ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1695/2012

Asupra conflictului negativ de

competență de față :

Prin sentința civilă nr. 16894 din 28

iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, în dosarul nr. 2772/212/2010,

a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța invocată

din oficiu de către instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind

somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță, iar potrivit art. 2 alin. (3), judecătorul verifică

din oficiu competența instanței, în acest sens instanța trebuind să verifice

atât competența materială, cât și competența teritorială, deși are caracter

relativ.

Astfel, instanța a arătat că între

debitor și creditoare a intervenit un contract având ca obiect prestarea

serviciilor de telefonie mobilă, iar în temeiul acestuia au fost emise facturi

fiscale pe numele debitorului.

În cererile privitoare la executarea

unui contract, legea prevede competența teritorială alternativă, reclamantul

având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ.,

în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai este competentă instanța

locului prevăzut în contract pentru executarea obligațiunii. Pentru a fi

aplicabile aceste dispoziții, este necesar ca în contract să fie prevăzut locul

executării contractului sau locul plății. În speța de față, nu a fost făcută

dovada executării contractului pe raza teritorială a Judecătoriei Constanța.

Prin ordonanța nr. 143 din

26 ianuarie 2011, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția

necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit

conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționare.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că în raport de obiectul dosarului, respectiv somație de plată,

competența de soluționare a acestui dosar, aparține Judecătoriei Constanța,

întrucât aceasta este instanța care a fost sesizată cu soluționarea acțiunii.

Competența reglementată de art. 5 C. proc. civ. are caracter relativ, ceea ce

presupune că aceasta poate fi invocată numai de debitor, ea neputând fi

invocată din oficiu.

Analizând

conflictul negativ de competență ivit ca urmare a pronunțării celor două

hotărâri mai sus amintite, Înalta Curte reține următoarele:

Judecătoria Constanța a fost sesizată

de către creditoarea SC V. România SA cu o cerere pentru somație de plată împotriva

debitorului V.I., solicitând emiterea unei somații conținând obligația și

termenul de plată pentru obligarea la executarea obligațiilor asumate de

debitor prin contractul pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă.

Judecătoria Constanța a considerat că

nu este competentă să analizeze cererea astfel formulată, întrucât a apreciat

că dispozițiile art. 5 C. proc. civ. au caracter relativ, competența

teritorială neputând fi invocată din oficiu de către instanță.

Pe de o parte este de

amintit că, competența de soluționare a unei acțiuni întemeiate pe prevederile

art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 nu mai este partajată într-o manieră care

să deroge de la prevederile art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., fiind aplicabile, și în această materie, normele dreptului comun

referitoare la stabilirea competenței materiale de soluționare a cererilor, în

funcție de natura litigiului și de suma ce se pretinde.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte arată că normele de competență teritorială, sunt norme juridice de

drept privat, când se referă la litigii cu privire la bunuri și norme juridice

de ordine publică în materie de persoane, în alte pricini care nu se referă la

bunuri. De la această regulă pot fi și excepții, una dintre acestea fiind cea

reglementată în cadrul somației de plată, prin art. 2 alin. (3) din O.G. nr.

5/2001, care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.

Norma prevăzută de art. 5 C.

proc. civ., reprezintă dreptul comun în materia competenței teritoriale, astfel

că, în absența unor dispoziții derogatorii exprese și de limitată aplicare,

instanța competentă teritorial va fi determinată prin aplicarea principiului

actor

sequitur forum rei

.

Revenind la speța de față,

se constată că pe de o parte, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001,

instanța poate pune în discuție, din oficiu excepția necompetenței materiale,

iar pe de altă parte părțile nu au prevăzut în contract locul executării

obligației, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru toate aceste

considerente și văzând și prevederile art. 22 alin. (2) și (5) C. proc. civ.,

se va stabili competența de soluționare a cererii în anulare în favoarea

Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi,

23 martie

2012

.