ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2011

Asupra cauzei de față, reține

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 06 iulie 2009, sub nr. 19429/212/2009, pe rolul

Judecătoriei Constanța, creditoarea SC. V. România SA a solicitat, în

contradictoriu cu debitorul S.G., emiterea unei ordonanțe prin care acesta să

fie somat să plătească suma de 604,85 lei, ca preț al serviciilor de telefonie

mobilă prestate, la care se adaugă penalități convenționale în cuantum

procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente prețului neachitat

pentru perioada de la data scadenței fiecărei facturi anexate și data

îndeplinirii obligației de plată, plus contravaloarea dobânzilor comerciale

legale aferente debitului principal, pentru perioada cuprinsă între scadența

acestuia și data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 13673 din 13 august 2009, Judecătoria Constanța, secția civilă, din oficiu,

a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc,

pentru următoarele motive:

În cadrul procedurii

somației de plată, atât competența materială, cât și cea teritorială sunt

absolute, aspect care se deduce din dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se soluționează de

către instanța competentă să judece cauza în primă instanță.

Competența

teritorială se stabilește în funcție de prevederile art. 10 pct. 4 și art. 5 C.

proc. civ., prezenta cerere fiind un litigiu în materie comercială, reprezentând

o faptă mixtă de comerț. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze

prezentul litigiu este, în mod alternativ: 1) instanța de la domiciliul

debitorului, 2) instanța locului unde obligația a luat naștere sau 3) instanța

de la locul plății. Locul plății, definit de art. 59 C. com., reprezintă locul

prevăzut în contract pentru executarea obligației, locul care rezultă din

natura operațiunii sau din intenția părților contractante.

Față de prevederile

art. 10 pct. 4 și art. 5 C. proc. civ., Judecătoria Constanța nu este

competentă deoarece nu este nici instanța de la domiciliul debitoarei, nici

instanța locului unde obligația a luat naștere și nici instanța locului plății.

Debitorul S.G.

domiciliază în județ Covasna, iar în contractul de servicii V. nu se prevede

locul plății și nici locul unde obligația a luat naștere.

În consecință,

instanța de la domiciliul debitorului este Judecătoria Târgu Secuiesc, acest

domiciliu reprezentând singurul criteriu pentru stabilirea competenței

teritoriale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs SC. V. România SA, care a fost respins prin decizia

civilă nr. 340/COM din 3 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

comercială, contencios, administrativ și fiscal.

Instanța de recurs a

reținut, raportat și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în

legătură cu interpretarea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, în decizii de

speță, că litigiul de față nu este guvernat de norme de competență cu caracter

imperativ.

Cu toate acestea,

procesul nu este de competența instanței constănțene deoarece niciunul dintre

criteriile enumerate în art. 10 pct. 1 sau 4 nu este incident, atât timp cât

înțelegerea părților nu statuează în mod explicit asupra locului prevăzut în

contract pentru executarea, fie și parțială, a obligației și nici asupra

locului plății.

Prin sentința civilă

nr.722 din 9 iunie 2010, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența

teritorială de soluționare a cererii formulate de creditoarea SC. V. România SA,

în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Constatând intervenit

conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria

Târgu Secuiesc, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a

se pronunța asupra conflictului negativ de competență.

La pronunțarea

acestei hotărâri, instanța de fond a avut în vedere faptul că, din cuprinsul

contractului pentru servicii V. prestate de V. România SA pentru persoanele

fizice din data de 17 iulie 2006, depus la dosar (fila 7), atât locul nașterii

obligației, cât și locul plății nu figurează în localitățile pentru care

competența teritorială ar aparține Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Considerând că

excepția de necompetență este de ordine publică în raport de art. 2 alin. (1)

și alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 și de competența Judecătoriei Sfântu Gheorghe,

potrivit art. 5 C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea acestei instanțe.

Totodată, a constatat

intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și

Judecătoria Târgu Secuiesc, sesizând prezenta instanță în vederea soluționării

conflictului.

Înalta Curte, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Conflictul negativ de

competență, în condițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două

sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente

să judece aceeași pricină.

Prin urmare, pentru

existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea

cumulativă a mai multor condiții, si anume: să existe două sau mai multe

instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect și aceeași

cauză), instanțele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase

irevocabile, declinările de competență să fie reciproce; cel puțin una dintre

aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă.

În litigiul de față

nu se pune problema a două instanțe care și-au declinat reciproc competența de

soluționare a pricinii, ci a unei declinări de competență, cea a Judecătoriei Târgu

Secuiesc în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe (iar nu în favoarea

Judecătoriei Constanța, care procedase prima la declinare), prin sentința

civilă nr. 722 din 09 iunie 2010, în conflict cu o hotărâre irevocabilă,

decizia civilă nr. 340/COM din 3 martie 2010, prin care s-a stabilit, în urma respingerii

recursului declarat de SC V. SA, că instanța competentă să soluționeze cauza,

în primă instanță, este Judecătoria Târgu Secuiesc, în raza căreia domiciliază

debitorul.

În consecință, există

o hotărâre irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, prin care,

menținându-se sentința civilă atacată, s-a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, și o hotărâre devenită

irevocabilă prin nerecurare, prin care această din urmă instanță s-a declarat

necompetentă să judece pricina, în favoarea unei a treia instanțe, respectiv a

Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Impasul procedural la

care s-a ajuns cu privire la competența soluționării cauzei a fost creat de Judecătoria

Târgu Secuiesc, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în

recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 cu referire la art. 1200 pct. 4 și art.

1202 alin. (2) C. proc. civ., a cărei legalitate a fost cenzurată de instanța

de trimitere.

Judecătoria Târgu

Secuiesc a încălcat și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că

hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Or, în speță, Tribunalul

Constanța, ca instanță de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la

competența teritorială, reținând că aceasta nu aparține Judecătoriei Constanța,

ci Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru argumentele deja prezentate.

Competența de

soluționare a cauzei, fiind stabilită printr-o decizie irevocabilă, se impune

cu forță obligatorie instanței de trimitere, aceasta din urmă trebuind să se

conformeze dispoziției instanței de recurs.

Pentru aceste motive,

deși nu există, în cauză, un conflict negativ de competență, pentru a nu se

încălca dreptul de acces la justiție al reclamantei, reglementat de art. 21 din

Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și fără a reanaliza chestiunea competenței de

judecare a cauzei, care a fost irevocabil soluționată printr-o decizie dată în

recurs, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Târgu Secuiesc obligația

de a judeca pricina, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind cererea formulată de SC. V. România SA în

contradictoriu cu S.G., având ca obiect emiterea ordonanței cuprinzând somația

de plată pentru despăgubiri civile în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 februarie 2011.