ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ de competență de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul R.N. a chemat în
judecată pârâtele SC I.R. SRL și Asociația de Proprietari nr. X, solicitând
instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să anuleze notele de consum
global și tabelele centralizatoare aferente lunilor noiembrie - decembrie 2011,
ianuarie - februarie 2012, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor
stabilite în sarcina reclamantului, să oblige pârâtele să recalculeze consumul
de energie termică pentru lunile respective în mod corespunzător, raportat la
toți beneficiarii de agent termic al căror consum este înregistrat de
gigacalorimetrul montat la subsolul blocului în care reclamantul locuiește, cu
cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă
nr. 14104 din 12 octombrie 2012, Judecătoria Craiova a admis excepția
necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de
soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București,
reținând, în esență, că potrivit art. 18 lit. b) din Contractul de prestări
servicii de calcul din 17 septembrie 2007, care prevăd că "în cazul în
care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi
soluționate de instanța de judecată competentă din Municipiul București",
cu aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., și cum sediul
pârâtei SC I.R. SRL se află în București, constatată că nu este competentă din
punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Judecătoria
Sectorului 6 București, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1496 din data
de 12 februarie 2013, a constatat că litigiul nu este de competența sa întrucât
normele de competență teritorială relativă sunt de ordine privată prin care
sunt ocrotite interesele particulare, iar instanța nu poate invoca din oficiu o
asemenea excepție întrucât ar însemna o subrogare a acesteia în drepturile
pârâtului dincolo de vreo manifestare de voință prin care acesta, în speță, nu
a înțeles să o exercite.
Astfel fiind, a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și
constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei
Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.
Înalta Curte,
constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două
instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,
în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de
competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competența teritorială de
soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
S-a constatat că prin
cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Craiova, secția
civilă, reclamantul R.N. a solicitat instanței anularea notelor de consum
global și tabelelor centralizatoare aferente lunilor noiembrie - decembrie
2011, ianuarie - februarie 2012, cu consecința exonerării de la plata
obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului; obligarea pârâtelor să
recalculeze consumul de energie termică pentru lunile respective în mod
corespunzător, raportat la toți beneficiarii de agent termic al căror consum
este înregistrat de gigacalorimetrul montat la subsolul blocului în care
reclamantul locuiește.
Prealabil pronunțării
regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu intrarea în
vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluționării proceselor, art. 159
1
din C. proc. civ. a suferit
modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic al
excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot
invoca necompetența și până la ce moment al procesului.
Astfel, necompetența
de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi
invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi
de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea
dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi
invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când nu este obligatorie, cel mai
târziu la prima zi de înfățișare.
După cum se poate
observa, obiectul cauzei dedus judecății îl constituie o obligație de a face.
Cum reclamantul a
înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în
circumscripția căreia își are sediul una dintre pârâte, respectiv Asociația ce
are calitatea de pârât principal întrucât cu aceasta reclamantul se află în
raporturi juridice, atât reclamanta, cât și instanța nu mai putea reveni asupra
ei, deoarece prin introducerea acțiunii s-a fixat competența instanței respective,
competență ce ar fi putut fi contestată numai de către pârâte prin întâmpinare
sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Astfel, în mod greșit
Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei la
Judecătoria Sectorului 6 București, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus,
dreptul de a decide competența soluționării cauzei revine pârâtei, instanța
neputând să dispună, din oficiu.
Față de
considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.
proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Craiova, căreia i se va trimite dosarul pentru
continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 11 aprilie 2013.
Procesat
de GGC - AZ