ÎCCJ, decizie (scj.ro #81832)

8. Conflict negativ de competență. Instanța competentă să soluționeze un litigiu având ca obiect executarea unui contract de prestări servicii. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială. Index alfabetic : competență teritorială - excepție de necompetență - competență relativă - conflict negativ C.proc.civ., art. 19, art. 136 Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de partea în favoarea căreia a fost creată acea normă de competență, poate fi invocată numai prin întâmpinare sau cel târziu la prima zi de înfățișare, iar părțile pot conveni, expres sau tacit, să deroge de la normele competenței relative.

Alegerea de competență se poate face în interesul ambelor părți sau numai în favoarea uneia din ele. Dacă s-a făcut în interesul ambelor părți, acestea pot reveni asupra alegerii făcute printr-un acord de voință în sens contrar, dacă s-a făcut în favoarea pârâtului, acesta poate renunța la beneficiul ei, iar dacă s-a făcut în favoarea reclamantului, acesta are posibilitatea de a promova acțiunea la instanța aleasă prin convenție sau la orice altă instanță competentă potrivit legii. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4613 din 27 mai 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 23 februarie 2010, creditoarea SC C.R.M.T.

SA a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea A.C., emiterea unei somații de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare a sumei de 262,59 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă, penalități de 0,5% pe zi de întârziere, 132,12 lei daune interese. Prin sentința civilă nr.16417 din 23 iunie 2010, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, reținând că, în raport de obiectul cererii, respectiv, executarea contractului, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai pot fi competente instanța de la locul prevăzut în contract, instanța locului unde a luat naștere obligația ori instanța locului plății.

Instanța a mai constatat că, dat fiind că în contract nu a fost prevăzut un loc pentru executarea obligației și nici nu se poate determina locul în care a luat naștere obligația, instanța competentă teritorial a soluționa cauza este instanța de la domiciliul pârâtului, conform art.5 C.proc.civ., în speță, Judecătoria Sector 5 București. Prin sentința civilă nr. 1211 din 16 februarie 2011, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Judecătoria Sector 5 București a reținut că, potrivit art.19 C.proc.civ., părțile pot conveni prin înscris sau declarație verbală dată în fața instanței, ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecat de alte instanțe decât acelea competente, potrivit legii, text legal în aplicarea căruia instanța a constatat că în cuprinsul contractului încheiat între părți la data de 18.01.2008, acestea au convenit ca în caz de litigiu, competența de soluționare să revină instanțelor în raza cărora este situat sediul teritorial al creditoarei. Față de această situație, având în vedere că nu s-a renunțat la efectele normei de favoare stipulate în cuprinsul contractului, iar prin învestirea Judecătoriei Constanța cu prezenta cerere creditoarea și-a manifestat opțiunea pentru una din instanțele deopotrivă competente, această instanță a devenit în mod exclusiv competentă a judeca litigiul.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. 3 C.proc.civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru argumentele ce succed: Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de partea în favoarea căreia a fost creată acea normă de competență, poate fi invocată numai in limine litis, și anume, numai prin întâmpinare sau cel târziu la prima zi de înfățișare, iar părțile pot conveni, expres sau tacit, să deroge de la normele competenței relative.

Alegerea de competență se poate face în interesul ambelor părți sau numai în favoarea uneia din ele, respectiv, dacă s-a făcut în interesul ambelor părți, acestea pot reveni asupra alegerii făcute printr-un acord de voință în sens contrar, dacă s-a făcut în favoarea pârâtului, acesta poate renunța la beneficiul ei, iar dacă s-a făcut în favoarea reclamantului, acesta are posibilitatea de a promova acțiunea la instanța aleasă prin convenție sau la orice altă instanță competentă potrivit legii. Prin contractul de prestări servicii încheiat, părțile au stabilit drept instanță competentă în soluționarea eventualelor litigii, instanța în a cărei competență teritorială își are sediul creditoarea, clauză inserată în contract în considerarea dispozițiilor art. 19 C.proc.civ., potrivit cărora părțile pot alege ca pricinile să fie judecate de către alte instanțe decât acelea care sunt competente conform legii.

In speță însă, nu clauza atributivă de competență inserată în contract atrage competența teritorială a Judecătoriei Constanța, ci manifestarea de voință în acest sens a creditoarei, ca opțiune față de care nici părțile, nici instanța nu mai pot pune problema competenței teritoriale. Prin alegerea făcută de creditoare a Judecătoriei Constanța, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost investită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă. Aceasta deoarece fiind vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către debitor, în condițiile art. 136 C.proc.civ., a excepției de necompetență, prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând să își decline competența din oficiu.

Astfel, prin alegerea exprimată de creditoare prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către debitor, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Constanța a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.