ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 16 ianuarie 2013, pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 975/280/2013, reclamanta

SC B.P. SRL Berevoiești, în contradictoriu cu pârâtele SC C.D. SA Craiova și SC

C.V. SA Pitești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

acestora la recalcularea corectă a energiei electrice datorate și a serviciilor

prestate, din cuprinsul facturilor din data de 31 octombrie 2012, cu cheltuieli

de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 8218 din 15 octombrie 2013, Judecătoria Pitești, secția civilă, a admis

excepția necompetenței sale teritoriale invocată de SC C.V. SA și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova reținând că în conformitate

cu art. 7 alin. (1) C. proc. civ. și art. 158 C. proc. civ., cererea împotriva unei

persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, aceasta

constituind regula de drept comun în materia competenței teritoriale și cum sediul

pârâtelor SC C.V. SA și SC C.D. SA este în Craiova, competența aparține Judecătoriei

Craiova.

Prin sentința

civilă nr. 688/2014 din 24 ianuarie 2014, Judecătoria Craiova, secția civilă, a

admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Judecătoria Craiova a reținut faptul că, reclamanta a înțeles

să sesizeze Judecătoria Pitești cu judecarea cauzei, apreciind că aceasta este instanța

competentă, fiind incidente dispozițiile art. 7 pct. 2 și art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., care stabilesc că, pe lângă instanța domiciliului pârâtei, mai sunt competente

în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui

contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în

parte, a obligației și că în speța dedusă judecății obligația pârâtei derivă din

convenția de prestări servicii prin care reclamanta s-a obligat să plătească pârâtei

contravaloarea facturilor emise reprezentând consum energie electrică, precum și

verificarea instalațiilor electrice.

S-a reținut că,

Legea nr. 31/1990 face distincție între filiale, care au personalitate juridică

și sucursale, respectiv reprezentanțe, care sunt entități fără personalitate juridică,

că reclamanta a înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtele SC C.D. SA Pitești

și SC C.V. SA Pitești, care au puncte de lucru în Pitești și care sunt reprezentanțe

în accepțiunea art. 7 alin. (2) C. proc. civ. și că acțiunea are ca obiect o obligație

care ar urma să se execute în acele locuri, litigiul izvorând din actele încheiate

prin reprezentat, respectiv din nota de constatare încheiată de lucrătorii de la

punctele de lucru ale pârâtei din Pitești.

De asemenea, s-a

reținut că, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamanta este cea care are alegerea

între instanțele deopotrivă competente, astfel că, prin introducerea cererii la

Judecătoria Pitești, reclamanta și-a exercitat opțiunea în sensul sesizării instanței

de la sediul punctelor de lucru, aceasta fiind deci competentă să judece cauza.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție spre competentă soluționare.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente teritorial în soluționarea pricinii, în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, pentru următoarele considerente.

Obiectul litigiului

dedus judecății îl constituie acțiunea reclamantei SC B.P. SRL Berevoiești, prin

care a cerut obligarea pârâtelor SC C.D. SA Pitești și SC C.V. SA Pitești, cu puncte

de lucru în Pitești, la recalcularea corectă a energiei electrice datorate și a

serviciilor prestate, din cuprinsul facturilor din data de 31 octombrie 2012.

Potrivit dispozițiilor

art. 7 alin. (1) C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept

privat se face la instanța sediului ei principal, aceasta constituind regula de

drept comun în materia competenței teritoriale, iar conform art. 7 alin. (2) C.

proc. civ., aceasta se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță

comercială pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc

din actele încheiate prin reprezentat sau săvârșite de acesta.

Așadar dacă persoana

juridică de drept privat are o reprezentanță, art. 7 alin. (2) C. proc. civ., instituie

o competență teritorială alternativă, deopotrivă în favoarea instanței de la sediul

pârâtei persoană juridică, precum și a instanței locului unde persoana juridică

de drept privat are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate

în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau fapte săvârșite

de acesta.

Totodată,

art. 10 C. proc. civ. reglementează o serie de situații în care, pe lângă instanța

de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente teritorial și alte instanțe.

Astfel, potrivit

alin. (10) pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanța de la sediul pârâtului, în

cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea

unui contract, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru

executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii.

Conform art. 12

C. proc. civ., reclamanta are dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă

competente.

Din analiza acestor

dispoziții legale rezultă că acestea instituie norme de competență teritorială alternativă,

astfel că necompetența teritorială este de ordine privată, conform prevederilor

art. 159 alin. (2) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor

art. 43 din Legea nr. 31/1990, punctele de lucru ale pârâtelor SC C.D. SA Pitești

și SC C.V. SA Pitești, sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică prin intermediul

cărora acestea își realizează obiectul de activitate în zona orașului Pitești, ce

constituie reprezentanțe în sensul normei precitate.

Cum, în cazul

competenței teritoriale alternative, reclamantul are dreptul de a alege între instanțele

competente, odată alegerea făcută înseamnă că prin introducerea acțiunii s-a stabilit

în mod definitiv competența instanței respective, astfel că prin introducerea cererii

la Judecătoria Pitești, reclamanta și-a exercitat opțiunea sesizării instanței de

la sediul punctelor de lucru, aceasta fiind deci competentă să judece cauza.

Prin urmare, față

de dispozițiile art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., care prevăd neechivoc

și expres faptul că necompetența teritorială relativă poate fi invocată doar de

pârâtă, care a procedat întocmai și având în vedere faptul că reclamanta a înțeles

să sesizeze Judecătoria Pitești cu cererea de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor

art. 7 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâtele au puncte de lucru în Pitești,

ce sunt asimilate reprezentanței comerciale, iar cererea reclamantei are ca obiect

obligații ce urmează a fi executate în acel loc, în raport și de dispozițiile

art. 12 C. proc. civ., se reține că aceasta este instanța competentă să soluționeze

pricina.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 martie 2014.