ÎCCJ, decizie (scj.ro #81832)

8.

Conflict

negativ de competență. Instanța competentă să

soluționeze un litigiu având ca obiect executarea unui contract de

prestări servicii.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic :

competență teritorială

- excepție de necompetență

- competență relativă

- conflict negativ

C.proc.civ., art. 19, art. 136

Competența

teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive,

care prezintă anumite particularități în ceea ce privește

posibilitatea de invocare a excepției de necompetență,

respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de

partea în favoarea căreia a fost creată acea normă de

competență, poate fi invocată numai prin întâmpinare sau cel

târziu la prima zi de înfățișare, iar părțile pot

conveni, expres sau tacit, să deroge de la normele competenței

relative.

Alegerea de competență se

poate face în interesul ambelor părți sau numai în favoarea uneia din

ele. Dacă s-a făcut în interesul ambelor părți, acestea pot

reveni asupra alegerii făcute printr-un acord de voință în sens

contrar, dacă s-a făcut în favoarea pârâtului, acesta poate

renunța la beneficiul ei, iar dacă s-a făcut în favoarea

reclamantului, acesta are posibilitatea de a promova acțiunea la

instanța aleasă prin convenție sau la orice altă

instanță competentă potrivit legii.

ICCJ, Secția civilă și

de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4613 din 27 mai 2011

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Constanța la data de 23 februarie 2010,

creditoarea SC C.R.M.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea A.C.,

emiterea unei somații de plată prin care debitoarea să fie obligată

la plata către creditoare a sumei de 262,59 lei reprezentând preț al

serviciilor de telefonie mobilă, penalități de 0,5% pe zi de

întârziere, 132,12 lei daune interese.

Prin sentința civilă

nr.16417 din 23 iunie 2010, Judecătoria Constanța a admis

excepția de necompetență teritorială invocată din

oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sector 5 București, reținând că, în

raport de obiectul cererii, respectiv, executarea contractului, pe lângă

instanța de la domiciliul pârâtului, mai pot fi competente instanța

de la locul prevăzut în contract, instanța locului unde a luat

naștere obligația ori instanța locului plății.

Instanța a mai constatat

că, dat fiind că în contract nu a fost prevăzut un loc pentru

executarea obligației și nici nu se poate determina locul în care a

luat naștere obligația, instanța competentă teritorial a

soluționa cauza este instanța de la domiciliul pârâtului, conform

art.5 C.proc.civ., în speță, Judecătoria Sector 5

București.

Prin sentința civilă nr.

1211 din 16 februarie 2011, Judecătoria Sector 5 București a admis

excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Constanța, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secția civilă și de proprietate

intelectuală, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Judecătoria Sector 5

București a reținut că, potrivit art.19 C.proc.civ.,

părțile pot conveni prin înscris sau declarație verbală

dată în fața instanței, ca pricinile referitoare la bunuri

să fie judecat de alte instanțe decât acelea competente, potrivit

legii, text legal în aplicarea căruia instanța a constatat că în

cuprinsul contractului încheiat între părți la data de 18.01.2008,

acestea au convenit ca în caz de litigiu, competența de soluționare

să revină instanțelor în raza cărora este situat sediul

teritorial al creditoarei.

Față de această

situație, având în vedere că nu s-a renunțat la efectele normei

de favoare stipulate în cuprinsul contractului, iar prin învestirea

Judecătoriei Constanța cu prezenta cerere creditoarea și-a

manifestat opțiunea pentru una din instanțele deopotrivă

competente, această instanță a devenit în mod exclusiv competentă

a judeca litigiul.

Înalta Curte, competentă

să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. 3 C.proc.civ., a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Constanța, pentru argumentele ce succed:

Competența teritorială

este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă

anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de

invocare a excepției de necompetență, respectiv,

necompetența relativă poate fi invocată numai de partea în

favoarea căreia a fost creată acea normă de

competență, poate fi invocată numai in limine litis, și

anume, numai prin întâmpinare sau cel târziu la prima zi de

înfățișare, iar părțile pot conveni, expres sau tacit,

să deroge de la normele competenței relative.

Alegerea de

competență se poate face în interesul ambelor părți sau

numai în favoarea uneia din ele, respectiv, dacă s-a făcut în

interesul ambelor părți, acestea pot reveni asupra alegerii

făcute printr-un acord de voință în sens contrar, dacă s-a

făcut în favoarea pârâtului, acesta poate renunța la beneficiul ei,

iar dacă s-a făcut în favoarea reclamantului, acesta are

posibilitatea de a promova acțiunea la instanța aleasă prin

convenție sau la orice altă instanță competentă

potrivit legii.

Prin contractul de

prestări servicii încheiat, părțile au stabilit drept

instanță competentă în soluționarea eventualelor litigii,

instanța în a cărei competență teritorială își

are sediul creditoarea, clauză inserată în contract în considerarea

dispozițiilor art. 19 C.proc.civ., potrivit cărora părțile

pot alege ca pricinile să fie judecate de către alte instanțe

decât acelea care sunt competente conform legii.

In speță însă, nu

clauza atributivă de competență inserată în contract atrage

competența teritorială a Judecătoriei Constanța, ci

manifestarea de voință în acest sens a creditoarei, ca opțiune

față de care nici părțile, nici instanța nu mai pot

pune problema competenței teritoriale.

Prin alegerea făcută de

creditoare a Judecătoriei Constanța, această instanță

a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost

investită, moment de la care orice altă instanță posibil

competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Aceasta deoarece fiind vorba de o

competență teritorială relativă, neinvocarea de către

debitor, în condițiile art. 136 C.proc.civ., a excepției de

necompetență, prezumă împrejurarea că părțile au

convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței

sesizate, instanța de judecată neputând să își decline

competența din oficiu.

Astfel, prin alegerea

exprimată de creditoare prin introducerea cererii de chemare în

judecată, coroborată cu neinvocarea, de către debitor, a

excepției de necompetență teritorială, Judecătoria

Constanța a devenit în mod exclusiv competentă să judece

prezentul litigiu.