ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea actelor dosarului, constată

următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța,

reclamanta SC C.R.M.T. SA CONSTANȚA, în contradictoriu, cu pârâtul I.M. a

solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 216,95 lei, reprezentând prețul

serviciilor de telefonie mobilă, penalități convenționale de 0,5 %, daune

interese si cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 16869 din 25 iunie 2010,

Judecătoria Constanța a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei

Constanța, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei

Beiuș, reținând din probele administrate că nu există o clauză în contractul

dintre părți care să stabilească Judecătoria Constanța ca instanța locului

prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligației

contractuale.

Astfel că, în absența convenției cu privire la locul

executării contractului, în cauză se aplică regula de drept comun privind

competența teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care

„cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”. Cauza a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Beiuș, sub nr. 2911/187/2010, iar la termenul de judecată

data de 06 octombrie 2010 instanța, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei

Beiuș, sens în care a pronunțat sentința nr. 1248/2010 din 13 octombrie 2010,

declinând competență de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei

Constanța și constatând existența conflictului negativ de competență ivit între

Judecătoria Constanța și Judecătoria Beiuș, a dispus înaintarea dosarului

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în vederea

soluționării conflictului negativ de competență.

Din motivarea sentinței, instanța a reținut că,

obiectul cererii vizează o acțiune personală, întemeiată pe prevederile

speciale cuprinse în O.G. nr. 5/2001 actualizată, privind procedura somației de

plată, prin care creditoarea SC C.R.M.T. SA urmărește stabilirea unui drept de

creanță în contradictoriu cu debitorul I.M. și că, în raport de obiectul cauzei

nu se poate stabili competența teritorială specială în favoarea unei anumite

instanțe de același grad și de la care părțile să nu poată să deroge, nefiind

incidente dispozițiile legale privind instituirea competenței teritoriale

exclusive.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un

conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., ivit

între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece

pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de

soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea

SC C.R.M.T. SA în contradictoriu cu debitorul I.M., în favoarea Judecătoriei

Constanța, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

5/2001 privind procedura somației de plată, cererile privind somația de plată

se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă

instanță, iar la alin. (3) se arată că judecătorul verifică din oficiu

competența instanței, procedând potrivit legii, aspect ce se referă la

verificarea din oficiu a competenței materiale a instanței, iar nu la

verificarea competentei teritoriale, care este reglementată prin normele

dispozitive de competență stabilite în Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește competența teritorială a

instanței, în procedura somației de plată, vor fi aplicabile dispozițiile de

drept comun C. proc. civ., constatându-se că excepția de necompetență

teritorială în această materie, poate fi invocată de oricare dintre părți,

procuror sau instanța din oficiu, în oricare fază a procedurii, doar în

situația în care ar fi vorba despre o excepție de necompetență teritorială

absolută.

În cazul excepției de necompetență teritorială

relativă, competența teritorială de drept comun sau competența alternativă

poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea

nu este obligatorie, până la prima de zi de înfățișare.

Având în vedere că normele de competență teritorială

relativă sunt norme de ordine privată, prin care sunt ocrotite interesele

particulare, instanța, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepție, dar în

exercitarea rolului său activ, aceasta poate sugera părții interesate asupra

dreptului său de a invoca excepția necompetenței teritoriale a instanței.

În speța de față, numai partea interesată, respectiv

debitorul I.M., avea o astfel de posibilitate și față de împrejurarea că acesta

nu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Constanța,

această instanță a fost stabilită în mod definitiv cu soluționarea cauzei,

excepție ce nu poate fi invocată de însăși Judecătoria Constanța, în caz

contrar, s-ar încălca norma de competență teritorială de ordine privată.

Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cererii de emitere a somației de plată formulată de creditoarea

SC C.R.M.T. SA în favoarea Judecătoriei Constanța, căreia i se va trimite

dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Constanta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie

2011.