ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta SC C.R.M.T. SA CONSTANȚA, în contradictoriu, cu pârâtul I.M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 216,95 lei, reprezentând prețul serviciilor de telefonie mobilă, penalități convenționale de 0,5 %, daune interese si cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 16869 din 25 iunie 2010, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Constanța, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Beiuș, reținând din probele administrate că nu există o clauză în contractul dintre părți care să stabilească Judecătoria Constanța ca instanța locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligației contractuale.

Astfel că, în absența convenției cu privire la locul executării contractului, în cauză se aplică regula de drept comun privind competența teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș, sub nr. 2911/187/2010, iar la termenul de judecată data de 06 octombrie 2010 instanța, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Beiuș, sens în care a pronunțat sentința nr. 1248/2010 din 13 octombrie 2010, declinând competență de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând existența conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Constanța și Judecătoria Beiuș, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Din motivarea sentinței, instanța a reținut că, obiectul cererii vizează o acțiune personală, întemeiată pe prevederile speciale cuprinse în O.G. nr. 5/2001 actualizată, privind procedura somației de plată, prin care creditoarea SC C.R.M.T. SA urmărește stabilirea unui drept de creanță în contradictoriu cu debitorul I.M. și că, în raport de obiectul cauzei nu se poate stabili competența teritorială specială în favoarea unei anumite instanțe de același grad și de la care părțile să nu poată să deroge, nefiind incidente dispozițiile legale privind instituirea competenței teritoriale exclusive. Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea SC C.R.M.T. SA în contradictoriu cu debitorul I.M., în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar la alin. (3) se arată că judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând potrivit legii, aspect ce se referă la verificarea din oficiu a competenței materiale a instanței, iar nu la verificarea competentei teritoriale, care este reglementată prin normele dispozitive de competență stabilite în Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește competența teritorială a instanței, în procedura somației de plată, vor fi aplicabile dispozițiile de drept comun C. proc. civ., constatându-se că excepția de necompetență teritorială în această materie, poate fi invocată de oricare dintre părți, procuror sau instanța din oficiu, în oricare fază a procedurii, doar în situația în care ar fi vorba despre o excepție de necompetență teritorială absolută. În cazul excepției de necompetență teritorială relativă, competența teritorială de drept comun sau competența alternativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfățișare.

Având în vedere că normele de competență teritorială relativă sunt norme de ordine privată, prin care sunt ocrotite interesele particulare, instanța, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepție, dar în exercitarea rolului său activ, aceasta poate sugera părții interesate asupra dreptului său de a invoca excepția necompetenței teritoriale a instanței. În speța de față, numai partea interesată, respectiv debitorul I.M., avea o astfel de posibilitate și față de împrejurarea că acesta nu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Constanța, această instanță a fost stabilită în mod definitiv cu soluționarea cauzei, excepție ce nu poate fi invocată de însăși Judecătoria Constanța, în caz contrar, s-ar încălca norma de competență teritorială de ordine privată.

Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea SC C.R.M.T. SA în favoarea Judecătoriei Constanța, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanta. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2011.