ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3836/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată formulată de creditoare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva, care în soluționarea cererii a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1359/2011 din 7 martie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, prin raportare la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007, incidența în cauză a art. 5 C. proc. civ.

și nu incidența art. 19 din același act normativ, argumentând în sensul că atât sediul cât și locul de,, executare a contractului și locul stabilit pentru plată nu se află în raza de competență a Judecătoriei Deva, așa încât sunt aplicabile dispozițiile care prevăd în mod imperativ competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul debitoarei. De asemenea a reținut că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 12 C. proc. civ. și, conform art. 59 din același act normativ, în lipsă de clauză expresă, contractul trebuie să fie executat la locul unde cel ce s-a obligat avea domiciliul sau reședința. A apreciat că excepția necompetenței teritoriale în procedura somației de plată este de ordine publică, stabilind că domiciliul debitoarei atrage competența Judecătoriei Sectorului 2 București.

Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, ridicând, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, prin sentința civilă nr. 7893 din 21 mai 2012, a admis excepția și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Deva. În motivarea hotărârii a arătat că nu poate primi teza Judecătoriei Deva în sensul caracterului absolut al competenței teritoriale în materia somației de plată, dispozițiile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007 nefiind de natură să conducă la o atare concluzie, astfel că invocarea de către instanță din oficiu a excepției necompetenței teritoriale într-o materie în care aceasta are caracter relativ, este contrară manifestării de voință a creditoarei, care a optat pentru introducerea cererii la o instanță apropiată de domiciliul său, dar și voinței debitoarei care nu a criticat opțiunea creditoarei.

Conform art. 20 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza pentru soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Deva și Judecătoria Sectorului 2 București, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva. Astfel, prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G.

nr. 119/2007, conform cărora „Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecata fondului cauzei în primă instanță", nu instituie o derogare de la regula de drept comun privind caracterul relativ al normelor ce stabilesc competența teritorială, situație în care, în lipsa unor dispoziții speciale referitoare la acest tip de competență în menționatul act normativ, instanța inițial sesizată în temeiul art. 19 C. proc. civ. este instanța competentă a soluționa cauza. Competența teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ. nu are caracter absolut ci relativ, permițând părților derogarea de la această normă prin acordul expres sau tacit, context în care excepția necompetenței poate fi invocată doar de pârât, la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii, instanța nefiind îndreptățită să-și decline competența din oficiu.

Ca urmare, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 19 C. proc. civ. conform cărora părțile pot conveni în pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de altă instanță decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Conform art. 19 C. proc. civ. creditoarea a ales altă instanță de judecată decât cea de la sediul debitoarei, împrejurare față de care instanța, în considerarea caracterului relativ al acestor dispoziții, nu este îndreptățită a ridica, din oficiu, excepția necompetenței, singura în măsură să o facă fiind debitoarea, care însă a achiesat la alegerea creditoarei. Așa fiind, constatând incidente dispozițiile art. 19 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Deva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului ivit între creditoarea SC A.C. SRL prin administrator judiciar euro Q.I. S.P.R.L. și debitoarea SC C.C. SRL București în favoarea Judecătoriei Deva. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.