ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2011

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 06 iulie 2009, sub nr. 19429/212/2009, pe rolul Judecătoriei Constanța, creditoarea SC. V. România SA a solicitat, în contradictoriu cu debitorul S.G., emiterea unei ordonanțe prin care acesta să fie somat să plătească suma de 604,85 lei, ca preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate, la care se adaugă penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente prețului neachitat pentru perioada de la data scadenței fiecărei facturi anexate și data îndeplinirii obligației de plată, plus contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente debitului principal, pentru perioada cuprinsă între scadența acestuia și data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 13673 din 13 august 2009, Judecătoria Constanța, secția civilă, din oficiu, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru următoarele motive: În cadrul procedurii somației de plată, atât competența materială, cât și cea teritorială sunt absolute, aspect care se deduce din dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se soluționează de către instanța competentă să judece cauza în primă instanță. Competența teritorială se stabilește în funcție de prevederile art. 10 pct. 4 și art. 5 C. proc.

civ., prezenta cerere fiind un litigiu în materie comercială, reprezentând o faptă mixtă de comerț. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este, în mod alternativ: 1) instanța de la domiciliul debitorului, 2) instanța locului unde obligația a luat naștere sau 3) instanța de la locul plății. Locul plății, definit de art. 59 C. com., reprezintă locul prevăzut în contract pentru executarea obligației, locul care rezultă din natura operațiunii sau din intenția părților contractante. Față de prevederile art. 10 pct. 4 și art. 5 C. proc. civ., Judecătoria Constanța nu este competentă deoarece nu este nici instanța de la domiciliul debitoarei, nici instanța locului unde obligația a luat naștere și nici instanța locului plății.

Debitorul S.G. domiciliază în județ Covasna, iar în contractul de servicii V. nu se prevede locul plății și nici locul unde obligația a luat naștere. În consecință, instanța de la domiciliul debitorului este Judecătoria Târgu Secuiesc, acest domiciliu reprezentând singurul criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC. V. România SA, care a fost respins prin decizia civilă nr. 340/COM din 3 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios, administrativ și fiscal. Instanța de recurs a reținut, raportat și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu interpretarea art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 5/2001, în decizii de speță, că litigiul de față nu este guvernat de norme de competență cu caracter imperativ. Cu toate acestea, procesul nu este de competența instanței constănțene deoarece niciunul dintre criteriile enumerate în art. 10 pct. 1 sau 4 nu este incident, atât timp cât înțelegerea părților nu statuează în mod explicit asupra locului prevăzut în contract pentru executarea, fie și parțială, a obligației și nici asupra locului plății. Prin sentința civilă nr.722 din 9 iunie 2010, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența teritorială de soluționare a cererii formulate de creditoarea SC. V. România SA, în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Târgu Secuiesc, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se pronunța asupra conflictului negativ de competență. La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a avut în vedere faptul că, din cuprinsul contractului pentru servicii V. prestate de V. România SA pentru persoanele fizice din data de 17 iulie 2006, depus la dosar (fila 7), atât locul nașterii obligației, cât și locul plății nu figurează în localitățile pentru care competența teritorială ar aparține Judecătoriei Târgu Secuiesc. Considerând că excepția de necompetență este de ordine publică în raport de art. 2 alin. (1) și alin. (3) din O.G.

nr. 5/2001 și de competența Judecătoriei Sfântu Gheorghe, potrivit art. 5 C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Târgu Secuiesc, sesizând prezenta instanță în vederea soluționării conflictului. Înalta Curte, asupra cauzei de față, constată următoarele: Conflictul negativ de competență, în condițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeași pricină.

Prin urmare, pentru existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, si anume: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect și aceeași cauză), instanțele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competență să fie reciproce; cel puțin una dintre aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă.

În litigiul de față nu se pune problema a două instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, ci a unei declinări de competență, cea a Judecătoriei Târgu Secuiesc în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe (iar nu în favoarea Judecătoriei Constanța, care procedase prima la declinare), prin sentința civilă nr. 722 din 09 iunie 2010, în conflict cu o hotărâre irevocabilă, decizia civilă nr. 340/COM din 3 martie 2010, prin care s-a stabilit, în urma respingerii recursului declarat de SC V. SA, că instanța competentă să soluționeze cauza, în primă instanță, este Judecătoria Târgu Secuiesc, în raza căreia domiciliază debitorul.

În consecință, există o hotărâre irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, prin care, menținându-se sentința civilă atacată, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, și o hotărâre devenită irevocabilă prin nerecurare, prin care această din urmă instanță s-a declarat necompetentă să judece pricina, în favoarea unei a treia instanțe, respectiv a Judecătoriei Sfântu Gheorghe. Impasul procedural la care s-a ajuns cu privire la competența soluționării cauzei a fost creat de Judecătoria Târgu Secuiesc, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. proc.

civ., a cărei legalitate a fost cenzurată de instanța de trimitere. Judecătoria Târgu Secuiesc a încălcat și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Or, în speță, Tribunalul Constanța, ca instanță de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la competența teritorială, reținând că aceasta nu aparține Judecătoriei Constanța, ci Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru argumentele deja prezentate. Competența de soluționare a cauzei, fiind stabilită printr-o decizie irevocabilă, se impune cu forță obligatorie instanței de trimitere, aceasta din urmă trebuind să se conformeze dispoziției instanței de recurs.

Pentru aceste motive, deși nu există, în cauză, un conflict negativ de competență, pentru a nu se încălca dreptul de acces la justiție al reclamantei, reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și fără a reanaliza chestiunea competenței de judecare a cauzei, care a fost irevocabil soluționată printr-o decizie dată în recurs, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Târgu Secuiesc obligația de a judeca pricina, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de SC. V. România SA în contradictoriu cu S.G., având ca obiect emiterea ordonanței cuprinzând somația de plată pentru despăgubiri civile în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2011.