ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1298/2011

Asupra conflictului negativ de

competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța,

la data de 24 septembrie 2008, sub numărul 20704/212/2008, creditorul SC C.R.T.

SA a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să fie somat

debitorul P.M. să plătească creditorului următoarele sume: 142,43 RON preț

servicii telefonie mobilă, 585,54 RON penalități convenționale în cuantum de

0,5% pe zi de întârziere pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei

facturi și data de 31 august 2008, contravaloarea penalităților convenționale

în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum

de 142,43 RON curse în continuare, respectiv pentru perioada 1 septembrie 2008

și data îndeplinirii obligației de plată, 163,96 RON reprezentând daune

interese rezultate din încetarea contractului înainte de expirarea perioadei și

suma de 98,80 RON cheltuieli de judecată.

Judecătoria Constanța prin Sentința

civilă nr. 15350 din 9 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței

teritoriale a instanței, invocată de debitoarea P.M. și a declinat competența

de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În susținerea acestei soluții

instanța a reținut că art. 5 C. proc. civ. nu este incident pentru determinarea

competenței instanței, având în vedere că domiciliul debitorului se află în

raza de competență teritorială a unei alte judecătorii și nu este competentă

nici în funcție de art. 10 pct. 4 C. proc. civ., deoarece pe de o parte, locul

unde obligația a luat naștere se afla în afara razei acesteia, iar pe de altă

parte locul plății nefiind determinat, se aplică regula generală prevăzută de

art. 1104 alin. (2) C. civ., competentă devenind astfel instanța de la

domiciliul debitorului.

Recursul declarat de creditoarea SC

C.R.T. SA împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Tribunalul

Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

civilă nr. 873/COM din 5 mai 2010, reținând, în esență, că în cauză nu se poate

reține incidența art. 10 pct. 1 sau 4 C. proc. civ., atâta timp cât înțelegerea

părților nu statuează explicit asupra locului prevăzut în contract pentru

executarea - fie și parțială - a obligației și nici asupra locului plății.

Judecătoria Giurgiu prin Sentința

civilă nr. 5960 din 5 noiembrie 2010, la rândul său, s-a declarat necompetentă

să judece litigiul și ca urmare și-a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Constanța. Totodată a constatat că între cele două judecătorii s-a

ivit un conflict negativ de competență și în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel Judecătoria

Giurgiu a constatat că declinarea de competență în favoarea Judecătoriei

Giurgiu s-a realizat în condiții de nelegalitate, declinarea nefiind solicitată

de către debitor ci invocată din oficiu de instanță, fiind nesocotite

consecințele caracterului dispozitiv al prevederilor art. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constatând existența

unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară

deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 ( 3) C.

proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea

Judecătoriei Giurgiu competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru

următoarele considerente:

În speță obiectul cauzei îl

reprezintă o somație de plată, după procedura specială prevăzută de O.G. nr.

5/2001, act normativ care nu prevede o competență teritorială specială, astfel

că sunt incidente dispozițiile art. 5 C. proc. civ. care a instituit regula de

drept comun, potrivit căreia, cererea se adresează instanței de la domiciliul

pârâtului.

Așadar, conform art. 5 (1) și art.

10 pct. 4 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține

Judecătoriei Giurgiu, în raza căruia își are domiciliul debitoarea P.M. și în

circumscripția căruia a luat naștere obligația, făcându-se și aplicarea regulii

generale prevăzută de art. 1104 alin. (2) C. civ. conform căruia plata se face

la domiciliul debitorului dacă prin convenție nu s-a stipulat locul unde ea

urmează să se facă.

Totodată se reține că problema

competenței teritoriale în prezenta cauză a fost tranșată prin Decizia civilă

nr. 873/com din 5 mai 2010 de către Tribunalul Constanța, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, prin hotărâre irevocabilă, cu autoritate de

lucru judecat în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Așa fiind, în raport de art. 22

alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte stabilește competența teritorială de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2011.