ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2013, pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 975/280/2013, reclamanta SC B.P. SRL Berevoiești, în contradictoriu cu pârâtele SC C.D. SA Craiova și SC C.V. SA Pitești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la recalcularea corectă a energiei electrice datorate și a serviciilor prestate, din cuprinsul facturilor din data de 31 octombrie 2012, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 8218 din 15 octombrie 2013, Judecătoria Pitești, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de SC C.V.

SA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova reținând că în conformitate cu art. 7 alin. (1) C. proc. civ. și art. 158 C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, aceasta constituind regula de drept comun în materia competenței teritoriale și cum sediul pârâtelor SC C.V. SA și SC C.D. SA este în Craiova, competența aparține Judecătoriei Craiova. Prin sentința civilă nr. 688/2014 din 24 ianuarie 2014, Judecătoria Craiova, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Craiova a reținut faptul că, reclamanta a înțeles să sesizeze Judecătoria Pitești cu judecarea cauzei, apreciind că aceasta este instanța competentă, fiind incidente dispozițiile art. 7 pct. 2 și art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., care stabilesc că, pe lângă instanța domiciliului pârâtei, mai sunt competente în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației și că în speța dedusă judecății obligația pârâtei derivă din convenția de prestări servicii prin care reclamanta s-a obligat să plătească pârâtei contravaloarea facturilor emise reprezentând consum energie electrică, precum și verificarea instalațiilor electrice. S-a reținut că, Legea nr. 31/1990 face distincție între filiale, care au personalitate juridică și sucursale, respectiv reprezentanțe, care sunt entități fără personalitate juridică, că reclamanta a înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtele SC C.D.

SA Pitești și SC C.V. SA Pitești, care au puncte de lucru în Pitești și care sunt reprezentanțe în accepțiunea art. 7 alin. (2) C. proc. civ. și că acțiunea are ca obiect o obligație care ar urma să se execute în acele locuri, litigiul izvorând din actele încheiate prin reprezentat, respectiv din nota de constatare încheiată de lucrătorii de la punctele de lucru ale pârâtei din Pitești. De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamanta este cea care are alegerea între instanțele deopotrivă competente, astfel că, prin introducerea cererii la Judecătoria Pitești, reclamanta și-a exercitat opțiunea în sensul sesizării instanței de la sediul punctelor de lucru, aceasta fiind deci competentă să judece cauza.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente teritorial în soluționarea pricinii, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, pentru următoarele considerente. Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie acțiunea reclamantei SC B.P. SRL Berevoiești, prin care a cerut obligarea pârâtelor SC C.D. SA Pitești și SC C.V. SA Pitești, cu puncte de lucru în Pitești, la recalcularea corectă a energiei electrice datorate și a serviciilor prestate, din cuprinsul facturilor din data de 31 octombrie 2012. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc.

civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, aceasta constituind regula de drept comun în materia competenței teritoriale, iar conform art. 7 alin. (2) C. proc. civ., aceasta se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță comercială pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din actele încheiate prin reprezentat sau săvârșite de acesta. Așadar dacă persoana juridică de drept privat are o reprezentanță, art. 7 alin. (2) C. proc. civ., instituie o competență teritorială alternativă, deopotrivă în favoarea instanței de la sediul pârâtei persoană juridică, precum și a instanței locului unde persoana juridică de drept privat are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau fapte săvârșite de acesta.

Totodată, art. 10 C. proc. civ. reglementează o serie de situații în care, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente teritorial și alte instanțe. Astfel, potrivit alin. (10) pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanța de la sediul pârâtului, în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii. Conform art. 12 C. proc. civ., reclamanta are dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente. Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că acestea instituie norme de competență teritorială alternativă, astfel că necompetența teritorială este de ordine privată, conform prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc.

civ. Conform dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 31/1990, punctele de lucru ale pârâtelor SC C.D. SA Pitești și SC C.V. SA Pitești, sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică prin intermediul cărora acestea își realizează obiectul de activitate în zona orașului Pitești, ce constituie reprezentanțe în sensul normei precitate. Cum, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul are dreptul de a alege între instanțele competente, odată alegerea făcută înseamnă că prin introducerea acțiunii s-a stabilit în mod definitiv competența instanței respective, astfel că prin introducerea cererii la Judecătoria Pitești, reclamanta și-a exercitat opțiunea sesizării instanței de la sediul punctelor de lucru, aceasta fiind deci competentă să judece cauza.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd neechivoc și expres faptul că necompetența teritorială relativă poate fi invocată doar de pârâtă, care a procedat întocmai și având în vedere faptul că reclamanta a înțeles să sesizeze Judecătoria Pitești cu cererea de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâtele au puncte de lucru în Pitești, ce sunt asimilate reprezentanței comerciale, iar cererea reclamantei are ca obiect obligații ce urmează a fi executate în acel loc, în raport și de dispozițiile art. 12 C. proc. civ., se reține că aceasta este instanța competentă să soluționeze pricina. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.