ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5139/2018

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la 14 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 5.189.986 RON, reprezentând prejudiciul încercat ca urmare a întreruperii alimentării cu energie electrică în perioada 8-30.10.2016 la locul de consum situat în localitatea Chirnogeni, județul Constanța.

În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin ordinul nr. 64/2014, ordinul ANRE nr. 90/2015, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale.

Intimata B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța (solicitând admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București), excepția necompetenței funcționale a secției contencios administrativ și fiscal, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A..

Prin sentința civilă nr. 2217/2017 din 20 decembrie 2017, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut că prin contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1966/22.08.2013 având ca obiect furnizarea energiei electrice la art. 25.2 din contract s-a menționat că "litigiile decurgând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse spre soluționare instanței competente din punct de vedere material cu sediul în București", sens în care s-a apreciat că părțile au determinat prin contract instanța competentă teritorial, respectiv Tribunalul București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018.

Reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale și funcționale a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, iar la termenul de judecată din 20 septembrie 2018 instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2716/2018 din 20 septembrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere în pretenții întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar una dintre pârâte are sediul în Constanța, astfel că față de dispozițiile art. 116 C. proc. civ. a apreciat că Tribunalul Constanța este instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Constanța s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19 noiembrie 2018, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente din punct de vedere teritorial să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că acesta privește exclusiv competența teritorială.

La stabilirea regulilor de competență aplicabile, Înalta Curte este ținută de cadrul procesual dedus judecății și de respectarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile acestei legi și a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ, aspect reluat și în cererea modificatoare, se constată că soluționarea acesteia aparține instanței de contencios administrativ și fiscal, iar nu instanței de drept comun, respectiv instanței civile. În acest caz, voința reclamantei expres exprimată și dezvoltată cu prilejul indicării obiectului și temeiului juridic al cererii, și nemodificată anterior discutării excepției necompetenței teritoriale, influențează și regulile privitoare la competența teritorială.

Pe cale de consecință, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența teritorială aparține instanței de la sediul reclamantei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A. în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.