ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3836/2012

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Cererea

de chemare în judecată formulată de creditoare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei

Deva, care în soluționarea cererii a invocat, din oficiu, excepția necompetenței

teritoriale, pe care a admis-o și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 2 București, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1359/2011

din 7 martie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut, prin raportare la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007, incidența

în cauză a art. 5 C. proc. civ. și nu incidența art. 19 din același act normativ,

argumentând în sensul că atât sediul cât și locul de,, executare a contractului

și locul stabilit pentru plată nu se află în raza

de competență a Judecătoriei Deva, așa

încât sunt aplicabile dispozițiile care prevăd în mod imperativ competența de soluționare

a cauzei în favoarea instanței de la sediul debitoarei.

De asemenea a reținut că nu sunt incidente

nici dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 12 C. proc.

civ. și, conform art. 59 din același act normativ, în lipsă de clauză expresă, contractul

trebuie să fie executat la locul unde cel ce s-a obligat avea domiciliul sau reședința.

A apreciat că excepția necompetenței teritoriale în procedura somației de plată

este de ordine publică, stabilind că domiciliul debitoarei atrage competența Judecătoriei

Sectorului 2 București.

Judecătoria Sectorului 2 București, secția

civilă, ridicând, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, prin sentința

civilă nr. 7893 din 21 mai 2012, a admis excepția și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

În

motivarea hotărârii a arătat că nu poate primi teza Judecătoriei

Deva în sensul caracterului absolut al competenței teritoriale în materia somației

de plată, dispozițiile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007 nefiind de natură

să conducă la o atare concluzie, astfel că invocarea de către instanță din oficiu

a excepției necompetenței teritoriale într-o materie în care aceasta are caracter

relativ, este contrară manifestării de voință a creditoarei, care a optat pentru

introducerea cererii la o instanță apropiată de domiciliul său, dar și voinței debitoarei

care nu a criticat opțiunea creditoarei.

Conform art. 20 C. proc. civ., Judecătoria

Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis

cauza pentru soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului

din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Deva și

Judecătoria Sectorului 2 București, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5)

C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Deva.

Astfel, prevederile art. 5 alin. (4) din

O.U.G. nr. 119/2007, conform cărora „Cererea privind creanța de plată a prețului

se depune la instanța competentă pentru judecata fondului cauzei în primă instanță",

nu instituie o derogare de la regula de drept comun privind caracterul relativ al

normelor ce stabilesc competența teritorială, situație în care, în lipsa unor dispoziții

speciale referitoare la acest tip

de competență în menționatul

act normativ, instanța inițial sesizată în temeiul art. 19 C. proc. civ. este instanța

competentă a soluționa cauza.

Competența teritorială prevăzută de

art. 5 C. proc. civ. nu are caracter absolut ci relativ, permițând părților derogarea

de la această normă prin acordul expres sau tacit, context în care excepția necompetenței

poate fi invocată doar de pârât, la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii,

instanța nefiind îndreptățită să-și decline competența din oficiu.

Ca urmare, în speță, sunt incidente dispozițiile

art. 19 C. proc. civ. conform cărora părțile pot conveni în pricinile privitoare

la bunuri să fie judecate de altă instanță decât acelea care, potrivit legii, au

competența teritorială.

Conform art. 19 C. proc. civ. creditoarea

a ales altă instanță de judecată decât cea de la sediul debitoarei, împrejurare

față de care instanța, în considerarea caracterului relativ al acestor dispoziții,

nu este îndreptățită a ridica, din oficiu, excepția necompetenței, singura în măsură

să o facă fiind debitoarea, care însă a achiesat la alegerea creditoarei.

Așa fiind, constatând incidente dispozițiile

art. 19 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența

de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Deva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

litigiului ivit între creditoarea SC A.C. SRL prin administrator judiciar euro Q.I.

S.P.R.L. și debitoarea SC C.C. SRL București în favoarea Judecătoriei Deva.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.