ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3204/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Constanța,

creditoarea SC C.R.M.T. SA

a solicitat emiterea ordonanței cuprinzând somația de plată

prin care, obligarea debitorului

C.N.I. să fie somat la plata sumelor de:

166,4 RON – contravaloare

servicii, 81,65 RON daune – interese și 98,8 RON cheltuieli de judecată.

În drept,

creditoarea a invocat

dispozițiile

O.U.G.

nr. 5/2001, art. 969 C. civ., art. 1066 C. civ.

Prin sentința nr.

1187 din 2 iulie 2009,

Judecătoria

Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În considerentele sentinței,

instanța s-a raportat la prevederile art. 2 alin. (1) din

O.G. nr. 5/2001 și a considerat

că acestea constituie o derogare de la regimul juridic al excepției relative prin

care se invocă

necompetența

teritorială, în sensul că aceasta poate fi ridicată și din oficiu.

De asemenea, s-a avut

în vedere că – în cererile privitoare la executarea unui contract – legea prevede

o competență teritorială alternativă, reclamantă având posibilitatea să aleagă între

mai multe instanțe deopotrivă competente, iar pentru ca, în cauză să fie incidente

dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. era necesar ca în contract să fie arătat

locul plății sau cel al executării.

Cum, prin convenție părțile

nu au indicat nici locul plății și nici al executării, însă au convenit ca în caz

de litigiu instanța competentă să fie cea de la sediul creditoarei, instanța a apreciat

că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă teritorial să soluționeze

cauza.

Prin sentința nr. 9272

din 13 mai 2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței

teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei

Constanța,

constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (3) din

O.G. nr. 5/2001 nu au

rolul a transforma competența teritorială de drept comun în competență exclusivă

și că art. 22 pct. 3 din contract are valoarea unei clauze atributive de competență

realizată exclusiv în favoarea celui ce urmează să formuleze cererea de chemare

în judecată, adică a creditoarei

SC C.R.M.T. SA Constanța.

Instanța a mai avut în

vedere că, prin introducerea cererii la Judecătoria Constanța,

creditoarea a renunțat

să se prevaleze de clauza contractuală, iar atâta timp cât debitorul nu a înțeles

să invoce

excepția

de necompetență teritorială instanței respective, ea rămâne învestită cu soluționarea

cererii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze

cererea dedusă judecății este Judecătoria Constanța pentru următoarele considerente:

Creditoarea SC

C.R.M.T. SA Constanța cu sediul în București a adresat instanței o cerere de emitere

a ordonanței care să cuprindă somația de plată împotriva

debitorului

C.N.I. pentru următoarele

sume:

166,4

RON contravaloare servicii telefonie mobilă, penalități de întârziere de 0,5 % și

81,65 RON – daune – interese.

Cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile

O.G.

nr. 5/2001 privind somația de plată, care la art. 2 alin. (1) prevede că cererile

privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță.

În același act normativ,

art. 2 alin. (3) prevede că judecătorul verifică din oficiu competența instanței,

însă aceste prevederi nu au rolul decât a reitera obligația generală ce incumbă

oricărei instanțe de a-și verifica propria competență în soluționarea unui litigiu

raportat la competența materială, competența generală ori la cea teritorială exclusivă

și, nicidecum de a imprima normelor de competență teritorială de ordine privată

caracter de ordine publică.

Așa fiind, prima instanță

sesizată – Judecătoria Constanța nu avea a invoca din oficiu excepția

necompetenței teritoriale,

știut fiind că – în cazul în care nu se pune în discuție necompetența teritorială

exclusivă a instanței, singurul care poate invoca excepția este numai pârâtul, care

are la îndemână două posibilități: prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima

zi de înfățișare.

Mai mult, prin contract

(art. 22.5) părțile au convenit – în favoarea celui care va sesiza instanța – ca

litigiul să fie soluționat de instanța de la locul sediului

SC C.R.M.T. SA Constanța,

care este în București Sectorul 1 adică la Judecătoria Sectorului 1 București.

Prevederea din contract

are valoarea unei clauze atributive de

competență, în sensul dispozițiilor art. 19

C. proc. civ. Cu toate acestea, prin sesizarea unei alte instanțe decât cea asupra

căreia s-a convenit, creditorul – în favoarea căruia opera clauza atributivă de

competență a înțeles să nu se mai prevaleze de aceasta, sesizând o altă instanță.

Cum, debitorul – singurul

în măsură să invoce

excepția

de

necompetență

teritorială a Judecătoriei Constanța – nu a făcut-o instanța inițial sesizată rămâne

competentă să soluționeze cauza.

În atare situație, Înalta

Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei

Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a litigiului ivit între creditoarea SC C.R.M.T. SA CONSTANȚA

și debitorul C.N.I., în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2011.