ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1298/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 24 septembrie 2008, sub numărul 20704/212/2008, creditorul SC C.R.T. SA a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să fie somat debitorul P.M.

să plătească creditorului următoarele sume: 142,43 RON preț servicii telefonie mobilă, 585,54 RON penalități convenționale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei facturi și data de 31 august 2008, contravaloarea penalităților convenționale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 142,43 RON curse în continuare, respectiv pentru perioada 1 septembrie 2008 și data îndeplinirii obligației de plată, 163,96 RON reprezentând daune interese rezultate din încetarea contractului înainte de expirarea perioadei și suma de 98,80 RON cheltuieli de judecată. Judecătoria Constanța prin Sentința civilă nr. 15350 din 9 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de debitoarea P.M.

și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Giurgiu. În susținerea acestei soluții instanța a reținut că art. 5 C. proc. civ. nu este incident pentru determinarea competenței instanței, având în vedere că domiciliul debitorului se află în raza de competență teritorială a unei alte judecătorii și nu este competentă nici în funcție de art. 10 pct. 4 C. proc. civ., deoarece pe de o parte, locul unde obligația a luat naștere se afla în afara razei acesteia, iar pe de altă parte locul plății nefiind determinat, se aplică regula generală prevăzută de art. 1104 alin. (2) C. civ., competentă devenind astfel instanța de la domiciliul debitorului. Recursul declarat de creditoarea SC C.R.T.

SA împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 873/COM din 5 mai 2010, reținând, în esență, că în cauză nu se poate reține incidența art. 10 pct. 1 sau 4 C. proc. civ., atâta timp cât înțelegerea părților nu statuează explicit asupra locului prevăzut în contract pentru executarea - fie și parțială - a obligației și nici asupra locului plății. Judecătoria Giurgiu prin Sentința civilă nr. 5960 din 5 noiembrie 2010, la rândul său, s-a declarat necompetentă să judece litigiul și ca urmare și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța. Totodată a constatat că între cele două judecătorii s-a ivit un conflict negativ de competență și în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a hotărî astfel Judecătoria Giurgiu a constatat că declinarea de competență în favoarea Judecătoriei Giurgiu s-a realizat în condiții de nelegalitate, declinarea nefiind solicitată de către debitor ci invocată din oficiu de instanță, fiind nesocotite consecințele caracterului dispozitiv al prevederilor art. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 ( 3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Giurgiu competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: În speță obiectul cauzei îl reprezintă o somație de plată, după procedura specială prevăzută de O.G.

nr. 5/2001, act normativ care nu prevede o competență teritorială specială, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 5 C. proc. civ. care a instituit regula de drept comun, potrivit căreia, cererea se adresează instanței de la domiciliul pârâtului. Așadar, conform art. 5 (1) și art. 10 pct. 4 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Giurgiu, în raza căruia își are domiciliul debitoarea P.M. și în circumscripția căruia a luat naștere obligația, făcându-se și aplicarea regulii generale prevăzută de art. 1104 alin. (2) C. civ. conform căruia plata se face la domiciliul debitorului dacă prin convenție nu s-a stipulat locul unde ea urmează să se facă.

Totodată se reține că problema competenței teritoriale în prezenta cauză a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 873/com din 5 mai 2010 de către Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin hotărâre irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat în favoarea Judecătoriei Giurgiu. Așa fiind, în raport de art. 22 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.