ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3431/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Judecătoriei

Constanța, înregistrată

la data de 2 februarie 2010 sub nr. 4696/212/2010,

creditoarea

SC V.R. SA

a solicitat instanței

somarea debitoarei

R.P. la plata sumei de 883,39 RON, reprezentând preț al serviciilor

de telefonie mobilă; penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru

fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat; contravaloarea dobânzilor

comerciale legale aferente prețului neachitat; suma de 589,16 RON, reprezentând

taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen și suma de 98,80 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată, invocând în drept prevederile O.G. nr. 5/2001, O.G. nr.

9/2000, art. 969 și art. 1066 C. civ., art. 379 și art. 274 C. proc. civ.

Judecătoria

Constanța,

prin sentința civilă nr. 10884, pronunțată la data de 28 aprilie 2010, a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 5 București, reținând,

în esență, că norma cuprinsă în art. 2 alin. (3) din

O.G. nr. 5/2001

este de ordine publică și că, potrivit art. 5 C. proc. civ., în speță, instanța

competentă este cea de la domiciliul debitoarei.

Învestită

cu soluționarea menționatei cereri la data de 31 mai 2010, secția a II-a civilă

a

Judecătoriei

Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 7531, pronunțată la data de 10

noiembrie 2010, a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din

oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei

Constanța,

cu motivarea că dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 nu modifică caracterul

relativ al competenței teritoriale în cazul somației de plată, instanța aleasă de

creditor fiind competentă să soluționeze cauza, după care, constatând intervenit

conflictul

negativ de competență, în temeiul art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

Analizând

actele și

lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între

Judecătoria

Constanța

și Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea

Judecătoriei

Constanța.

Astfel, prevederile

art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001, în conformitate cu care „Judecătorul verifică

din oficiu competența instanței, procedând potrivit legii”, nu instituie o derogare

de la regula de drept comun privind caracterul relativ al normelor ce stabilesc

competența teritorială, situație în care, în lipsa unor dispoziții speciale referitoare

la acest tip de competență în menționatul act normativ, instanța inițial sesizată

în temeiul art. 10 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul poate opta

între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului prevăzut în contract pentru

executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii, respectiv

Judecătoria

Constanța,

nu putea să dispună, din oficiu, declinarea competenței în considerarea unui criteriu

care nu este de ordine publică, dat fiind caracterul dispozitiv al art. 5 C.

proc. civ., invocat în argumentarea acestei soluții, având în vedere că, pentru

toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul

de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului,

astfel cum rezultă explicit din art. 12 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a litigiului ivit între creditoarea SC V.R. SA București

și debitoarea R.P., în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.