la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.